MISCAREA LEGIONARA NU A FOST SI NU ESTE NATIONALISTA, CI MONARHISTA, JUDEO-CRESTINA SI FILOSEMITA PENTRU JIDANI. IATA GRESELELE MISCARII LEGIONARE SI MOTIVELE DE CE ROMANII NU MAI VOR ASTAZI SA FIE LEGIONARI.
Iata
cateva dovezi despre „anti-semitismul” legionar:
§
Căpitanul
salvează de la înec un evreu. „Nu contează că e evreu şi vă rog să reţineţi
pentru totdeauna că nu împotriva evreilor ca atare trebuie să se îndrepte lupta
necruţătoare a unui legionar autentic, ci contra celor ce fac rău României şi
Bisericii creştine” (Revista „Cuvantul Romanesc”, septembrie 1994,
Hamilton-Ontario)
§
Un
tren înzăpezit în care se afla şi Căpitanul este alimentat cu pâine şi brânza
pentru evrei, neavând permisiunea religiei lor să mănânce slănina. Ordinul era
al Căpitanului care era în tren. (Filon Verca, revista „Carpatii”, august 1983)
§
Capitanul
ia atitudine impotriva unui ofiter care se purtase „grosolan si necivilizat cu
niste evrei”. (Nistor Chioreanu, „Morminte vii”, Ed. Institutului European,
1992, pag.82)
§
Capitanul
invita la Casa Verde pe rabinul David Safran, cu care are o convorbire plina de
respect reciproc. (D.Safran, „Karl Marx antisemit”, Ierusalim, 1979)
§
Capitanul
initiaza un pact de neagresiune in alegerile din 1937 intre Partidul Totul
Pentru Tara, Partidul Liberal, Partidul National-Taranesc, Partidul Evreiesc si
gruparea Argetoianu. (Kurt W. Treptow / Gh. Buzatu, „Procesul lui Corneliu
Codreanu”, Iasi, S.C.Dosoftei, 1994)
§
Dupa
o saptamana de la instaurarea Statului National-Legionar, prin decretul nr.
43931, se suspenda decretele regimurilor anterioare (nr. 42352 si 42354) cu
privire la interzicerea cultului mozaic. (Flor Strejnicu, „Miscarea Legionara si
evreii”, Ed. Imago, pag.112)
§
„S-a
constatat ca s-au facut guvernului numeroase reclamatii care s-au dovedit ca au
fost neadevarate”. („Cartea Neagra”, vol.I., pag.98).
Este vorba de retractarea de catre Comunitatea evreiasca a unor acuze la adresa
legionarilor.
§
Cererea
de eliberare din lagarul de la Ramnicu-Sarat a evreicelor comuniste a fost
facuta de familiile legionarilor ucisi aici cu un an in urma, rezolvata
favorabil. „Dorim ca in Romania Legionara sa se acorde intreg respectul
cuvenit atat fata de fiinta romaneasca in sine, cat si fata de orisice credinta
sincera. Pe pamantul tarii noastre sa nu mai fie suferinta pentru idei, iar cei
arestati si izolati de societate sa nu mai fie chinuiti”, se scrie in
cererea de eliberare solicitata de familiile legionarilor ucisi, in favoarea
evreicelor comuniste din lagar. (Ibidem, pag. 114-116)
§
Infiintarea
in perioada Statului National-Legionar de catre Radu Gyr, a primului teatru din
lume (!) in limba idis, teatrul „Baraseum”.
§
Miscarea
Legionara se opune expulzarii si internarii in lagare a evreilor, masura pusa in
discutie de catre generalul Antonescu la sugestia Germaniei. (Ibidem, pag.
120-121). Nici generalul Antonescu nu a fost de acord!
§
Rabinul
Alexandru Safran recunoaste la Geneva ca „ministrii legionari care m-au primit,
(…) au avut o atitudine respectuoasa. (Ibidem, p.121, reluat in ”Magazin
Istoric”, aprilie 1995, pag. 44)
§
Legionarii
romani din Franta ocrotesc si adapostesc pe colegii lor evrei din Romania,
pastrandu-le documentele oficiale romanesti, hranindu-i la Biserica ortodoxa
romana din Paris si scapandu-i astfel de la deportare. (Horia Sima, „Prizonieri
ai puterilor Axei”, Ed. Miscarii Legionare, 1990, pag.94; declaratia doamnei
Laetitia Dodu, sora lui Faust Bradescu, martora la aceste fapte).
§
Nistor
Chioreanu, sef al Ardealului in perioada Statului National-Legionar, se plimba
la brat cu prieteni evrei avocati, pentru a-i linisti pe coreligionarii
acestora. (N.Chioreanu, „Morminte vii”, pag.82)
§
Preotul
Muresan Florea din Cluj, legionar, ascunde copii evrei spre a-i scapa de la
deportarea pe care o faceau hortistii. Preotul Muresan a murit apoi in
inchisorile comuniste. (Surse oficiale multiple, printre care si declaratia lui
Raoul Sorban)
§
Legionarii
iau parte la trecerea peste frontiera vremelnica dintre Ungaria si Romania a
unor grupuri de evrei, evidentiindu-se legionara Letitia Papu. (Raoul Sorban,
interviu luat de Adrian Paunescu in revista „Totusi iubirea”, ianuarie 1996,
pag.11)
§
„Ion
Ianolide si cativa prieteni ai sai i-au venit in ajutor la Targu Ocna pastorului
Wurmbrand, foarte rau bolnav si el, cedandu-i din putina lor streptomicina”.
(N.Steinhardt, «Primejdia marturisirii», pag.173).Streptomicina
apartinea lui Valeriu Gafencu: „In situatii limita, cand omul se agata si de
un fir de par ca sa traiasca, el, Valeriu, a gasit resurse de a fi generos, cu
sacrificiul vietii sale”. (Marin Naidim, Almanahul „Gazeta de Vest”, 1994).
Richard Wurmbrand fusese activist comunist cu studiile in URSS, renuntase la
vechile convingeri politice si devenise pastor in cultul Crestin dupa
Evanghelie. Deci un evreu, fost activist comunist, apoi pastor al unui cult
neoprotestant, est ajutat si salvat de la moarte de „antisemitii”, „xenofobii”,
„intolerantii” legionari!…
§
Legionarul
Traian Popescu, atasat comercial al Romaniei la Bratislava, ascunde in imobilele
Legatiei patru familii de evrei, scapandu-i de la deportare, familii care au
declarat aceasta fapta in fata autoritatilor americane care conduceau lagarul
unde ulterior fusese retinut fostul lor ocrotitor. (Flor Strejnicu, „Miscarea
Legionara si evreii”, Ed. Imago, 1996, pag.93)
In
Miscarea Legionara au activat si romani de nationalitate evreiasca:
Ana
Maria Marin (sotia lui Vasile Marin, cazut in Spania), Catalin Ropala,
instructor legionar, autorul cartii „Batalionul de la Sarata”, Vasile Noveanu,
medic, comandant legionar, ministru al Statului National-Legionar, alti doi
frati ai doctorului Noveanu, compozitorul Paul Constantinescu, care, sub
influenta educatiei legionare, scrie Oratoriile in stil bizantin de Craciun si
de Pasti, dupa cum ne marturiseste, precum si multi simpatizanti. Printre
acestia scriitorul si gazetarul Felix Aderca, despre care Mihail Sebastian scrie
in „Jurnal”: „Aderca pe care l-am intalnit aseara la cercul sefard unde am
vorbit amandoi despre Baltazar, imi spunea ca deplora moartea lui Codreanu, care
a fost un mare om, o aparitie geniala, o forta etica fara seaman si a carui
moarte de sfant este o pierdere ireparabila”. (pag.
195)
Dupa
insirarea sumara a unora din faptele de crestina purtare fata de semenul sau
evreu, se mai poate vorbi de antisemitismul legionarului? Doar cei de rea
credinta o mai pot face!
Flor
Strejnicu
(fragment din volumul “Crestinismul Miscarii Legionare” de Flor Strejnicu, Ed.
Imago, Sibiu, 2000)
Sursa: APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi
ţară
URL Scurt: http://www.buciumul.ro/?p=3940
N.N. BUCIUMUL ESTE UN PERIODIC DE INFORMATIE SI ATITUDINE MONARHISTA,
JUDEO-CRESTINA SI FILOSEMITA PENTRU JIDANI,NU NATIONALISTA. SI DOVADA SUNT
FAPTELE SI DOCUMENTELE DE MAI SUS.
P.S. AI INCURCAT RAU BORCANELE CAPITANE, DE ACEIA TE-AI LASTA UCIS
DE REGELE CAROL AL II-lea SI JUDEO-MASONO-CRESTINII DE LA
PUTERE.
Comments