Poezii

PARINTILOR MEI

Cand va va spune cineva de mine

Ca stau pe razbunare aplecat,

Voi dragii mei cu care-am suferit,

Sa stiti c’aceasta este adevarat.

Cand vor scorni ca pe dusmanii tarii

Cu toata suferinta i-am iertat,

Cu toate ca-i urasc cu’versunare,

Sa credeti iar ca este adevarat.

De-ati auzi ca ma imbat si umblu

Din gard in gard, nebun si blestemat,

Desi va stiu ca n’o sa dati crezare.

Puteti sa credeti ca-i adevarat.

Dar cand m-or spanzura si va vor spune

Ca m-am vandut si tara mi-am tradat,

Voi care m’ati crescut cu sabia’n mana,

O, nu! Sa stiti ca nu-i adevarat.

Ion Romanul

Pseudonim al unui poet necunoscut sub alt nume.

"Read More"

.............................................................................................

DECEBAL CATRE POPOR

de George Cosbuc

Viata asta-i bun pierduta

Cand n-o traiesti cum ai fi vrut !

Si-acum ar vrea un neam calau

S-arunce jugul in gatul tau:

E rau destul ca ne-am nascut,

Mai vreau si-al doilea rau ?

Din zei de-am fi scoboritori

C-o moarte tot santem datori!

Totuna e dac-ai murit

Flacau ori mos ingarbovit;

Dar nu-i totuna leu sa mori

Ori cine-nlantuit.

Iar a tacea si lasii stiu!

Toti mortii tac! Dar cine-i viu

Sa rada ! Bunii rad si cad !

Sa radem dar,viteaz rasad,

Sa fie-un hohoit si-un chiu

Din ceruri pana-n iad !

De-ar curge sangele parau,

Nebiruit e bratul tau,

Cand mortii-n fata nu tresari!

Si insuti tie-un zeu iti pari

Cand razi de ce se tem mai rau

Dusmanii tai cei tari.

Si-acum,barbati, un fier si-un scut!

E rau destul ca ne-am nascut:

Dar cui i-e frica de razboi

E liber de-a pleca-napoi,

Iar cine-i vanzator vandut

Sa iasa dintre noi !

Eu nu mai am nimic de spus!

Voi bratele jurand le-ati pus

Pe scut! Puterea este-n voi

Si-n zei! Dar va ganditi, eroi,

Ca zeii sunt departe, sus,

Dusmanii langa noi !

...........................................................

POEZIE

Nori de ploaie se adună

Dinspre Cluj spre Odorhei.

Unii vor să ne impună

Să jucăm cum cântă ei.

Minţile au luat-o razna;

Umblă zvonul deşănţat

Că-n Harghita şi Covasna

Vor să facă "stat" în Stat !

S-a udat de lacrimi pragul;

În Cristuru e prăpăd!

Imnul românesc şi steagul

Nu se-aud şi nu se văd !

Crişul, Mureşul, Târnava

Poartă jalea în aval.

Nesfârşită e gâlceava;

Nu e linişte-n Ardeal.

Munţii stau să răbufnească;

Fierbe galbenul podiş!

Vatra sfântă strămoşească

E tăiată-n curmeziş.

Se anunţă o furtună

Cu efect devastator:

Impostorii vor să pună

Pe cultură sigla lor.

Atmosfera prevesteşte

Un pericol iminent!

Tot ce sună româneşte

Capătă un alt accent.

Graiul nostru plâns pe vetre,

Legănat de cărărui,

E lovit mereu cu pietre

Ca un pom al nimănui...

Nu lăsaţi ca vorbitorii

Altor limbi pe-acest pământ,

Să ne umble prin istorii

Şi să muşte din cuvânt!

Neamul Românesc nu piere;

Dacii încă mai trăiesc!

Scoateţi steagul la vedere

Şi-n Ţinutul Secuiesc!

De pe stâncile străbune

Decebal ne dă curaj!

Faceţi imnul să răsune

Peste Mureş, pân-la Blaj!

Nu permitem celor care

Se pretind aici stăpâni,

Să ne calce în picioare

Demnitatea de români!

Poet Anonim

Distribuiti-o sa circule in toata Romania !!!

............................................................................................

 

 

 

RUGACIUNEA UNUI DAC

        De Mihai Eminescu

De cand nu era moartea,nimic nemuritor

Nici simburul luminii de viata datator,

Nu era azi nici mane, nici eri nici totdeauna,

Caci unul era totul, si totul era una;

Pe cand pamentul,ceriul, vazduhul, lumea taoata

Era din rendul celor, ce n’au fost  nici-odata,

Pe-aici erai Tu singur, inca me’treb in sine-mi:

Au cine-i zeul, carui plecam a noastre inimi ?

El singur zeu statut-a ‘nainte d’a fi zeii

Si din noian de ape puteri au dat scanteii,

El zeilor da suflet si lumii fericire,’

El este-al omenirii isvor de mantuire,

Sus inimile voastre! Cantare aduceti-i,

El este moartea mortii si invierea vietii!

Si el imi dete ochii sa ved lumina zilei

Si inima-mi umplut-au cu farmecele milei,

In vuetul de venturi auzit-am a lui mers

Si’n glas, purtat de cantec, simtii duiosu-i vers,

Si tot pe langa’ acestea cersesc inca un adaos:

Sa’ngadue intrarea-mi in vecinicul repaos!

Sa blesteme pe-ori cine de mine-o avea mila,

Sa bine-cuvinteze pe cel ce me impilda,

S’asculte ori ce gura ce-ar vrea ca sa me rida,

Puteri sa pue’n bratul, ce-ar sta sa me ucida,

S’acela intre oameni devina cel intai,

Ce mi-ar rapi chiar piatra ce-oiu pune-o capatai.

Gonit de toata lumea prin anii mei sa trec

Pan’ce-oiu simti ca ochiu-mi de lacrime e sec,

Ca’n ori-ce om din lume un dusman mi se naste,

C’ajung pe mine insu-mi  a nu me mai cunoaste,

Ca chinul si durerea simtirea-mi a’mpetrit-o,

Ca pot sa-mi blestem mama, pe care am iubit,o

Cand ura cea mai cruda mi s’ar parea amor…

Poate-oiu uita durerea-mi si voiu pute sa mor.

Strain si far’de lege de voiu muri atunce,

Nevrednic-mi cadavru in ulita l’arunce,

S’aceluia, Parinte, sa-i dai coroana scumpa,

Ce-o sa amute cainii, ca inima-mi s’o rumpa,

Iar celui ce cu petre me va isbi in fata

Indura-te stapane si da-i pe veci viata!