Manifestările de anvergură ale acestor două Platforme unioniste au impus ridicarea tabu-ului de pe subiectul Unirii – drept cea mai scurtă cale de desprindere a Basarabiei de orbita rusească ș i de integrare în NATO ș i UE. Au avut loc dezbateri la televiziuni, mai mul ț i lideri de opinie, cercetători ș i politicieni de la Putere, inclusiv Pre ș edintele României, invocând imperativul refacerii unită ț ii na ț ionale prin reunirea celor două state române ș ti. Consiliul Unirii a salutat – în anul 2013 – declara ț iile menite să ”Readucă Basarabia Acasă” ale unor înal ț i demnitari români, inclusiv parlamentari. Reunificarea ar însemna salvarea teritoriului multpătimit ș i a popula ț iei lui zbuciumate ș i nedreptă ț ite din stânga Prutului. Consiliu Unirii dore ș te ca Republica Moldova , prin greută ț i, dar, totu ș i, să avanseze spre Vest ș i a salutat că UE a acceptat parafarea acordurilor asociative cu cel de-al doilea stat românesc, printr-un sprijin major ș i d...