László Tokés a fost agent al Securitatii maghiare
20
august 2013, 12:57 de Diana
Rusu
Generalul
Ioan Talpeş, fost şef al SIE, şi jurnaliştii Cristian Unteanu şi
Diana Rusu au discutat, la Adevărul Live, tehnicile de manipulare şi
dezinformare practicate de serviciile de informaţii în societatea
actuală, dar şi strategia de dezinformare din Războiul Rece care a
izolat România de toate celelalte ţări.
"Read More"
Generalul
Ioan Talpeş,
fost şef al Serviciul de Informaţii Externe, invitat al emisiunii
Adevărul Live, a discutat cu jurnaliştii „Adevărul” Diana
Rusu
şi Cristian
Unteanu
despre implicaţiile acestor jocuri de manipulare şi dezinformare,
precum şi tehnicile folosite de-a lungul timpului de serviciile de
informaţii, pentru discreditarea adversarilor.
Se
poate vorbi în lumea aceea despre care ştim atât de puţin despre
operaţiunile practice de manipulare?
Ioan
Talpeş: Ar fi un curaj enorm să vorbesc eu despre manipulare. Toată
lumea vorbeşte despre informare. Nimeni nu va declara vreodată că
şi-a propus să dezinformeze. Toate aceste strategii sunt plasate
într-un context în care oamenii trebuie „informaţi”, deci
făcuţi părtaşi la un scenariu deja stabilit. Pacepa a apărut în
perceperea din partea lui de Occident ca un om care informează
asupra lumii pe care o părăsise. Nu doar că informează, ci chiar
că vine cu adevăruri fundamentale. Stau uneori şi mă întreb de
ce oare nu găsim pe nimeni care să reia prima carte pe care a
scris-o omul acesta şi să înceapă cu ce i s-a părut la momentul
respectiv a fi „informare”. Multor români şi nu numai li s-a
părut că „Orizonturile Roşii” aduc tot felul de informaţii
extraordinare.
Mă
întreb... oare cu toţii suntem de acord cu ce spune Pacepa? Oare
pentru toţi acesta deţine adevărurile fundamentale? Oare toţi mai
trăim şi astăzi în anul de graţie 2013 în perceperile din
1987-1989. Larry Watts nu a vrut nimic altceva decât să prezinte
situaţia de fapt, situaţia reală a României din anii respectiv.
Am mai auzit şi incubraţii de genul penibilului absolut.. că Larry
Watts
este apărătorul lui Ceauşescu. Nimeni nu se întreabă şi astăzi
dacă mai există o carte comparabilă cu cea a lui Watts. Cu cele
două volume scrise de omul acesta. Vă spun din realităţile
dezvoltării lumii pe care aţi construit-o voi.
Nu
e o apărare la adresa lui Larry Watts. Citiţi-l pe Watts. El nu se
apără. Nu are nevoie să se apere. El spune ceva despre noi.
Pacepa
prezintă o imagine a României. În momentul în care afirmaţi că
imaginea aceea zugrăvită de Pacepa era una falsă, făcea sau nu
parte dintr-o operaţiune de dezinformare şi manipulare? Dacă aşa
era cui folosea o asemenea manipulare?
Ioan
Talpeş: Categoric
era o dezinformare. Dar nu e uşor să spui cui foloseşte o
dezinformare şi nici să spui că o dezinformare atunci când se
produce. Pentru că în momentul în care se produce, se întâmplă
ca cei cărora le este adresat acest scenariu să fie coparticipant
la dezinformare.
În
cartea generalului Pacepa „Dezinformare”, acesta vorbeşte şi
despre manipulare. Ni se spune că în această carte vom afla cum
dezinformarea este încă prezentă în epoca Obama rămânând „un
foarte puternic mecanism în transformarea socialistă a Americii”.
Ioan
Talpeş: Nu
pot să cred că Pacepa a scris aşa ceva. Şi dacă a scris înseamnă
că şi-a amintit de momentele din tinereţe. El ţinea lecţii de
politică în cadrul Securităţii. Şi vorbea despre forme de
socialism care se vor dezvolta inclusiv în America. Din punctul ăsta
de vedere se asemăna foarte mult cu Ceauşescu. Dacă vă amintiţi
în '78, Ceauşescu i se adresa lui Jimmy Carter cu convingerea că
şi acesta va avea o abordare socialistă a politicii din America. Să
fi ajuns Pacepa la concluzia că după atâta amar de timp America ar
fi putut ajunge la o astfel de politică...
Despre
conflictul româno-maghiar
Am citit chiar în Adevărul că unii fac steagul maghiar şi alţii fac steagul român pe nu-ştiu-ce munte de la noi. Ia duceţi-vă, fraţilor, în Ungaria şi faceţi un steag român. Să vedeţi câţi vă întoarceţi. Păi asta e confruntare? La mine în ţară? Eu trebuie să mă gândesc dacă să pun steagul meu la mine în ţară? Dar ăla are dreptul să-l pună?
Noi
întodeauna am acţionat să liniştim spiritele, dar de ce nu ne-am
întrebat cine face ca aceste spirite să fie mereu resuscitate.
Prin
94, când am ajuns la comunicare directă la Washington, şeful FBI
îmi spune că «ar fi bine să mai încetaţi cu războiul ăsta
româno-maghiar» . Şi i-am spus: «Domnule, greşiţi. Nu există
un astfel de război. Ne-aţi auzit pe noi vreodată că le pretindem
ceva? Că îi forţăm cu ceva?»
Inclusiv
securitatea românească ştia că László Tőkés este agent al
Securităţii maghiare. Se ştia această chestiune. Toţi au ştiut.
Unii deştepţi de la noi au spus că l-au întors, că l-au forţat.
S-a ştiut ce face.
Omul
acesta era propulsat spre o variantă de premiu Nobel pentru Pace. Ce
pace a promovat el? Unde e pacea pe care o promovează? O lume
întreagă a convenit asupra frontierelor.
Există
campanii care să întoarcă americanii împotriva liderilor lor?
Ioan
Talpeş: Actualii
lideri au început să fie marcaţi de socialism. Cred că asta
încearcă să sugereze. Dar pentru asta ar trebui să privim
lucrurile mult mai serios: trebuie să ajungem la ce s-a întâmplat
după intrarea lumii în cea mai recentă criză mondială. Prin anii
'80 se vorbea despre tigrii Asiei, dintr-o dată am constatat că cei
pe care noi îi credeam tigrii care vin cu un model de dezvoltare,
după opt ani au început să ni se pară a fi nişte animale, e
adevărat dure, mâncătoare de carne, dar apărute din altă
perspectivă. Dintr-o dată prin 2002 – 2003, am constatat că
tigrul intra în pielea lui fundamentală de dragon şi că,
concomitent cu el.
Care
este rolul serviciului informaţional în acest context?
Ioan Talpeş: 1989 nu era posibil dacă nu se ajungea la un acord şi de-o parte şi de alta. Serviciile aproape nu contau la data aceea. Întreaga acţiune se desfăşura într-o manieră care să îţi prezinte inamicul ca sclav al zeului Marte: câte rachete, câte arme, câte tancuri, câte vehicule cu încărcătură nucleară. La asta foloseau Serviciile în timpul Războiului Rece. Astea îţi ofereau fie o capabilitate de a lovi primul, dar şi dreptul la replică. Pentru asta trebuia însă să ai şi puterea de a da replica.
Ioan Talpeş: 1989 nu era posibil dacă nu se ajungea la un acord şi de-o parte şi de alta. Serviciile aproape nu contau la data aceea. Întreaga acţiune se desfăşura într-o manieră care să îţi prezinte inamicul ca sclav al zeului Marte: câte rachete, câte arme, câte tancuri, câte vehicule cu încărcătură nucleară. La asta foloseau Serviciile în timpul Războiului Rece. Astea îţi ofereau fie o capabilitate de a lovi primul, dar şi dreptul la replică. Pentru asta trebuia însă să ai şi puterea de a da replica.
Da,
se făceau înţelegeri şi economice şi de alte tipuri. Dar
primordială era informaţia strategică. După '89, când s-a
stabilit foarte clar între cei doi poli geostrategici Moscova şi
Washington că nu se mai puna problemea de astfel de confruntări
nucleare – să fim oameni serioşi, când s-a discutat în Europa
despre aranjamentele din '89 – '90 convenite între cele două
Puteri în materie de control reciproc. După ce s-a stabilit acest
plafon – stabilit inclusiv prin tranferul de cercetători
ştiinţifici – exact pentru o informare reciprocă corectă.
Această materie este cea capabilă să schimbe poziţia unora dintre
liderii mondiali.
În
cadrul acestui război al Serviciului de Informaţii este esenţială
„plasarea unor doamne” în cercurile de decidenţi politici.
Există o tradiţie a plasării „rândunicilor”?
Ioan
Talpeş: Haideţi
să fim cât de cât normali. De la Iliada, ce altceva decât această
frumoasă Elena... Cum ar fi avut Menelau şi Agamemnon şansa de a
se îndrepta către Troia? Mă surprinde că politica „rândunicilor”
a fost plasat din nou în România. Mai sunt oameni care ne plasează
şi acum ca maeştrii ai acestei arte. Cum n-ar da Domnul să fim?
Dar din nefericire nu suntem. Am avut un anumit moment. Asta a fost
înainte de Primul Război Mondial – Elena Văcărescu, Bibescu –
femei inteligente, frumoase, care nu au fost plasate ca persoane din
interiorul Serviciilor. În al Doilea Război Mondial lucrurile s-au
mai profesionalizat. Iar pe urmă, în Războiul dintre Est şi Vest.
Mă tot gândeam, cum n-ar da Dumnezeu ca atunci când a fost
intervenţia cu Bosnia Herţegovina şi dintr-o dată vine înaltul
oficial de la Washington şi se căsătoreşte cu o distinsă doamnă
de la Budapesta. Lucrurile astea nu se pot separa. Şi niciodată nu
pot fi probate.
Dar
pot să vă spun că atunci când am făcut prima vizită în Statele
Unite ale Americii în calitate de şef SIE şi când am fost purtat
pe la diverse birouri, pe la diverse zone din astea de putere mai
mult sau mai puţin ascunsă, dar de influenţă, luam cărţile de
vizită. M-am gândit că poate voi găsi şi eu un român. Nu am
găsit niciunul. E adevărat că puteau fi şi nume false. Dar la
plecare de acolo am spus că eu vin dintr-o altă percepere a lumii,
în care vreau să-i văd şi pe ai mei. O lume în care amprenta
naţională este fundamentală. La voi aici sunt naţiuni diferite,
sunt mixate. Noi păstrăm încă nişte lucruri din astea de secol
XIX. Eu le-am împărţit, ăştia sunt polonezi – ei pot fi cel
mult neutri faţă de România, şapte maghiari – ei pot fi
împreună, dar nu cu România. Eu dacă aş veni aici la voi, aş
încerca să promovez o imagine pozitivă despre locul în care am
venit. Or, eu nu am văzut pe nimeni din România. Dar cine sunt
oamenii ăştia?
Ce
vă arată Larry Watts e că ceilalţi au jucat în echipă. Că dacă
Ceauşescu a făcut o greşeală fatală, aceea a fost o depărtare
de Tratatul de la Varşovia. Ceilalţi au făcut translatarea în
1989 împreună. De ce nu putem să înţelegem că şeful KGB s-a
dus să discute personal în Ungaria deschiderea graniţelor cu
Austria. De-aici e problema. În timp ce noi fusesem izolaţi,
ceilalţi în echipă au făcut translatarea de la Moscova. De ce
oare continuăm cu nişte personaje schizoide şi cu asemenea
abordări? Care sunt elementele cu care judecăm această lume?
Povestea
cu cărţile de vizită s-a rezolvat între timp?
Ioan
Talpeş: Din fericire, problema asta s-a rezolvat în mare măsură.
Nu mai suntem atât de izolaţi. Trebuie să înţelegeţi că în
1989 Serviciile de Informaţii din România fuseseră izolate şi de
foştii lor aliaţi. Mai mult, acestea chiar fuseseră vândute. Pe
de-o parte de duşmanii lor, dar şi de foştii aliaţi care
transferau pe Serviciile noastre toate păcatele Estului. Şi spuneau
constant „Ăştia sunt români!”. Şi ei intrau în relaţii de
colaborare cu Vestul. Trebuie să vă amintiţi – că ştiţi –
că noi în 1990 nu puteam să obţinem un împrumut nici cu garanţii
statale sub 25% pe un an, când celorlalţi li se dădeau gratis
miliarde şi le se tăiau datoriile.
Aveţi impresia că acest lobby maghiar mai este valabil şi astăzi? Cu ce miză?
Aveţi impresia că acest lobby maghiar mai este valabil şi astăzi? Cu ce miză?
Sigur
că mai este valabil. Păi ei vin şi spun că pe nu ştiu ce munte
de acolo e confruntare româno-maghiară. Ia mergeţi şi faceţi
steag românesc în Ungaria şi vedeţi câţi vă întoarceţi. Păi
tu faci confruntare pe steaguri la mine în ţară?
Cum
acţionează serviciile noastre pentru a găsi o soluţie?
Ioan
Talpeş: Noi întotdeauna am acţionat ca să liniştim spiritele.
Cine face ca aceste spirite să fie resuscitate constant? Mai târziu,
în 1994, când am stabilit legături la Washington un înalt
demnitar mi-a zis că ar fi bine să mai încetăm cu războiul
româno-maghiar. Eu îi tot spun că nu există aşa ceva. Am
întrebat dacă au auzit vreodată români care să spună că îi
forţăm cu ceva. Hai să fim oameni serioşi. Eu îl ascult pe
Laszlo Tokes. Inclusiv Securitatea românească ştia că el este
agent al Securităţii maghiare. Era agent al Securităţii maghiare.
Se ştia. Existau dosare. Unii au zis că l-au întors. Deci despre
ce este vorba? S-a ştiut ce face.
Ori,
chiar nu vă amintiţi, că era propulsat către o variantă pentru
Premiul Nobel pentru Pace. Păi unde e Pacea pe care o promovează?
Când o lume întreagă a stabilit frontierele, ce tot spui. Eu nu
înţeleg naţionaliştii români, cum de nu-l invită pe Tokes la
discuţii. Cred că vă amintiţi că atunci când eu eram la Guvern
nu se întâmpla aşa ceva? Se pune problema şi pe cine trimiţi
acolo. Se pune problema şi dacă cel pe care l-ai trimis vine şi
întreabă cine a plătit care să-şi publice el cărţile. Nu se
poate să mai întrebăm astăzi cu ce scop. Oamenii uită că
înţelegerea stabilită în 1989 va intra în prescriere şi că vor
funcţiona doar acele comunităţi care îşi asuma condiţia lor
statală. Ne apropiem de termenul de prescriere.
Eu
acum trei ani am zis că nu voi mai ieşi la televizor pentru că
mesajele mele nu sunt discutate. Aţi uitat când m-am dus la
Bruxelles şi am arătat care e treaba cu Statutul minorităţilor.
Şi acum discutăm de parcă am fi în bălării. Domnilor, nu
contează dacă scrii într-o Constituţie că eşti stat naţional
unitar. Papagalii de astăzi operează cu termeni desueţi,
penalizabili la Bruxelles. Ce e problema naţional? Esenţial e că
suntem un stat unitar. Când a îndrăznit un român să facă ce a
făcut colegul nostru maghiar la Bruxelles?
Îmi place să cred că Pacepa a început să se teamă. Şi nu numai, ci şi grupul de discreditare a României. Pentru că se ajunge acum într-un probatoriu, iar acesta o constituie cele două lucrări ale domnului Watts. Păi să ajungă cărţile astea la Casa Albă credeţi că e simplu? Până acum toate filierele astea erau controlate. Am mai ajuns la Casa Albă, dar pe uşa din spate.
Comments