Ex-regele Mihai, taranistii,liberalii, comunistii si sionistii au infaptuit actul tradarii si rusinei nationale de la 23 August 1944. 23 August 1944 - Salvarea României sau trădare naţională?
Sursa: Fototeca online a comunismului romanesc
Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult,
dar s-au ascuns, cu destula abilitate, poporului român, unele adevaruri ale
acestui act si implicatiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a
trecut cu vederea în mod deliberat situatia militara a României în primavara si
vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea tradare de la
Iasi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armata
Mihai Racovita, savârsita în strânsa legatura cu Casa Regala si cu Partidul
Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situatia militara a României de
dinainte de 23 august 1944, precum si tratativele diplomatice ale guvernului
Antonescu de la Cairo si Stockholm, initiate înca de la sfârsitul anului 1943,
ca si despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorba despre manevrele
cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative si nu s-a spus pâna acum
nimic despre conspiratia Casei Regale si a P.C.R. pentru arestarea lui Ion
Antonescu si a guvernului sau s.a
13 iunie 1944
1. Bodnaras unelteste, la Palat, deschiderea frontului prin "Poarta
Iasiului"
Anul 1942 aduce schimbari importante în situatia de pe front. Este
smulsa initiativa strategica din mâna Germaniei de catre coalitia Natiunilor
Unite. Între 23 octombrie si 3 noiembrie 1942, este înfrânta armata germana din
nordul Africii în batalia de la El Alemain; între 12 si 18 ianuarie 1943,
armatele sovietice strapung blocada Leningradului, iar la 2 februarie, acelasi
an,
capituleaza armatele germano-române la Stalingrad. Înfrângerile acestea i-au dat certitudine Maresalului Antonescu ca Germania a pierdut razboiul. Înca din noiembrie 1942, în trenul ce-l aducea spre Bucuresti de la o întrevedere cu Hitler, Antonescu a facut o declaratie senzationala: "Germania a pierdut razboiul, trebuie acum sa ne concentram sa nu îl pierdem pe al nostru". Demersurile facute de Antonescu vin sa confirme aceasta îngrijorare si preocupare.
capituleaza armatele germano-române la Stalingrad. Înfrângerile acestea i-au dat certitudine Maresalului Antonescu ca Germania a pierdut razboiul. Înca din noiembrie 1942, în trenul ce-l aducea spre Bucuresti de la o întrevedere cu Hitler, Antonescu a facut o declaratie senzationala: "Germania a pierdut razboiul, trebuie acum sa ne concentram sa nu îl pierdem pe al nostru". Demersurile facute de Antonescu vin sa confirme aceasta îngrijorare si preocupare.
Barbu Stirbei, trimis la Cairo sub numele de Bond
Înca din februarie 1943, Maresalul Antonescu îi propune lui Mussolini
iesirea comuna din razboi, iar în septembrie 1943 încep negocieri secrete pentru
încheierea unui armistitiu cu anglo-americanii; mai au loc în octombrie, acelasi
an, la Lisabona, încercari de armistitiu cu englezii; este abordat în acest scop
inclusiv Suveranul Pontif. Dupa întrevederea serviciilor secrete aliate la
Cairo, s-a decis trimiterea misiunii colonelului De Castelaine în România,
împreuna cu alti doi ofiteri, pentru a lucra ca intermediari între aliati si
Bucuresti. Acesta este prins la parasutare si instalat, în Bucuresti, într-un
apartament al Jandarmeriei la ultimul etaj.
Ca urmare a parasutarii colonelului De Castelaine în România, principele
Barbu Stirbei este trimis în cel mai mare secret la Cairo, sub numele de BOND,
cu un pasaport dat de Antonescu, dar la Istanbul este demascat nemtilor de catre
englezi, care nu erau pentru iesirea României din Axa. Churchill miza pe faptul
ca germanii si românii vor temporiza înaintarea rusilor spre Europa, iar o
debarcare anglo-americana în Balcani ar taia drumul rusilor spre Europa. La
acest plan s-a opus presedintele american Roosevelt.
La sprijinirea razboiului antisovietic au contribuit si cererile
americane, din ianuarie 1943, reluate în ianuarie 1944, adresate tarilor Axei,
inclusiv României, de capitulare neconditionata, cereri prezentate si în
negocierile de armistitiu de la Cairo, din martie 1944, respinse atât de catre
guvernul Antonescu, cât si de opozitia Maniu-Bratianu, fapt ce a dus la
prelungirea razboiului cu peste un an. Churchill urmarea o politica în doi cu
SUA, iar Roosevelt voia o politica în patru si lichidarea Imperiului Britanic. O
problema ridicata de catre partea româna la negocierile de la Cairo si respinsa
de catre anglo-americani a constituit-o problema Transilvaniei de Nord, rapita
de catre Ungaria prin Dictatul de la Viena. Anglo-americanii au declarat ca
aceasta problema va face obiectul negocierilor la Conferinta de Pace, dupa
terminarea razboiului. Deoarece partea româna nu avea nici o garantie ca
anglo-americanii vor retroceda acest teritoriu, a respins
propunerea.
Rusii îsi urmareau, si ei, cu destula abilitate interesele. Înca din
octombrie 1943, la Conferinta ministrilor de externe de la Moscova si apoi la
Conferinta de la Teheran a sefilor de state din URSS, SUA si Anglia, Molotov,
ministrul de externe al URSS, a afirmat ca "singurul om ce poate face o atare
schimbare de front în România este Maresalul Antonescu". Pe la mijlocul lunii
septembrie 1943, Mihai Antonescu aducea la cunostinta lui Dulles ca
"participarea României la razboi nu mai e decât simbolica. A rupe cu acest
simbol, înseamna a expune România celor mai grave represalii. Asta nu e cu
putinta decât în cazul unei debarcari aliate". Cu acest prilej, el insista
asupra inoportunitatii schimbarii regimului Antonescu, care dispunea de 45 de
vagoane de aur, de mari cantitati de cereale si de un milion de soldati
înarmati. "Numai guvernul de azi poate refuza nemtilor aceste rezerve pretioase.
În ziua când Maresalul ar disparea, nemtii ar lua totul pentru nevoile lor, iar
la guvern ar aseza slugi politice, probabil chiar pe fostii legionari, care ar
suprima pe toti antonistii si pe toti rezistentii, adica toata elita
româneasca". Temerile lui Mihai Antonescu s-au adeverit, rezervele de aur si de
cereale nu au fost luate de catre nemti, ci de rusi, iar milionul de ostasi, din
cauza complotului Palatului Regal si a grupului de complotisti - Bodnaras,
Damaceanu, Aldea, Racovita - a fost dezarmat, circa 175 de mii dintre ei au luat
drumul lagarelor sovietice, iar "Poarta Iasiului" a fost deschisa fara lupte
trupelor sovietice.
Roosevelt sustine capitularea neconditionata
În negocierile de armistitiu de la Cairo, a iesit în evidenta faptul ca
între Departamentul de Stat al SUA, reprezentatii militari si presedintele
american Roosevelt existau serioase divergente de opinie. Departamentul de Stat,
prin secretarul sau, Cordell Hull, sprijinit de reprezentantii militari, a
salutat propunerile românesti de armistitiu aratând ca "noi credem ca ei singuri
(românii) trebuie sa decida daca vor o lovitura de stat a lui Maniu sau iesirea
din Axa o va face guvernul Antonescu. Dar, pentru o schimbare de front,
recunoastem ca, daca el, Maresalul Antonescu, vrea si este hotarât sa o faca,
numai el are mijloacele necesare si cele mai mari sanse de succes. Autoritatile
americane considera actiunea României de o importanta exceptionala. Ea (România)
trebuie sa aiba statut de cobeligeranta si trebuie sa actioneze cât mai repede".
Dar Roosevelt ramânea neclintit în actiunea de capitulare
neconditionata.
Sunt multe întrebari care s-ar putea pune acum, dupa mai bine de o jumatate de secol de la eveniment:
De ce acest armistitiu nu a fost facut?
Sunt multe întrebari care s-ar putea pune acum, dupa mai bine de o jumatate de secol de la eveniment:
De ce acest armistitiu nu a fost facut?
Cum s-a putut pierde acest atu militar extraordinar, scurtarea
considerabila a razboiului, cu cel putin un an si chiar câstigarea lui
atunci?
De ce a fost arestat seful suprem al armatei care putea obtine schimbarea de front si acordarea statutului de cobeligeranta României?
Cum de s-a putut ordona de catre regele Mihai dezarmarea armatei si încetarea focului înaintea semnarii oricarui document de armistitiu? s.a.
De ce a fost arestat seful suprem al armatei care putea obtine schimbarea de front si acordarea statutului de cobeligeranta României?
Cum de s-a putut ordona de catre regele Mihai dezarmarea armatei si încetarea focului înaintea semnarii oricarui document de armistitiu? s.a.
Opozitia din România - Maniu si Bratianu - au colaborat strâns cu
Antonescu la toate negocierile de armistitiu în vederea iesirii României din
razboi alaturi de Axa, se informau si se consultau reciproc cu regularitate.
Ceva mai mult, Antonescu a propus chiar sa abandoneze puterea daca aliatii
prefera sa negocieze cu opozitia româna. Guvernul sovietic a raspuns, prin
consilierul Semionov, categoric la discutiile dintre putere si opozitie: "Noi,
rusii, preferam sa negociem cu actualul Guvern al României si suntem gata sa-l
ajutam sa elibereze tara de germani", iar la Cairo, ambasadorul rus Novikov, ca
si ceilalti doi aliati, s-a pronuntat categoric: "El prefera negocieri cu
Maresalul Antonescu si nu cu trimisii Regelui".
Stockholm: primele negocieri cu URSS si unele avantaje
Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza pozitiei rigide a SUA
(care cereau capitularea neconditionata), cât si din cauza unor tratate
încheiate anterior cu URSS pentru crearea de zone de influenta sovietica din
Balcani, inclusiv în România, guvernul Antonescu începe negocierile de
armistitiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna
Alexandra Kolontay, în decembrie 1943. În vederea asigurarii succesului acestei
actiuni, guvernul Antonescu a facut o serie de schimbari diplomatice în
capitalele susceptibile de a oferi posibilitati de contacte si de negocieri.
Astfel, este numit Cretzeanu la Ankara, George Caranfil - la Helsinki si Fred
Nanu - la Stockholm, ca ministrii plenipotentiali.
La Stockholm, F. Nanu este contactat de catre rusi în vederea negocierilor de armistitiu.
La Stockholm, F. Nanu este contactat de catre rusi în vederea negocierilor de armistitiu.
Contactul, discutiile si negocierile din capitala suedeza se
concretizeaza prin formularea unor conditii precise de armistitiu si nu de
capitulare neconditionata, cum ceruse Roosevelt la Cairo. Privind problema
Transilvaniei de Nord, URSS considera Dictatul de la Viena nul si neavenit, iar
Transilvania va reveni în întregime României. În forma sa finala, proiectul de
armistitiu cu URSS de la Stockholm continea urmatoarele
conditii:
1. Trupele române de pe front, fie se predau rusilor, fie vor ataca
trupele germane. Rusii se obligau sa le aprovizioneze cu armament si alte
materiale necesare si sa ramâna la dispozitia lui Antonescu si Maniu pentru a
restabili independenta si suveranitatea României;2. Rusii accepta ca România sa
dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i parasi teritoriul înainte de
a-i declara razboi. În cazul retragerii trupelor germane, România poate ramâne
neutra;
3. Arbitrajul de la Viena este nul si neavenit. Transilvania revine la
patria-mama în totalitate;
4. Rusii se multumesc numai cu o fâsie de trecere în nordul tarii, iar guvernul român poate sa-si exercite functiile într-o parte a tarii neocupata de armatele sovietice.
4. Rusii se multumesc numai cu o fâsie de trecere în nordul tarii, iar guvernul român poate sa-si exercite functiile într-o parte a tarii neocupata de armatele sovietice.
Conditiile de armistitiu negociate la Stockholm cu rusii, desi mai mult
avantajoase pentru România, fata de cele de la Cairo, implicau recunoasterea
anexarii Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre Rusia.
În paralel cu nogocierile de armistitiu de la Stockholm si Cairo si cu urzicarea complotului regal, privitor la tratativele de armistitiu de la Stockholm, prin trimisii regelui, se duceau tratative si de catre Partidul Comunist de scoatere a României din razboiul antisovietic. Oricât s-ar nega sau subestima azi, PCR a jucat un rol important în complotul de la Palatul Regal si în tradarea de la Iasi, dar si în desfasurarea ulterioara a evenimentelor declansate la 23 august 1944.
În paralel cu nogocierile de armistitiu de la Stockholm si Cairo si cu urzicarea complotului regal, privitor la tratativele de armistitiu de la Stockholm, prin trimisii regelui, se duceau tratative si de catre Partidul Comunist de scoatere a României din razboiul antisovietic. Oricât s-ar nega sau subestima azi, PCR a jucat un rol important în complotul de la Palatul Regal si în tradarea de la Iasi, dar si în desfasurarea ulterioara a evenimentelor declansate la 23 august 1944.
Barbu Stirbei îl gazduieste pe Bodnaras
Dupa parasutarea lui Emil Bodnaras în România, în primavara anului 1944,
au avut loc frecvente întâlniri între cercurile Palatului si delegatii PCR.
Printul Stirbei i-a acordat chiar gazduire lui Emil Bodnaras dupa parasutare. În
noaptea de 13/14 iunie 1944, are loc o întâlnire conspirativa (ultima) a
reprezentantilor PCR, Emil Bodnaras si Lucretiu Patrascanu, cu reprezentantii
Palatului Regal si ai armatei: generalii Constantin Sanatescu, Aurel Aldea si
Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Damaceanu, Ioan Mocsony Stârcea, Mircea
Ioanitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, cifrator în Ministerul Afacerilor Externe
român. Cu acest prilej, Emil Bodnaras a criticat orientarea cercurilor palatului
de a reduce actiunea de rasturnare a lui Antonescu la o simpla lovitura de palat
înfaptuita de un grup de persoane si de a evita o participare mai larga a
maselor la lupta. Emil Bodnaras a prezentat în final planul Partidului Comunist
care prevedea:
a) rasturnarea prin forta a dictaturii militaro-fasciste;
b) scoaterea tarii din razboiul hitlerist;
c) întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
b) scoaterea tarii din razboiul hitlerist;
c) întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
Dupa vii discutii, cei prezenti au aprobat planul elaborat de catre PCR.
Un fapt care spune multe: la 15 iunie, deci a doua zi, Regele a aprobat acest
plan. Pentru pregatirea actiunii armate, a fost creat si un comitet militar din
care au facut parte: generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu Rascanu si colonelul
Dumitru Damaceanu.
Regele se împotrivea armistitiului negociat de guvern cu rusii. Pozitia
lui fata de armistitiu rezulta clar dintr-o declaratie facuta lui Gheorghe
Bratianu: "Daca îl lasam pe Antonescu sa faca singur armistitiul, ne va tine sub
papuc". Cu acest prilej, l-a sfatuit pe Bratianu sa se retraga de la orice
actiune cu Antonescu. În acest spirit a actionat si Gheorghe Duca, trimisul
regelui la Stockholm, care, si la vârsta de 80 de ani, îsi facea un titlu de
"glorie" din misiunea ce i-a dat-o Regele de a sabota tratativele de armistitiu
româno-sovietice.
Consfatuire tainica la Palat, pentru Planul "Poarta
Iasiului"
O problema ignorata pâna acum de istorici priveste deschiderea frontului
de la Iasi la 20 august 1944. Dupa plecarea participantilor de la consfatuirea
cu comunistii din 13/14 iunie 1944, au mai ramas în incinta pentru o
"consfatuire de rutina" Emil Bodnaras si Dumitru Damaceanu care au stabilit în
strict secret ca, în scopul înlaturarii lui Antonescu si pentru a grabi iesirea
României din razboi, un segment de front de la Iasi, denumit conspirativ "Poarta
Iasiului" sa fie deschis din punct de vedere militar la o anumita data. Acest
segment de front, în caz de retragere, venea pe linia de fortificatii
Focsani-Namaloasa-Galati. Segmentul de front stabilit avea o largime de 25 km
între Erbiceni si Rediu Mitropoliei, la nord de Iasi, aparat de C. 5 A. român
din A. IV-a, comandant generalul Nicolescu Constantin, iar Uniunea Sovietica sa
fie anuntata. Pe lânga cei stabiliti sa faca parte din comitetul militar, au mai
fost cooptati în conjuratie generalul Aldea, maresal al Palatului si generalul
Mihai Racovita, comandantul A. IV-a pe frontul din Moldova, P.C. la Piatra
Neamt.
În legatura cu situatia frontului din Moldova, trebuie facuta urmatoarea
precizare: pe frontul de est, începând cu anul 1944, Armata Româna a fost
încadrata în Grupul de Armate german "Ucraina Sud", comandant general-colonel
Hans Friesner. Dupa marea confruntare de tancuri sovieto-germana de la UMAN (5
martie 1944), din zona mijlocie a râului Bug, pierduta de armata germana, s-a
deschis drumul armatelor sovietice care au atins granita de nord-est a României,
pe Nistru. Treptat, prin ample replieri, frontul român, întarit cu trupe
germane, s-a stabilizat la 17 aprilie 1944, pe linia est Carpati, pe râul Siret,
pâna la Pascani, apoi pe la nord de Târgul Frumos, nord Iasi, trece peste Prut
si ajunge la Nistru, la sud de Dubosari, apoi pe Nistru, Limanul Nistrului,
Marea Neagra.
Armata a IV-a româna, comandant General de C.A. Mihai Racovita, se apara
pe linia est Carpati pe râul Siret si, pâna la sud de Dubosari, pe Nistru.
Armata a IV-a româna avea în compunere C. 1, 5, 6, 7 A. si C. 57 A. german si
împreuna cu Armata a 8-a germana facea parte din Grupul de Armate "General
Wohler".
Bodnaras îl anunta pe Stalin sa se pregateasca pentru 20
august
La flancul drept, pe Nistru, se apara Armata a III-a româna cu C. 2 si 3 A. române, C. 29 si 72 A. germane si Cdm. 110. Împreuna cu Armata a 6-a germana constituiau Grupul de Armate "General Dumitrescu". Pe acest aliniament, trupele româno-germane au respins numeroase atacuri sovietice, inclusiv ofensivele din mai si iunie 1944 ale trupelor sovietice.
La flancul drept, pe Nistru, se apara Armata a III-a româna cu C. 2 si 3 A. române, C. 29 si 72 A. germane si Cdm. 110. Împreuna cu Armata a 6-a germana constituiau Grupul de Armate "General Dumitrescu". Pe acest aliniament, trupele româno-germane au respins numeroase atacuri sovietice, inclusiv ofensivele din mai si iunie 1944 ale trupelor sovietice.
La începutul lunii iulie 1944, o vizita discreta la Iasi a generalului
Aurel Aldea, pentru a se întâlni cu generalul Racovita, a prilejuit întocmirea
unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaras-Damaceanu pentru
deschiderea frontului în "Poarta Iasiului", iar la sfârsitul lunii iulie 1944,
Bodnaras i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea
programata a frontului; zona deschiderii; data prevazuta - 20 august. Pentru
materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei
sovietice pe frontul din Polonia si transferarea de trupe pe frontul din Moldova
în sectorul stabilit.
Ofensiva sovietica a început în dimineata zilei de 20 august, iar
trupele române din "Poarta Iasiului" s-au retras în cursul noptii. La ora 13.00,
trupele sovietice au intrat în Iasi, depasind trupele Armatei a IV-a, aflata în
retragere dezordonata. Maresalul Antonescu a facut o scurta vizita de inspectie
pe front în perioada 20-21 august 1944 si a constatat dezorganizarea frontului
si începutul retragerii disperate, dar s-a întors repede la Bucuresti, mai
hotarât ca oricând sa semneze armistitiul cu rusii.
Antonescu - arestat chiar în Palatul Regal
În dimineata zilei de 23 august 1944, Antonescu astepta raspunsul de la
Stockholm, pentru a semna armistitiul cu URSS. În asteptarea raspunsului, el a
cerut scrisori de la Maniu si Bratianu, pentru sustinerea armistitiului. Între
timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea
sovietica la propunerile românesti de armistitiu. Telegrama în loc sa-i fie
înmânata lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzesti, participant la conjuratie, o
înmâneaza Regelui. În situatia data, Regele, fara sa vorbeasca despre telegrama
si implicat în complot alaturi de comunisti, le comunica lui Maniu si Bratianu
ca va intra în actiune si va face singur armistitiul, fiind satul de tutela lui
Antonescu. Desi Maresalul Antonescu nu a primit telegrama asteptata, a mers
totusi la Palat si acolo... a fost arestat. Ca Antonescu era hotarât sa încheie
armistitiul cu URSS rezulta si din faptul ca în seara de 22 august l-a convocat
pe ministrul german la Bucuresti, Clodius, si în prezenta generalului Pantazi,
ministru de razboi, i-a adus la cunostinta ca România a cerut
armistitiul.
Armistitiul sovietic cu România era o necesitate si pentru Rusia.
Pozitiile întarite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase
atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) si pe care trupele se aflau si
la data de 20 august, ca si existenta în spatele frontului, la nici 200 km a
unui aliniament puternic fortificat - linia Focsani-Namoloasa-Galati - prezenta
pericolul transformarii României într-un teatru de razboi. De aceea, toti
factorii interesati în destinul României, inclusiv Rusia, careia o rezistenta pe
linia de fortificatii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca
necesara iesirea tarii din razboi prin încheierea unui armistitiu. Prin tradarea
de la Iasi, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a cazut
fulgerator, zadarnicindu-se si organizarea unei rezistente pe linii de
fortificatii. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în mars
prin Moldova, deoarece nu au întîmpinat nici o rezistenta, se aflau la 60 km de
Focsani, iar la ora 18.00, avangarzile sovietice au ajuns la linia de
fortificatii.
Regele ordona încetarea focului înaintea semnarii
Armistitiului
La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Comunicatul Regelui Mihai, s-a
ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru ca
armistitiul cu sovieticii nu era semnat, rusii au continuat sa captureze
militarii români. Asa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români,
40.000 dintre acestia au fost internati în lagarul de la Balti din Basarabia,
unde au murit de foame sau de frig, de boli sau au fost executati de comisari
basarabeni din Armata sovietica, între ei numarându-se si maiorul Alexandru
Bârladeanu.
Armistitiul se semneaza abia pe 12 septembrie
Criticii actului de la 23 august 1944 (si nu sunt putini) îl considera
unii ca "act de înalta tradare", iar altii ca "grava eroare politica". Si unii
si altii au dreptate, el este atât act de înalta tradare, cât si o grava eroare
politica cu multiple implicatii si consecinte nefaste pentru România. Acestia
sustin, si le dam dreptate, ca Maresalul Antonescu trebuia lasat sa încheie si
sa semneze armistitiul, deoarece el îl negociase si putea sa impuna rusilor,
prin puternica sa armata de un milion de oameni, un alt mod de actiune decât
capitularea. Prin arestarea lui Antonescu si capitularea întregii armate, din
ordinul Regelui Mihai, înaintea semnarii armistitiului cu rusii, România a
pierdut baza juridica si morala a apararii drepturilor sale, s-a dezonorat
singura.
Capitularea neconditionata a însemnat un dezastru national, un mare
calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioada de timp. Alaturi de cei
circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagarelor sovietice de
prizonieri dupa 23 august 1944, au mai fost deportati în URSS peste 20.000 de
alti români si 72.000 de români de etnie germana. Prin nesemnarea armistitiului
si capitularea neconditionata, România si-a pierdut definitiv libertatea, i s-a
refuzat statutul de tara cobeligeranta, desi a fost a patra putere militara
participanta la înfrângerea Germaniei fasciste.
În decurs de un deceniu si jumatate, dupa 23 august 1944, România a fost
furata de catre rusi de cel putin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de
milioane impuse prin "armistitiu" dictat de Moscova.
Semnarea armistitiului cu URSS, care continea destule conditii împovaratoare pentru România, fata de armistitiul negociat cu Antonescu, a fost taraganata pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata româna si Armata sovietica a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a facut ca Armata româna sa se angajeze singura în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reusind ca, pâna catre jumatatea lunii septembrie, sa fie respinse de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusa, trupele hitleristo-hortiste.
Semnarea armistitiului cu URSS, care continea destule conditii împovaratoare pentru România, fata de armistitiul negociat cu Antonescu, a fost taraganata pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata româna si Armata sovietica a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a facut ca Armata româna sa se angajeze singura în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reusind ca, pâna catre jumatatea lunii septembrie, sa fie respinse de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusa, trupele hitleristo-hortiste.
"Antonescu reprezinta România, voi - pe nimeni"
Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Maresalul
Antonescu este si raspunsul dat de Molotov lui Lucretiu Patrascanu, la 12
septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegatia româna pentru semnarea
armistitiului. Când Patrascanu a întrebat de ce conditiile de armistitiu impuse
de catre URSS României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov
i-a raspuns: "Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentati pe
nimeni".
Dar orice tradare se plateste scump, iar pretul tradarii a venit destul
de repede. Primii care l-au simtit au fost generalii M. Racovita si Gh. Mihail,
primul ajunsese ministru de razboi, iar al doilea - sef al Marelui Stat Major si
ambii facusera parte din comitetul militar care raspundea de implementarea
deschiderii "Portii Iasilor".
Catre începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile
comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua
de 7 septembrie, Armata româna a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind
împartita la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost
debarcate echipajele la 3 septembrie si înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel,
atributiile celor doi militari au fost serios stirbite. Rasplata tradarii
continua. Dupa razboi, atât generalul Racovita, cât si generalul Aldea, sunt
întemnitati, primul la închisoarea din Sighet, unde moare în 1954, iar al doilea
în închisoarea din Aiud, unde moare în 1949.
20 august 1944
2. Gheorghe Gheorghiu-Dej, ajutat de acelasi Bodnaras, evadeaza de la
Tîrgu-Jiu
Sorin Oane
Între 1-19 august 1944, Ion Antonescu s-a odihnit la Olanesti-Vîlcea.
Sederea aceasta îndelungata a fost interpretata de oamenii politici ai vremii ca
un fel de... abdicare, caci, în timp ce evenimente foarte importante se
petreceau pe front, Antonescu îsi permitea sa fie departe de acestea si de
problemele acestuia. Sederea aceasta, de aproape trei saptamîni, a fost
întrerupta doar pentru doua zile, caci, la 5 august 1944, maresalul s-a întîlnit
pentru ultima oara cu Hitler, la Rastenburg. Dar, în timp ce Ion Antonescu se
odihnea în statiunea vîlceana, din lagarul de la Tîrgu Jiu evadau Gheorghe
Gheorghiu-Dej, împreuna cu Ion Vidrascu, iar din lagarul de la Tîrgu Carbunesti
evadau alte 15 persoane, printre care Gheorghe Apostol si Alexandru
Draghici.
Bodnaras netezeste terenul, eliminându-l pe Foris
Dej fusese condamnat la 15 ani de închisoare pentru participarea sa la
actiunile de la Grivita din 1933; desi slab pregatit în teoria
stalinist-comunista, era un bun organizator si se bucura de mare autoritate si
influenta printre comunistii români. El era, practic, seful comunistilor români
în 1944. Tocmai scapase de grija anihilarii secretarului P.C.R. în functie,
Stefan Foris. Acest lucru fusese realizat de Emil Bodnaras la 4 aprilie 1944, de
unul singur, Foris, ca si ajutoarele lui imediate acceptînd, ca hipnotizati,
mazilirea.
A fost apoi "autonumita" o conducere provizorie, formata din Emil
Bodnaras, Iosif Ranghet si Constantin Pîrvulescu, ultimul fiind formal si
secretar general. Evadarea lui Dej, departe de a fi o piesa din angrenajul
loviturii de stat la care participau si comunistii, era mai curînd punctul final
al luptei dintre "gruparea din închisori" si "gruparea interna, dar ramasa în
libertate", din cadrul Partidului Comunist. Comunistii din lagarul de la Tîrgu
Jiu erau la curent cu evenimentele politice si militare care se petreceau
atunci, datorita unui sistem de corespondenta cifrata si întîlniri secrete. Sub
dusumeaua uneia din camerele lagarului, era tinut un aparat de radio, ale carui
piese fusesera introduse în lagar ascunse în bucati de
sapun.
Doua persoane au jucat un rol esential în aceasta actiune: Mihail
Rosianu si Ion Gheorghe Maurer. Mihail Rosianu era secretarul Comitetului
regional P.C.R. Oltenia. El a fost si cel care a lansat versiunea oficiala a
întîmplarii, într-un articol din "Scînteia", în august 1964, la aniversarea a 20
de ani de la eveniment. El sustinea ca evadarea activului de partid aflat în
lagarul de la Tîrgu Jiu devenise o conditie esentiala a desavîrsirii actiunilor
politice, în vederea declansarii loviturii de stat de la 23 august
1944.
O data iesiti din lagare, ei urmau sa preia conducerea organizatiilor de
partid din principalele centre ale tarii si sa organizeze grupe de partizani si
formatiuni patriotice de lupta. Evident ca articolul lui Rosianu avea scop
propagandistic, el încercînd sa întareasca astfel opinia dupa care comunistii au
fost realizatorii actului de la 23 august 1944. Si asta cu atît mai mult cu cît
ne aflam în climatul de dupa "Declaratia din aprilie 1964" si eliberarea
detinutilor politici, dintre care unii cunoscusera îndeaproape "contributia"
comunistilor la realizarea loviturii de stat din 23 august
1944.
Maurer - însarcinat sa conduca operatiunea evadarii
În articol, Rosianu mai sustinea si ideea ca lui i-au încredintat
Bodnaras, Ranghet si Pîrvulescu misiunea organizarii evadarii lui Gheorghiu-Dej
din lagarul de la Tîrgu Jiu si apoi, pe grupe, a altor tovarasi. De fapt,
Rosianu spune un neadevar. Nu el a fost "vioara întîi" în acest plan, ci Ion
Gheorghe Maurer.
Avocat al cauzei comuniste în cîteva procese interbelice (inclusiv al
Anei Pauker din 1936), Maurer aderase la comunism din motive intelectuale, se
pare, înca din 1936. Maurer a lasat si el un referat despre eveniment, nedatat
însa, în care povesteste versiunea lui despre evadarea lui Dej. El se întîlnise
cu acesta în 1942, în lagarul de la Tîrgu Jiu. Dar în 1943, Maurer este eliberat
si, mobilizat în armata, pleaca pe front în Crimeea. S-a întors în luna mai
1944. Primeste doua luni de concediu. Acum practic se ia hotarîrea evadarii lui
Dej. Lui Maurer, partidul i-a pus la dispozitie o masina Packard, o casa la
Craiova (la Manole Bodnaras), de unde trebuia sa conduca operatiunea, si o suma
de bani. A primit si un ajutor, anume pe vîlceanul Mihail Rosianu care cunostea
foarte bine zona.
De fapt au fost alcatuite mai multe planuri de evadare. Bodnaras ar fi
încercat chiar eliberarea lui Dej pe cale legala, dar nu s-a putut. Initial s-a
planuit evadarea lui Dej de la manastirea Tismana, unde Dej trebuia sa fie
trimis la lucru, împreuna cu alti detinuti politici. Dar Tismana era întesata de
politisti si jandarmi, caci manastirea servea drept adapost tezaurului Bancii
Nationale. În final, Dej nu a mai fost inclus în lotul trimis la Tismana. S-a
încercat si varianta evadarii de la Tîrgu Carbunesti. Dar acolo a fost trimisa o
grupa de 15 oameni, în frunte cu Gheorghe Apostol. A fost luata apoi decizia
organizarii evadarii lui Gheorghiu-Dej, chiar din lagarul de la Tîrgu Jiu. Dej a
fost înstiintat de plan prin "tovarasul Krug", care lucra la atelierul de
tîmplarie al lagarului si care avea posibilitatea de a iesi în oras. Ultimele
detalii le afla pe 31 iulie 1944, la Tîrgu Jiu, chiar de la Rosianu, cu care s-a
întîlnit pe un santier de constructii, unde Dej, adus sub paza, era pus sa faca
o instalatie electrica.
Maurer si Rosianu - în uniforme militare, spre Tîrgu Jiu
Rosianu stabileste mai întîi o serie de case conspirative, în locuri cît
mai retrase, departe de soselele principale. Asemenea adaposturi au fost gasite
în unele sate din nordul judetelor Gorj si Vîlcea. Vor fi folosite, ulterior,
doar casele conspirative din Vîlcea. Au fost instruite calauze, astfel ca sa
cunoasca amanuntit drumul de la Tîrgu Jiu pîna la fiecare dintre case, mergînd
cît mai ferit, numai pe drumuri marginase si poteci de padure. În lagarul de la
Tîrgu Jiu, Gheorghiu-Dej a pregatit un grup de 38 de detinuti pentru evadare,
împartit în sapte loturi. Sarcina de a-i conduce pe tovarasi de la iesirea din
lagar pîna la locul unde urma sa-i astepte masina care trebuia sa-i duca la
prima casa conspirativa a fost încredintata lui Ion Pripasu. Acesta era gardian
public si pazea un depozit militar aflat în dispersare la Tîrgu Jiu. Putea deci
trece, fara a trezi banuieli, pe lînga obiectivele pazite de militari în jurul
lagarului. Pripasu si Rosianu au ales cel mai bun loc pentru realizarea planului
de evadare: acesta era în dreptul cimitirului care era despartit de gardul de
sîrma ghimpata al lagarului printr-un teren semanat cu porumb. Locul de
întîlnire dintre evadati si Pripasu trebuia sa fie mormîntul lui Grigore
Iunian.
Dar partidul nu a mai putut sa-i dea lui Maurer masina promisa. De la
Craiova, acesta nu putea nici închiria si nici cumpara una, pentru a nu atrage
atentia autoritatilor. Solutia a fost cea a "reconstituirii" unei masini, din
Citroenul vechi, dat la reforma, care avea însa multe piese lipsa, a unui
comunist craiovean, Mihai Dugaesescu.
12 august - evadarea
Evadarea a fost fixata pentru data de 12 august, între orele 21-23. În
dupa-amiaza acelei zile, Maurer si Rosianu, în uniforme militare, au pornit din
Craiova spre Tîrgu Jiu, în Citroenul vechi al lui Dugaesescu, dar care fusese
reparat pe ascuns de cîtiva mecanici de la Flotila 3 de aviatie Craiova (Victor
Tudosiu, Mihai Muscalu), sub supravegherea lui Manole Bodnaras, concentrat aici
ca subofiter, dar care raspundea de adunarea armamentului necesar formatiunilor
patriotice din oras. Pe drum, masina a avut cinci pene de cauciuc! Soferul
masinii, chiar proprietarul ei, Mihai Dugaesescu, a schimbat cauciucurile, dar
cei trei au ajuns la locul de întîlnire de la Tîrgu Jiu abia la ora 1,30
(noaptea), unde n-au mai gasit pe nimeni.
Între timp, evadarea avusese loc, conform planului stabilit. Înainte de
despartire, Gheorghiu-Dej a dat îndrumari lui Chivu Stoica, ramas în fruntea
organizatiei de partid din lagar. La ora fixata, 21,00, cînd stiau ca se schimba
santinelele, pe sub gardul de sîrma s-au strecurat doi oameni. Primul a iesit
Ion Vidrascu, caruia organizatia de partid din lagar îi încredintase misiunea de
a veghea asupra vietii lui Gheorghiu-Dej. Apoi a iesit Gheorghiu-Dej. Pripasu îi
astepta. Dupa schimbul de parole, au iesit prin poarta de fier din fundul
cimitirului si au trecut si de santinelele din fata cimitirului si a manutantei.
Traversînd drumul, au ajuns în parc, lînga "Coloana fara sfîrsit" a lui
Brîncusi, unde trebuia sa vina masina. Dupa circa doua ore de asteptare, au mers
la depozitul lui Pripasu, unde, în jurul orei 2 noaptea, s-au întîlnit cu
Rosianu, Maurer si Dugaesescu. Dej si Vidrascu au primit haine militare si acte
de identitate fabricate de partid.
Un membru PNT îl gazduieste pe Dej
Prima casa conspirativa folosita de fugari a fost la Milostea, comuna
Slatioara (Vîlcea), la Constantin Tundrea (membru P.N.T.), aflata într-un zavoi
pe malul rîului Tarîia. Fugarii au ajuns aici în jurul orei 9,30. De aici, pe la
ora 21,30, cu ajutorul învatatorului Ionita Barbulescu, evadatii au ajuns
noaptea, pe poteci nu prea umblate, în comuna Vaideeni.
20 de ani mai tîrziu, Barbulescu a evocat acest moment: "L-am întîmpinat
în comuna Milostea. Trupul sau era istovit de anii petrecuti în temnita
crîncena. Din prima clipa însa, am simtit, ceea ce m-a impresionat puternic,
taria neobisnuita a acestui om, curajul si hotarîrea sa. Chipul palid era
dominat de ochii negri, atît de expresivi care îsi dezvaluiau clarviziunea si
optimismul conducatorului. Din Milostea am plecat în miez de noapte.Un drum
anevoios peste vai si dealuri. Plouase toata ziua. Pamîntul era clisos,
îndaratnic. Am strabatut, nu fara peripetii, paduri de stejari si mestecanisuri,
traversînd cu greu Cerna, Recea si Luncavatul, ape revarsate peste albia lor. Ne
strecuram în tacere, încordati, adapostiti de întuneric. Astazi ma gîndesc ca
era un drum simbolic, prin hatisuri, de la întuneric la lumina. Doar cîteva
ceasuri am fost alaturi de tovarasul Gheorghiu-Dej. Destul însa pentru a fi
simtit din plin, într-un episod hotarîtor ca acesta, neînfricarea si dîrzenia în
atingerea tintei propuse, acea atentie si dragoste fata de tovarasi, care au
facut din el conducatorul cel mai iubit al clasei muncitoare". Este clar ca ne
aflam, mai curînd decît în fata unei rememorari, în cea a unei evocari
"mitologice" în care persoana lui Dej apare ca exemplu moral de lupta si de
viata pentru noile generatii. Este simpatic modul în care Barbulescu a "intuit"
imediat pe noul conducator al tarii. Evocarea lui Barbulescu era mai curînd o
formula de "eroizare" si de "nemurire" a conducatorului decît o aducere
aminte.
În cimitirul comunei Vaideeni, îi astepta o alta calauza, Ion
Simionescu, cu care fugarii au mers tot pe un drum ferit, în comuna Rîmesti.
Aici, cu spatele spre padurea Magurilor, într-o livada, era casa învatatoarei
Maria Ionescu. Aceasta femeie i-a gazduit pe evadati 10 zile. Sotul
învatatoarei, Dumitru Ionescu, la rîndul lui tot învatator, lipsea, fiind
concentrat în armata. Între timp, a fost organizata evadarea de la Tîrgu
Carbunesti a 15 internati politici, în frunte cu Gheorghe Apostol si Alexandru
Draghici - trei grupe de cîte 5, dinainte organizate. Rosianu îmbatase santinela
si cei 15 au reusit sa fuga, continuînd apoi drumul spre libertate pe cont
propriu.
Abia la 17 august, deci dupa patru zile, comandantul lagarului Tîrgu
Jiu, Siguranta, si Jandarmeria, si-au dat seama de evadarea lui Gheorghiu-Dej.
S-a dat alarma, dar era prea tîrziu. Pe 17 august, la Rîmesti, a sosit si
Rosianu, iar pe 22 august s-a pornit apoi spre Bucuresti. S-au mai facut însa
cîteva popasuri: mai întîi la Barbatesti, la locuinta avocatului Petrisor
Iliescu (care le-a pus la dispozitie si masina lui personala), si apoi la casa
parohiala din Rîmnicu Vîlcea, strada Emil Avramescu nr. 1, a preotului Ion
Marina. Ziua de 23 august l-a gasit pe Dej în casa parohiala a acestuia din
Rîmnicu Vîlcea. Apoi, pe 24 august 1944, tovarasii au pornit spre Bucuresti.
Erau în pregatire evenimentele care urmau sa schimbe destinele tarii. Drumul
pîna la Bucuresti a fost facut cu masina lui Petrisor Iliescu. Acesta i-a dus pe
Dej, Rosianu si Maurer pîna la locuinta lui Bodnaras, din cartierul Vatra
Luminoasa.
Am prezentat mai sus versiunea evadarii lui Dej scrisa de persoane din
anturajul lui Dej, respectiv Maurer si Rosianu, autorii si executantii planului.
Mai multa lumina în privinta evadarii lui Dej a adus Eduard Mezincescu, vechi
comunist si fost functionar superior în Ministerul român de Externe în 1948,
care a marturisit ulterior faptul ca, desi Bodnaras, Pîrvulescu si Ranghet erau
toti în favoarea evadarii lui Dej din lagar, Dej însusi sovaia, deoarece se
simtea mai în siguranta înauntru decît afara. A acceptat sa fie eliberat doar cu
conditia ca Maurer sa faca aranjamentele necesare, ca sa nu fie ranit în timpul
evadarii.
In consecinta, Maurer l-a contactat pe avocatul Grigore Geamanu, varul
unui oficial superior din Inspectoratul pentru jandarmi din Bucuresti, care a
platit o anumita suma respectivului oficial, pentru ca acesta sa-l convinga pe
colonelul Serban Lioveanu, directorul lagarului din Tîrgu Jiu, sa slabeasca, în
ziua planificata pentru evadare, masurile de securitate în zona
gardului.
Antonescu - la originea evadarii?
Marturia aceasta este, într-un fel, întarita de Gheorghe Magherescu,
aghiotant al maresalului în 1944, potrivit caruia, chiar Antonescu este la
originea evadarii lui Dej, acesta dorind sa creeze astfel un "climat de
întelegere cu Uniunea Sovietica". Versiunea aceasta stirbea însa aura "eroica" a
evadarii, transformînd-o într-un aranjament facut chiar sub obladuirea
diriguitorilor, în speranta, nemarturisita de acestia, gasirii unui partener
"ideologic" de discutie, în cazul - foarte posibil în acel moment - al ocuparii
tarii de catre Armata Rosie. Probabil, gîndeau unii conducatori ai serviciilor
secrete din tara, era preferabila "gruparea interna" unei "grupari moscovite"
impusa de ocupant la conducerea statului.
Cum si-a recompensat Dej oamenii de baza
Din ceea ce cunoastem în momentul de fata, "recompensele" lui Dej pentru
ajutorul dat în problema evadarii lui din lagarul de la Tîrgu Jiu au
fost:
- Ion Gheorghe Maurer a fost principalul beneficiar al evenimentului,
însa ceva mai tîrziu, de prin 1957-1958, cînd "steaua" lui începe sa urce
vertiginos. I s-a reprosat mult timp ca ar fi plecat voluntar în razboiul
antisovietic.Va deveni ministru al afacerilor externe (1957-1958), apoi
presedintele Prezidiului Marii Adunarii Nationale (1958-1961) si presedinte al
Consiliului de Ministri (1961-1974).
- Mihail Rosianu devine din simplu învatator, profesor universitar,
membru al C.C. al P.C.R. (1945-1948 si 1960-1973), adjunct al ministrului
învatamîntului (1948-1949), presedinte al Comitetului Radio (1952-1953),
ambasador în Bulgaria (1956-1961) si Ungaria (1961-1966), de mai multe ori
deputat în perioada 1946-1973.
- Ion Vidrascu va fi recompensat prin functiile de presedinte al
Comitetului de control al statului (1950-1951), adjunct al ministrului
agriculturii (1951) si ministru al gospodariilor agricole ale statului
(1952-1953). A fost si deputat de Suceava din 1952.
- Ion Marina va deveni, la recomandarea lui Dej, primul patriarh
comunist al României (1948-1977). Ascensiunea lui rapida în ierarhia
bisericeasca s-a datorat, în mod evident, simpatiei pe care i-o purta Dej, dupa
gazduirea acestuia la 23 august 1944, în casa sa de la Rîmnicu
Vîlcea.
- Constantin Tundrea va fi timp de 14 ani presedintele Comitetului
Executiv al Sfatului Raional Horezu (1950-1964). A fost cel mai cunoscut si mai
influent comunist din zona Horezu în tot timpul regimului Dej.
- Ionita Barbulescu - calauza lui Dej de la Milostea la Vaideeni, devine deputat de Vîlcea în 1946 si, în ciuda colectivizarii, si-a pastrat mult timp averea de circa 18 ha de pamînt la Racovita.
- Ionita Barbulescu - calauza lui Dej de la Milostea la Vaideeni, devine deputat de Vîlcea în 1946 si, în ciuda colectivizarii, si-a pastrat mult timp averea de circa 18 ha de pamînt la Racovita.
- Maria Ionescu va deveni, în 1952, dupa mutarea ei la Craiova, deputat
al acestei regiuni si chiar membru al Prezidiului M.A.N. (1953-1957). În 1957
devine directoare la Scoala Medie din Caracal.
- Grigore Geamanu - avocat din Gorj - a fost "plantat", în 1945, de comunisti, în Biroul Politic al Comitetului Executiv al Frontului Plugarilor cu functia de casier. A fost ales deputat în 1946 si tot acum secretar general la Ministerul de Interne. Reales deputat în 1952 si 1961. Secretar al Consiliului de Stat între 1961-1965.
- Grigore Geamanu - avocat din Gorj - a fost "plantat", în 1945, de comunisti, în Biroul Politic al Comitetului Executiv al Frontului Plugarilor cu functia de casier. A fost ales deputat în 1946 si tot acum secretar general la Ministerul de Interne. Reales deputat în 1952 si 1961. Secretar al Consiliului de Stat între 1961-1965.
- Petrisor Iliescu a fost singurul care nu a fost rasplatit în nici un
fel. El era însa seful organizatiei maniste din Barbatesti si era mosier, avînd
peste 100 ha de pamînt în satul mai înainte pomenit. În 1946, a candidat pentru
parlament pe listele P.N.T - Maniu. Cel putin, el nu a fost persecutat de
comunisti. A fost nevoit sa se mute, pentru a fi rupt de vechile lui legaturi
politice, din Rîmnic tocmai la Corabia, casa lui de acolo fiind amplasata chiar
lînga sediul Partidului Comunist din localitate.
3. Lucretiu Patrascanu - negociatorul de elita din Partidul
Comunist
Oana Ilie
Nascut la 4 noiembrie 1900 în Bacau, fiul lui D.D. Patrascanu, profesor,
prozator, autor de manuale de istorie în perioada interbelica si promotor al
revistei "Viata româneasca" (alaturi de G. Ibraileanu si C. Stere). Mama, la
rândul ei, provenea dintr-o veche familie boiereasca. Studii: Licentiat în
drept, doctor în stiinte economice, statistica si filozofie în Germania. Starea
civila: casatorit cu arhitecta Herta Schwamern (botezata ortodox de catre Gala
Galaction, pentru ca în perioada în care s-au cunoscut erau interzise mariajele
mixte, români-evrei).
Întîlnirea cu Lenin
În anul 1945, la mai putin de un an de la momentul 23 august 1944, apare
un volum cu interviuri, realizate de Ion Biberi, cu personalitatile zilei,
printre care îl regasim si pe Lucretiu Patrascanu. În cele 13 pagini, noul
ministru al justitiei îsi povesteste viata, din care selectam o serie de
informatii, interesante din perspectiva evolutiei sale ulterioare.
Copilaria, petrecuta în mare parte în zona Neamtului, i-a nascut simpatii istorice pentru Stefan cel Mare: "Hotarâsem chiar ca sa-mi
schimb numele în Stefan".
Copilaria, petrecuta în mare parte în zona Neamtului, i-a nascut simpatii istorice pentru Stefan cel Mare: "Hotarâsem chiar ca
Adolescenta i-a fost marcata de scrierile lui Sadoveanu, Caragiale,
Bratescu-Voinesti, de literatura semanatorista, dar mai ales de cea rusa, si în
mod deosebit de Dostoievski si Turgheniev.
Revolutia din februarie l-a facut sa înteleaga (dupa cum marturiseste) ca o noua epoca începe în istorie, iar cea din octombrie l-a entuziasmat la maxim. Singurul regret al tânarului de 16 ani era ca nu avea vârsta pentru a fi partas activ la acea miscare. "Întorcându-ma, cu 27 ani în urma, am oarecare îngaduinta pentru aceste regrete si pot spune ca viata m-a tinut departe de o lupta apriga si desigur dramatica pentru idealurile primei mele tinereti. Toate aceste framântari si luari de pozitie erau atitudinea unui copil singuratec".
Revolutia din februarie l-a facut sa înteleaga (dupa cum marturiseste) ca o noua epoca începe în istorie, iar cea din octombrie l-a entuziasmat la maxim. Singurul regret al tânarului de 16 ani era ca nu avea vârsta pentru a fi partas activ la acea miscare. "Întorcându-ma, cu 27 ani în urma, am oarecare îngaduinta pentru aceste regrete si pot spune ca viata m-a tinut departe de o lupta apriga si desigur dramatica pentru idealurile primei mele tinereti. Toate aceste framântari si luari de pozitie erau atitudinea unui copil singuratec".
Atractia exercitata de revolutii si fenomenul social a fost extrem de
puternica asupra tânarului Patrascanu, chiar daca între timp tatal sau trecuse
la liberali.
"Daca privesc înapoi sa-mi refac mintal viata, înteleg ca a trebuit sa
devin luptator, si înca de timpuriu". Episodul la care face aluzie Patrascanu se
petrecuse la Bacau, la sfârsitul primului razboi mondial, când a asistat la
manifestarile antisemite ale colegilor sai: "Am reactionat violent. Nu puteam
accepta aceasta ticalosie care ne degrada pe toti".
Încadrarea în miscarea muncitoreasca a avut loc în anul 1919 când se
înscrie în P.S.D., aripa maximalista, si a fost grabita de evenimentele din 13
decembrie 1918 (manifestatia din Piata Palatului dispersata prin
forta).
În 1921 devine colaborator al ziarului Tineretul socialist. "În jurul
acestei gazete tineresti s-au grupat primele cadre comuniste si de fapt s-a
format P.C. legal, câteva luni mai târziu".
Un an mai târziu îl regasim ca redactor al ziarului Socialistul, organul
de presa al P.C. Tot în aceasta perioada, constient de importanta pregatirii
profesionale, opteaza pentru continuarea studiilor în Germania, unde va obtine
doctoratul în economie politica, filozofie si statistica. Ulterior va motiva
plecare în Germania prin sintagma "un bun marxist trebuie sa cunoasca bine limba
germana". Aici va intra în contact cu miscarea muncitoreasca, activând un an în
P.M. German, adâncindu-si doctrina.Un alt moment rememorat cu placere este
întâlnirea cu Lenin, în 1922, la prima sa calatorie în U.R.S.S., cu prilejul
celui de-al IV-lea Congres al Cominternului.
"Închisorile mele"
Sub sintagma "închisorile mele", Patrascanu aduce în atentia
interlocutorului, si implicit a viitorilor cititori ai lucrarii lui Biberi,
câteva amanunte despre detentia sa, mentionând în treacat închisorile prin care
a trecut, fara a da amanunte despre motivul arestarii si durata
detentiei.
Pentru elucidarea acestor aspecte, am apelat la lucrarea Laviniei Betea,
Moartea unui lider comunist.
În 1924, o data cu intrarea în vigoare a "legii Mârzescu", prin care P.C.dR. este scos în afara legii, Lucretiu Patrascanu este arestat prima oara. Cea de-a doua arestare a avut loc în 1928, pentru o "jumatate de ora", pentru ca, profitând de neatentia celor de la Siguranta, fuge si face publica urmarirea lui.
Din acest moment, steaua lui este într-o permanenta urcare în cadrul ierarhiei P.C.R. (1928 - participa la Congresul de la Harkov, 1930 si 1931 merge la Moscova pentru a prezenta Cominternului raportul asupra României, 1931 - membru în C.C. al P.C.dR.). Evenimentul cel mai însemnat din aceasta perioada a fost însa succesul din alegerile din 1931, când Lucretiu Patrascanu a fost ales primul deputat comunist din Parlamentul României, prin participarea la alegeri pe listele Blocului Muncitoresc Taranesc.
În 1932, în timpul campaniei electorale, survine cea de-a treia arestare, de aceasta data fiind încarcerat la Vacaresti. În 1933, se judeca procesul, iar Lucretiu Patrascanu alaturi de alte 13 persoane este eliberat. La putin timp, pe fondul miscarilor greviste ale ceferistilor, Patrascanu este rearestat (pentru ca a instigat la greva), trimis la Jilava si dupa 2 luni pus în libertate. Petre Pandrea, cumnatul lui Patrascanu, punea eliberarea acestuia pe relatiile de familie. Aceasta ipoteza, a relatiilor, o vom regasi si la momentul tratativelor cu Regele pentru iesirea din razboi.
În 1924, o data cu intrarea în vigoare a "legii Mârzescu", prin care P.C.dR. este scos în afara legii, Lucretiu Patrascanu este arestat prima oara. Cea de-a doua arestare a avut loc în 1928, pentru o "jumatate de ora", pentru ca, profitând de neatentia celor de la Siguranta, fuge si face publica urmarirea lui.
Din acest moment, steaua lui este într-o permanenta urcare în cadrul ierarhiei P.C.R. (1928 - participa la Congresul de la Harkov, 1930 si 1931 merge la Moscova pentru a prezenta Cominternului raportul asupra României, 1931 - membru în C.C. al P.C.dR.). Evenimentul cel mai însemnat din aceasta perioada a fost însa succesul din alegerile din 1931, când Lucretiu Patrascanu a fost ales primul deputat comunist din Parlamentul României, prin participarea la alegeri pe listele Blocului Muncitoresc Taranesc.
În 1932, în timpul campaniei electorale, survine cea de-a treia arestare, de aceasta data fiind încarcerat la Vacaresti. În 1933, se judeca procesul, iar Lucretiu Patrascanu alaturi de alte 13 persoane este eliberat. La putin timp, pe fondul miscarilor greviste ale ceferistilor, Patrascanu este rearestat (pentru ca a instigat la greva), trimis la Jilava si dupa 2 luni pus în libertate. Petre Pandrea, cumnatul lui Patrascanu, punea eliberarea acestuia pe relatiile de familie. Aceasta ipoteza, a relatiilor, o vom regasi si la momentul tratativelor cu Regele pentru iesirea din razboi.
O noua arestare survine în 1940, fiind internat în lagarul de la
Miercurea Ciuc. În urma unei crize de ficat este mutat la Bucuresti si ulterior
eliberat. Libertatea dureaza putin, pentru ca în februarie este din nou
încarcerat si, la interventiile mamei sale, la noul director al Sigurantei, gen.
Emanoil Leoveanu, i se fixeaza domiciliul obligatoriu la Poiana Tapului. La 2
ianuarie 1943, este internat în lagarul de la Târgu Jiu, de unde va fi readus la
Poiana Tapului, unde îl regasim în perioada premergatoare lui 23 august
1944.
Desemnat pentru negocierile de la Palat
Esecul evident al Germaniei în campania din Est a determinat fortele
politice din România sa încerce iesirea din razboi. Discutiile au fost purtate
atât de reprezentantii guvernului Antonescu, cât si de persoane mandatate de
opozitie.
Prin intermediul lui Barbu Stirbey, aflat la Cairo pentru tratarea
armistitiului, Aliatii sugereaza atragerea comunistilor la tratative, chiar daca
este un partid aflat în ilegalitate si are o slaba reprezentare la nivelul
populatiei.
Întrebarea fireasca, ce apare în acest moment, este de ce a fost
preferat Lucretiu Patrascanu, când el cazuse oarecum în dizgratia partidului din
care facea parte (prin eliminarea din Comitetul Central) si nici nu îndeplinise
vreodata functii de conducere în ierarhia partidului?
Cornelui Coposu declara, dupa 1990, ca Lucretiu Patrascanu a fost
desemnat de Novikov (ambasadorul U.R.S.S. la Cairo). Dintre comunistii care au
activat în ilegalitate: Foris, Constantinescu-Iasi, Petre Iosif, C. Agiu,
Patrascanu, sovieticii l-au preferat pe cel din urma (varianta
Coposu).
O alta ipoteza este cea conform careia, rudenia cu Octav Ulea (maestrul
de ceremonii al palatului) si legaturile interpersonale l-ar fi propulsat la
tratativele cu Maniu si Bratianu si i-ar fi deschis larg usile Palatului. De
altfel este un lucru cunoscut, ca, în întreaga perioada interbelica, în
posturile înalte s-au aflat cunoscuti de-ai familiei
Patrascanu.
Cea de-a treia ipoteza îl consemneaza pe Lucretiu Patrascanu ca ales al
fortelor democratice, datorita calitatilor intelectuale si
umane.
O data cu sfârsitul anului 1943 încep întrevederile cu Maniu. Mijlocite
de secretara sa, întâlnirile s-au petrecut, în marea lor majoritate, în locuinta
din Dr. Marcovici nr. 9, la etajul al saselea, unde se afla apartamentul lui
Corneliu Coposu, sau în strada Ion Ghica nr. 4, la etajul cinci, unde locuia
Emil Ghilezan. Prima dintre ele s-a desfasurat la 28 noiembrie 1943, pâna la
sfârsitul anului mai având loc înca doua, iar la începutul anului 1944 tot doua.
Discutiile erau axate pe rasturnarea regimului Antonescu si reinstaurarea
institutiilor democratice din România.
La prima dintre ele, "Dl. Maniu a voit sa stie - declara Nicolae
Penescu, în 1953 (în timpul anchetarii lui Lucretiu Patrascanu) de ce forte
dispune P.C.R., în special în capitala, la care dl. Patrascanu a raspuns vag,
evitând precizatiuni. Maniu a pus ca conditiune a colaborarii cu P.C.R. o
declaratie în favoarea Basarabiei. Dl. Patrascanu nu a acceptat aceasta
conditiune. Atunci dl. Maniu a cerut ca cel putin P.C.R. sa intervina pe lânga
P.C. al U.R.S.S. în favoarea Basarabiei (...) De aceea conversatiunea nu a avut
rezultat".
Urmatoarele întruniri au intrat pe un fagas normal, Partidul Comunist
clarificându-si pozitia fata de monarhie si institutiile democratice ale
României. "Dl. Patrascanu a asigurat ca, desi principial, P.C. pastreaza o
atitudine republicana socoteste problema monarhie sau republica, o chestiune
neactuala, iar în cazul în care regele va actiona pentru scoaterea României din
razboiul lui Hitler, P.C., prin C.C., întelege sa-l sprijine cu toata
vigoarea".
Propus sa conduca noul guvern democratic, Maniu refuza
În ceea ce priveste legatura cu Palatul, Ioan Mocsony-Styrcea, maresal
al Palatului, povesteste ca prima întâlnire a lui Lucretiu Patrascanu cu Regele
a avut loc în aprilie 1944, la ferma din Pantelimon a colonelului Ulea, iar
discutiile s-au axat în jurul constituirii F.N.D. În toata aceasta perioada,
omul de legatura între Lucretiu Patrascanu si Palat a fost
Mocsony-Stârcea.
Legaturile cu P.S.D., cel de-al patrulea membru al B.N.D., au fost ca si
inexistente pâna în 1943, însa, dupa semnarea conventiei B.N.D., Lucretiu
Patrascanu i-a cerut lui Constantin Titel Petrescu o întrevedere în doi (prin
intermediul lui B. Zilber) pentru a discuta atitudinea pe care trebuie s-o
adopte fata de Maniu pentru a grabi deznodamântul.
Ultima discutie dintre cei doi are loc în dupa-amiaza zilei de 23
august, acasa la Sabin Manuila, unde vor primi si vestea arestarii maresalului,
în timp ce ultima întrevedere cu Maniu avusese loc cu putine zile înainte de 23
august, în scopul de a-l convinge pe acesta din urma sa accepte prezidarea unui
guvern democratic, dupa înlaturarea lui Antonescu.
La presiunile lui Lucretiu Patrascanu, Maniu avea sa remarce: "Draguta,
eu nu sunt obisnuit sa lucreze cu revolverul la tâmpla". Patrascanu însa i-a
raspuns: "Este revolverul constiintei si al datoriei, domnule Maniu". Efectul
discutiei n-a fost cel scontat, Maniu legându-si raspunsul de consultarile cu
Bratianu.
Despre 23 august si pregatirea iesirii României din razboi s-au scris mii de pagini. Nu mai putin de 30 de persoane au fost angrenate direct în desfasurarea evenimentelor si majoritatea si-au consemnat memoriile si amintirile referitoare la acea zi.
Despre 23 august si pregatirea iesirii României din razboi s-au scris mii de pagini. Nu mai putin de 30 de persoane au fost angrenate direct în desfasurarea evenimentelor si majoritatea si-au consemnat memoriile si amintirile referitoare la acea zi.
Este si cazul lui Lucretiu Patrascanu, care publica, la 23 august 1945,
în România Libera, un articol despre rolul lui în actul de la 23
august.
"A existat o pregatire, si înca foarte intensa, cu o mobilizare de
oameni si de forte, legata de mari primejdii (...) Pregatirile loviturii de la
23 august erau terminate înca de la sfârsitul lunii iunie. Se mai discuta
formula politica si în gasirea ei întâmpinam rezistente (...) S-a luat hotarârea
de a pregati proclamatia guvernului si toate documentele menite sa apara din
primul moment. Am pasit imediat la redactarea proclamatiei (...) Textul pe
care-l pregatisem a fost acceptat în întregime, dupa o oarecare
discutie".
Trei întîlniri la Palat
În pregatirea lui 23 august s-au tinut trei sedinte la Palat, sub
presedintia Regelui. Problema spinoasa era cum sa intru la Palat, sustragându-ma
nu numai pazei exterioare, ci si eventualilor spioni, recrutati de Ghestapo si
de Siguranta, în chiar interiorul palatului".
Este lesne de observat aparitia tendintei Partidului Comunist de a
acapara actul de la 23 august si de a o transforma într-un bun propriu. Conform
acestui articol, P.C. a fost principalul artizan al momentului 23 august, în
timp ce Regele si celelalte forte democratice implicate au avut rol
decorativ.
Ar fi împotriva firii sa negam rolul lui Patrascanu în actul de la 23
august, dar de aici si pâna la a i se conferi rolul principal, si prin extensie
Partidului Comunist, este o cale foarte lunga.
Activitatea lui Patrascanu în tratativele pregatitoare lui 23 august s-a concretizat în redactarea manifestului F.U.M. (aprilie 1944), a "Proclamatiei pentru Tara" si a altor documente cu caracter programatic care au stat la baza negocierilor cu P.N.T. si P.N.L.
Activitatea lui Patrascanu în tratativele pregatitoare lui 23 august s-a concretizat în redactarea manifestului F.U.M. (aprilie 1944), a "Proclamatiei pentru Tara" si a altor documente cu caracter programatic care au stat la baza negocierilor cu P.N.T. si P.N.L.
Ca un ultim aspect, dar în nici un caz ca un element subsidiar, trebuie
luata în calcul personalitatea lui Lucretiu Patrascanu. Intelectual fin,
încrezator în dogmele marxiste, se impune în memoria generatiilor care i-au
succedat ca o pata de culoare în cadrul Partidului
Comunist.
Sacrificarea lui de catre Dej, în 1954, când atât Stalin, cât si Beria,
nu mai reprezentau nimic pentru Kremlin, ramâne un mare semn de întrebare. Toti
cei care au trait momentul sau l-au studiat îndeaproape, considera asasinarea
lui Patrascanu ca un act gratuit de care Dej se face (în principal) vinovat.
Chiar si prietenii si sustinatorii lui Dej (cazul lui Maurer) considera
asasinatul ca marea greseala politica a lui Dej.
Cu toate acestea nu trebuie uitat faptul ca, pâna la arestare, Lucretiu
Patrascanu s-a aflat în fruntea Ministerului de Justitie, de unde "a patronat"
activitatea Tribunalului Poporului si a gestionat aplicarea legii criminalilor
de razboi.
Ba chiar mai mult de atât, cumnatul sau, avocatul Petre Pandrea, în
lucrarea autobiografica Memoriile mandarinului valah, ni-l prezinta pe Lucretiu
Patrascanu ca pe o persoana lipsita de vointa, condus în toate actiunile sale de
Herta si Belu Zilber.
Si peste toate aceste frânturi de amintire vine imaginea pe care
Patrascanu a avut-o în ochii lui Corneliu Coposu: "Am fost prieteni" (Corneliu
Coposu a fost anchetat si aruncat pentru 17 ani în temnitele comuniste, chiar în
timpul în care Lucretiu Patrascanu era ministru la
Justitie).
O carte care n-a avut zile
prof. univ. Gh. Buzatu
Cititorul va desprinde, fara dificultate, motivele pentru care, în cele
ce urmeaza, ne-am propus sa staruim asupra unui reputat istoric al generatiei
mele si asupra loviturii de stat de la 23 august 1944: 20 de ani de la moartea
lui Aurica Simion si 60 de ani de la rasturnarea regimului Maresalului Ion
Antonescu, eveniment caruia regretatul meu coleg i-a consacrat, în 1979, o carte
stralucita, care a provocat furtuna în rîndurile securitatii de la
Bucuresti.
În vara anului 1979, era prin august, a aparut o carte care avea sa
stârneasca intense dezbateri în rândurile istoricilor si cititorilor, în genere,
iar - dupa cum se va vedea - si la nivelul oficialitatilor, al Securitatii si
Ministerului de Interne. Era vorba de lucrarea unui istoric deja consacrat,
Aurica Simion, dar caruia volumul Preliminarii politico-diplomatice ale
insurectiei române din august 1944 (Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979, 510
pagini) i-a adus un spor de prestigiu greu de imaginat în epoca. Si asta pentru
ca, de-abia aparut si difuzat numai în câteva judete ale tarii, volumul
mentionat a fost retras de pe piata si, imediat apoi, "topit"... Lucru
neobisnuit si, mai cu seama, nepermis, autorul, cu toate ca era angajat la
Institutul de Istorie al Partidului din Capitala, publicase o carte în care era
sintetizata istoria actului de la 23 august 1944. Nimic neobisnuit, se va spune,
numai ca Aurica Simion realizase... un alt 23 august, în care PCR nu mai avea un
rol precumpanitor, partidele "istorice" apareau în alta lumina, iar
personajele-cheie ale loviturii de stat (regele Mihai, Lucretiu Patrascanu,
C.I.C. Bratianu, dar, mai cu seama, Maresalul Antonescu si Iuliu Maniu) erau
surprinse, în temeiul unei analize atente si obiective, relevându-se exclusiv
actiunile lor, în contextul evenimentelor prezentate, care au fost. Iata de ce,
oricine apucase sa cumpere cartea, realizase o achizitie pretioasa, se dotase cu
o carte "scumpa", oricum extrem de solicitata! Cum, la Iasi fiind, am avut sansa
sa-mi procur un volum din Preliminarii..., pe care aveam ulterior sa obtin si un
autograf al autorului, m-am preocupat sa-l recenzez. Am notat, despre autor si
carte, cele ce trebuiau si ce credeam, indiferent de ceea ce se petrecuse cu
cartea, povestea ei fiind binecunoscuta de-acum opiniei publice, istoricilor
îndeosebi. Astfel, în prestigiosul "Anuar al Institutului de Istorie si
Arheologie A. D. Xenopol" din Iasi (t. XVIII/1981, p. 798) am examinat cartea,
retinând între altele ca "...autorul realizeaza o adevarata istorie a anilor
1940-1944, în care sinteza se lasa - si nu întâmplator - dominata de analiza, de
o analiza atenta si necesara, mai ales ca numeroase si controversate aspecte
sunt elucidate pentru prima data acum. Nu putem intra în detaliile
demonstratiilor autorului..., însa nu putem omite ca A. Simion contribuie
decisiv la precizarea caracterului regimului antonescian, a naturii si evolutiei
raporturilor româno-germane între 1940 si 1944, a participarii tarii la razboiul
mondial. De asemenea, surprind prin noutate capitolele referitoare la
tentativele României de a se desprinde de Axa fascista si la cauzele esecului
lor... Per ansamblu, lucrarea lui A. Simion este o reusita deplina. Ea
constituie o contributie decisiva spre realizarea necesarei istorii complete si
veridice a României în epoca celui de-al doilea razboi mondial. A. Simion a
dovedit în chip stralucit, în ultima instanta, ca istoriografia noastra dispune
de excelente resurse, care pot si trebuie sa fie folosite pentru împlinirea
conditiei esentiale a studiilor istorice - aflarea si afirmarea adevarului
istoric integral asupra faptelor trecutului. Din toate punctele de vedere,
lucrarea a marcat un eveniment pentru istoriografia epocii contemporane
românesti, motiv pentru care, atât autorul, cât si Editura Dacia din
Cluj-Napoca, merita cele mai sincere felicitari" (ibidem). Destinul, necrutator,
peste putini ani, în 1984, l-a rapit pe Aurica Simion, în plina putere
creatoare, obstei istoricilor români. În necrologul pe care l-am încredintat, de
asemenea, Anuarului Institutului de Istorie si Arheologie A. D. Xenopol din Iasi
(t. XXII, partea a II-a, 1985, p. 1011-1012), am revenit asupra meritelor si
semnificatiilor istoriografice ale Preliminariilor... din 1979; citez sub acest
raport: "Preliminariile..., pe care le-am recenzat în momentul în care era
nevoie, se constituie un model, impunându-se de la început între operele de
referinta ale istoriografiei nationale contemporane, abordând probleme
controversate si dovedindu-se ele însele controversabile, din chiar clipa
aparitiei lor... Astazi [1985], în perspectiva timpului, lucrarea ne apare si
temeinic documentata. Cititorul cunoaste aceasta si Preliminariile... lui Aurica
Simion, aidoma cartilor lui N. Iorga sau Constantin C. Giurescu, s-au citit si
se citesc cu interes nu numai în centrele stiintifice din tara sau din
strainatate, ci si în catune..." (ibidem). Cât priveste Omul, am consemnat în
final: "L-am cunoscut pe Aurica Simion si ne-am împrietenit pe data. Nu ne-am
declarat-o niciodata. O facusem prin consens. Am participat împreuna la diverse
manifestari stiintifice interne si internationale. Autorul Preliminariilor... nu
s-a dezmintit nicicând. M-au surprins retinerea si timiditatea lui. Sa fi banuit
oare, înca de prin 1980, tainele destinului sau, sa fi fost manifestarile bolii
necrutatoare care l-a rapit familiei, breslei istoricilor si cititorilor
admiratori în plina putere creatoare? Pentru mine a fost si a ramas Domnu'
Aurica. În luna mai 1984, la Bucuresti fiind, l-am invitat la Iasi pentru un
simpozion; m-a refuzat elegant. Îmi dau seama ca stia. Mi-a încredintat diverse
contributii pentru Anuarul Institutului de Istorie si Arheologie din Iasi, ca si
pentru volumul colectiv Actul de la 23 august 1944 în context international,
volum aparut în august 1984 si cuprinzând un larg studiu realizat în colaborare.
Astazi, acest volum, ca si toate cartile lui Aurica Simion, îsi urmeaza drumul
lor, în lipsa autorului lor, plecat nedrept de repede si brutal dintre noi"
(ibidem, p. 1.012).
În Anexa am inclus doua note privind "ecourile" Preliminariilor... în
rândurile opiniei publice nationale, la nivelul anului 1979, surprinse în
materiale ale Securitatii si Ministerului de Interne din
Bucuresti.
MINISTERUL DE INTERNE STRICT SECRET
Departamentul Securitatii Statului Ex. unic
Directia I
130/DI/0066932 din 6 septembrie 1979
NOTA
Premergator celei de-a 35-a aniversari a insurectiei nationale de la 23 August 1944, din România, a aparut în librarii cartea scriitorului A. SIMION - "Preliminarii politico-diplomatice ale insurectiei române din august 1944", în Editura "Dacia" din Cluj.
Departamentul Securitatii Statului Ex. unic
Directia I
130/DI/0066932 din 6 septembrie 1979
NOTA
Premergator celei de-a 35-a aniversari a insurectiei nationale de la 23 August 1944, din România, a aparut în librarii cartea scriitorului A. SIMION - "Preliminarii politico-diplomatice ale insurectiei române din august 1944", în Editura "Dacia" din Cluj.
Cartea prezinta starea politica, economica si militara a României,
înainte si imediat dupa 23 August 1944, cât si luptele social-politice din
timpul dictaturii antonesciene si fortele care au luat atitudine împotriva lui
ANTONESCU.
Într-unul din capitolele cartii, este prezentata atitudinea ce au avut-o IULIU MANIU - fost sef al PNT-ului - si [C.] I. C. BRATIANU - fost sef al PNL-ului - împotriva lui ANTONESCU, care i-au adresat memorii, cerându-i sa iasa din razboiul antisovietic si sa se desolidarizeze de Germania fascista.
La sfârsitul cartii, se afla fotografiile lui IULIU MANIU, [C.] I. C. BRATIANU si TITEL PETRESCU, cu adnotarea: "Semnatari ai Declaratiei de constituire a Blocului National Democrat".
Din supravegherea informativa a persoanelor cu apartenenta la fostele partide burgheze si în special a celor care au detinut functii de conducere, rezulta ca acestea fac aprecieri interpretative asupra aparitiei si continutului cartii respective.
Astfel, CORNELIU COPOSU - fost secretar general adjunct al PNT si condamnat - care apare ca personaj pozitiv în carte, a afirmat: "Înainte de trimiterea cartii la tipar, am avut doua întrevederi cu autorul, dar nu am reusit sa lamuresc toate chestiunile; totusi, acesta si-a rectificat mult din tezele initiale cu care pornise". Sustine ca l-a sfatuit pe autor "sa nu se ghideze dupa declaratiile facute si nici dupa prezentarile unor agenti, care si pe vremea aceea, precum si acum, spun neadevaruri pentru a justifica încasarile".
JOVIN ION - fost medic curant al lui IULIU MANIU - a afirmat: "Cartea lui A. (sic!) SIMION este nemaipomenita si lucrurile au început sa iasa la iveala, fir cu fir, cum iese iarba primavara".
Într-o discutie cu un fugar român venit temporar în tara noastra, JOVIN ION afirma: "MANIU e personajul central al cartii. Se merge spre o rectificare a istoriei, ca pâna acum istoria a fost o falsa minciuna".
Printre persoanele care fac comentarii cu privire la aparitia cartii lui A. SIMION sunt si RADOCEA CORNEL - fost sef judetean PNT si condamnat; VISA AUGUSTIN si MAMULEA STEFAN - membri PNT si fosti condamnati, semnalati cu manifestari ostile orânduirii sociale si de stat din tara noastra si cu preocupari de a scrie memorii si lucrari despre activitatea PNT si a fostului sef IULIU MANIU.
Precizam faptul ca, cei nominalizati în discutiile anterioare, neaga rolul PCR în înfaptuirea actului de la 23 August 1944, afirmând ca totul a fost înfaptuit de PNT sub conducerea lui MANIU.
Vom urmari în continuare reactia fostilor membri ai partidelor burgheze, în legatura cu aparitia cartii.
Într-unul din capitolele cartii, este prezentata atitudinea ce au avut-o IULIU MANIU - fost sef al PNT-ului - si [C.] I. C. BRATIANU - fost sef al PNL-ului - împotriva lui ANTONESCU, care i-au adresat memorii, cerându-i sa iasa din razboiul antisovietic si sa se desolidarizeze de Germania fascista.
La sfârsitul cartii, se afla fotografiile lui IULIU MANIU, [C.] I. C. BRATIANU si TITEL PETRESCU, cu adnotarea: "Semnatari ai Declaratiei de constituire a Blocului National Democrat".
Din supravegherea informativa a persoanelor cu apartenenta la fostele partide burgheze si în special a celor care au detinut functii de conducere, rezulta ca acestea fac aprecieri interpretative asupra aparitiei si continutului cartii respective.
Astfel, CORNELIU COPOSU - fost secretar general adjunct al PNT si condamnat - care apare ca personaj pozitiv în carte, a afirmat: "Înainte de trimiterea cartii la tipar, am avut doua întrevederi cu autorul, dar nu am reusit sa lamuresc toate chestiunile; totusi, acesta si-a rectificat mult din tezele initiale cu care pornise". Sustine ca l-a sfatuit pe autor "sa nu se ghideze dupa declaratiile facute si nici dupa prezentarile unor agenti, care si pe vremea aceea, precum si acum, spun neadevaruri pentru a justifica încasarile".
JOVIN ION - fost medic curant al lui IULIU MANIU - a afirmat: "Cartea lui A. (sic!) SIMION este nemaipomenita si lucrurile au început sa iasa la iveala, fir cu fir, cum iese iarba primavara".
Într-o discutie cu un fugar român venit temporar în tara noastra, JOVIN ION afirma: "MANIU e personajul central al cartii. Se merge spre o rectificare a istoriei, ca pâna acum istoria a fost o falsa minciuna".
Printre persoanele care fac comentarii cu privire la aparitia cartii lui A. SIMION sunt si RADOCEA CORNEL - fost sef judetean PNT si condamnat; VISA AUGUSTIN si MAMULEA STEFAN - membri PNT si fosti condamnati, semnalati cu manifestari ostile orânduirii sociale si de stat din tara noastra si cu preocupari de a scrie memorii si lucrari despre activitatea PNT si a fostului sef IULIU MANIU.
Precizam faptul ca, cei nominalizati în discutiile anterioare, neaga rolul PCR în înfaptuirea actului de la 23 August 1944, afirmând ca totul a fost înfaptuit de PNT sub conducerea lui MANIU.
Vom urmari în continuare reactia fostilor membri ai partidelor burgheze, în legatura cu aparitia cartii.
r.d.00178/3/1239
red. lt.col. DI
dact. p.c. RG
ex. unic
red. lt.col. DI
dact. p.c. RG
ex. unic
Comments