Poezii
PARINTILOR MEI
Cand
va va spune cineva de mine
Ca
stau pe razbunare aplecat,
Voi
dragii mei cu care-am suferit,
Sa
stiti c’aceasta este adevarat.
Cand
vor scorni ca pe dusmanii tarii
Cu
toata suferinta i-am iertat,
Cu
toate ca-i urasc cu’versunare,
Sa
credeti iar ca este adevarat.
De-ati auzi ca ma imbat si umblu
Din
gard in gard, nebun si blestemat,
Desi
va stiu ca n’o sa dati crezare.
Puteti sa credeti ca-i adevarat.
Dar
cand m-or spanzura si va vor spune
Ca
m-am vandut si tara mi-am tradat,
Voi
care m’ati crescut cu sabia’n mana,
O,
nu! Sa stiti ca nu-i adevarat.
Ion
Romanul
Pseudonim al unui poet necunoscut sub alt
nume.
"Read More"
.............................................................................................
DECEBAL CATRE
POPOR
de George
Cosbuc
Viata asta-i bun
pierduta
Cand n-o traiesti cum ai
fi vrut !
Si-acum ar vrea un neam
calau
S-arunce jugul in gatul
tau:
E rau destul ca ne-am
nascut,
Mai vreau si-al doilea
rau ?
Din zei de-am fi
scoboritori
C-o moarte tot santem
datori!
Totuna e dac-ai
murit
Flacau ori mos
ingarbovit;
Dar nu-i totuna leu sa
mori
Ori
cine-nlantuit.
Iar a tacea si lasii
stiu!
Toti mortii tac! Dar
cine-i viu
Sa rada ! Bunii rad si
cad !
Sa radem dar,viteaz
rasad,
Sa fie-un hohoit si-un
chiu
Din ceruri pana-n iad
!
De-ar curge sangele
parau,
Nebiruit e bratul
tau,
Cand mortii-n fata nu
tresari!
Si insuti tie-un zeu iti
pari
Cand razi de ce se tem
mai rau
Dusmanii tai cei
tari.
Si-acum,barbati, un fier
si-un scut!
E rau destul ca ne-am
nascut:
Dar cui i-e frica de
razboi
E liber de-a
pleca-napoi,
Iar cine-i vanzator
vandut
Sa iasa dintre noi
!
Eu nu mai am nimic de
spus!
Voi bratele jurand
le-ati pus
Pe scut! Puterea este-n
voi
Si-n zei! Dar va
ganditi, eroi,
Ca zeii sunt departe,
sus,
Dusmanii langa noi
!
...........................................................
POEZIE
Nori de ploaie se adună
Dinspre Cluj spre Odorhei.
Unii vor să ne impună
Să jucăm cum cântă ei.
Minţile au luat-o razna;
Umblă zvonul deşănţat
Că-n Harghita şi Covasna
Vor să facă "stat" în Stat
!
S-a udat de lacrimi
pragul;
În Cristuru e prăpăd!
Imnul românesc şi steagul
Nu se-aud şi nu se văd !
Crişul, Mureşul, Târnava
Poartă jalea în aval.
Nesfârşită e gâlceava;
Nu e linişte-n Ardeal.
Munţii stau să
răbufnească;
Fierbe galbenul podiş!
Vatra sfântă strămoşească
E tăiată-n curmeziş.
Se anunţă o furtună
Cu efect devastator:
Impostorii vor să pună
Pe cultură sigla lor.
Atmosfera prevesteşte
Un pericol iminent!
Tot ce sună româneşte
Capătă un alt accent.
Graiul nostru plâns pe vetre,
Legănat de cărărui,
E lovit mereu cu pietre
Ca un pom al nimănui...
Nu lăsaţi ca vorbitorii
Altor limbi pe-acest pământ,
Să ne umble prin istorii
Şi să muşte din cuvânt!
Neamul Românesc nu piere;
Dacii încă mai trăiesc!
Scoateţi steagul la vedere
Şi-n Ţinutul Secuiesc!
De pe stâncile străbune
Decebal ne dă curaj!
Faceţi imnul să răsune
Peste Mureş, pân-la Blaj!
Nu permitem celor care
Se pretind aici stăpâni,
Să ne calce în picioare
Demnitatea de români!
Poet Anonim
Distribuiti-o
sa circule in toata Romania !!!
............................................................................................
RUGACIUNEA UNUI DAC
De
Mihai Eminescu
De
cand nu era moartea,nimic nemuritor
Nici
simburul luminii de viata datator,
Nu
era azi nici mane, nici eri nici totdeauna,
Caci
unul era totul, si totul era una;
Pe
cand pamentul,ceriul, vazduhul, lumea taoata
Era
din rendul celor, ce n’au fost
nici-odata,
Pe-aici erai Tu singur, inca me’treb in
sine-mi:
Au
cine-i zeul, carui plecam a noastre inimi ?
El
singur zeu statut-a ‘nainte d’a fi zeii
Si
din noian de ape puteri au dat scanteii,
El
zeilor da suflet si lumii fericire,’
El
este-al omenirii isvor de mantuire,
Sus
inimile voastre! Cantare aduceti-i,
El
este moartea mortii si invierea vietii!
Si
el imi dete ochii sa ved lumina zilei
Si
inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
In
vuetul de venturi auzit-am a lui mers
Si’n
glas, purtat de cantec, simtii duiosu-i vers,
Si
tot pe langa’ acestea cersesc inca un adaos:
Sa’ngadue intrarea-mi in vecinicul repaos!
Sa
blesteme pe-ori cine de mine-o avea mila,
Sa
bine-cuvinteze pe cel ce me impilda,
S’asculte ori ce gura ce-ar vrea ca sa me
rida,
Puteri sa pue’n bratul, ce-ar sta sa me ucida,
S’acela intre oameni devina cel intai,
Ce
mi-ar rapi chiar piatra ce-oiu pune-o capatai.
Gonit de toata lumea prin anii mei sa trec
Pan’ce-oiu simti ca ochiu-mi de lacrime e sec,
Ca’n
ori-ce om din lume un dusman mi se naste,
C’ajung pe mine insu-mi a nu me mai cunoaste,
Ca
chinul si durerea simtirea-mi a’mpetrit-o,
Ca
pot sa-mi blestem mama, pe care am iubit,o
Cand
ura cea mai cruda mi s’ar parea amor…
Poate-oiu uita durerea-mi si voiu pute sa mor.
Strain si far’de lege de voiu muri atunce,
Nevrednic-mi cadavru in ulita l’arunce,
S’aceluia, Parinte, sa-i dai coroana scumpa,
Ce-o
sa amute cainii, ca inima-mi s’o rumpa,
Iar
celui ce cu petre me va isbi in fata
Indura-te stapane si da-i pe veci
viata!
Comments