Trezeste-te popor roman, TREZESTE-TE
Felicitari Domnule Liviu Jianu, felicitari pentru curajul de a spune
romanilor adevarul despre activitatea de COLABORATOR
!
Cu vroia sau fara vroia Domniei Voastre trimit tuturor cunoscutilor
"confesiunea" de colaborator al organelor de securitate ale Romaniei, SECURITATE
care ar trebui sa-si faca azi datoria fata de TARA mai mult decat
oricand!
Atentie SECURISTI am zis FATA DE TARA, si aveti grije sa nu o luati pe
aratura asa cum vi se dicteaza din afara!..adevarat ca nici araturile nu mai
sunt ale noastre...
Din pacate Securitatea de azi a Statului Roman este strict controlata de
MOSAD , CIA, KGB, MI6 si cate altele nemtesti sau unguresti vor mai fi! Imi cer
scuze dar nu sunt la curent cu noile denumiri ale organelor de informare,
securitate si opresiune din tara si de aiurea, corectati-ma
deci.
Pai de vreme ce Romania a deveni brusc o Colonia a Vestului nici ca se
poate altfel...
"Apara-ma Doamne de prietini" zice Larry Watts uitand sa ne spuna cine ne
sunt adevaratii "pretini" de azi! Cine ne-a tradat si vandut, cand si de ce am
fost tradati si vanduti de am ramas si fara tara si saraci lipiti pamantului! de
au plecat milioane de romani in bejenie! Nu-i de mirare ca daca tara-i vanduta
si saracita, poporul plecat, din ceea ce a mai ramas din Romania este controlat
de biserica, de cei aproape 600 de parlamentari si resturile securitatii romane
ca oricum "armata tarii nu mai este/ne protejeaza NATO si un popa/ care invoca
puterile celeste"
Trezeste-te popor roman, TREZESTE-TE
Virgi Ciuca
From: Jianu Liviu
To:
Sent: Monday, January 21, 2013 2:05 AM
Subject: Securitatea care mi-a facut numai bine
To:
Sent: Monday, January 21, 2013 2:05 AM
Subject: Securitatea care mi-a facut numai bine
SECURITATEA
CARE MI-A FACUT NUMAI BINE
Bunicul asculta la tara, la Orlea, pe cand eram elev de scoala generala,
ori liceu, Vocea Americii, si Europa Libera. Avea un difuzor agatat in cui, si
cand se stia singur, rotea butonul si asculta cu luare aminte, cu urechea lipita
de panza striata.
Astepta de multisor sa vina americanii. Nu putea sa uite. Ca avusese
odata pamant. Pamantul lui. Si ramasese acum numai cu scheletul unei batoze,
ascunsa sub gluga de coceni.
Americanii si Europa asta libera mi se pareau demni de compatimit. Erau
mai slabi. Altfel ar fi venit in comuna Orlea, si i-ar fi dat bunicului pamantul
inapoi. Tine, mai omule. Ca noi n-avem ce face cu el. Avem destul. Fa cu el ce
stii tu sa faci mai bine. Sa mai castigi ceva peste pensia de plutonier major in
armata regelui Carol, macar atat ca sa nu fie nevoie sa strangi ca un caine doi
ani de zile din ea, ca sa ii cumperi nepotului tau o pereche de patine cu
rotile, de la Corabia.
Sunt in anul I de liceu. Sunt chemat din timpul unei ore. Va cauta un
tovaras ofiter de la securitate. O bag pe maneca. Ce legatura am eu cu
securitatea? Intru in camera. Nu se prezinta. Intra direct in subiect. Sunteti
un elev bun. Un utecist cu rezultate meritorii. Ne intereseaza sa stim care
dintre colegii dumneavoastra asculta Europa Libera. Sau Vocea Americii. Si cum
comenteaza. Daca auziti, sa ne spuneti. Ce parere
aveti?
Prin
cap imi trece bunicul. Cu urechea ciulita de difuzor. Ba si bunicul de la
Craiova avea obiceiul sa asculte, printre pauzele de bruiaj, cu zgomot lung, de
avion in picaj, ce nu era voie. Daca as spune ce coleg asculta aceste posturi,
ar fi ca si cum as spune securitatii ca bunicii mei le asculta. Nu pot sa o fac.
Nu era voie. Nu era bine. Dar ce ii spun ofiterului? Tovarase ofiter, ma
pomenesc ca imi merge gura singura, vedeti, eu sunt poet din fire. Compun
poezii. Din acest motiv, nu sunt atent la ce se petrece in jurul meu. Sunt mai
tot timpul cu gandul aiurea. La zborul unei pasari. La o floare. La o rima. Nu
cred ca sunt bun pentru acest gen de activitate. Nu stiu niciun coleg care sa
asculte Vocea Americii, sau Europa Libera. Mai mult, chiar daca in jurul meu
s-ar vorbi despre aceste subiecte, ceea ce m-ar mira, sunt sigur ca acele
cuvinte ar trece pe langa urechile mele fara sa le inregistrez. Cum va spuneam,
sunt poet din fire, din pacate. Imi pare rau ca nu va pot fi de folos. Dar, in
acelasi timp, va asigur ca, daca voi intra in posesia unor indicii, sau informatii, care sa
ameninte securitatea statului, voi fi primul care voi face apel la organele de
securitate ale tarii, pentru a le comunica ceea ce stiu. Aici eram cat se poate
de sincer.
Pe fata ofiterului nu s-a citit nimic. A dat mana cu mine, mi-a
multumit, si mi-a urat success la invatatura. V-as ruga sa nu comunicati nimanui
continutul discutiei noastre, a mai spus. Am iesit calm, pe hol, am parcurs cat
am putut de senin coridorul, numai cand am ajuns in clasa, am rasuflat
usurat.
Sunt in armata. Soldat, esti chemat de ofiterul de contrainformatii,
imi spune colegul de garda. Imi sare inima din piept. Iar informatii. Intru.
Luati loc. Ne-ati fost recomandat de tovarasul colonel Hagianu. Ne intereseaza
aceia dintre colegii colegii dv. care il denigreaza pe seful statului. Care il
acuza de cultul personalitatii. Imi stapanesc o tresarire. Aveam un coleg a
carui gura umbla ca o moara toata ziua impotriva cultului personalitatii a lui
Ceausescu. Se numea Saftoiu Adrian. Era din Bucuresti. Mai Sfatoiule, ii spuneam
toti, mai taci naibii din gura. El, nimic. Tac. Stiti, tovarase maior, ii spun,
sunt onorat de recomadarea tovarasului cololenl, si de interesul dv. Dar as vrea
sa va spun un lucru despre mine, pe care dv. nu il stiti. Sunt si poet. Nu sunt
atent la ce se intampla in jurul meu. Discutii, fapte. Sunt distrat. Nu stiu
niciun coleg care sa se exprime negativ la adresa sefului statului. Si mi-e
teama ca daca s-ar gasi vreodata unul, cum stau cu gandul aiurea, la cine stie
ce incercare poetica, nici nu l-as auzi. Ma tem ca nu sunt persoana potrivita
pentru ceea ce va intereseaza. Maiorul a fost surprins. Mi-a si spus-o. Tovarase
maior,i-am spus, in viata mea, am incercat sa imi slujesc cu cinste si
devotament tara. Am dat ce am mai bun. O voi face in continuare. Daca voi afla
date care o pun in pericol, sunt primul care va veni la dumneavoastra. Va
astept. A spus maiorul. M-am ridicat, am salutat, si am iesit. De-abia dupa 20
de pasi dincolo de usa, am rasuflat usurat.
Am tinut intotdeauna partea celor mai slabi. Bunicii erau slabi, in
fata securitatii si a armatei. Colegii erau mai slabi. America si Europa, de
dincolo de zidul de fier, erau mai slabe. Pentru ca nu puteau sa faca nimic
impotriva relelor pe care le acuzau.
A venit vremea Americii si Europei. In tara, oamenii au inceput sa
fie dati afara din servicii. Sa accepte salarii de nimic, sau la negru, pentru
supravietuire. Si in tara, si in Europa, sau America. Oamenii au inceput sa
ramana dezarmati in fata durerii. Fara medicamente. Fara medic. Fara bani.
Oamenii au inceput sa ramana dezarmati in fata prostiei. Fara scoli. Fara carti.
Fara incaltaminte si imbracaminte. Fara bani. Fara posibilitati. 15 % din
tineri, analfabeti.
Oamenii au inceput sa ramana dezarmati in fata mizeriei, saraciei si
mortii. Fara pamant de ingropat. Fara bani pentru o mana tanara, de
sapat.
Oamenii au ucis 23 de milioane de fetusi, in burtile mamelor, in 23
de ani. Dictatorul a ucis, se spune, 15000 de femei care au murit la nastere,
sub conducerea lui.
Oamenii au inceput sa ramana dezarmati impotriva cruzimii si lacomiei
altor oameni. A venit timpul sa ma adresez securitatii statului. Am scris. Am
scris. Am scris. Am publicat ce am scris. Am primit, ca raspuns, recenzii
favorabile, sau laude din partea condeierilor. Dar relele au ramas. S-au
amplificat.
Ni se vorbea despre libertate. Apar buletine de identitate pe care
oamenilor li se iau amprentele, ca la infractori. Apar carduri de sanatate, cu
cifre de rob.
America si Europa nu mai sunt slabe, ca pe vremea cand vorbeau la
Europa Libera, sau Vocea Americii. Sunt puternice. Nu imi mai inspira mila si
solidaritate, ci repulsie. Oamenii sunt slabi. Tara mea este slaba. Securitatea
care nu mai este, este slaba. Informatorii ei, priviti cu reticenta si de mine,
odata, sunt slabi.
E timpul sa le multumesc. Nu stiam cum mint cuvintele frumoase, pe
banda istoriei. Paradoxal, am devenit eu insumi un informator al unui stat
neputincios. Care era un rai, pe langa ceea ce exista azi. Un poligon de
canonade. De victime colaterale.
Curios, nici Europa, nici America, nu au pamant destul. Il arendeaza
deja, in vederea cumpararii, pe al bunicilor. Lasat parlog de nepoti care au
plecat pauperi in Europa, sau America.
Un carusel, o tiribomba stranie, arunca popoarele unele peste altele,
in cautarea unui pamant mai bun. Care nu mai are niciun punct stabil. In afara
vitezei care creste. Ca sa arunce de pe traiectoria vietii si libertatii, robii
fara chingi, care nu mai au putere sa se tina in caluseii dementi.
M-as intoarce in Rai. Ma intreb daca de aceasta data as accepta sa
informez organele de securitate si contrainformatii. Chiar daca gestul meu ar fi
fost inutil. Chiar daca ar fi fost blamat azi, cu manie viscerala, cu infierare
victorioasa. Cu oprobiu public.
Cred ca da. Si as incepe depunand, pe masa ofiterului de securitate,
sau de contrainformatii, ce am scris mai sus. Ca sa stiti pentru ce ma
condamnati azi.
21 ianuarie 2013
Cu deosebit respect,
Jianu Liviu-Florian
Comments