Khazarii de ieri, Evreii de azi. Un popor misterios.
Dupa "Dosare secrete"
privind razboiul nevazut al evreilor sionisti cu românii
O stranie poveste a
fost mereu lansata de-a lungul timpului de catre evrei, relativ la închipuita
lor existenta milenara pe teritoriul României, revendicând astfel un drept
natural. O astfel de teorie,
care sustine colonizarea Daciei de catre imperiul roman cu
populatie evreiasca stramutata din Iudeea, a
fost relansata în anul 2002 de catre Tesu
Solomovici
în lucrarea România
Iudaica, lucrare sub forma a doua volume uriase
publicate pe banii Ministerului Culturii din România, deci pe banii contribuabililor
români. De aici decurge ideea ca evreii au o existenta
naturala în România dinainte înca de nasterea poporului român. Ei bine,
de aici mai este doar un pas pâna la a spune ca drepturile lor asupra
teritoriului României sunt mai vechi decât ale noastre. Astfel, am ajuns sa ne învatam
istoria de la straini.
Ungurii (hunii) ne spun ca nu
ne-au gasit aici când s-au asezat în Transilvania si în Câmpia Panoniei, iar
evreii
ne spun ca nici nu ne nascusem când ei erau stapâni în Dacia ca cetateni
romani.
Ceva adevar exista in aceste
afirmatii, stiind ca, - de exemplu, Triburile judaice
ale Khazarilor au patruns prin secolele 8-9 pe
teritoriul de azi al Romaniei, intinzandu-si Imperiul si aici, - insa povestea
reala a fost extrem de mult
exagerata
de catre partizanii Sionismului. Va vom explica in detaliu cum stau
lucrurile...
Teoria ascendentei
evreiesti asupra românilor în teritoriilor dacilor
(Dacia Traiana sau România Mare de mai
târziu) a fost lansata într-o serie de studii ale autorilor
evrei înca de la jumatatea secolului al 19-lea
si prima jumatate a secolului 20, pentru ca sa revina în forta la începutul
mileniului 3, de data aceasta pe banii
românilor si fara nici o reactie din partea
istoricilor români.
Cu totul alta a fost
situatia acum 90 de ani, când Nicolae Iorga
îsi prezenta în sedinta Academiei Române lucrarea Istoria Evreilor în
Tarile noastre, dând replica necesara unor autori precum Johan
Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler.
Bluntschli afirmase la
1879, în lucrarea Statul român si situatia
juridica a Evreilor în România ca: “Fara îndoiala ca un
numar mare de familii israelite au venit în provincia dunareana Dacia, înca sub
domnia vechilor împarati romani. Aceste familii vechi israelite s-au conservat
aici si sunt cel putin tot asa de vechi pamântene ca si natiunea româna… Ele
formeaza si sâmburele populatiei evreiesti de astazi din România”. Astfel de
fundamentari fara nici un probatoriu decât imaginatia
autorilor evrei s-au dorit lucrari de “rigurozitate stiintifica” ce se
publicau la momentele când evreii încercau sa-si consolideze pozitia
socio-economica din România, ci nu de dragul adevarului stiintific.
“Provincia dunareana Dacia”, despre care scria Bluntschli, era totusi Dacia
Traiana, iar împaratul Traian, asa cum s-a vazut mai sus, nu i-a
agreat deloc pe evrei în calitate de “colonisti”, punând armata chiar
sa îi extermine (cazul insulei
Cipru). Scrierea lui Bluntschli a fost, însa, una
politica, pusa în slujba evreilor din România,
deoarece afirma, în chiar anul 1879, ca familiile evreiesti sunt “cel putin tot
asa de vechi pamântene ca natiunea româna”, adica aparea chiar în vremea când
evreii, navalitori peste români, revendicau
“împamântenirea”
de la tânarul stat român. (A se vedea
capitolul urmator: Razboiul Aliantei Israelitilor cu
Românii)
Nicolae
Iorga,
dupa ce enumera toate documentele în care este mentionata prezenta unor evrei pe
teritoriul Tarii Românesti si al Moldovei, raspunzând de fapt lucrarii
L’histoire des Israelites roumains et le droit d’intervention (Paris 1913) a
evreului Bernard Stambler, formuleaza urmatoarea concluzie:
“Astfel am ajuns
la [anul] 1600 fara a gasi mentiunea unui element evreiesc asezat în partile
noastre”.
Adevarul despre
aparitia evreilor pe pamânturile românilor
a fost totusi scris de adevaratii cercetatori, multi dintre ei chiar evrei. Este
vorba despre autorii istoriei “Imperiului Khazar”, numit si
“Regatul Evreiesc”, sau cele “Noua Tarâmuri”
ale khazarilor – popor barbar raspândit în
Caucaz, pe Volga si pe Don,
convertit la mozaism în anul 740, integrat mai
apoi ca
“evreu” în Ucraina si
Polonia, dupa care împins cu
ura de catre aceste gazde spre românii din
Moldova, ulterior anului 1600.
În limba româna a fost publicata
traducerea remarcabilului studiu al lui Arthur Koestler,
Al treisprezecelea trib, Khazarii
(în 1987 la Roma, de catre editura
Nagard, anagramare a numelui Dragan, al finantatorului Iosif Constantin
Dragan). Click aici pentru a descarca versiunea în limba engleza (format
PDF, 984 KB).
O lista foarte mare de
studii israeliene (în limba ebraica),
dar si din întreaga lume, folosite ca surse de catre evreul
Koestler, conduc la o concluzie cutremuratoare:
cetatenii actualului stat Israel nu au nici o legatura genetica si
rasiala cu evreii de acum doua mii de ani (semiti), autori ai
textelor biblice, desi au complotat si revendicat
teritoriul Palestinei pentru a înfiinta
Israelul, în baza dreptului lor natural asupra vechiului lor
stat. Acesti israelieni îsi trag originea din salbaticii
khazari (numiti si askenazi),
bautorii de sânge uman, popor fara cultura
scrisa, care împreuna cu rudele lor aliate,
hunii, au îngrozit doua
continente acum 1.000 de ani, prin sadism si
placerea de a ucide.
Unul
dintre pionierii cercetarilor privind obârsia
khazara a evreimii de astazi este Abraham N. Poliak,
profesor de istorie medievala a evreilor la Universitatea din Tel Aviv,
subminând astfel legenda “poporului ales”, afirma A. Koestler, prin cele
doua studii ale sale în limba ebraica: Convertirea
khazarilor la iudaism (1941
editura Zion, Ierusalim) si Khazaria – istorja unui regat evreiesti
în Europa
(1951 editura Mossad Bialik, Tel
Aviv).
În introducerea lucrarii
sale, A. Poliak scrie ca “Realitatile impun un nou mod de abordare, atât a
problemei relatiilor dintre evreimea khazara si celelalte colectivitati
evreiesti, cât si a întrebarii cât de departe putem merge în considerarea
acestei evreimi khazare drept nucleu al marii comunitati evreiesti din Europa
orientala [cu principal debuseu
România - n.n.]. Descendentii
acesteia – cei care au ramas pe loc, cei care au
emigrat în Statele Unite si în alte tari, precum si cei care
s-au dus în Israel – formeaza astazi marea majoritate a
evreimii mondiale.” La rândul sau Koestler adauga: “Marea majoritate a evreilor
care au supravietuit în lumea contemporana sunt de origine
est-europeana, si deci, probabil, mai ales khazara…,
stramosii lor veneau nu de pe malurile Iordanului, ci de pe ale
Volgai, nu din Canaan, ci din Caucaz. Deci din
punct de vedere genetic, ei se înrudesc mai de aproape cu triburile
hunilor, ungurilor si maghiarilor
decât cu semintiile lui Abraham, Isaac si Iacob.”
Înainte de a arata pe scurt
istoria acestor barbari
travestiti în popor biblic,
khazarii, vom arata temerile autorilor evrei, privind
propriile lor dezvaluiri, acelea ca “evreii nu sunt
evrei”.
“Sunt
constient de primejdia ca lucrarea mea sa fie interpretata –
scrie A. Koestler, de origine evreu khazar – ca o negare a dreptului la
existenta a statului Israel. Dar acest drept nu se bazeaza pe originile
ipotetice ale poporului evreu si nici pe legamântul mitologic al lui Abraham (si al lui Iacob) cu Dumnezeu; el se
întemeiaza pe dreptul international, adica pe hotarârea luata de Natiunile Unite
în 1947?.
Îl întelegem pe Koestler, ca trebuie sa se
apere în fata conationalilor sai, dar noi trebuie sa ne amintim ca
hotarârea luata de Natiunile Unite se bazeaza
pe santajul baronului bancher evreu Rothschild asupra Marii
Britanii, ca “evreii sa îsi primeasca patria înapoi”, adica pamânturile
Palestinei. Neexistând, însa, nicio justificare a
prezentei actualei rase de evrei (khazari) pe teritoriul de astazi al
Israelului, Koestler insista cu justificari fabricate la
întâmplare si noroc: “Oricare ar fi originile rasiale ale cetatenilor
Israelului [adica cele khazare -
n.n.] si oricare ar fi iluziile nutrite de ei în aceasta privinta [ca ar fi urmasi ai poporului biblic -
n.n.], statul lor exista de jure si de facto [?]… împartirea Palestinei a
fost rezultatul unui secol de imigratie pasnica si eforturi de pionierat ale
evreilor, ceea ce ofera justificarea etica pentru existenta
legala a statului Israel. Daca cromozomii populatiei sale
contin gene de origine khazara… e un lucru irelevant si nu poate afecta
dreptul Israelului la existenta”. Noi credem ca dimpotriva, nu numai ca NU
justifica dreptul la existenta moderna a unui stat evreu, dar astfel de
studii, cu reala baza stiintifica, darâma
chiar si orice pretentie (a la Tesu Solomovici) de
ascendenta a evreilor de azi asupra teritoriilor
românesti.
“Paradoxul”
descoperit de aceste cercetari stiintifice, este acela ca nu urmasii
vechilor evrei semiti (ai celor
12
triburi
biblice) sunt cei pe care astazi, sub
identitate evreiasca, îi regasim ca cei mai mari
conspiratori la adresa tuturor celorlalte popoare, ci
un popor asiatic razboinic, violent si rapace, înrudit cu hunii
(si, într-o mai mica masura, chiar cu
turcii),
anume khazarii sau askenazii, care în anul
740 dupa Hristos au trecut la religia
evreiasca, mozaismul,
deoarece le satisfacea instinctele primitive,
criminale si de
jaf.
Evreii
khazari sau askenazi,
turcomani din stepele Asiei, sunt astazi
proprietarii marilor afaceri din întreaga lume, a
marilor finante, ei conduc organismele
mondialiste si oligarhice ale lumii
occidentale, sub identitate evreiasca.
La apogeul
puterii lor medievale, khazarii aveau sub
control circa treizeci de natiuni si triburi diferite,
stabilite pe teritorii întinse între Muntii Caucaz, Marea Aral,
Muntii Ural si stepele ucrainene. Îi aveau supusi
pe bulgari, burtasi,
ghuzi, maghiari, coloniile
gotice si grecesti din Crimeea, triburile
slave de la nord-vest, iar armatele khazare
faceau expeditii de jaf în Gruzia, în Armenia
si în Califatul Arab.
Pâna în secolul
IX khazarii nu aveau
rivali în regiunile de la nord de Marea Neagra si Marea
Caspica (denumita în epoca
Marea Khazara), fiind stapânii supremi vreme
de peste un secol si jumatate si astupând poarta Uralo-Caspica
de trecere din Asia în Europa.
Un cronicar
arab îi descrie ca având fetele albe, cu parul mai ales
rosu, fluturându-le în vânt, iar trupurile le erau marunte si firea rece.
În schimb, o cronica georgiana îi identifica pe khazari cu
armatele lui Gog si Magog, salbatici, cu fete hidoase si
deprinderi de fiare salbatice, “care beau sânge de
om”.
Privitor la semnificatia
denumirii de
“khazar”, cercetatorii amintesc despre
unele presupuse derivate moderne ale cuvântului: cuvântul
rusesc “cazac”; cuvântul
maghiar “huzar” (ambele desemnând un calaret cu
înfatisare razboinica); sau cuvântul german
“ketzer”, însemnând eretic, adica evreu.
(Nu
trebuie facuta totusi confuzia
etnica între khazari
si cazaci,
chiar daca este posibila o apropiere istorica între acestia.)
Cronica lui
Priscus afirma aparitia
khazarilor pe scena europeana pe la
mijlocul
secolului al V-lea ca popor dominat de huni.
Totodata, împreuna cu maghiarii si alte triburi, khazarii pot
fi socotiti un vlastar
târziu al hoardei hune a lui Atila. Khazarii s-au aflat,
într-adevar, sub
tutela hunilor, apoi sub cea a
turcilor.
Dupa declinul turcilor la mijlocul veacului al VII-lea le-a venit lor rândul sa
stapâneasca “Regatul de miazanoapte”, cum îl numeau persanii si
bizantinii.
La anul 627
Statul Persan a fost definitiv învins de catre
împaratul bizantin
Heracliu, aflat în alianta cu hoarda
khazarilor condusa de regele lor,
Ziebel, care a contribuit la campanie cu peste 40.000 de
calareti. Pentru a obtine aceasta alianta, fiica
împaratului Heracliu, Evdochia, i-a fost fagaduita de sotie regelui
khazar.
Un nou triunghi al
puterii se nascuse în Asia:
-
Califatul Arab
(de religie islamica sau
mahomedana),
-
Imperiul Roman de Rasarit
(sau Bizantin, de
religie crestin-ortodoxa) si
-
Regatul Khazar
(care era în cautarea unei
identitati religioase personale).
În primii douazeci de ani de
la fuga profetului Mahomed la Medina în anul
622, musulmanii arabi izbutisera deja sa
cucereasca Persia, Siria, Mesopotamia, Egiptul si sa încercuiasca centrul
Imperiului Roman de Rasarit
(Turcia de astazi).
Pentru înconjurarea
Imperiului Bizantin, Caucazul khazar
reprezenta însa o piedica. Ca urmare a avut loc serie de
batalii interminabile între arabi si
khazari, din care victoriosi ieseau de regula khazarii
care, la un moment dat, în anul 730 au cotropit
Gruzia si Armenia si
au înaintat pâna dincolo de jumatatea drumului spre Damasc, capitala Califatului
Arab. O armata musulmana proaspat ridicata a stavilit
însa hoarda khazara si a alungat-o înapoi, peste munti, spre
casa.
Decizia khazarilor
de a se converti la religia evreiasca, mozaismul, a avut un caracter
politic, scopul principal fiind acela al unei identitati
religioase
diferite de cea a romanilor crestini si a arabilor
musulmani, principalii lor concurenti, carora le era
astfel stopata capacitatea de asimilare cultuala si apoi
culturala.
În alta
ordine de idei, mozaismul, promitând adeptilor sai
stapânirea tuturor popoarelor lumii, convenea de minune unui
neam razboinic si sângeros precum
khazarii. O cronica araba nota: “Regele
khazarilor se facuse evreu înca sub Califatul
lui Harun al Rasid (anii 786-809)”.
Aproape concomitent cu convertirea lor, khazarii au adoptat si
alfabetul ebraic.
Peste 300 de ani
însa, statul khazar a început sa decada,
decaderea sa fiind marcata de repetatele izbucniri ale unui
sionism mesianic, cu falsi mesia,
precum David El-Roy, eroul unui roman de Benjamin Disraeli, ce au condus
campanii donchihotesti pentru “recucerirea Ierusalimului”. În anul 1141
un evreu khazar sionist, pe nume Iehuda
Halevi, în celebra sa carte, KUZARII,
sustinea ideea ca “natiunea evreiasca” este singurul mediator între
Dumnezeu si restul omenirii, dar ca la sfârsitul istoriei
toate popoarele vor fi supuse iudaismului.
Aparitia vikingilor
rhusi (stramosii
rusilor) pe scena istoriei a cauzat decaderea finala a
khazarilor. Rhusii efectuau campanii
violente de prada, ceea ce i-a obligat pe
khazari sa se apropie mai mult de supusii lor maghiari,
pe care i-au asezat strategic peste malul apusean al Donului, ca tampon
la navalirile rhusilor. Schema a functionat vreme de aproape un
secol, timp în care relatiile dintre
maghiari si khazari s-au strâns
tot mai mult, culminând cu doua evenimente ce au influentat
profund natiunea maghiara:
- A fost
înfiintata prima dinastie maghiara, khazarii instalându-l ca
rege pe Arpad, peste cele 7 hoarde maghiare, iar mai multe
triburi khazare s-au contopit
cu maghiarii, modificând astfel
caracterul etnic al acestora. Pentru ca s-au dovedit
“mai vrednici în razboaie” maghiarii le-au
încredintat conducerea militara a statului lor celor trei triburi
khazare care s-au unit cu ei. Pâna la mijlocul secolului
X, în Ungaria
se vorbeau atât maghiara, cât si
khazara, ceea ce face ca în maghiara de astazi sa existe
peste 200 de cuvinte de origine khazara.
Rhusii au reusit
în cele din urma sa distruga regatul khazar la sfârsitul
secolului al X-lea, pentru ca apoi, la mijlocul secolului al
XIII-lea, khazarii sa cada victime ale marii
invazii mongole declansate de Ginghis Han.
Hoarda de Aur a acestuia si-a stabilit centrul imperiului
chiar pe teritoriul khazar. “Dar înainte si dupa ridicarea mongolilor,
khazarii au trimis multe lastare si ramificatii în tarile slave
nesubjugate, în cele din urma contribuind la faurirea marilor centre evreiesti
din Europa rasariteana” (S.W.
Baron,
A social and Religious History of Jews).
Într-adevar,
disparitia natiunii khazare din habitatul sau istoric este
concomitenta cu aparitia
celor mai mari concentrari de evrei dinspre
nord.
Exodul evreilor
khazari spre Tarile Românesti sau spre centrul Europei
a fost precedat de întemeierea coloniilor si asezarilor khazare
în diferite parti ale Ucrainei si Rusiei
meridionale. Astfel, la Kiev a continuat sa existe o
mare comunitate evreiasca si dupa cucerirea orasului de la
khazari de catre neamul rhus. De aceea, în Ucraina si
Polonia sunt numeroase toponime derivate de la “khazar”
sau “jid”
(evreu): Jidovo,
Kozarzewek, Kozara, Kozarzow, Jidovska Voia, Zydaticze
etc.
O situatie mai
speciala au avut evreii khazari din
Ungaria. Ultima rezistenta khazara în
Ungaria a avut loc în secolul X, când
sfântul Stefan a îmbratisat credinta
romano-catolica si l-a învins pe khazarul
Gyula, razvratit si “trufas în credinta lui, care nu voia în ruptul
capului sa se crestineze”. În anul 1222 regele maghiar
Andras II
a emis, la presiunea supusilor sai, “Bula de aur”, prin
care evreilor li se interzicea sa fie sefi, perceptori sau controlori ai
monopolului regal al sarii, ceea ce înseamna ca pâna la emiterea
edictului, evreii din Ungaria detineau aceste importante pozitii, fapt confirmat
si de pozitia de custode al veniturilor curtii regale, detinuta
de contele Teka, evreu khazar.
Prin urmare, exodul evreilor
khazari a facut ca, practic, Tarile Românesti (mai ales Moldova) sa se
afle dupa secolul al
XIII-lea înconjurate de catre o
populatie evreiasca nestatornica, asezata vremelnic în Rusia,
Polonia, Ucraina si Ungaria.
Focarul
propriu-zis al evreimii rasaritene a fost însa Polonia, aici
nascându-se idisul, limbajul popular al evreilor pâna la al
II-lea Razboi mondial (înca vorbit în
S.U.A. si Rusia), amalgam de ebraica, germana
medio-rasariteana si elemente slavone. Explicatia consta în faptul ca,
din punct de vedere cultural si social, în Polonia medievala
elementul dominant l-au constituit germanii, populatie
imigranta superioara evreilor khazari si mai influenta din
punct de vedere economic si intelectual.
În concluziile sale, A.
Koestler (autor evreu
khazar) afirma ca, din punct de vedere etnic,
triburile semite de pe malurile Iordanului (“adevaratii
evrei”) sunt total deosebite de
triburile turco-khazare de pe Volga (care formeaza evreimea
de astazi), “Dar în acelasi timp religia
lor exclusivista genereaza tendinta de a se strânge
laolalta si de a refuza contactele cu
exteriorul, de a-si stabili propriile
comunitati cu propriile lor lacasuri de rugaciune, cu scolile lor, cu
cartierele lor de locuit si cu ghetourile (initial impuse de ei însisi, nu din
afara) în orice oras sau tara în care se stabileau… Religia
mozaica – spre deosebire de crestinism, budism sau mahomedanism – implica
apartenenta la o natiune istorica, la o
rasa aleasa. Toate sarbatorile [religioase] evreiesti comemoreaza
evenimente din istoria lor nationala: exodul din Egipt, revolta maccabeilor,
moartea asupritorului Haman, distrugerea Templului. Vechiul
Testament este mai întâi si întâi naratiunea istoriei unei
natiuni…, crezul ei este mai degraba tribal decât
universal. Toate rugaciunile si toate riturile practicate proclama apartenenta la o
rasa straveche, ceea ce în mod automat îl separa pe
evreu de trecutul rasial si istoric al poporului în
sânul caruia traieste. Credinta mozaica, asa
cum dovedesc doua mii de ani de istorie tragica, determina auto-segregatia
pe plan national si social. Ea îl izoleaza pe
evreu si îndeamna la izolarea lui de catre ceilalti. Ea creeaza
în mod automat ghetourile fizice si
culturale. Ea îi transforma pe evreii din diaspora într-o
pseudo-natiune…; aceasta pseudo-natiune este vag unita
printr-un sistem de credinte traditionale întemeiate pe premise rasiale si
istorice…” A. Koestler evita sa spuna direct adevarul:
“pseudo-natiunea” evreiasca s-a constituit într-o retea mondiala
oligarhica cu scopul precis conturat de a controla si stapâni întreaga
omenire.
Pâna la anul
1600, Nicolae Iorga nu gasise nici o
mentiune de element evreiesc asezat durabil “în partile noastre”, iar
cea mai mare parte a evreilor care s-au stabilit în Tarile
Române, cu precadere în Moldova, provin din evreii
khazari, veniti dinspre Polonia si
Rusia. Aparitia primilor evrei în Moldova se leaga de
rascoala de dezrobire economica a cazacilor poloni din anul
1648. Latifundiarii polonezi si
lituanienii cedasera treptat evreilor khazari
întreaga activitate de administratori si încasatori de
impozite, acestia devenind astfel exponentii
exploatarii celei mai nemiloase. Rascoala cazacilor a
aruncat însa în Moldova o mare parte dintre
exploatatorii evrei, ca arendasi si
camatari,
cum a aflat-o, la Iasi, un calator sirian (Paul din Alep) din gura unuia dintre
fugarii evrei, Iancal, scapat de masacrul declansat de
cazaci.
Cristian
Apostol [mailto:capostol@optonline.net
Comments