"Insula" romanilor
Descoperire inedita! La 200 km de Sighet, la granita vechiului Comitat
al Maramuresului, traiesc, la limita saraciei, 1600 de romani, porecliti
„volohi”, fara legatura cu tara sau alte comunitati de romani din
Ucraina * Fara scoala si biserica, „volohii” din Poroscovo au pastrat,
aproape inexplicabil, un dialect ce seamana cu limba vorbita in evul
mediu * Despre „insulita de volohi” complet izolati se spune ca s-a
auzit prin anii ’90, cand un barbat intors din armata le-a adus un radio
cu tranzistori si, astfel, au aflat ca, undeva, peste granita, exista
un popor care vorbeste o limba asemanatoare cu a lor * GAZETA de
Maramures este prima publicatie romaneasca care a ajuns la Poroscovo.
Incredibil! GAZETA de Maramures a descoperit, la doar 200 de kilometri de Maramures, o comunitate de romani care nu apare in niciun document oficial, nici din Romania, nici din Ucraina, si despre care nu stie nimeni nimic! Cei 1600 de romani complet izolati din Poroscovo (raionul Perecin) si-au pastrat limba, desi in sat n-a existat niciodata scoala sau biserica romaneasca. In mod bizar, se spune ca satul a fost descoperit abia prin anii ’90 si ca, tot in acea perioada, romanii din Poroscovo au aflat ca, undeva, peste granita, exista un popor care vorbeste o limba asemanatoare cu a lor. Niciunul dintre ei n-a fost niciodata in Romania, nu-si imagineaza unde este situata „Tara Mama” si nu stie nimic despre neamul din care face parte. Mai mult, in „insulita de romani” din Poroscovo, se traieste si se vorbeste in niste conditii care amintesc de Evul Mediu. Cele mai multe familii traiesc la limita saraciei si, pana la destramarea URSS, isi paraseau locuintele si plecau cu tot cu copii la munca, in Kazakhstan. Se spune ca satele Mircea si Poroscovo au fost descoperite de o delegatie care a ajuns in zona prin anii ’90, iar localnicii s-au identificat ca fiind de aceeasi origine cu fratii pe care ii auzeau la radio. Frecventa ascultata de romani era cea de la Radio Bucuresti. Altii au aflat ca sunt romani de la parinti si abia pe „stroica” (santier, n.red.), in Kazakhstan, au aflat ca exista si altii care vorbesc aceeasi limba cu ei. Romanii din Poroscovo spun ca, pana la vizita noastra, n-au vazut in carne si oase niciun roman din Romania. Si nu au fost cautati de nicio publicatie romaneasca! Mai mult, nu stiau nici de comunitatile de romani din dreapta Tisei sau din alte regiuni ale Ucrainei!
La circa 200 de kilometri de Sighet, la poalele Carpatilor Padurosi, s-au pastrat, in mod inexplicabil, niste „insulite de romani”, despre a caror provenienta nu se stie nimic! Una dintre cele mai mari comunitati de romani, porecliti de localnici „valahi”, „volohi” sau „rumani”, traieste la marginea satului Poroscovo. La marginea padurii, de-a lungul unui drum infundat si plin de noroi, se insira vreo 200 de case, cele mai multe, din pamant sau lemn. De cum intri pe straduta ingusta, strajuita la un capat de un autobuz ruginit, folosit, probabil, pe post de cotet, auzi un dialect ciudat, ce seamana cu limba romana veche, vorbita de stramosii nostri. Pe ulita plina de gropi si urme de copite, alearga prunci desculti. In curti, femeile spala rufe in „troci” (ligheane, n.red.). Comunitatea din Poroscovo detine, probabil, recordul absolut la natalitate, in intreg spatiul romanesc. La fiecare portita subreda, din lemn, stau minim patru copii blonduti. Cea mai numeroasa familie are 13 copii si exista case in care locuiesc chiar si 30 de persoane. Ileana Stancovici are 23 de ani, are deja doi copii si e insarcinata cu al treilea. Daca intrebi cat e media copiilor in Poroscovo, femeia rade si arata spre vecinii cu 10-12 sau chiar 13 copii. Misa Hanea, alta romanca din zona, e singura acasa, cu patru prunci in grija. Sotul sau e plecat la padure si vine numai seara. De altfel, singurul barbat intalnit pe ulita, Vasile Canalos, dupa ce ne-a atentionat ca „nu Konolos, ca-s roman”, si-a cerut scuze si a plecat grabit, cu drujba in spinare, spre padure.
Cele 1600 de suflete din Poroscovo se declara romani, dar la recensamantul din 2001, niciunul nu a fost trecut in acte ca facand parte din aceasta etnie. Cei mai multi nu stiu carte deloc, asa ca „domnii cu recensamantul” au scris ce au vrut... Din motive inexplicabile, romanilor li se spune insa „volohi” sau chiar „tigani albi”. Desi acestia explica faptul ca „magraunii traiesc la celalalt capat de sat si vorbesc rusa”. Prin anii ’90, in zona, abia locuiau vreo 120 de romani. Cele mai multe familii migrau, cu tot cu copii si neveste, la munca, in Kazakhstan. Din aceasta cauza, copiii nu erau trimisi la scoala, asa ca cei mai multi sunt analfabeti. Abia dupa destramarea URSS, „volohii” au inceput sa cumpere terenurile si casele rusilor si sa formeze, incet, un cartier compact. Acum, numai barbatii mai pleaca la padure sau la „stroica”. Femeile raman acasa si ingrijesc copiii si putinii batrani din sat. Din cauza conditiilor grele de trai, media de viata in zona este extrem de scazuta. Satenii ne spun ca satul are un singur batran. Restul s-a prapadit din cauza bolilor.
Un grup de femei gata sa „rodeasca” (insarcinate, n.red.), inconjurate de prunci, ne spun ca singurul care ar putea sti ceva de originea lor e „Laci Biraul”. Ocupati cu munca si cresterea copiilor, satenii n-au avut timp sa-si puna intrebari sau sa-si cerceteze trecutul. Stiu ca sunt romani si punct.
Laci Biraul locuieste la o straduta departare de intrarea in comunitate, in cea mai frumoasa casa din zona. In curte, o tanara spala haine. Initial, oamenii cred ca suntem reprezentantii vreunei autoritati ucrainene. N-au vazut romani din Romania in viata lor si se mira ca ne putem intelege: „batranii graiau mai tare (mai bine, n.red.) romaneste. Dar numa’ unul mai traieste. Pa unul, unchiul meu, l-am ingropat ieri”. Vasile Gorvat ne invita in casa si se uita hatru la abecedarul si cartile de religie donate de Ioan Botos, presedintele Uniunii Regionale din Transcarpatia „Dacia” si deputat in consiliul regional Transcarpatia. N-a mai vazut nicio scriere in limba romana si recunoaste ca nu stie citi in romaneste.
De altfel, „biraul” n-a auzit nici de palinca maramureseana, nici de Bucuresti, nici de Ceausescu... N-a auzit nimic despre Romania. Desi, din tata-n fiu, familia sa s-a declarat ca fiind una de romani, niciunul n-a vazut nici macar pe harta Romania si n-a auzit nimic despre istoria sau civilizatia tarii noastre: „acuma, suntem 1600 de romani, din care 360 is copii. Nu stim cum am ajuns in zona. Nu stiu nici batranii cum au ajuns aici. Ai nostri batrani ziceau doar ca sunt romani. De Romania, nu stim nimic. Nimeni din Poroscovo n-o fost in Romania. Noi am umblat numa’ in Kazakstan si Ucraina. Niciun voloh, niciun batran n-a fost in Romania”.
Laci spune ca multi din consatenii sai au aflat ca exista o tara in care se vorbeste o limba ca a lor pe santierele din Kazakstan. Acolo, mergeau la munca, cu tot cu neveste si copii, romanii, pana la destramarea URSS: „pe vremea cand mergeau la munca, i-au auzit si pe altii vorbind ca ei si, asa, au aflat ca-s romani. Batranii ziceau ca-s romani, dar ceilalti, pana prin ‘90 si ceva, n-au stiut ca-s romani. Noi am invatat limba fara scoala si fara biserica. Pe toti copiii ii invata parintii romaneste”. Dupa destramarea URSS, romanii din Poroscovo au renuntat la „migratia” anuala. Asa, si pruncii lor au ajuns sa invete carte. Cum scoala romaneasca nu exista in sat, copiii invata in rusa. Daca in urma cu cativa ani, abia daca erau vreo 2-3 copii intr-o clasa, care stateau in ultima banca si nu erau niciodata scosi la raspuns, acum, s-au format clase speciale pentru copiii „volohilor”. In total, la scoala din sat, invata 160 de prunci. Laci spune ca, in timpul alegerilor, romanilor li s-a promis o scoala cu predare in limba romana. Numai ca proiectul a tinut doar cat au tinut alegerile. Acum, in locul institutiei de invatamant, s-a ridicat o casa particulara.
Laci „Biraul” este si deputat in Consiliul Local din Poroscovo, alaturi de alti doi deputati volohi. Numai ca minoritatea lor nu e recunoscuta oficial de autoritati. Mai mult, Gorvat a inregistrat la primarie, in acest an, o prima asociatie a romanilor din Poroscovo. In loc de „Vorba romaneasca”, cum voia s-o boteze Biraul, in acte a fost trecuta de oficiali, „din greseala”, „Vorba Tiganeasca”. Singura solutie eficienta pentru reprezentarea romanilor din Poroscovo a fost propusa de Ioan Botos, care doreste infiintarea unei filiale a Asociatiei Dacia in aceasta localitate, urmand ca „Biraul” sa devina presedintele ei. Laci spune ca o alta problema este lipsa cadrelor didactice, care sa-i invete sa scrie si sa citeasca romaneste. Recent, 50 de copii din zona au fost in „lagar” (tabara, n.red.) internationala, la care au participat si alti romani din Ucraina, iar pruncii ar fi incantati sa invete in limba materna. Numai ca nu prea are cine sa-i invete. Barbatii sunt ocupati cu padurea si „stroica”, iar femeile, cu copiii. Laci spune ca fiica sa ar fi interesata sa-si continue studiile, eventual in Romania, dar deocamdata, si ea se afla in concediu de maternitate. Multi dintre romanii din Poroscovo nu stiu sa-si scrie nici macar numele. Asa ca, de multe ori, semneaza documente despre care nu stiu nimic si care ii trimit, uneori, chiar si la puscarie. Se spune ca, in schimbul unui pachet cu ciocolata, cafea si alimente, romanii sunt „momiti” sa semneze declaratii prin care le sunt puse in carca diferite infractiuni. Presa ucraineana ii acuza de furt de lemn, dar si de agresiuni impotriva padurarilor si chiar de fapte de coruptie. Cum nu stiu carte, nu se pot apara si nici nu-si cunosc drepturile.
Marie Gorvat, sotia Biraului, spune ca romanii de aici erau invatati din batrani sa faca linguri de lemn si troci (coveti, n.red.) pentru slanina: „Ne spuneau ca cine nu stie a face o lingura nu-i roman”.
Cei mai de seama lingurari traiesc insa in zona Vasnita si Obava, alte insulite de romani din zona. Laci spune ca acestia sunt singurii romani cu care tine legatura: „da’ ei rad de noi, de cum vorbim. Ei vorbesc mai tare romaneste si rad, ca zicem o cazut in sant. Ei zic ca-i corect o picat in arac”.
Matusa Biraului este, probabil, cea mai batrana femeie din sat. Iulia Volosin are 74 de ani si se declara, hotarata, „romanca”. Si ea a invatat de la stramosi limba, retetele si obiceiurile romanesti.
De Craciun, se colinda si aici colinde vechi, iar la nunti, se „lauteste pe lauta ori boian (acordeon, n.red.)”.
Ca sa-si demostreze afirmatiile, batranica ne-a cantat si „Tot am Doamne auzit-o/ Ca s-o nascut fiul sfantu’/ Da noi nu stim unde s-o nascut-o/ Pa sub cer, pa sub pamantu/ Sa fii gazda veseloasa/ C-am auzit zilele frumoase”. Bucuros de „prestatia” matusii, Biraul tine sa mai confirme o data orginea romana a comunitatii pe care o conduce: „Avem toti nume romanesti: Iancu, Vasile, Iosif, Jana, Ileana, Ion si nume de familie Volosin (de la valah, n.red.), Canalos, Horvat, Stancovici. Suntem romani si oameni harnici. Dar... Biraul ofteaza si continua cu regret: „Mi-i greu, ca al meu sange da inapoi. Cade inapoi si ma doare cand altii isi bat joc de el”. Ca la un semn, batrana incepe sa cante o doina: „Ioi, fost-o bine, fi-va iara,/ Numa’ capu’ meu nu piara/ Dirima, dirima mea,/ Fa dirima cum ii vre/ D-apoi de-oi fi in tara mea. Ati priceput ce am zas”. Pana sa apucam sa-i raspundem afirmativ, pe ulita plina de noroi, doua femei incep sa discute in ruseste si sa se planga ca, la rata de natalitate a romanilor, in cativa ani, satul va deveni in intregime de „volohi”. Si, totusi, dincoace de granita, nu s-a auzit nimic de ei...
Urmasi ai granicerilor volohi?
Documentele istorice din zona arata ca, pe la 1364, in zona Munkacevo, ar fi fost infiintate 10 puncte de graniceri, la care au fost adusi militari volohi. Tot in acea perioada, se spune ca si in zona Poroscovo au fost infiintate 7 puncte de graniceri, unde lucrau tot volohi. Pornind de la aceste date istorice putin cunoscute, s-a dezvoltat teoria ca „volohii” din Poroscovo ar fi urmasii militarilor adusi la aceste puncte. Potrivit altui scenariu, romanii de la baza Carpatilor Padurosi s-ar trage din ciobanii volohi veniti in zona.
Vin valahii!
Desi limba vorbita de „volohii” din Poroscovo este clar romana, un ziar ucrainean de la Ujgorod a sustinut, recent, ca o delegatie stiintifica care a efectuat o expeditie in zona a tras concluzia ca acestia nu sunt romani. Comunitatea din Poroscovo este descrisa ca una ciudata, „care vorbeste un dialect romanesc complicat, stapaneste ucraineana si duce un trai apropiat celui tiganesc”. Mai mult, presa ucraineana sustine ca romanilor de aici li se spune „tigani albi” si foloseste apelative de genul: „hoti”, din cauza unor incidente legate de furtul lemnului. In plus, ziarul „Starei Zamok” lasa sa se inteleaga ca romanii nu numai ca savarsesc infractiuni, dar mituiesc si oamenii legii, ca sa scape de pedepse.
Ioana LUCACEL
Mircea CRISAN
ioana@gazetademaramures.ro
mircea@gazetademaramures.ro
Incredibil! GAZETA de Maramures a descoperit, la doar 200 de kilometri de Maramures, o comunitate de romani care nu apare in niciun document oficial, nici din Romania, nici din Ucraina, si despre care nu stie nimeni nimic! Cei 1600 de romani complet izolati din Poroscovo (raionul Perecin) si-au pastrat limba, desi in sat n-a existat niciodata scoala sau biserica romaneasca. In mod bizar, se spune ca satul a fost descoperit abia prin anii ’90 si ca, tot in acea perioada, romanii din Poroscovo au aflat ca, undeva, peste granita, exista un popor care vorbeste o limba asemanatoare cu a lor. Niciunul dintre ei n-a fost niciodata in Romania, nu-si imagineaza unde este situata „Tara Mama” si nu stie nimic despre neamul din care face parte. Mai mult, in „insulita de romani” din Poroscovo, se traieste si se vorbeste in niste conditii care amintesc de Evul Mediu. Cele mai multe familii traiesc la limita saraciei si, pana la destramarea URSS, isi paraseau locuintele si plecau cu tot cu copii la munca, in Kazakhstan. Se spune ca satele Mircea si Poroscovo au fost descoperite de o delegatie care a ajuns in zona prin anii ’90, iar localnicii s-au identificat ca fiind de aceeasi origine cu fratii pe care ii auzeau la radio. Frecventa ascultata de romani era cea de la Radio Bucuresti. Altii au aflat ca sunt romani de la parinti si abia pe „stroica” (santier, n.red.), in Kazakhstan, au aflat ca exista si altii care vorbesc aceeasi limba cu ei. Romanii din Poroscovo spun ca, pana la vizita noastra, n-au vazut in carne si oase niciun roman din Romania. Si nu au fost cautati de nicio publicatie romaneasca! Mai mult, nu stiau nici de comunitatile de romani din dreapta Tisei sau din alte regiuni ale Ucrainei!
La circa 200 de kilometri de Sighet, la poalele Carpatilor Padurosi, s-au pastrat, in mod inexplicabil, niste „insulite de romani”, despre a caror provenienta nu se stie nimic! Una dintre cele mai mari comunitati de romani, porecliti de localnici „valahi”, „volohi” sau „rumani”, traieste la marginea satului Poroscovo. La marginea padurii, de-a lungul unui drum infundat si plin de noroi, se insira vreo 200 de case, cele mai multe, din pamant sau lemn. De cum intri pe straduta ingusta, strajuita la un capat de un autobuz ruginit, folosit, probabil, pe post de cotet, auzi un dialect ciudat, ce seamana cu limba romana veche, vorbita de stramosii nostri. Pe ulita plina de gropi si urme de copite, alearga prunci desculti. In curti, femeile spala rufe in „troci” (ligheane, n.red.). Comunitatea din Poroscovo detine, probabil, recordul absolut la natalitate, in intreg spatiul romanesc. La fiecare portita subreda, din lemn, stau minim patru copii blonduti. Cea mai numeroasa familie are 13 copii si exista case in care locuiesc chiar si 30 de persoane. Ileana Stancovici are 23 de ani, are deja doi copii si e insarcinata cu al treilea. Daca intrebi cat e media copiilor in Poroscovo, femeia rade si arata spre vecinii cu 10-12 sau chiar 13 copii. Misa Hanea, alta romanca din zona, e singura acasa, cu patru prunci in grija. Sotul sau e plecat la padure si vine numai seara. De altfel, singurul barbat intalnit pe ulita, Vasile Canalos, dupa ce ne-a atentionat ca „nu Konolos, ca-s roman”, si-a cerut scuze si a plecat grabit, cu drujba in spinare, spre padure.
Cele 1600 de suflete din Poroscovo se declara romani, dar la recensamantul din 2001, niciunul nu a fost trecut in acte ca facand parte din aceasta etnie. Cei mai multi nu stiu carte deloc, asa ca „domnii cu recensamantul” au scris ce au vrut... Din motive inexplicabile, romanilor li se spune insa „volohi” sau chiar „tigani albi”. Desi acestia explica faptul ca „magraunii traiesc la celalalt capat de sat si vorbesc rusa”. Prin anii ’90, in zona, abia locuiau vreo 120 de romani. Cele mai multe familii migrau, cu tot cu copii si neveste, la munca, in Kazakhstan. Din aceasta cauza, copiii nu erau trimisi la scoala, asa ca cei mai multi sunt analfabeti. Abia dupa destramarea URSS, „volohii” au inceput sa cumpere terenurile si casele rusilor si sa formeze, incet, un cartier compact. Acum, numai barbatii mai pleaca la padure sau la „stroica”. Femeile raman acasa si ingrijesc copiii si putinii batrani din sat. Din cauza conditiilor grele de trai, media de viata in zona este extrem de scazuta. Satenii ne spun ca satul are un singur batran. Restul s-a prapadit din cauza bolilor.
Un grup de femei gata sa „rodeasca” (insarcinate, n.red.), inconjurate de prunci, ne spun ca singurul care ar putea sti ceva de originea lor e „Laci Biraul”. Ocupati cu munca si cresterea copiilor, satenii n-au avut timp sa-si puna intrebari sau sa-si cerceteze trecutul. Stiu ca sunt romani si punct.
Laci Biraul locuieste la o straduta departare de intrarea in comunitate, in cea mai frumoasa casa din zona. In curte, o tanara spala haine. Initial, oamenii cred ca suntem reprezentantii vreunei autoritati ucrainene. N-au vazut romani din Romania in viata lor si se mira ca ne putem intelege: „batranii graiau mai tare (mai bine, n.red.) romaneste. Dar numa’ unul mai traieste. Pa unul, unchiul meu, l-am ingropat ieri”. Vasile Gorvat ne invita in casa si se uita hatru la abecedarul si cartile de religie donate de Ioan Botos, presedintele Uniunii Regionale din Transcarpatia „Dacia” si deputat in consiliul regional Transcarpatia. N-a mai vazut nicio scriere in limba romana si recunoaste ca nu stie citi in romaneste.
De altfel, „biraul” n-a auzit nici de palinca maramureseana, nici de Bucuresti, nici de Ceausescu... N-a auzit nimic despre Romania. Desi, din tata-n fiu, familia sa s-a declarat ca fiind una de romani, niciunul n-a vazut nici macar pe harta Romania si n-a auzit nimic despre istoria sau civilizatia tarii noastre: „acuma, suntem 1600 de romani, din care 360 is copii. Nu stim cum am ajuns in zona. Nu stiu nici batranii cum au ajuns aici. Ai nostri batrani ziceau doar ca sunt romani. De Romania, nu stim nimic. Nimeni din Poroscovo n-o fost in Romania. Noi am umblat numa’ in Kazakstan si Ucraina. Niciun voloh, niciun batran n-a fost in Romania”.
Laci spune ca multi din consatenii sai au aflat ca exista o tara in care se vorbeste o limba ca a lor pe santierele din Kazakstan. Acolo, mergeau la munca, cu tot cu neveste si copii, romanii, pana la destramarea URSS: „pe vremea cand mergeau la munca, i-au auzit si pe altii vorbind ca ei si, asa, au aflat ca-s romani. Batranii ziceau ca-s romani, dar ceilalti, pana prin ‘90 si ceva, n-au stiut ca-s romani. Noi am invatat limba fara scoala si fara biserica. Pe toti copiii ii invata parintii romaneste”. Dupa destramarea URSS, romanii din Poroscovo au renuntat la „migratia” anuala. Asa, si pruncii lor au ajuns sa invete carte. Cum scoala romaneasca nu exista in sat, copiii invata in rusa. Daca in urma cu cativa ani, abia daca erau vreo 2-3 copii intr-o clasa, care stateau in ultima banca si nu erau niciodata scosi la raspuns, acum, s-au format clase speciale pentru copiii „volohilor”. In total, la scoala din sat, invata 160 de prunci. Laci spune ca, in timpul alegerilor, romanilor li s-a promis o scoala cu predare in limba romana. Numai ca proiectul a tinut doar cat au tinut alegerile. Acum, in locul institutiei de invatamant, s-a ridicat o casa particulara.
Laci „Biraul” este si deputat in Consiliul Local din Poroscovo, alaturi de alti doi deputati volohi. Numai ca minoritatea lor nu e recunoscuta oficial de autoritati. Mai mult, Gorvat a inregistrat la primarie, in acest an, o prima asociatie a romanilor din Poroscovo. In loc de „Vorba romaneasca”, cum voia s-o boteze Biraul, in acte a fost trecuta de oficiali, „din greseala”, „Vorba Tiganeasca”. Singura solutie eficienta pentru reprezentarea romanilor din Poroscovo a fost propusa de Ioan Botos, care doreste infiintarea unei filiale a Asociatiei Dacia in aceasta localitate, urmand ca „Biraul” sa devina presedintele ei. Laci spune ca o alta problema este lipsa cadrelor didactice, care sa-i invete sa scrie si sa citeasca romaneste. Recent, 50 de copii din zona au fost in „lagar” (tabara, n.red.) internationala, la care au participat si alti romani din Ucraina, iar pruncii ar fi incantati sa invete in limba materna. Numai ca nu prea are cine sa-i invete. Barbatii sunt ocupati cu padurea si „stroica”, iar femeile, cu copiii. Laci spune ca fiica sa ar fi interesata sa-si continue studiile, eventual in Romania, dar deocamdata, si ea se afla in concediu de maternitate. Multi dintre romanii din Poroscovo nu stiu sa-si scrie nici macar numele. Asa ca, de multe ori, semneaza documente despre care nu stiu nimic si care ii trimit, uneori, chiar si la puscarie. Se spune ca, in schimbul unui pachet cu ciocolata, cafea si alimente, romanii sunt „momiti” sa semneze declaratii prin care le sunt puse in carca diferite infractiuni. Presa ucraineana ii acuza de furt de lemn, dar si de agresiuni impotriva padurarilor si chiar de fapte de coruptie. Cum nu stiu carte, nu se pot apara si nici nu-si cunosc drepturile.
Marie Gorvat, sotia Biraului, spune ca romanii de aici erau invatati din batrani sa faca linguri de lemn si troci (coveti, n.red.) pentru slanina: „Ne spuneau ca cine nu stie a face o lingura nu-i roman”.
Cei mai de seama lingurari traiesc insa in zona Vasnita si Obava, alte insulite de romani din zona. Laci spune ca acestia sunt singurii romani cu care tine legatura: „da’ ei rad de noi, de cum vorbim. Ei vorbesc mai tare romaneste si rad, ca zicem o cazut in sant. Ei zic ca-i corect o picat in arac”.
Matusa Biraului este, probabil, cea mai batrana femeie din sat. Iulia Volosin are 74 de ani si se declara, hotarata, „romanca”. Si ea a invatat de la stramosi limba, retetele si obiceiurile romanesti.
De Craciun, se colinda si aici colinde vechi, iar la nunti, se „lauteste pe lauta ori boian (acordeon, n.red.)”.
Ca sa-si demostreze afirmatiile, batranica ne-a cantat si „Tot am Doamne auzit-o/ Ca s-o nascut fiul sfantu’/ Da noi nu stim unde s-o nascut-o/ Pa sub cer, pa sub pamantu/ Sa fii gazda veseloasa/ C-am auzit zilele frumoase”. Bucuros de „prestatia” matusii, Biraul tine sa mai confirme o data orginea romana a comunitatii pe care o conduce: „Avem toti nume romanesti: Iancu, Vasile, Iosif, Jana, Ileana, Ion si nume de familie Volosin (de la valah, n.red.), Canalos, Horvat, Stancovici. Suntem romani si oameni harnici. Dar... Biraul ofteaza si continua cu regret: „Mi-i greu, ca al meu sange da inapoi. Cade inapoi si ma doare cand altii isi bat joc de el”. Ca la un semn, batrana incepe sa cante o doina: „Ioi, fost-o bine, fi-va iara,/ Numa’ capu’ meu nu piara/ Dirima, dirima mea,/ Fa dirima cum ii vre/ D-apoi de-oi fi in tara mea. Ati priceput ce am zas”. Pana sa apucam sa-i raspundem afirmativ, pe ulita plina de noroi, doua femei incep sa discute in ruseste si sa se planga ca, la rata de natalitate a romanilor, in cativa ani, satul va deveni in intregime de „volohi”. Si, totusi, dincoace de granita, nu s-a auzit nimic de ei...
Urmasi ai granicerilor volohi?
Documentele istorice din zona arata ca, pe la 1364, in zona Munkacevo, ar fi fost infiintate 10 puncte de graniceri, la care au fost adusi militari volohi. Tot in acea perioada, se spune ca si in zona Poroscovo au fost infiintate 7 puncte de graniceri, unde lucrau tot volohi. Pornind de la aceste date istorice putin cunoscute, s-a dezvoltat teoria ca „volohii” din Poroscovo ar fi urmasii militarilor adusi la aceste puncte. Potrivit altui scenariu, romanii de la baza Carpatilor Padurosi s-ar trage din ciobanii volohi veniti in zona.
Vin valahii!
Desi limba vorbita de „volohii” din Poroscovo este clar romana, un ziar ucrainean de la Ujgorod a sustinut, recent, ca o delegatie stiintifica care a efectuat o expeditie in zona a tras concluzia ca acestia nu sunt romani. Comunitatea din Poroscovo este descrisa ca una ciudata, „care vorbeste un dialect romanesc complicat, stapaneste ucraineana si duce un trai apropiat celui tiganesc”. Mai mult, presa ucraineana sustine ca romanilor de aici li se spune „tigani albi” si foloseste apelative de genul: „hoti”, din cauza unor incidente legate de furtul lemnului. In plus, ziarul „Starei Zamok” lasa sa se inteleaga ca romanii nu numai ca savarsesc infractiuni, dar mituiesc si oamenii legii, ca sa scape de pedepse.
Ioana LUCACEL
Mircea CRISAN
ioana@gazetademaramures.ro
mircea@gazetademaramures.ro
Comments