A LASAT HORIA SIMA MISCAREA LEGIONARA FARA CONDUCATOR ?
De
curând, vorbind la înmormîntarea lui Mircea Nicolae, fie-i țărâna ușoară, domnul
Nicolae Roșca l-a pomenit, oarecum inevitabil, și pe Horia Sima, cât de mult l-a
prețuit pe răposatul Mircea Nicolau, cât de mult însuși Mircea Nicolau l-a
prețuit și respectat pe Comandant etc. Poate că n-am reținut exact cuvintele
domnului Roșca pe această idee, dar am reținut întocmai acolada făcută atunci
când a pomenit numele lui Horia Sima: „ultimul șef al mișcării legionare”!…
Ultimul…
"Read More"
"Read More"
Ce
să înțelegem din precizarea „Horia
Sima, ultimul șef al Mișcării Legionare”?
S-ar înțelege, mai întâi, dat fiind că Horia Sima a murit în urmă cu aproape
douăzeci de ani, că Mișcarea Legionară a murit, odată cu ultimul ei
șef!…
Pun
deci „oficial” întrebarea: ce
s-a întâmplat cu Mișcarea Legionară, dacă răposatul ei comandant, mort în 1993,
a fost, citez, ultimul?!…
Și tare rău îmi pare că nu i-am pus această întrebarea celui care a fost domnul
Mircea Nicolau, vocea legionară cea mai autoritară și mai autorizată din Țară în
ultimii ani. N-am încotro și-i pun această întrebare domnului Nicolae Roșca:
după
moartea lui Horia Sima, de ce Mișcarea legionară a rămas fără șef? Asta să
însemne oare că Mișcarea Legionară a încetat să mai existe?… Iar dacă nu a
încetat să mai existe, de ce de douăzeci de ani nu are un șef?…
Auzisem
o vorbă, mai mult șoptită, cum că Horia Sima, înainte de a muri, i-ar fi trecut
lui Mircea Nicolau înalta și dificila responsabilitate de șef al Mișcării!
Statut pe care Mircea Nicolau nu și l-a arogat totuși niciodată! Măcar că i se
potrivea…
Declarația
domnului Roșca e clarificatoare: Horia Sima nu și-a desemnat niciun succesor,
iar legionarii care i-au supraviețuit nu au reușit să pună pe cineva în fruntea
lor! Wikipedia spune și ea același lucru: Horia Sima a fost „last leader”.
Situație tipică pentru o organizație aflată „pe ducă”, sortită pieirii, sortită
unei dispariții planificate cumva?!…
Așadar,
altă întrebare: de ce nu a fost Mircea Nicolau investit cu șefia Mișcării? Era
potrivit, poate cel mai potrivit pentru funcție! A avut Horia Sima în vedere pe
altcineva? Pe cine? Și de ce nu l-a investit măcar pe
acela?!
…După
1990, odată cu revenirea în țară a legionarilor plecați din România după
„rebeliunea” din ianuarie 1941, s-au auzit fel și fel de acuzații la adresa lui
Horia Sima. Unul eu nu le-am dat nicio atenție și nu le-am verificat niciodată
cât sunt de întemeiate. Afirmația făcută de domnul Roșca la catafalcul
camaradului său Mircea Nicolau constituie însă, pentru mine, în mod implicit, o
gravă acuzație (sau dezvăluire!) privitoare la Horia Sima: Horia Sima a murit,
la o vârstă foarte înaintată, peste 85 de ani, fără să se îngrijească de
problema succesiunii la comanda legiunii! Un veritabil comandant nu, nu
procedează așa!
Horia
Sima cunoștea chiar din proprie experiență câte sunt problemele pe care le
ridică succesiunea în fruntea unei organizații, dacă nu este reglementată
strict! Moartea neașteptată și năpraznică a Căpitanului în noiembrie 1938 a
lăsat Mișcarea într-o situație confuză în ce privește persoana succesoare
Căpitanului. Nu s-a mai numit Căpitan, ci Comandant, dar asta nu l-a scutit pe
Horia Sima să se vadă deseori contestat ca lider al Mișcării! Motiv în plus ca,
dacă era ce trebuia, adică un comandant responsabil, să se îngrijească din timp
de problema succesiunii. Se vede însă că nu a fost chiar responsabil, suficient
de responsabil! Oare nu și-a dat seama Horia Sima de răul imens pe care l-a
făcut Mișcării Legionare prin felul neglijent, repet: iresponsabil, în care a
tratat viitorul Mișcării Legionare, punându-o de fapt în cumpănă cu pieirea. E
știut că de orice turmă rămasă fără păstor se cam alege
praful?!…
Personal,
am tras nădejde că, din motive ușor de imaginat, funcția de lider al Mișcării
este protejată, ferită de expunere publică, dar că ea există, există o persoană
care ocupă și onorează această funcție, îi dă viață și conținut! Cum spuneam mai
sus, am bănuit (și sperat!) că acea persoană era Mircea Nicolau! Mă înșelam…
Așadar de douăzeci de ani Mișcarea Legionară nu are lider. De ce? Pentru că așa
a vrut Horia Sima sau pentru că acesta, prin abatere de la conduita de
Comandant, de șef, a neglijat, a ignorat această chestiune! Tertium
non datur!
Și-ntr-un caz, și-n celălalt, Horia Sima nu iese însă bine din această poveste!
Ba chiar ne obligă să reconsiderăm toate acuzațiile, chiar și pe cele mai grave,
pe care i le-au adus camarazii care s-au dezis de el! E timpul că examinăm cu
seninătate aceste acuzații! Până atunci sunt curios să știu cum îl vor apăra, cu
ce argumente susținătorii lui Horia Sima vor justifica faptul că după moartea
acestuia Mișcarea Legionară a încetat să mai aibă un conducător! De necrezut!…
Absolut de necrezut!
În
această ordine de idei și de persoane, îmi aduc aminte de domnul George Petre,
cel mai tînăr dintre legionarii care, în 1941, au ales calea exilului. George
Petre era încă elev în ianuarie 1941, când a demontat șina de cale ferată pentru
a împiedica unitatea de tancuri de la Târgoviște să aflueze spre București, în
sprijinul generalului Ion Antonescu. Faptă săvârșită împreună cu alți frățiori
de cruce, printre care și fiul comandantului regimentului de tancuri… Îl pândea
Curtea Marțială dacă mai rămânea în Țară. S-a mai întors după 1990. Am petrecut
cu domnul George lungi seri de discuții la Bușteni unde s-a stabilit să-și
petreacă la umbra Crucii de pe Caraiman ultimii ani de viață. Ani cerniți de
evidența haosului și dezastrului din România și de pe planetă! Avea o experiență
de viață – la antipozi, în Australia, teribil de interesantă, și o minte
scăpărătoare, intuitivă și în același timp bine informată! Meloman desăvârșit! O
frumusețe de om! La caracter mă refer, dar nu numai!…
Domnul
George s-a prăpădit în urmă cu vreo doi ani. Am impresia că n-a avut parte, în
presa legionară, de necrologul îndătinat, din partea camarazilor care l-au
cunoscut și mulți l-au iubit, dar nu toți, unii l-au detestat de-a dreptul
pentru insistența cu care se pronunța asupra lui Horia Sima în termenii cei mai
duri! Îl bănuia de cele mai nenorocite gesturi!… Am zis „bănuia”! Căuta
confirmări, dovezi. Dar domnul George recunoștea cu luciditate și onestitate că
marile acuzații ce i se aduc în general lui Sima nu au putut fi dovedite în mod
irefutabil!
Am
aflat însă că mai există și alte acuzații, asupra cărora nu mai planează nicio
incertitudine! Una dintre ele am reținut-o și-i dau azi toată importanța. Este
vorba de încercarea unui grup de legionari de a redacta o „constituție”, așa
i-au zis, o Constituție a Mișcării Legionare. În care, firește, se trata și
problema liderului, a preluării și exercitării prerogativelor de șef, drepturile
și obligațiile șefului etc. Proiectul a fost redactat, dactilografiat și
prezentat Comandantului, lui Horia Sima. La redactare a participat și domnul
George Petre, ca prieten apropiat al lui Aurel Ionescu, principalul promotor al
proiectului, alături de un camarad din Bacău, al cărui nume îmi scapă acum. Spre
mirarea grupului de legionari în cauză, Sima nici n-a vrut să audă de un statut
al Mișcării Legionare! N-a vrut nici să se uite pe proiect, nici ideea în sine
nu i se părea acceptabilă, fără să ofere o explicație, alta decât clasica „acum
nu e momentul”!…
Acum
însă, după ce am aflat că după moartea lui Sima nu a funcționat nicio regulă
statutară sau măcar vreo dispoziție testamentară prin care să se ajungă la
desemnarea unui șef al Mișcării, încep să dau atenție și celorlalte acuzații pe
care o bună parte dintre legionarii din exil i le-au adus lui Sima. Nu este în
niciun fel admisibil faptul că Mișcarea Legionară nu a avut un statut. Este
chiar de necrezut, de neimaginat!
Evident,
în focul luptelor din anii de prigoană, acțiunea și mai ales reacțiunea la
atacul vrăjmaș erau pe primul plan, nu exista timp și răgaz pentru a scrie
constituții! Cărticica șefului de cuib, completată cu Circulările Căpitanului,
erau suficiente pentru funcționarea Legiunii! Dar apoi, după război, mai ales
după stabilirea în Spania a conducerii legionare, nimic nu putea fi mai firesc
decât să se purceadă la normalizarea situației, a funcționării partidului sau
ONG-ului numit Mișcarea Legionară. Te pune pe gânduri această anomalie și nu
cred că există o explicație serioasă care să-l absolve pe Sima de suspiciunea
noastră. Care suspiciune? Oricare suspiciune, inclusiv cea mai gravă cu putință,
a trădării, a vânzării de frate, se poate sprijini și argumenta invocând acest
refuz al lui Horia Sima de a da Mișcării Legionare un statut, o constituție, un
regulament!
Domnul
Petre George mai spera să se afle pe undeva o copie a proiectului de constituție
legionară. Spera să se găsească printre hârtiile rămase de la Aurel Ionescu,
decedat pe la sfârșitul anilor 90. Sau la Bacău, o copie adusă de celălalt
co-autor, care s-a repatriat după 1990. Când, îmboldit de domnul George, am
reușit să dau de urma persoanei respective, acesta își trăia ultimele zile… Ce-i
drept, nici eu nu am avut numai asta de făcut, iar acum îmi pare rău că am tot
amânat până a fost prea târziu!
Dar,
cine știe, poate s-a salvat pe undeva acel proiect de constituție legionară! La
ce ar mai fi bun? Pentru mine, care cred că Mișcarea Legionară este isprava cea
mai importantă din istoria noastră modernă, a poporului, a Neamului românesc, ar
fi interesant un asemenea document ca depozit de idei, concepții și intenții ale
legionarilor din anii când s-au repliat în Occident, 1945-1975. Ar fi interesant
să le comparăm cu celelalte texte definitorii pentru Legiune, în primul rând
cele semnate de Căpitan! Moștenirea doctrinară de la legionari face parte din
tezaurul românesc de gândire politică și morală. Cu siguranță că va avea un rol
decisiv în modelarea viitorului nostru! De aceea trebuie recuperat în întregime
acest „fond legionar”, trebuie studiat sistematic și pus să lucreze în viața
noastră politică, indiferent ce se va întâmpla cu structura politică pe care
Horia Sima a încercat sau, fără voia sa, a reușit s-o debiliteze, s-o
destructureze! Să sperăm că nu total, nu în chip iremediabil! Speranța aceasta
este legată, probabil, și de starea de spirit „obligatorie” la început de An
Nou. Să îndrăznim să sperăm și pentru legionari un An Nou, an de regăsire și de
reafirmare a spiritului legionar! Doamne, ajută!
Încă
un cuvînt, un gând, pentru amintirea celui care a fost domnul George, Petre
George. Era tare mândru de feciorul său, personaj important în ierarhia
intelighentziei australiene. Nemângâiat de pierderea Gabrielei, fiica sa. Aducea
mereu în discuție nepoatele, cele din Australia, și nepoata favorită, cea din
Anglia… Povestea lucruri foarte interesante din lagărul de la Buchenwald, unde
Hitler i-a „cazat” pe legionarii refugiați în Germania, i-a cazat alături de
evreii binecunoscuți!… Așa de tare i-a iubit Hitler pe legionari!… De două ori a
dat ordin Hitler să-i termine pe legionari prin execuție, prin mitraliere! Numai
Dumnezeu nu l-a lăsat, sub chipul întâmplării extraordinare,
neașteptate!
După
război, George Petre a fost activ în lupta anti-comunistă. A lipsit puțin, acel
puțin care ține de puterea întâmplării, să nu fie și el în lotul legionarilor
parașutați în munți. Printre alte interpretări personale ale istoriei, consemnez
convingerea lui Petre George că acțiunile, în fapt sinucigașe, la care au fost
împinși o serie de tineri legionari imediat după război, au fost organizate de
Occident pe linia mai veche, de lichidare a Mișcării Legionare! Linie deservită
la vremea lor de Carol al II-lea și Armand Călinescu… După 1944, în Occident,
s-a continuat lichidarea legionarilor prin încredințarea spre îndeplinire a unor
misiuni imposibile, discret sabotate de partenerii
occidentali…
George
Petre a fost ultima persoană cu care a stat de vorbă Traian Puiu înainte de a fi
răpit și adus la București, legat fedeleș. La acea întâlnire Traian Puiu i-a
spus lui George Petre că descoperise trădarea lui Kim Philby, înainte ca acesta
să defecteze oficial! Pasămite, acțiunea parașutiștilor legionari era
supervizată de Occident prin nemernicul supranumit gentlemanul de la Moscova.
Așa gentleman… A trimis la moarte sigură zeci de tineri idealiști, veritabili
martiri!
Bonom
și cumsecade, domnul George s-a făcut repede iubit în Bușteni! L-am iubit și eu.
Îl pun alături de Simion Ghinea, Petre Țuțea, Dumitru Bacu, Nicolae Cojocaru,
Raoul Volcinschi, Leonte Radu, legionari cu care norocul vieții mele a făcut să
pot sta de vorbă pe îndelete, în chip lămuritor asupra Mișcării Legionare. Pe
cei care n-au avut acest noroc îi înțeleg și-i compătimesc dacă cumva încă nu au
receptacul pentru dimensiunea cea mai definitorie a „fenomenului” românesc, a
arhetipului nostru identitar! A ființei românești!…
Odihnește-i,
Doamne, pe robii tăi Mircea Nicolau și George Petre, camarazi și luptători întru
Iisus și Neamul românesc!
1
ianuarie 2012
Ion
COJA
Comments