POZITIA POLITICA A PARTIDULUI "TOTUL PENTRU TARA"
PARTIDUL “TOTUL
PENTRU TARA”
str.
Veseliei 21, sector 5, Bucuresti,
Tel.
0722749249, ppp1993@gmail.com
__________________________________________
Bucureşti,
14.10.2013
POZITIA POLITICA A
PARTIDULUI "TOTUL PENTRU TARA"
faţă
de decizia Preşedintelui Senatului României, dl Crin Antonescu, alături 2
deputaţi ai Partidului Naţional Liberal, de a promova în regim de urgenţă
propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 31/2002, privind
interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau
xenofob, şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşiea unor
infracţiuni contra păcii şi omenirii proiect care prevede între altele
incriminarea penală a organizaţiilor şi manifestărilor considerate a avea
caracter legionar.
"Read More"
Partidul „Totul pentru Ţară”, de la a cărui reconstituire istorică s-au
împlinit de curând 20 de ani, ia act cu legitimp îngrijorare de această
iniţiativă parlamentară, care preia integral un proiect propus de ăcatre
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, şi
consideră acest proiect neavenit în raport cu realitățile istorice, nedemocratic
şi generator de potențiale riscuri foarte grave în raport cu realitatea socială
și politică a prezentului.
Nu
dorim să facem o analiză de fond a problematicii sensibile a represiunilor şi
crimelor instituţionale împotriva evreilor în perioada celui de-al doilea război
mondial, care au generat o abordare internaţională favorabilă conceptului de
Holocaust şi au instituţionalizat măsurile punitive împotriva abordarilor
negaţioniste. Aceste aspecte au fost larg dezbătute şi există un consens
internațional privind implementarea acestei legislații în majoritatea statelor
civilizate. Dar abordarea specifică, conformă cu realitățile istorice românești
necesită câteva corecturi esențiale.
O primă
remarcă referitoare la modificarea legislativă propusă este că Mişcarea
Legionară, care reprezintă un fenomen spiritual, politic şi social fără nici
o legatură juridic penalizabilă cu problematica Holocaustului, nu își
găsește locul într-un act normativ cu caracter penal care îşi propune tocmai
evitarea oricăror riscuri de repetare ale unor asemenea crime şi atrocităţi.
Dacă se va pune într-o balanţă cinstită represiunea împotriva etnicilor evrei şi
represiunea împotriva legionarilor şi a familiilor acestora în perioada
dictaturilor carlistă, antonesciană şi comunistă, cifra victimelor ar intra
într-o zonă comparabilă.
O a
doua remarcă este că pentru a condamna comunismul (un regim represiv pe durata a
45 de ani) printr-o declaraţie formală, fără efecte penale, a fost
constituită o comisie care a studiat timp de câţiva ani problematica represiunii
în perioada regimului comunist şi care a generat un raport consistent asupra
temei propuse. Pentru a include organizaţiile, simbolurile şi manifestările
legionare într-o legislaţie cu caracter penal pare că este suficientă propunerea
nesusţinută de nici o motivaţie substanţială a Institutului Naţional
pentru Studierea Holocaustului din România “Elie
Wiesel”.
Am fost
cu toţii, cei care am trăit realitatea dureroasă a regimului dictatorial
comunist, fericiţi pentru că după decenii de interdicţii ale unor drepturi
fundamentale, ultimii 24 de ani ne-au permis exerciţiul neîngrădit al acestora,
printre care amintim dreptul la liberă exprimare şi dreptul la liberă
asociere.
Printre
cei care au fost beneficiarii acestor libertăţi au fost şi mulţi dintre
veteranii Mişcării Legionare, majoritatea dintre ei foşti detinuţi politici cu
condamnări lungi şi grele în închisorile comuniste, care au depus mărturii
importante referitor la teme fundamentale ale istoriei neamului, cum ar fi
rezistenţa anticomunistă, represiunile sălbatice ale regimurilor dictatoriale de
la Carol al II-lea la Ion Antonescu şi mai ales la cumplita şi lunga perioadă de
dictatură comunistă. Comportamentul public al acestor oameni în toţi aceşti ani
a fost ireproşabil ca nivel de civilitate, ca prezenţă personală sau ca prezenţă
de grup. Astăzi prea puţini dintre ei mai supravieţuiesc, dar memoria lor este
un tezaur care trebuie respectat, iar reluarea definirii penale în mod
nediscriminatoriu a tuturor aspectelor legate de Mişcarea Legionară este o
ofensă inacceptabilă adusă zecilor de mii de familii ale acestor martiri ai
neamului românesc.
Dorim
să prezentăm în cele ce urmează un număr de argumente împotriva iniţiativei
propuse de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie
Wiesel” si preluata ca proiect de iniţiativă legislativă de către
PNL:
1.
Istorici români şi străini au demostrat în numeroase lucrări că Mişcarea
Legionară nu e fascistă.
Din
însăşi expunerea de motive a proiectului de lege depus în Parlament, rezultă că
Mişcarea Legionară nu poate fi identificată cu fascismul, fiind o mişcare
naţionalistă substanţial diferită de curentul ideologic definit prin termenul de
„fascism”.
Modificările pe care proiectul le aduce ordonanţei 31/2002 au ca scop în
sine punerea sub incidenţă penală a manifestărilor şi opiniilor adepţilor
Mişcării Legionare şi simpatizanţilor acesteia, pe care legislaţia românească şi
internaţională de până acum nu au avut cum să le sancţioneze, ele intrând în
categoria libertăţii de expresie şi manifestare, garantate prin legi
fundamentale la noi şi în întreaga lume civilizată.
Distincţia netă dintre legionarism pe de o parte şi fascismul
mussolinian, naţional-socialismul hitlerist, precum şi toate celelalte
organizaţii naţionaliste considerate colaboraţioniste pe de altă parte, este
susţinută de tezele a numeroşi istorici români şi străini, dar şi de textele
doctrinare ale liderilor Mişcării Legionare
interbelice.
În
acest sens, va propun cateva citate:
Walter Hagen,
istoric german, cercetător al
fascismului european, afirmă în lucrarea sa Frontul Secret, 1952 : “Garda de
Fier este adesea clasată pe aceeaşi linie cu fascismul şi naţional-socialismul,
dar ea nu a fost nicidecum o copie a acestor două mişcări politice, ci a crescut
din propriile ei rădăcini. Ea nu avea câtuşi de puţin de a face cu numeroasele
copii ale fascismului şi naţional-socialismului ivite în alte ţări şi nu poate
fi pur şi simplu comparată cu ceea ce s-a produs în vremea ei, în Germania şi
Italia. (…) Ea nu era totalitară ci autoritară, ceea ce este cu totul altceva,
nu era agresiv-naţionalistă, ci conservativ-naţională, chiar şi pe tărâmul
cultural; nu era de extremă dreapta în sensul unei politici reacţionare sau
chiar de susţinere a capitalismului, ci era social-reformatoare (…). Mai mult
decât orice, ea se deosebea de mişcările care guvernau Italia şi Germania,
printr-o religiozitate creştină, aproape de
misticism.”
Istoricul român
Neagu Djuvara afirmă într-una din
lucrările sale: “să nu credeţi, cum spun adversarii Mişcării Legionare, că a
fost o copie a fascismului şi nazismului. Mişcarea Legionară a fost o mişcare
autohtonă, născută din grupări studenţeşti anticomuniste, între care una era
condusă de Corneliu Zelea Codreanu.”
Istoricul maghiar de
origine evreiască Nicholas M. Nagy-Talavera afirmă:
“Legionarii erau totdeauna conştienţi de marea diferenţă dintre ei, pe de o
parte, şi nazişti sau fascişti, pe de altă parte. Unul dintre intelectualii lor
de vârf, Mihai Polihroniade, explica: „fascismul proslăvea statul, nazismul,
rasa şi naţiunea. Mişcarea noastră nădăjduieşte nu numai să îndeplinească
destinul poporului român – noi vrem să-l îndeplinim mergând pe calea mântuirii”.
(O istorie a fascismului în Ungaria şi România, Editura Hasefer).
Istoricul german
Andreas Hillgruber, afirmă în lucrarea
“Hitler, regele Carol şi mareşalul Antonescu”, 1954: “În afară de multe idei
comune – în special aversiunea hotărâtă împotriva bolşevismului – erau deosebiri
fundamentale faţă de naţional-socialismul din Germania, cu care Mişcarea
Legionară a fost adesea asemuită. Diferit era în primul rând caracterul profund
creştin al Mişcării româneşti. Antisemitismul acesteia era de natură religioasă
şi naţională, nu rasistă. Cu purtătorul de fapt al propagandei antisemite din
România, profesorul Cuza, Codreanu nu avea nici o legătură. (…) Principiile
Mişcării izvorau, fără îndoială, dintr-un profund patriotism autentic”.
2.
Practica juridică a ultimilor 24 de ani confirmă aceeaşi distincţie netă
între legionarism şi fascism.
Instanţele româneşti de după 1990 au fost nevoite să judece cauze ale
unor foşti deţinuţi politici condamnaţi de regimul totalitar comunist pentru
activitate în cadrul Mişcării Legionare, şi cărora autorităţile le refuzaseră
acordarea drepturilor aferente Decretului-lege 118/1990, încadrându-i la acel
articol care exceptează de la reparaţii persoanele condamnate pentru activitate
în organizaţii fasciste sau vinovate de crime împotriva
umanităţii.
În
toate cazurile de acest fel, instanţele au constatat că petenţilor nu li se
poate reţine activitatea legionară ca activitate fascistă, precum şi faptul că
Mişcarea Legionară nu poate fi considerată fascistă, aceasta ca urmare a
faptului că experţii, rectae istoricii menţin această problemă în zona
controverselor şi dezbaterilor de specialitate.
Astfel,
este notoriu cazul Rahila Gudinov contra Comisia pentru aplicarea
Decretului-Lege 118/1990, în care Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 745,
pronunţată în şedinţa din 12.07.1995, a decis: „Nu s-a dovedit că reclamanta
a desfăşurat o activitate cu caracter fascist, iar faptul că a făcut parte din
Mişcarea Legionară nu constituie o probă în acest sens”. Cazul a fost atunci
mediatizat în presa centrală.
Un caz
mai recent este Mircea Morărescu contra Agenția pentru Prestații Sociale
București. Lui Mircea Morărescu i se refuzase acordarea drepturilor aferente
Decretului Lege 118/1990 pentru o condamnare din 1943 pentru legionarism,
reactivată în 1955 de regimul comunist. Prin sentinţa Tribunalului Bucureşti din
21.12.2011, confirmată şi de Curtea de Apel, instanţa a constatat că Mircea
Morărescu nu poate fi încadrat în categoria militanților în organizații fasciste
sau vinovate pentru crime împotriva umanității, chiar dacă a fost condamnat de
regimul antonescian și de cel comunist pentru activitate în Mișcarea Legionară.
În legătură cu “calitatea de membru în Mișcarea Legionară” instanța a
considerat că “atât libertatea de asociere în sine, cât și dreptul de
exprimare a convingerilor politice reprezentau și reprezintă
drepturi fundamentale ale persoanei”, iar “restrângerea exercițiului lor
nu se putea face decât cu totul în mod exceptional și numai pentru considerente
obiective, de natură să apere un interes public” pe care nici Curtea
Marțială în 1943, nici Agenția pentru Presații Sociale nu l-au putut motiva. De
asemenea, instanţa a considerat că nu poate fi acceptată ideea că Mişcarea
Legionară a fost fascistă,“pentru faptul că este de notorietate că încă nu
există un punct de vedere unitar al istoricilor cu privire la scopul și rolul
jucat în epocă de mișcarea legionară.”
3.
Legionarii nu au fost condamnaţi pentru fascism sau crime împotriva
umanităţii.
Dar
dincolo de aceste considerente juridice, este de luat în seamă faptul că după
1990 absolut toţi deţinuţii politici au beneficiat de drepturile DL 118/1990. Cu
toate că legionarii au reprezentat cca 70% din totalul foştilor deţinuţi
politici din perioada 1945-1964 (cf. Generalului Mihai Pacepa), nici un fost
deţinut politic nu a fost încadrat la articolul din decret, referitor la cei
condamnaţi pentru fascism, absolut toţi beneficiind de drepturile aferente
acestui act normativ reparatoriu.
În
toate aceste hotărâri juridice şi administrative, s-a ţinut cont că, după 9 mai
1945, Mişcarea Legionară şi liderii acesteia nu au fost judecaţi şi condamnaţi,
nici de Tribunalul de la Nurnberg şi nici de o altă instanţă din lumea liberă,
pentru fascism sau crime împotriva umanităţii. De asemenea, legionarii nu au
figurat pe lista acelor organizaţii naţionaliste din Europa de Est considerate
de Aliaţi drept fasciste, membrii lor fiind extrădaţi de guvernele occidentale
ţărilor de origine, unde au fost judecaţi şi condmanaţi deseori la moarte de
guvernele comuniste instaurate în aceste ţări (Crucile cu Săgeţi ale lui
Szalazi, cetnicii sârbi ai generalului Mihailov, Ustaşa croată a lui Ante
Pavelici ori ruşii generalului Andrei Vlasov). Un argument în decizia exonerării
legionarilor de acuzaţia de fascism a fost acela că, după 4 luni de guvernare,
în ianuarie 1941, ei au fost înlăturaţi de la conducerea statului printr-o
lovitură de stat a generalului Antonescu, fiind încarceraţi şi exterminate de
regimul acestuia, iar cei refugiaţi în Germania au fost deţinuţi până în 1944 în
lagărele naziste de la Buchenwald, Rostok, Dachau.
4.
Pretutindeni în occidentul liber, legionarii au beneficiat de azil politic şi
protecţia guvernelor respective, manifestându-se liber sub egida
organizatorică a Mişcării Legionare.
Ei au
editat numeroase publicaţii oficiale (de exemplu, “Ţara şi Exilul – Curierul
informativ al Mişcării Legionare”), fără a suferi vreo măsură punitivă din
partea autorităţilor.
Există
documente care atestă regimul de refugiaţi politici ocrotiţi al unor
comandanţi legionari precum Ion Golea, Virgil Velescu şi alţii, care au
beneficiat de statutul de protejaţi ai UNRRA (United Nations Relief and
Rehabilitation Administration).
5.
Legionarii din exil au militat în favoarea democraţiei şi statului de
drept.
În anul
1951, deci la scurt timp după procesele de la Nurnberg, Horia Sima edita, în
cele mai bune condiţii, la editura PEG din Paris, lucrarea “Destinee diu
nationalisme”, eseu politic amplu în cadrul căruia şeful Mişcării Legionare
trasează orientarea politică a organizaţiei sale, subliniind ataşamentul faţă de
valorile democraţiilor occidentale şi statului de drept, propunând chiar o
colaborare a sistemului democratic vestic cu grupările naţionaliste, în vederea
contracarării ameninţării sovietice şi salvării lumii libere de la o eventuală
ocupaţie.
6.
Legionarii au colaborat cu administraţiile de stat occidentale, cu NATO
şi CIA.
Această
colaboare s-a materializat într-o măsură semnificativă, astăzi fiind cunoscut în
adevărata lui amploare proiectul desfăşurat între 1949 şi 1953, de SUA şi
Franţa, sub directa coordonare a preşedinţilor Harry Truman şi Vincent Auriol,
în cadrul căruia dintre membrii Mişcarii Legionare din exil condusă de Horia
Sima au fost recrutaţi tineri voluntari legionari, care au fost instruiţi
în bazele militare americane de pe teritoriul francez şi paraşutaţi în România
comunistă, în scopul desfăşurării de acţiuni informative şi sprijinirii
grupurilor de rezistenţă armată din Carpaţi. Aceşti luptători au fost prinşi de
Securitate, condamnaţi în cadrul unui proces răsunător şi executaţi la
31.10.1953, presa din occident din acea perioada detaliind pe spaţii ample
curajului lor.
Operaţiunile au fost confirmate de fostul şef al staţiei CIA la Bucureşti
între 1949-1951, Gordon Mason, iar şeful operaţiunilor acoperite ale CIA în
Balcani, Gratien Yatsevich, susţine că operaţiunile desfăşurate în România s-au
aflat pe locul doi, după Albania, ca număr de agenţi şi resurse
alocate.
Numeroşi istorici precum Radu Ciuceanu, Ilarion Ţiu, Tiberiu Tănase,
Gheorghe şi Hadrian Gorun etc., au tratat în lucrările lor acest episod care
practic reprezintă prima colaborare românească cu forţele NATO, infomaţii în
acest sens apărând şi în volumul I al lucrării "Cartea Albă a Securității"
editat de Serviciul Român de Informații (SRI).
Este de
remarcat că din toate grupările politice ale exilului anticomunist, doar
legionarii au fost dispuşi la sacrificul suprem, angajându-se în aceste
operaţiuni cu grad minim de reuşită, împotriva regimului comunist, nici
liberalii şi nici alte segmente de exilaţi neasumându-şi acest risc. Există
indicii că însuşi preşedintele Comitetul Naţional Român din Exil, generalul
Nicolae Rădescu i-a indicat aliaţilor pe legionari în vederea operaţiunilor, ei
fiind singurii dispuşi să lupte până la capăt împotriva
comunismului.
Date
fiind cele de mai sus, ni se pare inadmisibil ca astăzi, când România este stat
membru NATO, jertfele atâtor legionari pentru doborârea comunismului şi
instaurarea unui regim democratic, să fie trecute cu vederea, iar
reprezentanţii acestei Mişcări să fie din nou incriminaţi de legile
penale.
7.
Legionarii au participat major în rezistenţa armată
anticomunistă.
O altă
contribuţie majoră a legionarilor la lupta împotriva regimului totalitar
comunist a constat în ponderea mare a acestora în cadrul grupurilor de
rezistenţă armată din munţii României. Astfel, legionarii au iniţiat şi au
dominat grupări de gherilă dintre cele mai puternice, precum: grupul Gavrilă
Ogoranu de pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş, grupul Paragină-Timaru din
Munţii Vrancei, grupul Spiru Blănaru din Munţii Banatului, grupul Unguraşu-Baciu
din Munţii Bacăului, grupul Păun-Şercăianu din Munţii Buzăului, grupul Ghoerghe
Popşa din Munţii Maramureşului, grupul Haiducii Dobrogei
ş.a..
Dintre
aceştia, figura lui Ion Gavrilă Ogoranu s-a impus în societatea românească de
după 1990 ca un exemplu de demnitate si curaj. Să menţionăm ca la funeraliile
acestuia, în anul 2006, s-a depus o coroană inclusiv din partea Primului
Ministru al României, domnul Calin Popescu
Tăriceanu.
8. În
occident, legionarii au colaborat oficial cu Biserica Catolică în acţiuni
umanitare destinate refugiaţilor politici.
După
1947, numeroase comitete de ajutorare a refugiaţilor au fost organizate şi
întreţinute de legionari în toate ţările Europe occidentale şi în SUA şi Canada.
În cadrul acestor instituţii, legionarii au colaborat activ la nivel oficial cu
misiunile umanitare ale Bisericii Romano-Catolice. Exemplificăm cu colaborarea
la Munchen dintre liderii legionari precum Virgil Velescu şi Dumitru Leontieş cu
reprezentanţii Misiunii Catolice, respectiv preotul Florian Muller şi
monseniorul Vasile Zăpârţan. (Dumitru Leontieş şi preotul Zăpârţan au decedat în
1976 într-un accident rutier suspect, catalogat de unele autorităţi vest-germane
ca un atentat organizat de Securitatea românească – DIE – împotriva emigraţiei
anticomuniste).
9. În
ultimele două decenii, în societatea românească şi cu precădere în mediile
ortodoxiei de la noi şi din afara ţării, s-a impus un adevărat fenomen cunoscut
sub denumirea de “Sfinţii Închisorilor”.
Este un adevărat
curent de evlavie colectivă îndreptată către personalităţi care s-au distins în
închisorile şi lagărele comuniste prin înaltul nivel de trăire exemplară şi
dragoste creştină, cei mai cunoscuţi din această pleadă de “sfinţi ai
închisorilor” fiind Părintele Arsenie
Boca, Valeriu Gafencu şi Părintele Justin Pârvu. Acest curent s-a bucurat în
ultimii ani de confirmarea unor înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române care
au binecuvântat apariţia unor cărţi ori au răspândit faima acestor martiri în
faţa credincioşilor, între care Patriarhul Teoctist şi Mitropolitul Ardealului
Andrei Andreicuţ, dar şi personalităţi ale vieţii culturale care promovează
memoria acestor sfinţi: actorul Dan Puric, istoricul Radu Ciuceanu,
realizatoarea TV Lucia Hossu Longin, scriitorii Marcel Petrişor, Răzvan Codrescu
şi alţii
Majoritatea acestor figuri cinstite deja de comunităţi importante de
creştini de la noi şi din alte ţări ortodoxe au fost legionari ori au avut
puternice afinităţi cu Mişcarea Legionară. Astfel, mausoleul-osuar de la Aiud,
închisoare unde majoritatea deţinuţilor au fost legionari, reprezintă una dintre
cele mai importante destinaţii de pelerinaje ortodoxe îndreptate spre venerarea
acestor martiri ai credinţei creştine.
10.
După 1989, legionarii au reprezentat un factor de stabilitate politică în
cadrul eforturilor de aderare a României la stucturile occidentale şi au
contribuit la eforturile de reconcieliere istorică în societatea
românească.
În anul
1990, Consiliul Politic al Mişcării Legionare din occident a adoptat şi
distribuit o declaraţie întocmită de Horia Sima, document tipărit legal în
Spania, Franţa, SUA şi alte ţări occidentale. Acest document politic reprezintă
linia de orientare şi acţiune internă şi externă a Mişcării Legionare după
evenimentele din 1989, iar el a fost respectat întocmai de toţi legionarii,
urmaşii acestora şi simpatizanţii Mişcării
Legionare.
În
Declaraţia Mişcării Legionare din 1990, conducerea legionară reafirmă respectul
Legiunii faţă de ordinea democratică de stat: „Mişcarea Legionară este gata să
colaboreze cu toate forţele constructive ale ţării şi îşi ia obligaţia să se
afirme numai în cadrul legalităţii
democratice.”
Poziţia
Mişcării Legionare faţă minorităţile naţionale este aceea de recunoaştere a
contribuţiei acestora, alături de tineretul român, în “efortul făcut de
naţiune de a scăpa de dementul sangvinar Ceauşescu”, pronunţându-se pentru o
“înfrăţire între români şi minorităţile naţionale în jurul steagului
libertăţilor democratice” ca “punct de plecare sănătos, pentru făurirea
viitorului comun”. Desigur, în contextul respectului naţiunii majoritare
faţă de “libertatea de cult şi de învăţământ în limbă maternă şi de
dezvoltare culturală proprie”, şi respectului minoritarilor “faţă de
integritatea teritorială a statului român în actualele frontiere.” Acest
principiu Horia Sima îl vedea ca pe “un factor de apropiere şi integrare între
toate statele naţionale” în viitor, “într-o Europă
Unită”.
Orientarea externă a Mişcării Legionare a fost în direcţia structurilor
euro-atlantice: „relaţiile României cu viitoarea Europa Unită. Trebuie să fie
cu băgare de seamă ca noua structură europeană să nu se organizeze în defavoarea
ţării noastre şi în beneficiul altor state
vecine.”
Referitor la stabilitatea social-politică a României de după Revoluţie,
Horia Sima spunea: „Am scris la momentul oportun în foile noastre că datoria
principală a actualilor guvernanţi este să apere statul de orice deteriorare şi
să-i asigure continuitatea politică, juridică şi teritorială. O revoluţie nu se
poate prelungi indefinit, căci ameninţă edificiul statal. Dacă protestele şi
violenţele continuă fără să se ţină seamă de imperativul stabilităţii interne,
atunci ţara noastră riscă să între într-o fază de tulburări interminabile, de
care vor profita vecinii noştri, pentru a o ocupa şi
îmbucătăţi.”
Primatul interesului
naţional a fost principalul
motiv pentru care legionarii au răspuns pozitiv la apelurile la reconciliere
naţională ale noii conduceri a statului român, făcute chiar din zilele
sângeroase şi nesigure din decembrie 1989. Legionarii au înţeles să nu dea curs
sub nici o formă vendetei politice, contribuind prin comportamentul lor politic
constructiv la consolidarea stabilităţii României postdecembriste, condiţie fără
de care integrarea acesteia în structurile occidentale nu ar fi fost posibilă.
Şi aceasta în ciuda faptului că după 1990 foştii deţinuţi politici au continuat
a fi marginalizaţi, în timp ce exponenţii structurilor comuniste şi ale
Securităţii au monopolizat sectoare determinante ale vieţii politice şi
economice româneşti, cei vinovaţi de crime împotriva opozanţilor comunismului
nefiind niciodată traşi la răspundere pe cale legală pentru faptele
lor.
În
sensul reconcilierii şi stabilităţii, Declaraţia ML spune: „Mişcarea
Legionară consideră că agitaţiile de stradă nu duc la rezultatul dorit de acest
tineret idealist şi generos. Noi confruntări cu forţa publică pot provoca război
civil şi chiar zdruncinarea stabilităţii interne a statului român, cu consecinţe
fatale pentru existenţa lui. Tineretul român trebuie să aleagă calea afirmării
politice, să se organizeze într-un partid şi să participe la viitoarele
alegeri.”
De
altfel, după 1990, comunitatea legionarilor, supravieţuitori ai prigoanei
comuniste, a înţeles să se manifeste legal în cadrul ordinii democratice a
statului român, activând în cadrul Partidului „Totul pentru Ţară” („Pentru
Patrie”) începând din anul 1993, sau sub forma unor ONG-uri precum Fundaţia
„George Manu” şi „Buna Vestire”, dar şi a organizaţiilor foştilor deţinuţi
politici. În acest fel, ei au continuat să-şi afirme convingerile personale
legionare, lasând generaţiilor următoare un exemplu de tărie de caracter dar şi
de abordare democratică şi deschisă a temelor politice, sociale sau de interes
naţional. Iar autorităţile statului român au înţeles să respecte dreptul de
asociere, de liberă exprimare şi de promovare a convingerilor proprii ale
acestor oameni, în condiţiile în care nimeni nu a putut demonstra că ei ar avea
o orientare fascistă, xenofobă sau antisemită iar toate manifestările publice
s-au derulat fără violenţă, folosind un discurs patriotic, pozitiv şi de
maximă civilitate.
Condiţiile juridice şi politice create de proiectul de lege introdus în
Parlament de Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania
“Elie Wiesel” nu vor face decât să acrediteze ideea că reconcilierea naţională
începută acum 24 de ani, la care legionarii si urmaşii lor au înţeles să
contribuie, a luat sfârşit, iar componenţii acestui segment social, important nu
prin ponderea numerică ci prin poziţia patriotică şi de dedicaţie personală
pentru neamul românesc, vor fi aruncaţi într-o nouă persecuţie politică, aşa cum
s-a întâmplat timp de peste 5 decenii, în cadrul dictaturilor carlistă,
antonesciană şi comunistă.
Perspectiva redeschiderii închisorilor politice pentru nişte oameni care
le-au părăsit în urmă cu 50 de ani, şi care acum au vârste de 85-90 de ani, dar
şi pentru urmaşii lor şi adepţii ideilor promovate de ei, reface situaţia din
perioada totalitarismului comunist, iar mii de adepţi ai Mişcării Legionare şi
mai ales familiile lor vor fi nevoiţi eventual să solicite azilul politic al
statelor Europei occidentale şi SUA, pentru a-şi putea duce traiul în condiţii
normale în ţări care după 1945 nu au interzis niciodată activităţile şi
promovarea ideilor legionare.
În
fine, există şi opinia deja exprimată de unii monahi ortodocşi - ucenici ai
Părintelui Justin Pârvu şi de unii foşti deţinuţi politici legionari pe care
nici măcar condiţiile de exterminare din închisorile comuniste nu i-au
determinat să se dezică de convingerile lor legionare, aceştia anunţând de pe
acum că nu vor renunţa la promovarea convingerilor lor chiar dacă vor trebui să
intre din nou în puşcării, iar asemenea lor sunt numeroşi tineri care ar putea
urma acelaşi drum.
În
aceste condiţii, trebuie să se înţeleagă răspunderea grea care urmează a fi
asumată în eventualitatea adoptării acestui proiect de lege, prin care practic
se vor trezi sub incidenţa legii penale câteva mii de oameni care au activat
legal şi fără nici o atingere adusă democraţiei sau statului de drept în cadrul
organizaţiilor lor timp de 24 de ani şi cărora brusc statul nu le mai recunoaşte
dreptul de a-şi promova convingerile personale.Trebuie să se inteleaga în egală
măsură răspunderea pe care urmeaza a fi asumata redeschizând în societatea
românească resentimente şi adversităţi de mult închise, făcând loc acumulării de
tensiuni şi apariţiei condiţiilor de manifestare ale unor excese radicale, pe
care nimeni nu le va putea controla.
Credem
că înaintea deciziei de a repune mişcarea legionară sub incidenţa legii penale
este necesară o dezbatere mult mai largă, cu o cercetare temeinică şi
aprofundată a fenomenului legionar, care să clarifice multe alte aspecte
istorice, politice, spirituale şi culturale şi care să aducă, argumentat, după
caz, propuneri de penalizare sau de liberă exprimare a naţionalismului
românesc.
În
speranţa că aceasta luare de poziţie va contribui la clarificarea unor aspecte
importante şi va determina o soluţie pozitivă, Partidul “Totul pentru Ţară” va
pune la dispoziţia parlamentarilor toate documentele şi informaţiile necesare
unei decizii corecte şi utile dezvoltării naţiunii române.
PARTIDUL “TOTUL
PENTRU ŢARĂ”
Preşedinte
Coriolan Baciu
Comments
http://www.pentrupatrie.ro/old/filiale
Ăsta da partid naţionalist cu membrii lor cu tot seamănă mai mult cu un partid sionist.