ADEVARUL ISTORIC DESPRE MOLDOVA MARE SI MOLDOVENI
SECRETELE
"BASARABIEI"
|
Lecturati,
judecati, mediatizati si actionati pentru a salva ROMANIA de la
dezintegrare si NEAMUL ROMANESC de la dispatritie.
"Read More"
Lecturati
si aveti curajul sa aflati adevarul despre "jocul murdar al marilor
puteri" , intuiti cum de a fost posibil ca numai in douazeci de ani
Romaniea sa fie saracita de bogatii si valori si cum a fost posibila
transformarea ROMANIEI intr-o COLONIE a Vestului.
Luati
aminte la cei care ne-au fost, ne sunt, si ne vor fi dusmani de
moarte!
Relatarile
de mai jos pot fi puse sub semnul indoieli dar neindoelnic ramane aceasta
realitate cruda ca " in numai douazeci de ani Romania adevenit o colonie a
Vestului iar milioane de romani au plecat in lume dupa o bucata de
paine"!
Romania
a fost vanduta!
Aveti
curaj romani, aveti curaj!......... si cel putin aflati
adevarul
Virgil
Ciuca
PS
: material primit pe internet si tot pe internet trimis spre stiinta si
cunoscutilor ca sa nu se "planga" ca nu au stiut!
puteti
lectura si circumspect dar este bine sa lecturati si
atent!
CINSTE
CELOR CARE LUPTA SI RISCA APARAND SI ADEVARUL SI
TARA!
Cinste
Dlui Codreanu-cel care a luat interviul, cinste si Dlui Serban Milcoveanu
pentru curajul de a face cunscut adevarul perceput de Domnia Sa.
CETATEA
ALBA, MOLDOVA
Interviu
cu dr. Şerban Milcoveanu
-
D-le doctor, în legătură cu istoria Basarabiei totuşi se cunosc prea
puţine amănunte, şi considerăm că este important să ne relataţi ce
cunoaşteţi în legătură cu aceasta.
Dvs.
aţi fost în relaţie directă şi îndelungată cu Basarabia: v-aţi efectuat
stagiul militar acolo, aţi participat la războiul anti-sovietic de la
început şi până la sfârşit, aţi cunoscut numeroase personalităţi ale
epocii. În plus, fiind un naţionalist, părerea dvs. este deosebit de
importantă pentru noi.
-
D-le Codreanu, am făcut războiul antisovietic din prima zi până în ultima
zi: întâi ca medic de regiment la un divizion de artilerie, pe urmă ca
medic de batalion de infanterie la vânătorii de munte.
Când
eşti la divizion de artilerie sau la batalion de infanterie nu are de ce
să-ţi mai fie frică (de nimic!), pentru că nu există alt loc mai periculos
unde să fii trimis ("mai rău nu se poate"): limbile se dezlegau, toată
lumea vorbea - şi se vorbea adevărul.
Adevărul
despre războiul antisovietic nu era cel care se spunea de la comandament
(adică istoria oficială), ci ceea ce se discuta la popota
ofiţerilor.
Am
luat contact şi cu populaţia locală şi sigur că, pe parcurs de 4 ani, la
popota ofiţerilor, m-am gândit, am discutat şi analizat toate problemele
politice în legătură cu Basarabia.
CETATEA
SOROCA,MOLDOVA
Ceea
ce înregistraţi dvs. acum este o contribuţie originală la
istoriografie.
Mai
întâi, o mică introducere pentru tinerii cititori:
Teritoriul
dintre Prut şi Nistru nu este altceva decât jumătatea de est a Moldovei,
cu capitala la Iaşi, aşa cum teritoriul dintre Suceava şi Ceremuş,
cunoscut sub numele de Bucovina, nu este altceva decât nordul Moldovei,
iar Moldova este provincia cu înalt prestigiu istoric şi, poate, cu cel
mai ridicat procent de inteligenţă nativă a României.
Numele
de Basarabia desemna, de fapt, numai sudul Basarabiei în 1812. Când ruşii
au instituit ocupaţia rusă a teritoriului dintre Prut şi Nistru, au
interzis numele de moldovean; chiar l-au prigonit.
De
unde provine numele de Basarabia: sudul acestui teritoriu, Bugeacu, o
câmpie, a fost întotdeauna posesia Ţării Româneşti. Se numea Basarabia
după numele dinastiei Basarabilor care a întemeiat Ţara Românească. Aici,
în Bugeac, Ţara Românească se apăra de invaziile din est, în special de
invaziile tătarilor.
În
1924 Stalin a fondat la Tiraspol aşa-zisa Republică Socialistă Sovietică
Moldovenească cu scopul de a lua Basarabia şi apoi Moldova, şi de atunci
nu se mai întrebuinţează de ruşi cuvântul "Basarabia", ci cuvântul
"Moldova". Dar noi din Bucureşti îi spunem "Basarabia" şi ne gândim că
este jumătatea de est a Moldovei.
Privitor
la Basarabia sunt două lucruri distincte:
-
întâi ceea ce istoriografia tace - deci ascunde nişte secrete pe care am
să-mi permit să le spun,
-
şi apoi secretul care mi s-a spus mie de Alexandrina Russo.
Repet
că ambele sunt o contribuţie originală la
istoriografie.
CETATEA
TIGHINA,MOLDOVA
Ce
ascunde istoriografia
(şi
ascunde în mod intenţionat)
Ascunde
faptul că în iunie 1916 s-a schimbat guvernul la Petrograd şi în locul
unui guvern filo-antantist a venit un nou guvern Boris von Sturmer cu
program de a încheia pacea separată cu Germania şi de a scoate Rusia din
război. (După doi ani de război, conducătorii Rusiei ţariste simţeau că nu
mai pot rezista şi pentru a preveni revoluţia s-au gândit la pacea
separată.) Şi au început tratative secrete între Germania şi Rusia la o
staţiune balneară din Suedia.
Dacă
în secolul al XVIII pacea dintre ruşi şi nemţi s-a făcut cu împărţirea
teritoriului Poloniei, acum, în secolul XX, pacea dintre ruşi şi germani
urma să se facă cu împărţirea teritoriului României: ruşii să ia Moldova
până la Carpaţi; Galiţia (de la Austria) urma să treacă la Germania, iar
în locul Galiţiei Austria să primească Valahia (Muntenia) şi Oltenia.
Astfel urma să fie împărţită România. Asta era situaţia în iunie
1916.
Ca
să poată împărţi România care era în stare de neutralitate, trebuia adusă
pe poziţie de beligeranţă; ni s-a dat ultimatum de ruşi să intrăm în
război. Ca să ne atragă, ruşii ne-au momit că armata gen. Brusilov din
Galiţia va porni în ofensivă şi va veni în întâmpinarea armatei române pe
valea Tisei, deci că noi aveam misiune numai până în Transilvania pentru
că urma a se face front comun cu ruşii.
Am
intrat în război. După ce ne-au văzut intraţi în război şi trecuţi pe
poziţii de beligeranţă, ruşii n-au făcut nimic şi armata Brusilov a rămas
a acolo unde era: ne-a lăsat în Transilvania singuri, aşa că am fost
imediat învinşi şi a trebuit să ne întoarcem înapoi peste Carpaţi, în
retragerea aceea îngrozitoare pentru stabilizarea frontului, pe
aliniamentul Focşani - Nămoloasa - Galaţi, unde am rezistat cât am
putut.
Francezii,
care erau "cu cuţitul ajuns la os" din bătălia de la Verdun
(cea
mai mare bătălie, în care au murit 1 300 000 de ostaşi germani şi 1 000
000 de ostaşi francezi, câştigată de mareşalul Petain), au trădat
România şi au încheiat atunci, în vara lui 1916, după intrarea noastră în
război, un tratat secret cu Rusia (încă ţaristă, condusă de acest
Boris von Sturmer), un tratat secret ca să prevină ceea ce bănuiau şi
francezii: tratativele secrete cu nemţii de scoatere a Rusiei din război.
Ei aveau interes ca armata germană să fie blocată pe frontul de est şi să
nu vină pe frontul de vest peste ei, la Paris. Şi în acest tratat
secret era dată întreaga Moldovă până la Carpaţi ruşilor şi dreptul Rusiei
de a lua un culoar de-a lungul Mării Negre până la Constantinopol, la
Marea Egee (care era visul ruşilor şi testamentul lui Petru cel Mare şi al
Ecaterinei a doua)
CETATEA SUCEAVA,MOLDOVA
Al
doilea lucru pe care istoriografia îl ascunde este ce s-a întâmplat la
conferinţa de pace de la Paris 1919-1920 în legătură cu
România.
Ceea
ce s-a făcut cu restul Europei ştie toată lumea, dar ce s-a făcut cu
România se ascunde.
Delegaţia
noastră era condusă de Ionel I. C. Brătianu, mare patriot român;
Clemenceau l-a luat deoparte şi i-a spus: "Domnule, Dvs., România, să
faceţi abstracţie de tratatele secrete semnate cu Franţa, cu Anglia şi cu
Rusia, dinainte de război." (România avea nişte tratate secrete prin care
ni se recunoştea Transilvania până la Tisa şi Banatul în întregime.)
Brătianu a spus "Nu", supărându-i astfel şi pe englezi, şi pe
francezi.
-
Vă referiţi la tratatele pe care România le-a făcut în 1916, la intrarea
în război?
-
Înainte de intrarea în război. Deci cu se s-a condiţionat intrarea noastră
în război. Tratate secrete negociate de Ionel Brătianu cu multă
dificultate: doi ani s-a muncit la ele, cu păstrarea aparentă a
neutralităţii.
Începe
conferinţa de pace de la Paris şi vine "bomba cea mare" pe care nu o
cunoştea nimeni - şi asta nu se spune:
Woodrow
Wilson, preşedintele Americii, a venit ca un fel de Dumnezeu
atotstăpânitor şi a dictat planul de fondare a Israelului european cu
capitala la Lemberg (care acum se numeşte Lvov) şi cu anexarea tuturor
teritoriilor din jur: lua toată Galiţia, Slovacia, Maramureşul, Bucovina,
Moldova, Basarabia şi o parte din Ucraina şi făcea un stat, Israelul
european, cu capitala la Lvov. Acesta a fost planul cu care a venit
Wilson.
Planul
acesta - care a venit pe neaşteptate - nu prea a fost agreat de englezi şi
de francezi, pe motiv nu naţional, ci financiar, pentru că tot acest
teritoriu avea numai o treime populaţie evreiască şi, ca să poată să fie
Israelul european, trebuia ca acea treime evreiască să dispună de un
aparat represiv de mare putere ca să poată să ţină în intimidare şi în
paralizare cele două treimi de populaţie neevreiască.
În
plus, acest teritoriu este agricol, fără industrie, şi deci banii nu se
puteau lua de la autohtoni şi trebuia să îi dea Anglia, Franţa, America şi
Italia. Italia n-avea nici un ban. Anglia (Lloyd George David) şi Franţa
(Clemenceau) au refuzat pe motiv că ţările lor nu pot plăti. Când a auzit
Senatul american că trebuie să plătească tot, s-a supărat şi l-a rechemat
pe Wilson.
Dar
acest plan a rămas ca o iniţiativă, ca proiect de viitor. Dacă nu se poate
fonda acest Israel european cu capitala la Lemberg, să se fondeze cel
puţin altul, chiar dacă mai mic - şi ochii au căzut pe Basarabia care nu
era în nici un tratat secret, nu era trecută pe nicăieri. Şi a rămas să se
facă Israelul european în Basarabia.
Asta
este explicaţia pentru care unirea de la Alba Iulia a fost recunoscută de
parlamentele englez, francez, american şi italian, dar unirea de la 27
martie 1918 a Basarabiei cu România a fost recunoscută numai de guverne,
nu şi de parlamente.
De
ce au recunoscut guvernele:
Guvernele
au recunoscut pentru a obliga Bucureştiul să plătească o cotă parte pentru
că Rusia ţaristă, cu capital englez şi francez, îşi crease industria de
armament de la Putilov şi toată marea industrie din Ural.
Băncile
occidentale erau creditoare ale Rusiei ţariste, dar veniseră bolşevicii şi
Lenin anulase toate aceste datorii ale Rusiei ţariste.
Brătianu
şi România au fost obligaţi (de guvernul englez, francez şi american) să
despăgubească băncile din Occident cu cota-parte care revenea teritoriului
Basarabiei din toate datoriile acestea făcute de Rusia
ţaristă.
Ionel
Brătianu a protestat şi a spus că banii aceia nu s-au investit pe
teritoriul Basarabiei, nu s-au adus în Basarabia, ci s-au dus la Putilov
şi la industria din Munţii Urali, şi că din banii aceia s-a plătit
aparatul represiv care terorizase populaţia Basarabiei.
Totuşi
a trebui să le plătească,
şi România, în perioada aceea a guvernului lui Brătianu, 1922 - 1926, a
plătit aceste datorii, cu foarte multă greutate: era multă sărăcie, armata
noastră mânca mămăligă la cazarmă şi soldaţii noştri erau în opinci,
pentru că nu avea bani statul pentru bocanci.
Am
plătit această cotă-parte din datoriile Rusiei ţariste către bănci din
Occident, cotă-parte pe teritoriul Basarabiei, aşteptând ca apoi să se
facă întrunirea parlamentelor englez, francez şi american, care să
recunoască unirea Basarabiei cu România.
Ei
bine, această întrunire nu s-a făcut niciodată.
Numai
italienii lui Mussolini (târziu, în 1927) au recunoscut şi la nivel de
parlament; parlamentele
de la Londra, de la Paris şi de la New York nu au recunoscut niciodată
unirea Basarabiei cu România.
Nici
un istoric nu spune nici de ce au recunoscut guvernele, nici de ce nu au
recunoscut parlamentele.
Acesta
este secretul Basarabieri: Basarabia era destinată să devină Israelul
european, cu capitala la Chişinău, stat binaţional, cu evreii clasă
conducătoare şi exploatatoare, şi cu bieţii basarabeni clasă subordonată
şi exploatată.
De
aceea nu s-a recunoscut unirea Basarabiei cu România de către parlamentele
englez, francez şi american.
-
Acum v-am ruga să prezentaţi secretul Basarabiei destăinuit dvs. de d-na
Alexandrina Russo. Aveţi cuvântul!
-
Mi-am făcut serviciul militar în Basarabia în martie-apr. 1938 şi am avut
privilegiul să cunosc adevărata Basarabie, nucleul pur şi dur al
Basarabiei.
Nucleul
Basarabiei nu era administraţia de stat, nu erau partidele PNŢ, PNL sau
PSD, ci nişte naţionalişti care se întruneau o dată pe săptămână în
locuinţa istorică a lui Alecu Russo, unde fiica lui, d-na
Alexandrina Russo, era gazda.
Acolo
l-am întâlnit şi pe unul dintre conducătorii partidului naţionalist din
Basarabia, Ştefan Ciobanu.
Eu,
în calitate de preşedinte al studenţimii române naţionaliste şi creştine,
am ajuns la ei recomandat de către cei doi comandanţi legionari din
Chişinău, juristul Sergiu Florescu şi lt.-col. Vasile
Diaconescu.
Am
fost acolo de câteva ori, însoţit de ing. agron. Atanasiu (care era
preşedintele studenţilor în Agronomie din Basarabia).
Fac
o paranteză: Sergiu Florescu şi V. Diaconescu au fost asasinaţi din
ordinul lui Carol II la 22 sept. 1939, iar trupurile lor neînsufleţite au
fost expuse pe stradă.
D-na
Alexandrina Russo
şi-a lăsat copii să fugă în Regat, dar ea a rămas la Chişinău, aşa cum
rămâne rădăcina de stejar în pământul strămoşesc. Ruşii au arestat-o în
1940 şi au deportat-o în Kazahstan pentru muncă forţată, unde a murit (nu
se ştie cum).
Aici,
la acest nucleu, se discutau probleme culturale şi sociale, dar şi
probleme politice.
Pot
să spun că aveau o oarecare - nu ostilitate - ci aprehensiune faţă de
Bucureşti şi faţă de România.
Reproşau
trei lucruri:
-
în primul rând că Basarabia era lipsită de industrie (România
interbelică nu a făcut investiţii industriale pe teritoriul Basarabiei,
lăsând-o numai agricolă, viticolă şi zootehnică);
-
în al doilea rând că Basarabia era socotită ca un fel de ladă de gunoi:
pedepsiţii pentru corupţie care nu puteau fi deferiţi justiţiei erau
trimişi disciplinar în Basarabia,
-
iar în al treilea rând că administraţia de la Bucureşti îi favoriza pe
evreii locali (care se bucurau de foarte multe avantaje, ca şi cum ar fi
fost clasa conducătoare a Basarabiei). Evreii din Basarabia aveau
privilegii din partea administraţiei de stat, a poliţiei şi a armatei, în
defavoarea ţăranilor români şi a românilor autentici (Basarabia era
socotită un fel de Israel).
Aceste
reproşuri mi le-au făcut mie, care veneam din Bucureşti; dar nu cu ton de
acuzaţie, ci cu amărăciune.
CETATEA
NEAMT,MOLDOVA
Autodeterminarea
popoarelor din Imperiul Rus
Rusia
ţaristă era un imperiu în care ruşii ţineau în subordine 55 de
popoare.
Guvernul
menşevic, avându-l în frunte pe prinţul Lvov (şi ca ministru de externe pe
Kerenski), guvern instalat de revoluţia menşevică din febr. 1917 de la
Petrograd (revoluţie făcută de partidul social democrat constituţional), a
decretat autodeterminarea popoarelor: să decidă ele dacă rămân în
componenţa Rusiei sau se separă de aceasta.
Când
au venit bolşevicii la conducere,
prin lovitură de stat (insurecţia armată din oct. 1917, făcută - nu de
Stalin, nu de Lenin - ci de Troţki), au preluat acest program de
autodeterminare, dar nu cu scopul ca popoarele să decidă, ci cu scop de
anarhie la periferia imperiului rus.
Să
explic: atunci când s-au instalat bolşevicii la Moscova, patru armate
ţariste au părăsit frontul şi au pornit spre Moscova ca să suprime regimul
lui Troţki, Stalin şi Lenin. Erau 4 armate, coordonate de generalul
Cornilov: armata gen. Iudenici care venea de la Marea Baltică, armata gen.
Deniki care venea din Caucaz şi Marea Azov, armata gen. Vranghel care
venea din Crimeea şi armata gen. Colceac care din venea din
Siberia.
Ei
bine, asaltat de aceste 4 armate ţariste, Lenin a reluat decretul de
autodeterminare a popoarelor, pentru ca, în spatele acestor armate,
ucrainienii, caucazienii, estonienii, letonienii şi lituanienii să se
despartă, polonezii şi basarabenii să facă scandal - deci pentru ca aceste
armate ţariste să fie prinse între două focuri: din faţă bolşevicii de la
Moscova şi din spate aceste mişcări de eliberare. Pentru acest motiv a
hotărât Lenin autodeterminarea popoarelor, iar nu cu scopul ca popoarele
să decidă.
Au
plecat din Moscova 3 armate bolşevice care să neutralizeze aceste patru
armate ţariste: una s-a dus spre armata gen. Colceac, alta spre armata
gen. Iudenici, iar cea mai mare, cu 22 de divizii bolşevice, a plecat
împotriva lui Denikin şi Vranghel. Această armată bolşevică era condusă de
Cristian Rakovski, cetăţean român de origine bulgară, un mare duşman al
poporului român (biografia lui o să v-o spun altădată).
Acest
Cristian Rakovski a schimbat direcţia şi, în loc să meargă împotriva lui
Denikin şi Vranghel, a pornit spre Chişinău şi Iaşi, cu scopul de a
detrona pe regele Ferdinand, de a împuşca guvernul Brătianu şi de a
institui Republica Socialistă Sovietică Română sub conducerea
lui.
Anglia
a aflat despre aceasta şi, cum la epoca aceea eram încă în alianţă cu
francezii şi englezii, Anglia ne-a luat sub protecţie, iar Serviciul de
informaţii si-a pus problema să oprească pe aceşti bolşevici: i-au luat
lui Brătianu prin radio asentimentul să se încheie un fel de convenţie în
care România să recunoască guvernul Lenin, Troţki şi Stalin, iar guvernul
bolşevic să recunoască independenţa şi suveranitatea teritoriului
românesc.
Anglia
a trimis o delegaţie formată din doi ofiţeri de la Intelligence Service
(col. Hall şi cpt. George Hill) la Moscova, în audienţă la Troţki (care
era ministru de război şi şef al Armatei). Troţki le-a spus: "Ce să fac,
eu i-am trimis spre Denikin şi spre Vranghel, dar au schimbat direcţia
fără să-mi spună nimic. Ce pot eu să fac este să repet ordinul şi să vă
dau o drezină ca să vă duceţi să îl convingeţi pe Cristian
Rakovski".
Aşa
au făcut, şi l-au ajuns cu drezina pe Cristian Rakovski între Nicolaev şi
Tiraspol (deci Rakovski mai avea de făcut doar un salt şi intra în
Basarabia, iar al doilea salt ar fi fost în Moldova).
L-au
oprit ca să discute: au făcut o şedinţă care a început la 7 seara şi s-a
terminat la 5 dimineaţa, Hall şi cu Hill argumentând că tactica are
prioritate asupra strategiei şi deci războiul contra lui Denikin şi
Vranghel era mai important faţă de ocuparea şi bolşevizarea
României.
La
vot, cei 22 de aşa-zişi generali a celor 22 de divizi bolşevice au fost
toţi de acord să lase România şi să se ducă spre Denikin şi spre Vranghel.
Numai Rakovski se împotrivea şi au fost necesare încă două ore pe capul
lui până a semnat şi el schimbarea de direcţie şi renunţarea la atacarea
României.
Hall
şi cu Hill au plecat cu drezina mai departe, au ajuns la Iaşi şi i-au dat
convenţia lui Brătianu. (Brătianu fixase o dată limită când îşi dăduse
asentimentul pentru semnarea convenţiei: 30 dec. 1917. Dacă nu se realiza
această convenţie de recunoaştere reciprocă, el urma să ia măsuri de
apărare, pentru că România nu se poate apăra pe Prut, ci doar pe Nistru
care este o graniţă fortificată de natură în favoarea României.) Era 31
dec. 1917 şi Brătianu trimisese Divizia 11 din Slatina. Aceasta e gloria
Diviziei 11 din Slatina, comandată de gen. Traian Broşteanu: a luat
poziţie pe malul drept al Nistrului.
Autonomia
Basarabiei
Conform
decretului de autodeterminare a popoarelor, în Basarabia s-au făcut
alegeri şi s-a ales Sfatul ţării.
Sfatul
ţării s-a întrunit la 27 nov. 1917 şi a hotărât autonomia Basarabiei.
Ionel
Brătianu a insistat: "Ce autonomie?! Votaţi unirea, ca eu să vă pot apăra
pe Nistru, iar nu pe Prut, care e mic."
Basarabenii
nu au răspuns nimic, şi toţi emisarii trimişi de Brătianu au venit înapoi
comunicând că domnii basarabeni păstrează tăcerea şi nu se
angajează.
Regele
Ferdinand l-a chemat la Iaşi pe Pantelimon Halipa, primul sau al doilea
conducător al partidului naţionalist din Basarabia şi i-a cerut să facă
unirea cu România. N-a avut însă succes! Nu se ştie dacă Pantelimon Halipa
i-a spus secretul Basarabiei. Cert este că s-a rămas doar la prima etapă:
autonomia Basarabiei.
Spre
sfârşitul lui ian. 1918 basarabenii au votat etapa a doua: independenţa
Basarabiei. Basarabia era stat independent (iar nu alipit la patria-mamă,
România).
STEFAN
CEL MARE,DOMNITORUL MOLDOVEI MARI
Diversele
demersuri pentru unire
La
21 ian. 1918 a venit mareşalul Averescu ca prim-ministru, cu program de a
încheia pacea separată cu nemţii, pentru că mareşalul Averescu avea mai
mare prestigiu decât Ionel Brătianu; în plus, era şeful Armatei şi făcuse
specializarea la Berlin, în aceeaşi clasă cu mareşalul german
Mackenzen.
Mareşalul
Averescu, ca prim-ministru, a cerut şi el basarabenilor unirea cu România,
dar basarabenii iarăşi n-au răspuns nimic, n-au dat nici un semn.
Atunci
Averescu a trimis la Chişinău pe ministrul de război Ianculescu, un mare
general. A venit el, a vorbit, a dres. Nimic! Domnii basarabeni ascultau
cu respect, cu atenţie, dar nu se angajau.
Atunci
Ianculescu a adus cele două regimente de artilerie din divizia a 11-a
Slatina, le-a pus în jurul Chişinăului şi le-a ordonat să tragă în aer ca
să impresioneze pe basarabeni şi să-i determine să voteze mai repede
unirea cu România.
Domnii
basarabeni n-au votat! Ascultau bubuiturile de tun, ştiau că sunt
româneşti, dar nu au votat.
La
5 martie s-a încheiat armistiţiul de la Buftea şi a venit guvernul
Alexandru Marghiloman cu suveranitate şi asupra Moldovei.
Guvernul
Marghiloman avea şi el misiunea să convingă basarabenii să se unească cu
România şi a trimis şi el emisar.
Tot
aşa, basarabenii ascultau şi nu spuneau nimic.
Marghiloman
l-a trimis pe Const. Stere (care era o personalitate, om de cultură,
rectorul universităţii Iaşi), să-i convingă pe basarabeni.
Constantin
Stere a intrat în şedinţa Sfatului ţării de la Chişinău şi a pledat unirea
Basarabiei cu România. Domnii basarabeni au ascultat cu respect, cu
atenţie, au bătut din palme, dar nu s-au mişcat din bănci ca să
voteze.
Atunci
Stere, furios, a ieşit în stradă, să instige populaţia să intre cu forţa
peste Sfatul ţării şi să-i convingă pe deputaţi să voteze.
Dar
şi basarabenii de pe stradă au ascultat, au aplaudat, dar n-au făcut
nimic.
Stere
s-a întors la Bucureşti crezând că basarabenii erau nişte mafioţi, nişte
bandiţi, şi că vroiau bani. A strâns monede de aur şi a cerut să se
împartă monede de aur deputaţilor basarabeni ca să voteze unirea cu
România.
Basarabenii
nu au primit banii (deci nu erau corupţi)! Dar tot nu au votat unirea cu
România!
|
Comments