Dumitru Almas Cel mai viteaz şi mai înţelept rege al dacilor, stramoşii noştri, a fost Decebal. Încă de pe când era băieţas era curajos, drept, cinstit, milos cu cei în suferinţă. Si vreau să vă spun că nu numai cu oamenii, ci şi cu animalele se purta cu grijă şi milă. Într-o zi, umblând cu prietenul său Duran prin pădurile din preajma Sarmizegetusei, a găsit un pui de lup cazut într-o prăpastie. Era mic, abia făcea ochi şi în cădere îşi rupsese un picior. Tremura, scheuna, părea gata să moară. Decebal l-a dus în cetate, i-a legat piciorul rupt între lopăţele şi l-a adăpostit într-o şură. Când s-a vindecat, a crescut mai mare şi mai voinic decât un câine ciobanesc. Era domesticit, blând cu cei buni şi aprig cu cei rai. Avea părul sur, aspru, gât gros, picioare puternice şi colţii ascuţiţi. Când se înfuria, scotea un scheunat subţire, ca un şuier, de care toţi câinii şi chiar oamenii se înspăimântau. Poate de aceea Decebal l-a numit Şuier şi l-a învăţat să a...
