Escrocul Patriarh: „Când treci prin dreptul bisericii, nu-ţi face cruce, bagă mâna în buzunar şi donează!”

Patriarhul Daniel s-a arătat deranjat de gestul pe care îl fac mulţi români când trec prin dreptul unei biserici. „Nu ştiu cine a lansat ideea că e bine să te închini, dar a greşit. Creştineşte, când treci pe lângă o biserică, nu e să-ţi faci cruce, ci să bagi mâna în buzunar şi să donezi la cutia milei”.

Patriarhul a şi exemplificat gestul, extrăgând o bancnotă de 500 de euro dintr-un teanc imens, pe care a depus-o în cutia milei. „Aşa se face corect!”, a spus el. „Şi gestul acesta trebuie făcut de trei ori, ca un omagiu adus Sfintei Treimi. Şi, evident, cu cât bagi mâna mai adânc în buzunar, cu atât mai bine.”

Pentru a populariza gestul corect pe care creştinul trebuie să-l facă atunci când trece pe lângă o biserică, Patriarhul Daniel spune că va demara o amplă campanie de informare. De asemenea, el va discuta şi cu şefii regiilor de transport în comun. „Vreau să le cer să facă staţii lângă fiecare biserică. Cum atfel să poată dona drept-credincioşii care circulă cu autobuzul sau tramvaiul?!”, s-a întrebat retoric Preafericitul. http://www.timesnewroman.ro/life-death/10251-patriarhul-cand-treci-prin-dreptul-bisericii-nu-ti-face-cruce-baga-mana-in-buzunar-si-doneaza

Comments

Patriarhul asta cred ca-i tigan la origine, ca numai la cerseala ii sta mintea. Imi este scarba si greata de un asa escroc ordinar. Unde esti Capitane si Maresale sa vezi pentru cine v-ati sacrificat viata si ati crezut orbeste in salvarea neamului si tarii de catre religiea diabolica judeo-crestina, a dumnezeilor abrahamitici ? Si ce va face daca, lumea nu se va supune religirei judeo-crestine, ori n'are bani nici pentru lapte si paine la copilasii lor,va reinstaura dictatura fanariota in tara lui Burebista si Decabal, care au crezut in Zeul Zamolxis, nu in jidanul revolutionar sionist Isus Cristos? Dupa cum se vede treaba Romania este astazi tara escrocilor, veneticilor,hotilor si banditilor. Intoarceti-va dacilor si faceti ordine in tara voastra multimlenara, ca crestinii, comunistii,masonii,tiganii si jidanii ne tot sug ne sug mereu.Vorba unui patriot roman, revoltat de nedreptatea care exista astazi in Romania -- LA ARME POPOR ROMAN, LA ARME ! NUMAI LUPTAND CU ARMA IN MANA PUTETI RECASTIGA DEMNITATEA, ONOAREA SI LIBERTATEA VOASTRA SI ASIGURA RASEI, NATIEI SI TARII NOASTRE UN VIITOR LUMINAT.

Popular posts from this blog

DESPRE TRADAREA DEMOCRATIEI

Razboiul nevazut al evreilor sionisti

Planul evreilor khazari- o scrisoare uimitoare din 1928