Cultură si rasă în Transilvania, Câmpia Tisei şi Panonia

de Octavian Căpăţină

Ignoranţa şi incultura liderilor românii, din toate timpurile, ne-au adus si ne aduc grave prejudicii.

De altfel marele si inegalabilul istoric David Prodan (1901-1991), cel căruia adversarii (şovini) nu au putut să-i mute o virgulă din toată opera sa, zicea, în particular: românii - mare popor, conduşi de nişte c…  In 1790, scriitorul Samuel Decsi a fixat direcţia de acţiune a şovinismului ungar, prin biserică şi şcoală: „ar putea să fie maghiarizate pe neobservat  toate popoarele de o limbă stăină ”, popoare care erau majoritare¹.  Maghiarizarea s-a abătut cu aceiaşi furie şi asupra şvabilor şi asupra slovacilor ca şi asupra românilor. După alungarea turcilor din paşalâcul de la Buda, Habsburgii, catolici, preiau iniţiativa şi prigonesc toate celelalte confesiunii, inclusiv pe cea lutherană¹.  Dar mai cu seamă prigoneau pe ortodocşi şi când acţiunii de divide et impera, am numit aici crearea confesiunii greco-catolice, românii i-au opus rezistenţă, Maria Tereza l-a trimis pe generalul Adolf Buccov  să rezolve  cu „spada şi tunul” problemele inventate de ei ale românilor. Şi într-adevăr acesta a bombardat şi ars din temelii mănăstiri şi sate ortodoxe. „Generalul a procedat fără cruţare, ameninţând pe românii cu exterminarea”- sintetizează Lucian Blaga.²  În numele catolicismului, minoritarii şovini maghiarizau! Episcopii şi clerul catolic  din Panonia şi Transilvania sprijineau „maghiarizarea” atât de furibund, încât chiar Vaticanul recunoştea că: „episcopi hungarici magis politici quam catholici”¹! La 9 mai 1891 ziarul Pesti Hirlap jubila că slovacii dintr-un sat slovac a fost siliţi prin lovituri de măciucă să asculte predica în maghiară³

"Read More"! 

Între formele de maghiarizare, maghiarizarea prin şcoală era şi este foarte eficace. De exemplu pe întreg teritoriul locuit de slovaci, la 1890, nu se află nici un gimnaziu cu limba de predare slovacă³ toate fiind maghiarizate. Menirea şcoalelor din nord estul teritoriilor administrate de Budapesta – afirma Bela Grünewald – „este a înfunda în ele tineri slovaci pentru a ieşi la celălt capăt maghiari neaoşi”³.  Dacă în 1869 erau, în teritoriile administrate de unguri, 1232 de şcoli poporale germane, în 1883 mai erau abia 690³! În Budapesta, oppidum german cu un secol în urmă, în 1890 nu mai exista nici o şcoală poporală cu limba de predare germană  pentru cei 120.000 de germani încă nemaghiarizaţi la acea dată³.

Se foloseau denumiri jignitoare şi stigmatizări nu numai în şcoală, ci în toată viaţa socială, ca de exemplu: buta svab (şvab prost), bocskoros olah (român opincar), a tot nem ember (slovacul nu e om), neamţul gunoiul ţării şi de câine fătat, şvăboaicele proaste şi murdare  sau graeca fides nulla fides şamd¹. Rezultatul şovinismului minoritarilor  este perfect ilustrat în protocolul bisericii lutherane din Hodod (Satu Mare), din 1871, de următorul citat: Adolescentul Friedrich Hotz întreabă pe  dascăl „Hat, a nemet is ember” (cum şi neamţul e om)?¹ Şvabii din Ardud (Satu-Mare) se plângeau chiar de la începutul colonizării lor (1728)  de ura ungurilor împotriva lor şi cereau fie un alt loc de colonizare fie mutarea ungurilor pe care nu-i mai suportau! Coloniştii şvabi din Ardud erau vexaţi: „căci este imposibil să locuieşti printre aceşti unguri”¹.

Între timp am ajuns în secolul XXI - s-a descifrat genomul uman,  iar profesorul american Larry L. Watts a descifrat tainele mistificării sovieto-hungariste şi satelitare, din perioada războiului rece şi mecanismele mentale ale comunităţii de informaţii din SUA, prin care membri acestei comunităţi nu percepeau realiatea din estul Europei. E adevărat, ultimul aspect la care m-am referit, dezvăluirile lui Larry Watts, nu a avut urmării:  neocominterniştii românii nu au făcut nici un un pas înapoi.  Se mai publicase, în română, şi o anatomiei a culturii urii de către un doctor în filologie ungurească Johann Weidlein – Das Bild des Deutschen in der Ungarischen Literatur⁴, care dă răspunsuri la tema noastră.  Avem toate cărţile pe masă! Şi atunci să fie numai ignoranţa, incultura  şi corupţia liderilor de vină pentru ce ni se întâmplă?  Să fie şi laşitatea, să mai fie inerţia şi sărăcia maselor, să fie toate la un loc?

Rasă în Transilvania, Câmpia Tisei şi Panonia

Un contract scris în latina literară pe o tablă cerată, la Roşia Montană, din anul 160,  este iscălit Alexandrei Antipatri secodo auctor segnai⁵; adică segnai - semnai în loc de segnavi, aşa cum vorbesc şi azi moţii!

Sriitorul Priscus Rhetor, care-l însoţea pe generalul Maximin în satul lui Atila în anul 448 scrie: „Hunii ... se silesc să înveţe limba goţilor şi ausonilor”⁶ -adică a daco-romanilor autohtoni.

Istoricul Zozimus din Constaninopole, pe la 450, scria despre norocosul împărat Theodosius al II-lea care i-a învins pe sciri şi pe carpodaci amestecaţi cu huni⁶.

„Aceşti volochi - din anul 898  despre care aminteşte cronicarul Nestor - nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wälsche,  ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor” lămureşte istoricul german Schölzer în Russische Annalen⁶. 

In documentul  regelui Andrei I, din 1055, de fondare a mănăstirii Tihany,  din zona Bălţii (Balaton), se face referire la localitatea Petra (Piatra)⁶. 

Geograful persan Gardizi în lucrarea sa „Podoaba Istoriilor”, din 1050, referindu-se la turci scrie că între maghiari (neam de turci şi puţini la număr) şi ruşi se află un popor numeros, dar diferit de acestea şi  creştin, ce provine din împărăţia romană. Aşa cum stabileşte orientalistul A.Decei ungurii erau stabiliţi între Dunăre şi Tisa într-un loc mlăstinos, iar între aceştia şi ruşi, la est de Nipru, erau 10 zile de mers ⁷ (de mers călare se subînţelege).

Românii, de rit bizantin,  după un document papal din 1216, citat  Msgr Aloisie L. Tăut în revista „Orientalia Christiana periodica” ¹ erau de la Balta (Balaton) şi Somogy încoace, spre est, inclusiv pe insula Cepel.

Printr-o diplomă din 1222 a regelui Andrei al II-lea cavalerii teutoni sunt scutiţi de vamă la trecerea lor prin „Terram Blacorum”⁶.

Documentul din 11 martie 1291 a lui Andrei al III-lea precizează: „Noi Andrei cu mila lui Dumnezeu regele Ungariei dăm de ştire tuturor celor ce se cuvine, că ţinţnd noi dietă cu toţi nobilii, Saxonii, Secuii şi Olahii în părţile transilvane la Alba Iulia ...⁸

Cronica pictata

Antonius Bonfinius în Rerum Ungaricorum decades quatuor cum dimidia (Basel 1568) referindu-se la  vremea angevinului Ludovic I (1342-1382) scrie că în regat credinţa, catolică evident, a fost lărgită într-atât „încât mai mult de a treia parte a regatului era pătrunsă de obiceiul sfânt” . Cui altora i-a fost impusa credinta catolica decat autohtonilor, intructa germanii erau?  Ne raspunde la aceasta rapoartele calugarilor franciscani din 1380 - 400.000 de „schismatici fusera rebotezati  in ritul roman”

Nicolae Olahus

Mai la sud de Bal_ata, între Drava şi Sava „a fost o populaţiune curat românească şi foarte numeroasă” care sub jug turcesc se adresează împăratului Sfântului Imperiu Roman, Ferdinand al II-lea în anul 1631 pentru a mijloci trimiterea unui cap al biserici din orient pentru îndrumarea preoţilor proprii⁹.

Cronicarul Miron Costin, in secolul al XVII-lea într-o scrisoare adresată regelui Poloniei aminteşte că cel mai frumos şi mai corect dialect românesc se vorbeşte în Sătmar şi Maramureş, unde cu toată emigrarea lui Dragoş, românii rămaşi acolo sub fratele lui, voivodul  Bâlc, sunt atât de numeroşi  ca şi când n-ar fi ieşit nimenea din ţară.¹⁰

În anii 70 ai secolului trecut profesorul Oltean din Jula (azi Ungaria) descoperă la sud de Balta (Bal_aton), cu ocazia unui recensământ, câteva mici aşezări din bordee de români nemaghiarizaţi. Uimirea a fost aşa de mare încât profesorul se întreba cum să-i conscrie!

Fenomenul de epurare „rasială” are 3 aspecte  maghiarizarea, etnocidul şi expulzarea şvabilor.

 În 1848 s-a produs primul etnocid din istoria Europei moderne când  40.000 de români au fost exterminaţi în Transilvania. Acest genocid a fost prefaţat de asasinatele de la Luna⁷ si Mihalt. În al doilea război mondial, aliatul lui Hitler dar şi precursorul ideologic al acestuia, Horthy, a trimis la moarte sigură sute de mii de români.  Miklos Kallay , primul ministru al Ungariei horthiste, răspundea unei comisii parlamentare  despre înfrângerea armatei a II-a ungare la Don: „Noi am pierdut 100.000 de oameni, dar nu vă speriaţi, nu erau maghiari” ¹. Ori se ştie că după protocolul din 1 februarie 1942 şvabii din Ungaria şi din teritoriile anexate au fost integraţi în unităţi germane. După Raul Şorban ,numai din zona de nord-vest ocupată de ungurii, au fost duşi la deminat în faţa frontului din est peste 150.000 de românii neinstruiţi, tocmai cu scopul purificării etnice. În Panonia, însă, epurarea rasială  mai cunoaşte o formă – expulzarea şvabilor. Fenomenul de maghiarizare a românilor dintre Tisa şi Carpaţi are la rîndul său, două forme esenţiale: maghiarizarea grupurilor pe teritorii întinse cuprinzând oraşe şi  sate întregi si maghiarizarea familiilor. În continuare ne vom referi doar la primul aspect al maghiarizării. Însă fenomenul de maghiarizare nu e o particularitate în Transilvania, maghiarizarea a cuprins tot spaţiul administrat de şovinismul maghiar, la fel de devastatoare în Suabia turcească cât şi în restul Ungariei.

O mână de călăreţi, sichili, au fost trimişi de regalitatea catolică, de osatură germană, la marginea estică a Transilvaniei cu obligaţia de a ajuta pe români la paza trecătorilor. Sichili –  înseamnă păzitori într-o limbă turcică, si nu reprezentau o etnie anume. Originea etnică a secuilor a rămas o necunoscută. Pe lângă obligaţiile comune de pază ale românilor şi sichililor,  românilor le mai revenea, numai lor, paza în cnezatele Vlăhiţa şi Breţcu. Nici unde, în istoriografie, nu se vorbeşte de o colonizare a secuilor. Că numărul lor era nesemnificativ rezultă din însăşi faptul că regele Andrei al II-lea încredinţează din 1224 apărarea trecătorilor sud-estice cavalerilor teutoni.

Sichilii erau organizaţi militar şi au primit privilegii economice şi juridice faţă de autohtoni. Alegeau în fruntea lor un căpitan şi un jude, se conduceau după jus Olachalis  şi păstraseră organizarea în scaune (judeţe). Ulterior, în documente apare pe lângă jus Olachalis  şi jus Siculicalis, dar nu e sigur că schimbarea denumirii ar fi implicat şi conţinutul. De atunci de a lungul secolelor privilegiile lor, tot mai mari, se alimentau din discriminări din ce în ce mai insuportabile pentru autohtoni. Convieţuirea dezechilibrtă între mica elită de călăreţi cu marea majoritate, a românilor deposedaţi de drepturi şi aduşi la sapă de lemn, s-a reglat parţial prin „deznaţionalizare”, mai forţată, mai naturală, a românilor, până în secolul XVIII. De la începutul secolul XIX, lupta contra românilor ia forme instituţionalizate când pe lângă bisericile maghiare (termen preluat de la maghiarofoni care, când se referă la bisericile lor, nu se referă la ele cu un atribut creştin ci cu atributul rasial), administraţia, societăţile de stat, şcoala şi armata - sunt înfiinţate societăţi de maghiarizare, sunt editate manuale şi proceduri de maghiarizare, sunt întocmite planuri şi hărţi şi culoare de maghiarizare.

Confesiunea ortodoxă - era doar o erezie tolerată în funcţie de bunăvoinţa principelui şi stăpânului – usque ad beneplacitum principum ac regnicolarum - cum sta scris în Constituţia feudală a Principatului autonom al Transilvaniei.  Chiar viaţa era tolerată  sau nu! Germanul Konrad Jakob Hildebrand, care însoţeşte trei ambasadori suedezi prin  Transilvania, în drum  spre Constantinopol, în 1656, a fost izbit de numărul mare de români, pe care-i considera urmaşii  vestiţilor ostaşi romani; dar aceşti valahi îndură un tratament atât de aspru încât consideră spânzurătoarea o favoare în locul tragerii în ţeapă. Priveliştea asta groaznică, a românilor traşi în ţeapă la intrarea tuturor satelor pe care le-a parcurs în Transilvania, îl marchează  pe Konrad Jakob Hildebrand¹².

Un exemplu de maghiarizare prin biserică, mai recent, dintre sute de alte exemple: către 1892 proprietarul Boer Traian a construit o biserică romano-catolică pentru atragerea românilor la această confesiune , după ce tatăl său Traian Boeru, preot greco-catolic a trecut  înapoi la ortodocşi în 1872, ca în 1874 să treacă  comunitatea românească la catolici ¹³ _{(la pg 156).} Acest viraj era necesar întrucât Vaticanul nu admitea, formal, trecerea directă a greco-catolicilor la catolicism¹³.

Pe Valea Nirajului maghiarizarea a fost aşa de masivă, intensă şi chiar violentă uneori, mai ales la sfârşitul secolului XIX, astfel că limba română a dispărut complet către 1920; Presiunile şi teroarea exercitată asupra  elementului românesc românofon şi maghiarofon erau duse la extrem aşa cum arăta  în 1862 un „secui” din Sândominic  care spunea unui ziarist din Arad: „eu, sincer, nu sunt secui, dar dacă vorbesc româneşte risc să fiu bătut” ¹³_{(pg 180).} De altfel, atunci, când numai aveau răbdare sau cum sugera Samel Decsi, pe neobservate, maghiarizarea se făcea în stradă şi cu bâta, cum s-a întamplat în oppidumul german  Buda(Ofen) şi Pesta, unde ungurii şi maghiarizaţii nu atingeau nici 19% din totalul populaţiei,  la finele secolului XVIII-lea. Şi maghiarizarea cu bâta, în stradă nu este o metaforă⁴!

Acelaşi I.I.Russu, la pg 76,  amintea:  „Inainte de 1866 majoritatea populaţiei din Cristur era formată din români,  către 1900 se vorbea româneşte, însă după legea lui Apponyi, toţi cei care vorbeau româneşte erau blamaţi; preotul român a fost alungat, biserica distrusă, în locul românilor au fost colonizaţi   germani, armeni şi ţigani maghiarofoni; vechile familii româneşti din Cristur - unele se numesc Sztojka iar altele precum Fogarasi, Balint, Fodor, Simon, Balas, Fejer, Eleches sau Demeter au nume maghiare sau maghiarizate” .  In 1968, în Marea Adunare Naţională, o deputată din zonă propune ca în locul denominaţiunii de Cristur să se adopte denominaţiunea de Cristurul Secuiesc – si Marea Adunare Naţională aprobă, cu aplauze!

        Casele, prelucrarea lemnului, sedentarismul şi muncile câmpului, crestăturile, costumele, tesăturile, cântecele, obiceiurile de botez, nuntă şi moarte, ceramica, denominaţiunile şi numele sunt identice cu ale românilor. Când au fost ori s-au deznaţionalizat românii, ei au „plecat” cu toată moştenirea lor (credinţe păgâne, obiceiuri, colinde, strigături, dansuri, cusături, crestături) părăsind doar limba şi uneori şi confesiunea. Altfel cum au venit nişte nomazii de stepă în curbura Carpaţilor cu tradiţia prelucrării lemnului, identică  în toate ţările româneşti  cisalpine şi transalpine din Maramureş, Ţara moţilor şi Ţara de sus până în Hobiţa, Severin şi Timoc?  De altfel împăratul Iosif al II-lea îşi nota uimit în jurnalul său, după o călătorie (1783-84), că ungurii locuiau într-un fel de bordee săpate sub pământ din care se vedeau doar acoperisurile ⁴. Altfel zis - sub influenta autohtonilor,  panonicii români, germani şi slavi începuse procesul de sedentarizare a nomazilor. De unde olăritul la nişte nomazi care beau apa din burdufuri din piele de cal şi nu foloseau instrumentar casnic fragil? De unde numele sărbătorii naşterii Mântuitorului Karacioni dacă trecând prin Kiev,la finele secolului al IX-lea, nu slavii dar nici măcar cneazul lor nu se creştinase încă?

        De unde organizarea lor în scaune şi a germanilor, de mai la sud, în Stuhle, daca nu de la judeţele şi juzii românilor din acel colţ de daco-romanie?

La început într-un cadru feroce de ostil, mai apoi şi puşi la zid de aparatul ecleziastic, politic, administrativ, juridic, militar şi în final şi scolar, în condiţiile divizării confesionale a românilor operate de Viena la începutul secolului al XVIII-lea, românii din centru ţării nu aveau decât două posibilităţi să se maghiarizeze sau să se refugieze în Moldova. Cei rămaşi au împrumutat altă limbă dar sângele nu l-au putut împrumuta! Până şi etnograful german Paul Hunsdorfer (maghiarizat Hunfalvy 1810-1891) din perioada efervescenţei şovine admitea că secuii sunt un amestec cu autohtonii. Savantul Nicolae Iorga,   pe bună dreptate, concluziona:  „Secuii din Carpaţii sunt în majoritate românii deznaţionalizaţi, aşa cum o arată habitatul lor tradiţional, felul de construcţie a caselor şi modul de prelucrare a pământului” .

Doctorii Petru Râmneanţu şi P.David au procedat, pe cale ştiinţifică, la stabilirea originii etnice a populaţiei din sud-estul Transilvaniei pe baza compoziţiei sanguine, iar rezultatul cercetării l-au publicat sub numele „Cercetări asupra originii etnice a populaţiei din sud-estul Transilvaniei pe baza compoziţiei serologice a sângelui” în 1935, în „Buletinul eugenic şi biopolitic”, (pg 36-66).   După 10600 de analize serologice asupra aşa zişilor secui cercetarea constată că indicele sanguin ale acestora este în proporţie covârşitoare identic cu al românilor şi diferă RADICAL  de indicele sanguin al ungurilor propriu-zisi. Frecvenţa distribuţiei grupelor sanguine AB0, bogată în proprietatea A (tracă-europeană) şi săracă în proprietatea B (asiatică) este identică cu a românilor!  Şi fără o asemenea determinare NECHIVOCĂ, ştiinţifică - concluzia logică nu putea fi alta! O mână de apărători, originari din stepele Asiei, trimişi să ajute la paza trecătorilor,  înguste şi neprielnice, de invaziile rudele lor  rămase în urmă (în stepele euro-asiatice), nu putea schimba etnia populaţiei din curbura Carpaţilor. Şi iată cum conchidea americanul Milton G. Lehrer în exemplara sa lucrare,  ARDEALUL PĂMÂNT ROMÂNESC: „Din rezultatele obţinute s-a putut trage concluzia că secuizarea românilor datează din secolul al Xii-lea. Iată un auxiliar al istoriei (nn - serologia), pe care nu-l puteau desigur prevedea ungurii la începutul operei lor nefaste de transformare a unui pământ curat românesc într-ul cu aspect CURAT UNGURESC¹⁴”.

Azi în secolul XXI şi analiza ADN-ul poate confirma sau infirma studiile doctorilor P.Râmneanţu şi P.David. De altfel, doctorul californian Copola Sforza care a studiat relativ recent baza etnică în Ungaria a găsit şi acolo un procent ridicol de unguri! Asta ca şi cum statisticile austriece după eliberarea câmpiei Dunării de sub turci n-ar fi suficente pentru a nelămuri în problema rasei! In 1787, în Buda şi Pesta (Ofen), ungurii şi maghiarizaţii atingeau abia 19%, iar per total, în teritoriile administrate,  atingeau 29%  din totalul populaţiei!

Cultura maghiară

 Dacă din cei 5% maghiarofoni din totalul populaţiei României, doar un procent infim sunt etnici (urmaşi de sânge) asiatici restul fiind în principal români, şvabi şi slovaci maghiarizaţi atunci ce îi face pe aceşti deznaţionalizaţi unguri? Răspunsul e cultura urii. Iată câteva exemple din opera lui Weidlein⁴:

Poetul Paloczi Horvath Adam: „Bestem pentru germani / Bate-l, doamne, bate-l / Pe blestematul cel de câine fătat/ Gunoiul ţării noastre”.

Romancierul Dugonics Andras: „Dacă puţinii urmaşi ai panonilor (nn- tracilor) se arată supuşi, să nu-i crezi pe viclenii aceştia cu limba necioplită şi respingătoare până nu s-au topit în sângele maghiar”.

Agitatorul Mitrofanow N. scria: „Clocoteşte, sânge al meu, clocoteşte, când câinii de nemţi ... ”

Mentorul maghiarismului, Szechenyi Istvan a fixat direcţia: „Toate întreprinderile mele se extind, dar se îndreaptă împotriva germanilor” sau „Urăsc din străfundurile sufletului orice evoluţie care nu e maghiară” sau „maghiarizarea este cea mai sfântă sarcină a oricărui maghiar” chiar dacă ţăranul maghiar era „hoţ de cai, necioplit, sălbatec, nestiutor şi care toarnă întruna înjurături” cum scria în Jurnal, IV, pg. 60!

Slovacul maghiarizat Ludovit Kosut scria: „Oraşele noastre sunt în majoritatea lor germane, industria patriei este germană; comerţul german ... ” şi „... nu voi mai tolera nici un sas pe teritoriul coroanei ungare, ci îi voi izgoni din ţară ... pentru a compensa nesfârşitele hoţii, jafuri şi cheltuieli de război”, sau „Ne găsim în jenă financiară ... Oricum pune-i pe saşi să plătească gras. 2 milioane urmează să plătească. Jumătate din acestă sumă ca tribut ... Dacă se opun, ordonă să fie executaţi”. L. Kossuth alături de contele  Mihai Esterhazy adresa, la 10 oct 1848, un ultimatum poporului român, care incepea blând, dând vina pe austrieci, dar se încheia altfel: “Atunci va fi mai bine să nu vă fi născut, ... Dar şi până atunci, se va porunci maghiarilor şi secuilor, ca să se scoale şi ca viforul să măture fiece goz nemulţumitor   ...  Ca să se scoale poporul unguresc si secuiesc, toţi cu toţii, si să steargă de pe faţa pământului pe fieştecare vânzător de patrie şi rebel... Luaţi dar’ seama ... să nu provocaţi asupra voastră ceasul pedepse¹⁰”.

Poetul şi criticul literar Jozsef  Bajza şi el un slovac maghiarizat opina: „ ... vreau să spun că atâta timp cât nu stârpim limba germană în convorbirile noastre, atât timp cât vor mai exista unguri care să vorbească cu atâta plăcere nemţeşte, neavând sentimentul că prin folosirea acestei limbi comit o infracţiune împotriva naţiunii ... nu mă îngrijorează nici popoarele slovac şi valah, pe care le stăpânim ” sau „Să ne strângem rândurile, să fim mândri că suntem unguri, membri ai singurului popor al lui Dumnezeu, şi probabil, din întreaga lume ...”

Fiul lui Ştefan Petrovici şi al Mariei Hruz, Alexandru Petofi ca orice asimilat se simţea obligat să probeze permanent maghiaritatea, şi cea mai tare dovadă consta în ultragierea permanentă a majorităţii nemaghiare şi în special al germanilor. Şi iată câteva dovezi: „ Vecine cucernic, neamţule, ... Iar trăznetul să nu te omoare / Maghiarului să-ncredinţeze această treabă!”  sau  „Ce mai vorbesc nemţii ăştia! / De i-ar trăzni neîntârziat! / De la noi cer şvabii ăştia / Să le plătim datoriile. / Plătiţi-vă singuri datoriile, / Până vă atârnă limbile, ca la cotei, / Chiar de-ar fi să crăpaţi, / Escroci blestemaţi ” sau „La noi germanul a venit ca oaspete, / Dar curând şi-a însuşit dreptul de domn, / Şi cât de josnic a mai înfăptuit totul, / Câte mârşăvii a putut să săvârşească ... ” sau „ ... ţie, neamţule, îţi sunt numărate zilele! ... / Oare să poruncească în ţară neamţul, slovacul? ... / Doar maghiarul are aici drepturi de stăpân ... ” sau „De la Carpaţi până la Dunărea de Jos / Un răcnet de furie, o furtună sălbatică! ... / Croaţi, germani, sărbi şi români, / Ce vă repeziţi cu toţii la ţara ungară? / Sabia care v-a cruţat de turci şi de tătari / Sclipeşte în mâna maghiarului .../ N-o să fie pace până când ultimul strop sânge / Nu se va scurge din blestematele voastre inimi / Ridică-te, maghiare, împotriva acestei hoarde, .../ Cândva ne-am luptat cu leii, / Acum să ne devoreze această cloacă de păduchi? ” sau „ Acum Dumnezeu nu ne ajunge, / Căci el nu este destul   de aspru, / Ţie mă rog, iadule, în dimineaşa de Anul Nou:  / Sădeşte în inimile noastre întreaga ta mânie,  / Să nu cunoaştem îndurare până mai mişcă / Vreunul din nemernicii ăştia pe pământ”  sau „Şi gunoiul cerşetor al popoarelor / Se repede din apus, / Aşezându-se pe pământul unde curg / Laptele şi mierea ...” sau „L-am măturat afară pe neamţ, / Acest gunoi de trei sute de ani.”  După Marton  Horvath  (31 iulie 1949) poeziile lui Petofi au fost  contribuţia  aliatului lui Hitler la doborârea acestuia - după ce trupele sovietice au ocupat Ungaria fascistă, poeziile duşmănoase la adresa germanilor, traduse, ar fi fost înmânate soldaţilor sovietici pentru a-i învăţa ura contra nemţilor.

Romancierul Jokai Mor  scria în poezia Biet sas: „El are o patrie aparte, / Spre care-i galopează dorul / Aici doar oala cu carne-l reţine / Pescuind în ape tulburi / Atunci se bucură când noi jelim / Bucuria noastră pentru el înseamnă jale / Biet sas. ”  Campaniile sale antigermane le neagă, împotriva evidenţei, în Neue Freie Presse din 1.05.1896: „Sunt foarte mulţi cei care răspândesc prin lume stirea că efortul de constituire a unui stat de către ungurii (stat al minorităţii) s-ar face cu impilarea naţionalităţilor nemaghiare (a majorităţii). Aceste afirmaţii sunt la fel de departe de adevăr cum e lumina de întuneric ”.

Thaly Kalman,  versificator şi politician  a fabricat nişte cântece pretinse a fi din vremea frăţiei ungaro-tătaro-turce, zise cântece ale curuţilor, împotriva tocmai a eliberatorilor de sub turcii a cîmpiei panonice. Un contemporan, Cserei Mihaly, scria: „că toţi tâlharii, criminalii şi neisprăviţii care, sub numele de curuţi, au năpăstuit, torturat, ucis şi aruncat în foc atâţia oameni cinstiţi, nobili sau de rând ...”  O punere la punct o face şi Szekfu (Istoria maghiară IV, pg 293): „Curuţii îşi făcuseră şcoala la tătari, ne deosebindu-se de ei decât că nu târau oameni în robie. Dar unde i-ar fi putut târî? Dar înhăţau orice valoare la vedere sau ascunsă, umblau în cete mari prin câmpii, prefăcând tot ceea ce le ieşia în cale în cenuşă şi mormane de piatră ... De îndată ce zăreau o însă o trupă de de oameni înarmaţi şi cu experienţă, nu aşteptau nici măcar primul foc, ci o lua la fugă peste dealuri şi prin văi ...”  Despre şeful acestor bande de tâlharii, Rakoczi, slav de nord după tată şi slav de sud după mamă, aliat cu turcii şi tătarii, care s-ar fi aliat şi cu francezii sau ruşii dacă aceştia l-ar fi luat în serios, Petofi scria: „Sfânt al patriei noastre, conducător al libertăţii, / Steaua noastră luminoasă în noaptea întunecată”. Iată câteva crâmpeie din aceste cântece inventate: „Ia uitaţi.vă ce-a făcut neamţul din ţara noastră: / Ne-a pângărit femeile şi fetele” sau „Nu cred în cuvântul habotnicului neamţ mai mult ca în lătratul câinelui. / El a venit să pustiască nu să ajute, pentru a cuceri ţara noastră .../ De aceea, ucide-l şi pe maghiarul care-i ţine tovărăşie! / Bea astfel vinul, încât atunci când auzi trompetele / Să poţi bea sânge şi să faci grămezi din cadravrele nemţeşti! ” sau „Neamţ nenorocit / cu picioare de cocor, / cu nas de coţofană; / el fuge de noi, îi e frică de noi, / naţiune nenorocită! ” sau „vezi tu neamţule, vezi raicule, astfel trebuie să ispăşeşti, aşa te bate Dumnezeu, fiu de târfă bestial, trândav şi jefuitor, tâlhar cumplit. Ei, nemţi râioşi, acum umblaţi ţanţoşi! Raicilor lepădături de căţea, acum desigur, vă căraţi” sau „Nu-l crede pe neamţ, maghiare, / Ori cu ce-ar vrea să te înşele .../ Bătu-l-ar Isus Christos”  sau „Fugi, curuţe, vine neamţul, / Ia te uită ce vierme învăţat ...” sau „Nenumărate arme ne ameninţă, / Căci neamţul se află printre noi / Şi loveşte cu sete .../Ca un călău” sau „Dumnezeu să nu îngăduie ca maghiarul / Să fie batjocorit şi pângărit de un asemenea duşman / Respingător cum e neamţul / Să nu îngăduie ca un asemenea popor / Îngâmfat să-i răpească / Veşnica-i reputaţie gloriasă”. Cultul acestor tâlhari (vezi Szekfu) a fost amplificat de zeci de alţi scriitori unguri şi maghiarizaţi aşa cum a fost răspândit turanismul, mai târziu. Mecanismul îl descrie Sassi Nagy Lajos:  „Este necesar să alimentăm de sus acest sentiment naţional, pentru ca pe urmă el să pătrundă de jos întreaga societate, sub forma unei forţe de neînfrânt”.

Tolnay Lajos în romanele sale germanii sunt numiţi balegă şi gunoi, viermi nenorociţi, lepădături ale omenirii. In romanul Onorabila doamnă baroneasă apare un cântec: „Să fie aşa cum a fost înainte! / Atât germanul, / Cât şi croatul şi slovacul / Să-şi scoată pălăria în faţa maghiarului”.  Tot aici apare şi propoziţia: „Dragii de cehi, filozoficii de nemţi şi cămătarii de galiţieni au trebuit să părăsească Ungaria”(nn - după dualism).

Lingvistul Gardonyi (pe adevăratul lui nume Ziegler) Geza, se dezice de propriu lui popor şi îşi dovedeşte maghiaritatea scriind:  „Căpătoşenia nemţească este caracterizată şi de literele pe care le folosesc. Scrierea germană şi tiparul german arată de parcă ar fi fost concepute de un oftalmolog nemeric, care nu s-a gândit decât la câştigul său. 99 din o sută de nemţi sunt ochelarişti  ... Oare neamţul orbeşte din patriotism sau din prostie”

Herczeg Ferenc, fiul lui Franz  Herzog şi al Luisei Hoffmann în romanul pseudoistoric Păgâni  scrie că fii lui Vazul „vor readuce vechea lege (nn-păgână) măturând gunoiul străin (nn- germanul creştin) din Ungaria”.

Poetul Ady Endre, mai rasist decât rasişti de până la el, rodul acestora, îi combate nu numai pe nemaghiari ci şi pe asimilaţi: „Aici, în această anticameră a Europei cu atâtea uşi, unde din est şi din vest, din toate părţile, se mătură înăuntru gunoiul, absolut nimic nu este sigur. Stefan cel Sfânt a fost primul nostru, aproape conştient, furnizor de gunoi ... Asemănătoare unei invazii de lăcuste s-a dovedit pentru această sărmană ţară acea rasă a primilor sosiţi care, jefuind şi asociindu-se, îi stă şi azi în cârcă.”  Când asimilaţii Jeno Kremsner şi Ferenc Herzog  au pus în discuţie originea lui Ady, acesta a erupt: „Pentru cei îngălaţi şi cei murdari, / Pentru bastarzi şi cei ahtiaţi după podoabe, / Pentru cei pe jumătate morţi, cei cu spume la gură, / Pentru cei care fac pe maghiarii şi pentru mâncătorii de ceaţă, Pentru maghiarii proveniţi din şvabi / Eu nu sunt maghiar? ”

Ideologul noii reocupări maghiare a ţării, Szabo Dezso, scria în 1928: „Ea (noua literatură) şi-a dat seama de sutele de mii de lăcuste ale distrugătoarei pofte germane, cum aceştia ... au scos maghiarimea din toate drepturile ei, răpindu-i  orice posibilitate de a trăi, forţând-o să iasă de pe pământul ei, dar şi din sufletul ei  şi devenind unguri aşa de vehemenţi, încât pot distruge maghiarimea ”

Romancierul şi etnograful rasist Kodolanyi Janos scrie: „Slujnica şvăboaică, indiferent dacă o cheamă Resi şi Lesi, este peste măsură de proastă, murdartă şi leneşă. ... Totul mă scârbeşte la şvăboaicele astea ”.

Poetul Babits Miklos exclama în 1933: „Există oare un pericol mai mare şi mai vechi blestem pentru maghiari decât germanul?”

Poetul Hidas Antal scrie: „De patru sute de ani te lupţi cu neamţul cel lacom, / dar încă tot n-a terminat de supt sângele tău gros şi bun, / Ungarie”.

Poetul Horvath Bela, scrie în 1946: „Aşa că tremuraţi în faţă mea şvabi idioţi, / În mutrele voastre vomit ciuma. / Eu viu sau mort vă vânez, Ucigaşilor, păgâni băutori de sânge! / ... Îneacă-l pe bastard, omoră diabolicul vierme, /  Pe pezevenghiul înfumurat, pe burduhănosul călău! ”

Poetul Illyes Gyula trage un semnal în 1933: „Transdanubia se află în cea mai teribilă primejdie ... Marea germană se umflă, asaltând satele maghiare, şi nu mai există nimic care ar putea s-o oprească ...”.  În 1938  concluziona: „în trecut maghiarimea a fost o naţiune doar în măsura în care a fost duşmănoasă faţă de germani”. Iar în 1945 trage foloasele din acest merit istoric  sub naţional-comunism: „Eu am fost printre primii care, atunci – încă înainte de acapararea puterii de către Hitler – am adus vorba despre pericolul german din Transdanubia. De pe atunci am pomenit în repetate rânduri, intuind rădăcinile acestei chestiuni, de expulzarea germanilor ”.  În 1970 Illyes primeşte premiul Herder !

În iulie 1956 Pesti Joszef jubila: „Se apropie ora să sărim la beregata lor...”. A şvabilor şi evreilor precizează Johann Weidlein în preţioasa sa lucrare Imaginea germanului în literatura ungurească!

Dordai Lorand, horthist până în 1945 şi comunist după, scria sub pseudonim, în 1939, în lucrarea Fără îndurare: „Voi suprima pe fiecare valah ce-mi iese în cale. Nu va fi îndurare! Voi aprinde noaptea satele valahe. Voi trece prin sabie toată populaţia, voi otrăvi fântânile şi voi ucide până şi copii din leagăn... Voi suprima orice valah şi atunci nu va fi în Ardeal decât o singură rasă, cea maghiară, naţia mea, sângele meu!” Pentru acest ilustru reprezentant al culturii ungare, UDMR-ul, printr-o adresă   a cerut Primăriei Dej, dreptul de amplasare a unei plăci memoriale. Cererea UDMR-ului a fost întărită de preşedintele Uniunii scriitorilor din Cluj, Mircea Opriţă!

Ungurul Engel Pal scrie în finalul cărţii  Regatul sfântului Ştefan. Istoria Ungariei medievale 895-1526:  “Nici pe departe, generaţia Mohacs-ului nu a dispărut, ci a rămas vie ideologia ei... Xenofobia ei, părtinirea, iluziile şi narcisismul, au trăit mai departe, de la sfârşitul secolului al XVII-lea, sub forma unui naţionalism virulent, provocând grave  desfigurări de conştiinţă şi sociale, servind ca model urii etnice  din bazinul carpatic. ¹⁵”  

După trecerea  în revistă a liniilor de forţă a culturii ungare făcută cu multă acribie şi reţinere de Johann Weidlein, probabil sentinţa absolută a lui Fabchich Jozsef, preotul catolic  al oraşului Raab, pe atunci în întregime german, dintr-o scrisoare către singularul poet,  Kazinczy Ferenc, (1759-831) nu mai miră: „Şvabilor cu care ne-am procopsit trebuie să li-se impună cu forţa nume ungureşti. Trebuie să înveţe ungureşte, fie să moară.⁴ ”

Maghiarizarea în România, a românilor şi şvabilor, continuă şi azi(2013), cu aceiaşi ură, la fel de nestingherită, ca în vremea lui Kossuth, Apponyi sau Horthy, ca în vremea comunismului stalinista  Anei Pauker şi a lui  Luka Lajos, ca în vremea comunismului zis autohton (până în 1989).  

Concluzie

Forma corectă şi eficace de apărare a naţionalităţilor din centrul Europei, este dezmaghiarizarea maghiarizaţilor şi denunţarea politicii rasialo-şovine şi a culturii urii.

Referinţe

1.       Ernst Hauler, Istoria nemţilor din regiunea Sătmarului, ISBN 973-971-56-6-4, 1998

2.       Lucian Blaga, Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVII-lea, Bucureşti, 1966

3.       ***, Cestiunea Română în Transilvania şi Ungaria, Viena, Budapesta, Graz, Cluj, 1892

4.       Johann Weidlein, Imaginea germanului în literatura maghiară, ISBN 973-577-257-4, 2002

5.       Virgil Oniţiu, Limba română, Ed. Librăriei Nicolae Ciurcu, Braşov, 1894

6.       G. Popa-Lisseanu, Continuitatea românilor în Dacia, ISBN 078-973-642-239-3, 2010

7.       A.Decei,  Asupra unui pasagiu din geograful persan Gardizi, vol. Fraţilor Alex. şi Ion Lăpedatu, 1936

8.       Ioan Lupaş, Lecturi din izvoarele istoriei române, Bucureşti, 1928

9.       ***, Foaia Asociaţiunii transilvane pentru literatura romana şi cultura ..., Braşov, 1 iunie 1877

10.    Mihai Eminescu, Transilvania sub dualismul austro-ungar,  ISBN 973-9211-60-7, 1997

11.    Teodor V. Păcăţian, Cartea de aur, vol. I, ediţia a II-a, Sibiu, 1904

12.   Gheorghe I. Brătianu, Cuvinte către români, Bucuresti, 1942

13.    Ion Iosif Russu, Les Roumains et les Sicules, ISBN 973-577-185-3,1998

14.    Milton G. Lehrer, Ardealul pământ românesc, ISBN 973-29-0010, 1991

15.    Pal Engel, Istoria Ungariei medievale, ISBN-10 9737867-63-7, 2006

Cititi, publicati si dati mai departe

cu bine, kind regards, mit freundlichen Grüßen
Octavian Căpăţină

Energii regenerabile: http://www.itc-cluj.ro/renewable energy.htm

http://www.itc-cluj.ro/negoiu/negoiu-regenerabile.htmRomania Creatorilor: http://www.itc-cluj.ro/mai incolo vorba marelui istoric David Prodan ...