SI SE MAI MIRA UNII, CE AVEM NOI, ROMANII, CU EVREII SI AGENTII LOR, CAND EI SUNT CAPUL TUTUROR RAUTATILOR IN TARA NOASTRA SI IN LUME.
Investitorii cu care ne-au pricopsit alde Iliescu, Roman și
ceilalți guvernanți
"Read More"
Publicat de Ion Coja in Amestecate pe 03.03.2013
Personajele
cheie ale afacerilor israeliene(sioniste) în
România
Mark
Meyer
Evreu
american de origine română (?), preşedinte al firmei de avocatură (evreiască) de
pe Wall Street (New York), Herzfeld & Rubin, firmă care s-a ocupat, printre
altele, de banca românească Dacia Felix şi care desfăşoară o activitate
susţinută în România. Site-ul de internet al firmei Herzfeld & Rubin o
prezenta până recent pe sora primului ministru Adrian Năstase, Dana Barb, ca pe
o “redutabilă economistă” ce face parte din rândurile staff-ului firmei, ca
directoare. (A se vedea despre preluarea forţată de către israelieni a băncii
Dacia Felix-Eurom, capitolul Băncile Româneşti, Ţintă
israelită.)
Mark Meyer,
fiind şi unul dintre cei doi evrei americani care monitorizează şi dirijează
România de la cel mai înalt nivel, s-a ocupat de organizarea vizitei în S.U.A. a
preşedintelui Ion Iliescu în anul 2001.
A funcţionat
la Palatul Cotroceni, pe lângă preşedintele Emil Constantinescu drept consilier,
într-o perioadă când preşedinţia României era copleşită de evrei. Şefa
consilierilor prezidenţiali era evreica Zoe Petre, iar uşa palatului
prezidenţial era permanent deschisă evreilor Tom Lantoş şi Alfred Moses. Chiar
despre Emil Constantinescu, originar din Basarabia, în “Jurnalul” Ronei Hartner
(presupusa amantă evreică a preşedintelui) s-a scris că tatăl său, care l-a
abandonat împreună cu mama sa, era un evreu rus beţivan. Când a contrazis
punctual conţinutul pseudo-Jurnalului Hartner, Constantinescu, în mod ciudat, nu
a contrazis şi acest aspect. Mark Meyer a continuat să fie consilier
prezidenţial şi pe lângă preşedintele Ion lliescu.
De fapt,
Meyer s-a ocupat de România de pe vremea lui Ceauşescu, iar în anii din urmă a
condus aşa-zisa Cameră de Comerţ Româno-Americană, care este ceva între agenţie
sub acoperire a C.I.A. pentru promovarea intereselor evreilor americani şi
interfaţă a afacerilor S.U.A. în România. Organizaţia este creată la Bucureşti
din 1993, chiar cu sprijinul lui Ion Iliescu şi, alături de Meyer, ea îl are la
conducere pe evreul Elias Wexler, originar tot din România, acelaşi care deţine
postul de televiziune din New York, Romanian Voice şi care, plătit tot de
români, retransmite programe ale Televiziunii Române, beneficiind de un contract
extrem de benefic semnat cu TVR-ul încă din al doilea mandat de preşedinte al
lui Ion Iliescu.
Pentru a da
culoare vizitei din anul 2001 a preşedintelui Iliescu în S.U.A., Mark Meyer s-a
gândit să îi organizeze acestuia o festivitate de premiere, şi neavând altceva
mai la îndemână, a scos din pălărie medalia Distinguished Leadership Award
conferită de… Camera de Comerţ Româno-Americană, adică de el însuşi. De fapt,
Meyer a fost maestru de ceremonii al întregii vizite oficiale în Statele Unite
ale Americii.
Evenimentul
premierii lui Ion Iliescu s-a petrecut la 20 septembrie 2001 printr-un dineu
festiv la hotelul newyorkez New York Palace, eveniment prezidat de cei trei
evrei: Mark Meyer, Herbert Rubin şi Elias Wexler, “ca recunoaştere pentru cei 11
ani de conducere excepţională pe plan politic şi dezvoltare economică a
României”. Organizarea dineului a fost aproape exclusiv evreiască: Mark Meyer,
ex-ambasadorul Alfred Moses, Meir Rosenne, Herbert Rubin, Armand Scala, Richard
Schifter, Rabbi Arthur Schneier, Elias Wexler etc.
Iată cum
relata faptele cotidianul România Liberă din 5.11.2001: “Scandalul premierii
lui Ion Iliescu de către Camera de Comerţ Româno-Americană continuă. Culmea
absurdului: Ion Iliescu este premiat de către chiar consilierul său, Mark Meyer…
S-a stabilit data chiolhanului de la New York în cinstea lui Iliescu. Lui Mark
Meyer i s-au căutat rădăcini româneşti pentru a fi pus de regimul Iliescu în
fruntea comunităţii româneşti din Statele Unite. Comunitatea românească s-a unit
împotriva lui Ion Iliescu. Pentru chiolhanul în cinstea lui Ion Iliescu, Mark
Meyer strânge mari sume de bani. Şi-a găsit şi sponsori. Două companii au
sponsorizat cu câte 25.000 de dolari reuniunea, iar preţurile pentru invitaţi
sunt împărţite în funcţie de locul în sală. La orice restaurant de clasă din
Manhattan, un tacâm costă cca. 150 de dolari. Organizatorii se aleg şi cu un
important profit, căci numai din sponsorizările celor două companii, la o
participare de 100 de persoane, rămâne un beneficiu de 10.000 de dolari. Iar
dacă mai calculăm şi costul unui tacâm, în medie 250 de dolari (cei care stau la
masă mai aproape de Iliescu plătesc mai mult), reiese că afacerea Premiu pentru
Iliescu este chiar profitabilă.” Un mic “ghişeft”, am adăuga noi, pe lângă
marile afaceri ce le derulează Meyer cu România, în favoarea coreligionarilor
sau cosangvinilor săi.
Toată
mascarada acestei vizite aranjate de evrei pentru Iliescu a stârnit vii proteste
din partea comunităţii româno-americane la New-York, îndeosebi din partea lui
Marius Badea, editorul celui mai răspândit ziar românesc din California,
Meridianul Românesc. Făcând parte din staff-ul electoral al preşedintelui
S.U.A., George Jr. Bush, Marius Badea s-a adresat secretarului de stat Colin
Power şi mai multor congresmani americani protestând asupra felului în care i se
construieşte neîncetat lui Ion Iliescu o falsă imagine pozitivă la Washington de
către aceleaşi persoane neavenite din anturajul sau, precum Alfred Moses, care
i-a mai organizat în 2000 lui Iliescu o vizită în S.U.A., şi care, ca ambasador
al Statelor Unite la Bucureşti, a colaborat activ cu regimurile Ceauşescu şi
Iliescu. În treacăt fie spus, Alfred Moses a ştiut, de fapt, să îşi folosească
poziţia pentru a favoriza afacerile evreilor în
România.
Însăşi
conducerea Organizaţiei Comunităţii Româno-Americane (CORA) este acaparată în
bună măsură de evreii originari din România, deşi arhiepiscopul Nathaniel o
reprezintă oficial. Cităm din scrisoarea lui Marius Badea către arhiepiscop: “Cu
mare mândrie, românii americani au citit scrisoarea dumneavoastră de protest
împotriva acestui eveniment [decernarea distincţiei din partea lui Mark Meyer
către Ion Iliescu], care a fost publicată în ziarul nostru. Din păcate, cu
această ocazie, a ieşit la iveală o mare problemă în cadrul organizaţiei
româno-americane, CORA, organizaţie pe care, cu mare onoare, o conduceţi ca
chairman. Acţiunea Camerei de Comerţ Româno-Americane a fost organizată de
domnii Mark Meyer, chairman al acesteia, şi Armand Scala, vicepreşedinte al
acesteia, în acelaşi timp, dl. Armand Scala este preşedinte CORA, iar dl. Mark
Meyer este vicepreşedinte CORA. Prezenţa domnilor Armand Scala şi Mark Meyer în
conducerea a doua organizaţii fundamental diferite şi atitudinea dânşilor faţă
de durerea sufletească a românilor creează un mare conflict de interese. Prea
Sfinţia Voastră, credem că a sosit timpul să cereţi ca domnii Armand Scala şi
Mark Meyer să-şi dea demisia din CORA şi o noua conducere să fie aleasă în mod
democratic”. (Articolul românului american demonstrează că războiul nevăzut
dintre români şi evrei se duce şi în afara hotarelor ţării, deoarece evreii
încearcă pretutindeni să se substituie românilor, să se plaseze la conducerea
organizaţiilor acestora şi să le blocheze interesele
legitime.
Mark Meyer
este, alături de alţi evrei, şi în spatele afacerii cunoscute ca “Invest România
Forum”. Deşi principal iniţiator al acţiunii, prin firma Hertzfeld & Rubin,
este Meyer, pentru publicul românesc iniţiativa aparţine unui grup mai larg,
chipurile chiar autorităţilor române în căutare de investitori americani.
Forumul, organizat în 1997 în S.U.A. sub genericul “Economia românească: Afaceri
de ocazie pentru Oamenii de Afaceri Americani” (Romanian Economy: Emerging Deals
for American Business People), trimisese invitaţii companiilor americane
evreieşti, şi nu numai, să profite din plin de ocazia de a cumpăra ieftin
întreprinderile româneşti. Organizatorii secreţi (Herzfield & Rubin, adică
Mark Meyer, şi USAID Midivest Bussines Center, adică C.I.A.), al căror plan de
preluare a economiei româneşti necesita fonduri, pentru a fi convingători s-au
gândit să expună, ca garanţi, responsabilii economici din România, aşa că au
fost plimbaţi de la Bucureşti la Chicago reprezentanţi ai guvernului român,
preşedinţi şi directori executivi ai celor mai influente Bănci şi fonduri
mutuale din România, directori din toată economia românească. Mesajul real:
Economia României chiar se predă, prada vă aparţine, puteţi să vă exercitaţi
dreptul în preferinţă, putem aranja privatizările! Cel mai convingător s-a
străduit să fie Mircea Geoană, ambasador al României în S.U.A. la acea dată.
Geoană a făcut parte dintre studenţii privilegiaţi de înalţii ofiţeri ai fostei
Securităţi. Astfel, generalul Pacepa, pe vremea când era şef adjunct al
spionajului românesc (D.I.E.), a avizat favorabil numele lui Mircea Geoană, fiu
al generalului Geoană, pentru a pleca la studii în S.U.A. în rândurile
“ambasadorilor prieteniei” româno-americane. După ce Pacepa a dezertat, a trecut
în solda C.I.A., iar după 1990 a reluat legăturile cu mai tânărul Mircea
Geoană.
Desfăşurat la
Hotelul Hilton&Towers din Chicago, în perioada 29.09 – 3.10.1997, “Forumul”
scotea practic economia României la mezat în faţa unor mari bănci americane
evreieşti: Chase Manhattan Bank, Smith Barney Europe, First Chicago Bank,
Mercantile Stock Exchange, Global Securities USA Inc, Executives Club of
Chicago, bănci care se află în spatele firmelor
“investitoare”.
În perioada
30.03 – 3.04.1998, în S.U.A., acţiunea (“Forumul”) s-a repetat spre a fi oferite
afaceri în România la “peste 200 de mari companii americane” în “domeniile
bancar şi al pieţei de capital, industrie uşoară, agricultură şi industrie
alimentară, industrie constructoare de maşini, metalurgică, chimică şi
petrochimică, materiale de construcţii, electronică, telecomunicaţii,
infrastructură etc.” (adică tot!). De această dată, organizatorul anunţat era
chiar de la vârful finanţelor americane evreieşti, Amroinvest Inc (a baronilor
finanţelor mondiale, familia evreilor Rothschild), dar în “comitetul de
iniţiativă” mai găsim, la calibru apropiat, şi Citibank (reprezentată de
preşedintele şi vicepreşedintele evrei David Garner şi Janet Heckman), dar şi
Dana Barb (sora politicianului român Adrian Năstase) ca manager general pentru
România al firmei Herzfield & Rubin, deci Mark Meyer. Firma Amoco
Corporation, participantă la “Forum”, a preluat ulterior industria aluminiului
din România.
Ascensiunea
profesională a lui Mark Mayer a avut loc după 1991, când era un obscur avocat
evreu american la firma Hall and Dickler. Marele capital curat american declara
că nu are nevoie ca Mayer şi firma evreiască de avocatură din care făcea parte
(Kent, Lawer, Dickler & Friedman) să-i reprezinte interesele în România, dar
el a fost impus acestora chiar de către guvernanţi români, deoarece îl
preferau.
Alexandru
Bittner
“Om de
afaceri”, agent israelian cu penetrare la toate nivelele statului român; conform
dezvăluirilor din “Armaghedon II” a “finanţat” întotdeauna familia
primului-ministru Adrian Năstase:
“Încă de
la începutul anilor ’90 o puternica prietenie leagă familia Năstase de
controversatul om de afaceri Alexandru Bittner. Această prietenie s-a
materializat într-o serie de afaceri derulate de către acesta din urmă şi
intermediate de d-na Năstase şi de dl. Sorin Teşu, omul de încredere al familiei
Năstase, actualmente şef de Cabinet al primului-ministru. Alexandru Bittner a
afirmat în mai multe rânduri că, în perioada 1997-2000 a finanţat periodic
familia Năstase cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de dolari, sume transmise
fie direct d-nei Năstase, fie prin intermediul lui Sorin Teşu. În prezent, firme
aparţinând lui Alexandru Bittner desfăşoară afaceri cu diverse regii sau
societăţi cu capital de stat, cum sunt: Petrom şi R.A.P.P.S. [regia protocolului
de stat], afaceri mijlocite şi de a căror bună desfăşurare se ocupă Sorin
Teşu.” Vila şi ferma lui Bittner de la Măneciu este relativ apropiată de
vila şi ferma familiei Năstase de la Cornii. Pe ambii boşi îi legă “pasiunea”
pentru creştearea păsărilor (şi producţia de ouă), motiv să-şi facă vizite
reciproce. În noiembrie 2002, un partid de opoziţie a lansat public întrebarea
(lăsată fără replică): “Este adevărat că Alexandu Bittner a fost desemnat să se
ocupe de şpaga de 30.000.000 de dolari care ar rezulta din înzestrarea cu
computere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a şcolilor din România? În
urmă cu doi ani au fost date în vileag şmecheriile lui Dan Fischer, Cătălin
Harnagea şi Dorin Marian, care încercau să devină intermediari ai unui puternic
consorţiu englez, în tentativa acestuia de a obţine un credit garantat României
de 400.000.000 de dolari. Între timp, regimul politic s-a schimbat, dar nu şi
Dan Fischer, căruia i s-a impus colaborarea cu Al. Bittner, ca să repună pe
picioare afacerea, deşi englezii ar putea trata direct cu MEC. Comisionul de
30.000.000 de dolari ar urma să fie împărţit între Dana Năstase (prietena de
casă a lui Bittner, care i-a pus o vilă la dispoziţie, la Măneciu-Pământeni),
cei doi evrei (Fischer şi Bittner) şi Dan Nica.”
Alexandru
Bittner este şi proprietar al postului de televiziune PrimaTV, condus de
colaboratorul său Cristian Burci. Prieten, pe rând, cu mai toţi şefii
serviciilor secrete româneşti, datorită cochetării acestora cu Mossad-ul. În
septembrie 2000, Bittner a apărut la ştirile de la PrimaTV, post de televiziune
al cărei proprietar ar fi împreună cu un alt israelian, Dan Fischer, pentru a-l
denunţa de abuz în funcţie pe prietenul său de până atunci, Cătălin Harnagea, la
acea vreme şeful spionajului românesc (Serviciul de Informaţii Externe) şi
tovarăş de afaceri (de fapt şi Harnagea fusese în solda sa), cu care tocmai se
certase. Aceleaşi acuze le aducea şi lui Dorin Marian, la acea vreme consilier
prezidenţial şi eminenţă cenuşie a serviciilor secrete româneşti pe care le
coordona de la Palatul Cotroceni.
Bittner a mai
afirmat pe post că articolul apărut în presa cotidiană, în care numele lui este
amintit lângă cel al directorului adjunct al S.R.I., Mircea Gheordunescu, ca
fiind implicat într-o afacere de deturnare a 300 de milioane de dolari, este o
poliţă plătită lui de către Harnagea pentru că nu-i cedează celuilalt asociat
israelian de la Prima TV, Dan Fischer, importantul pachet de acţiuni ce îl
deţine la acest post de televiziune.
Victima
acestei răfuieli a fost “logodnica” şefului S.I.E. Cătălin Harnagea, domnişoara
Mărgărita Geică, concediată de la conducerea redacţiei de Ştiri de la PrimaTV.
Pe postul de televiziune, în direct, Alexandru Bittner anunţa infatuat că
supărarea cu Harnagea (S.I.E.) se datorează faptului că el (Bittner) este
prieten şi mai apropiat de şefii contraspionajului românesc (directorii S.R.I.
Mircea Gheordunescu şi Costin Georgescu), încercând astfel mimarea sau chiar
declanşarea unui conflict între serviciile secrete
romaneşti.
De fapt, prin
ieşirea sa, Bittner îşi acuza proprii colaboratori de până
atunci:
“Domnii Dorin
Marian şi Cătălin Harnagea încearcă să-mi forţeze mâna să vând acel procent unui
alt acţionar, Dan Fischer [fost Frâncu]. Concret, joia trecută am asistat la
deschiderea unei cârciumi în Bucureşti, local care aparţine unui prieten al
celor doi (Restaurantul President). În local am stat trei ore, la o masă,
alături de Cătălin Harnagea, care a tot încercat să mă determine să-mi vând
procentul deţinut la postul acesta de televiziune”.
Alex Bittner
mai deţine indirect parcările auto DALI din Bucureşti, cunoscute de taximetrişti
ca fiind ale fostului primar al capitalei Crin Halaicu. În fapt aceştia doi au
fost în trecut parteneri de afaceri. Deţinând firma DALI, Bittner a monopolizat
practic parcările din Bucureşti.
Ocupaţia la
vedere în România a lui Bittner, de “carte de vizită”, este aceea de director al
Hotelului Minerva din Bucureşti, deţinut de firma israeliană E.W.T.R. (agenţie
de turism internaţional), aflată în plină campanie de preluare de proprietăţi
din România. La parterul hotelului se află un renumit restaurant chinezesc,
aceasta fiind specialitatea soţiei afaceristului evreu, chinezoiacă de cetăţenie
americană Sherr Bittner. Chinezoica Bittner s-a asociat cu fostul primar general
al capitalei Crin Halaicu şi în afaceri imobiliare (firma A.G. Imobiliara S.A.).
Restaurantul chinezesc din str. Amzei, Dragon House, îi aparţine lui Bittner şi
funcţionează chiar vizavi de fostul sediu al firmei MegaVision al cărui
proprietar era chiar prietenul său Dan Adamescu.
Prin firma
Lipsca s.r.l., Bittner a cumpărat aproape toate magazinele “Alimentara” din
Bucureşti de la Delfincom s.a. (fosta întreprindere Alimentara), cu sprijinul
deloc dezinteresat al funcţionarilor statului, desfiinţând obiectul de
activitate al acestora şi apoi subînchiriindu-le. Multe dintre ele funcţionează
acum ca magazine de haine second-hand, aşa cum este cazul fostei Alimentara din
Piaţa Iancului. Prin intermediul aceleiaşi firme Bittner a preluat
întreprinderile de industrie uşoară Textila din
Bucureşti.
Prin firma
Lipsca 2000 s.r.l., cu concursul abuziv şi ilegal al reprezentantului statului
român asupra proprietăţilor hoteliere de la Poiana Braşov (Jean Babonea, acelaşi
care l-a ajutat şi ca director general la Delfincom s.a.) a dobândit proprietăţi
hoteliere.
Ronald
Lauder
Magnat evreu
american. Sionist. Fost ambasador al S.U.A. (în timpul administraţiei Reagan) în
Austria, placă turnantă a spionajului european, a funcţionat şi ca secretar de
stat al apărării pentru afaceri N.A.T.O. Preşedinte al Consiliului
Organizaţiilor Evreieşti Americane, al “Comitetului Public Internaţional” al
Organizaţiei Mondiale a Restituţiei Evreieşti şi trezorier al Congresului
Mondial Evreiesc.
Susţinut în
“investiţiile” din România de senatorul evreu american Tom Lantoş, care i-a
făcut lobby pe lângă cele mai înalte autorităţi române. Lauder deţine, indirect,
trustul Media Pro, respectiv posturile de televiziune ProTV şi Acasă din
România, postul de radio ProFM şi câteva ziare. Ambiţia sa este ca prin postul
ProTV să controleze opinia publică românească pe linia sionisto-americană,
tansformându-l într-o rafinată “maşină de propagandă”. În acest sens, cea mai
reprezentativă emisiune a acestui post tv, numită “Profeţii despre trecut”, este
realizată în fiecare duminică de către evreul Silviu Brucan (Saul Brukner), în
scopul manipulării conştiinţei publice sau chiar a deciziei politice
guvernamentale. De exemplu, atunci când, în anul 2002, sionismul a dorit să îl
propulseze pe masonul evreu Adrian Severin în fruntea statului român ca…
vice-premier, “profesorul” Brucan a afirmat pe post că Adrian Năstase ar avea
nevoie de acest ajutor în fruntea statului.
Trustul de
presă Media Pro, înregistrează la ora actuală datorii faţă de bugetul statului
român de peste 1.500 miliarde lei (peste 45 milioane de dolari), taxe neachitate
pe parcursul a mai multor guvernări, toţi guvernanţii români tratând cu maximă
obedienţă acţionariatul evreu al firmei. Se pare că guvernul Năstase pregăteşte
în mare taină ştergerea datoriilor trustului lui Lauder şi preluarea la datoria
publică internă a datoriilor Media Pro. La data de 27 decembrie 2001, în “pauza”
şedinţei guvernului român, secretarul general al guvernului (Şerban Mihăilescu,
zis şi Michi Şpagă) i-a reamintit ministrului de finanţe, Mihai Tănăsescu, că
trebuie să proiecteze eşalonarea datoriilor societăţilor de televiziune. Acesta
i-a răspuns secretarului guvernului că s-a pregătit şi că, în chiar dimineaţa
acelei zile, a discutat cu conducerea de la Media Pro (Adrian Sârbu), aşa că în
2002 urmează ca guvernul să aprobe eşalonarea datoriilor acesteia, precum şi
ştergerea penalităţilor trustului.
“Adrian
Năstase şi Ronald Lauder au negociat, la New York, datoria Media Pro” titra apoi
ziarul Bursa din 5 februarie 2002, următoarea ştire: “Eforturile lui Adrian
Sârbu [preşedintele român al postului ProTV] pe lângă autorităţile de la
Bucureşti ca să obţină reeşalonarea datoriilor fabuloase ale Media Pro par să
aibă nevoie de sprijinul partenerului [!, a se citi patronul] său american.
Astfel, Ronald Lauder, acţionarul majoritar la companiei Central European Media
Enterprises, ce deţine controlul asupra Media Pro International, s-a întâlnit cu
premierul Adrian Năstase, în luxosul Hotel Waldorf Astoria din New York, unde
primul-ministru participa la lucrările Forumului Economic Mondial. Întrucât
presa nu a participat la acesta întâlnire, putem crede că «investitorul
american» i-a povestit premierului nostru cât de rentabile i-ar fi afacerile din
România, dacă nu l-ar pune în situaţia penibilă, proprie celorlaţi investitori,
de a-şi plăti datoriile către Statul Român, în conjunctura unei campanii
internaţionale de luptă împotriva corupţiei. În condiţiile investigării
afacerilor Media Pro de către autorităţile americane de supraveghere a pieţei de
capital, rămâne de văzut cum va reacţiona premierul român la «discuţiile» cu
magnatul american, moştenitor al unei averi clădite pe
parfumuri”.
Este vorba de
parfumurile Estée Lauder, o astfel de parfumerie a fost deschisă, în 1997, pe
Calea Victoriei în Bucureşti (vis-â-vis de Hotelul
Bucureşti).
Numirea şi
menţinerea lui Adrian Sârbu în fruntea afacerii din România nu a fost
întâmplătoare. Căsătoria acestuia cu ex-modelul Janine a fost năşită de Mircea
Geoană, fost ambasador al S.U.A. şi actualmente ministru de externe. Cumnatul
lui Geoană, Ionuţ Costea, a funcţionat ca secretar de stat la Ministerului de
Externe, 1997-2000, ceea ce explică reeşalonările din anii trecuţi a datoriilor
trustului. Altă necesară apropiere: ministrul Cultelor şi Culturii din “guvernul
Năstase”, filo-sionistul Răzvan Theodorescu, se află pe statul de plată al unei
instituţii de învăţământ privat a trustului.
Oficialul
american Tom Wincek a acordat ziarului Bursa (din 13 dec.2001) interviul titrat
“Ronald Lauder, suspectat de corupţie în scandalul Media Pro”, din care
cităm:
“Companiile
publice tranzacţionale la New York Stock Exchange şi Nasdaq sunt riguros
supravegheate de Securities and Exchange Commission, după legi stricte, fiind
obligate să asigure transparenţă şi deplină informare a investiţiilor sub
ameninţarea penalităţilor legale, care să asigure încrederea publicului în
pieţe. Întrucât Central European Media Enterprises Ltd nu a dezvăluit, în
rapoartele sale publice, datoriile pe care le are la statul român, apare că a
violat legea americană. Şi dacă această încălcare de lege este adevărată, atunci
cazul poate fi considerat o fraudă majoră, iar într-un sens american este
corupţie… atunci guvernul american şi guvernul român au obligaţia să rezolve
această fraudă, ca să protejeze integritatea principiilor
O.E.C.D.”.
În acest
sens, ambasadorului S.U.A. la Bucureşti îi este adresată 6 scrisoarea deschisă
de către liderul opoziţiei naţionaliste române, apel rămas fără
răspuns.
Ziarul Bursa
revine:
“Cu toată
campania internaţională împotriva terorismului şi a corupţiei, declanşată de
preşedintele american George Bush, ambasadorul Michael Guest se «sfieşte» să
murmure măcar vreun sunet despre «scandalul Media Pro» – unul dintre cele mai
proeminente cazuri de corupţie din România, în care o companie americană a
antrenat o bună parte din administraţia ţării. Atitudinea «rezervată» a
ambasadorului nu s-a modificat nici măcar după vizita secretarului de stat
american Colin Powell, cel care, cu două luni în urmă, ceruse tuturor
ambasadorilor americani să acorde prioritate combaterii corupţiei în statele
unde au fost trimişi… Faptul că actualul ambasador Michael Guest a fost coleg în
Casa Albă, ca funcţionar guvernamental, cu domnul Ronald Lauder, nu poate fi o
explicaţie validă a pasivităţii sale în scandalul «Media Pro»… aceste înlesniri
reprezintă un cadou făcut pe spinarea poporului român înfometat,
multimilionarului american [evreu] Ronald Lauder şi românilor care s-au asociat
cu el în Media Pro, despre care nu se poate spune că o duc prea rău cu banii.
Iar emisiunile greţoase, difuzate recent de Pro TV, prin care se tentează
manipularea opiniei publice în favoarea premierului Adrian Năstase şi a unor
membrii ai cabinetului său, reprezintă penibila răsplată primită de guvern în
schimbul generozităţii sale”
Înclinaţia
evreilor pentru posturi de televiziune româneşti este dovedită şi de cazurile
posturilor Tele7ABC (a evreului Fredy Robinson), PrimaTV (a evreilor Alex
Bittner şi Dan Fischer) sau B1 (unde coacţionar este evreul Elan
Schwartzenberg).
Despre
televiziunea B1, publicul crede că ea aparţine fraţilor magnaţi Păunescu. Dar
oare ce se ştie despre dl. George Păunescu cu adevărat? Cu rezerva necesară vom
reproduce un text, care ni-l prezintă pe acesta ca agent sionist al B’nai
B’rith. Domnul Marius Sprînceană (director al ziarului Zum-Ziarul românesc,
publicaţie în opoziţie cu revista Zum), replicând unui săptămânal românesc, ce a
reprodus imagini din revista “americană” Zum, editat de Cristina Sprînceană (în
care apar Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase şi preşedintele Ion Iliescu),
trimite de la New York următorul mesaj: “D-na Cristina Sprînceană, conduce
ziarul Zum, care se distribuie gratuit în S.U.A…. Ziarul Zum a fost şi continuă
să fie sponsorizat de George Păunescu, care a sponsorizat şi deschiderea
postului Dada TV din New York, post care susţine activ candidatura la
preşedenţia României, în 2004, a premierului Adrian Năstase… D-na Cristina
Sprînceană este manager al conturilor bancarea din S.U.A. ale d-lui George
Păunescu, şi tot dânsa i-a facilitat d-lui George Păunescu să ajungă
informatorul oficial al Anti Defamation League din România. Între d-na Cristina
Sprinceană şi dl. George Păunescu a existat o lungă şi romantică legătură
extra-conjugală, motiv pentru care am şi divorţat de ea… La venirea în New York,
din Israel, a d-nei Cristina Sprînceană, un alt bun prieten al dvs. a
întâmpinat-o la aeroport şi a ajutat-o să înceapă viaţa în S.U.A.”. Dar Anti
Defamation League este un virulent serviciu secret sionist, in slujba
B’naiB’rith.
Alte
televiziuni româneşti sunt penetrate de agenţi mondialişti sau sionişti, în
general evrei (postul naţional oficial de televiziune este controlat 80-90%;
evreica Monica Zvirjinschi este directoare a TVR Internaţional, iar la TVR,
realizatoare este Eugenia Vodă, noră a evreului Oliver Lustig). Mai recent s-a
declanşat şi o campanie de acaparare a presei scrise. Este cazul ziarului
Libertatea, preluat de grupul evreiesc Ringier, sau al ziarului Evenimentul
Zilei, preluat contra 450.000 de dolari de la Cornel Nistorescu de către
concernul “german” evreiesc Bertelsmann. În celelalte cotidiane importante
româneşti există oameni de încredere ai evreilor sau în solda secretă a
acestora.
Mark
Rich
Magnat evreu
cu cetăţenie americană şi israeliană. Escroc şi evazionist de talie mondială.
Face parte din cartelul ocult Rothschild-Soros. A fraudat bugetul S.U.A., apoi a
fugit şi s-a stabilit în Elveţia. Colaborator apropiat al servicului israelian
de spionaj, Mossad. S-a aflat în spatele tentativei de privatizare frauduloasă a
Hotelului Athence Palace din Bucureşti (ajutat de directorul Ioniţă, acelaşi
care i-a ajutat pe israelienii ce au pus mâna pe Hotelul Bucureşti să blocheze
procesul de la Curtea Supremă de Justiţie privind anularea privatizării). Prin
reprezentanţii săi clandestini din România, controlează 50% din afacerile
petroliere, fiind preocupat şi de privatizarea companiei Petrom (a se vedea
capitolul 12, Evreii şi petrolul românesc în mileniul III). În afară de petrolul
românesc, Mark Rrich vrea şi aurul. Şi cum unul dintre cele mai mari zăcăminte
de aur şi argint din lume se află la Roşia Montană, în Transilvania (cel mai
mare din Europa: peste 300 de tone de aur pur şi peste 1.600 de tone de argint
pur), a demarat preluarea exploatării prin firma “canadiană” Gold Corporation,
companie 80% acţionariat pestriţ pe care îl controlează însă Rich. “Vă întrebaţi
cum de rezistă afacerea de la Roşia Montană reacţiilor disperate ale
ecologiştilor? – scria Academia Catavencu în 13 august
2002.
De ce se
poate pregăti netulburat procesul de defrişare a unei localităţi, dimpreună cu
resusele de existenţă pe termen lung pentru o exploatare intensivă din care nici
măcar statul român nu câştigă aproape nimic? Păi, ce-aţi zice dacă aţi afla că
între cei interesaţi de scobârlirea aurului de sub gospodăriile românilor este
un cetăţean pe nume Mark Rich?”. Cu începere din anul 2006, zăcământul exploatat
multimilenar de la Roşia Montana urmează a fi epuizat de către Glod Corporation
Ltd în 15 ani, statului român revenindu-i din această exploatare 2%.
Preşedintele companiei străine, tot un evreu, trasfug din România acum 20 de
ani, pe nume V. Frank Timiş, e acuzat pe Internet că a fost condamnat de două
ori în Australia, în 1990 şi 1994, pentru trafic de droguri. Frank Timiş
Foundation, împreună cu firma Tender S.A., au sponsorizat în anul 2002
întâlnirea de la Snagov a serviciilor secrete din ţările NATO şi candidate.
Evenimentul a prilejuit noi afaceri frauduloase. Willhem Matser, evreu olandez,
consilier special pentru Europa centrală şi de est al secretarului general al
NATO, aranjează cu Ovidiu Tender (deasemenea implicat în afacerea Roşia Montană)
spălarea a 200 milioane de dolari din Bogota, Columbia, rezultaţi din traficul
de droguri, cu care Tender să cumpere societatea Petrom S.A. Matser este în
prezent arestat în Olanda. (Vom reveni cu amănunte la capitolul Evreii şi
petrolul românesc în mileniul III.)
Stephan
Lowy & Hugo Weinstein
Magnat,
membru al mafiei evreieşti canadiano-americane, stabilit din 1970 în Elveţia, în
anii ’90 a joncţionat cu afacerile lui Mark Rich, fiind creierul afacerilor
acestuia pentru România.
Evreu polonez
născut la Lemberg, în Galiţia. Tatăl său a participat la celebra răscoală
sionistă de la Varşovia. Tânărul Lowy, în 1948, se îmbarcă, traversează oceanul
şi se stabileşte în Canada, la Montreal, unde îşi schimbă numele în Steven Low
şi obţine cetăţenia canadiană. Primii săi protectori au fost familia Singer şi
Samuel Bronfman, regele whiskiul-ui, care şi-a construit averea pe timpul
profibiţiei, prin transportul ilegal de alcool între Statele Unite şi Canada.
Prima sa dezvoltare a fost o fabrică în statul Ontario, la numai 23 de ani.
Prima firmă, Steven Low & Co Ltd. a înfiinţat-o pe baza relaţiilor de
afaceri cu evreul polonez John Pullman, care era unul dintre cei mai mari
finanţatori ai crimei organizate din America. Pullman îşi începuse cariera ca
simplu membru în cadrul sindicatului crimei de pe Coasta de est, înfiinţată de
Lucky Luciano, care era sub tutela şi mână dreaptă a legendarului şef mafiot
evreu Meyer Lansky, rivalul lui Al Capone în acea vreme (dealtfel, contabilul şi
trezorierul lui Al Capone a fost unul dintre cei mai mari infractori evrei,
anume Jacob Guzik, poreclit “Deget uleios”). Ca şef al Koscher Nostra,
organizaţie mafiotă evreiască similară celei italiene Cosa Nostra din New York,
Meyer Lansky a înfiinţat metoda larg folosită azi, a “spălării banilor” (al
cărei principiu constă în investirea parţială a banilor, obţinuţi ilegal, în
antreprize economice legale). Poate din acest motiv, Lansky a creat un imperiu
al jocurilor de noroc.
Mafia
evreiască a ocupat întotdeauna primul loc în comerţul cu “carne vie”
(prostituţia), din Europa până în America Latină. Atât în organizare, cât şi în
violenţă mafioţii evrei din America au ocupat primul loc. Aceasta era lumea lui
Lowy. Figură legendară, Arnold Rothstein era recunoscut chiar şi de către mafia
italiană drept “Creierul”. El era cel ce aducea marile afaceri şi protecţia
politică. Figura lui a fost imortalizată de romancieri, dar şi în ecranizările
hollywoodiene (el este Herman Roth din filmul Naşul III, de F.F. Copola). O altă
figură puternică a lumii interlope, a fost L.P.Buchalter, alias “Judecătorul”.
Considerat de către F.B.I. drept cel mai periculos infractor din Statele Unite”,
el a contribuit la organizarea Sindicatului Crimei, fiind cel care a comandat
asasinarea altor şefi mafioţi. Analiştii consideră că mafia evreiască (Koscher
Nostra), spre deosebire de mafia siciliana, nu a fost generată ca reacţie la
condiţiile sociale precare.
Ascensiunea
lui Stephan Lowy (Steven Low) l-a sfârşitul anilor ’50 s-a datorat Koscher
Nostra şi penetrării cercurilor politice înalte. Totodată, el colabora interesat
cu C.I.A. sau K.G.B. În 1960 a intrat în afaceri miniere (cupru, aur sau
uraniu), preluând chiar o companie (Latin American Mines Ltd.), asupra căreia a
lansat zvonuri fraudulaose de creştere, a speculat-o la bursă, s-a îmbogăţit, în
cursul unei nopţi a anului 1970, datorită mulţimii de tranzacţii frauduloase,
Lowy a fost nevoit să părăsească Canada, lăsând în urmă soţia şi cei trei copii
şi stabilindu-se în Elveţia. I-a mers bine până când Canada sare în aer în urma
unui mare scandal privind frauda bursei (afacerea Aquablast) în urma căreia
majoritatea brokerilor europeni şi-au pierdut averile, iar o parte din tovarăşii
lui Lowy din Koscher Nostra au fost arestaţi, în frunte cu
Pullman.
Din anii ’70
demarează afaceri petroliere prin firma sa Atlas Oil Comp. Ltd., cu sediul la
Londra. Prin intermediul acestei firme a încălcat embargoul internaţional asupra
Israelului, alimentându-l cu petrol. La mijlocul anilor ’70 el era creierul unei
afaceri ilegale în care apar implicate firme româneşti de stat contolate de
Securitate, cunoscuta “Afacere Lucona” (scufundarea unei “fabrici de uraniu” de
provenienţă românească, cu tot cu vasul ce o transporta, în vederea încasării
unei uriaşe asigurări). Dinspre partea română, Lowy a reuşit să-şi asigure şi
complicitate naivă a fratelui lui Nicolae Ceauşescu, Marin Ceauşescu, care
locuia în Austria şi era şeful misiunii comerciale româneşti la Viena, dar
adevăratul mânuitor de la Bucureşti era tot un evreu, Hugo Weinstein, alias
Rebstein, poreclit Bebe, colonel de Securitate se pare, care conducea
întreprinderea de comerţ exterior Chimika, şi care la rândul ei avea o sucursală
în cunoscuta întreprindere românească a Securităţii, I.C.E. Dunărea. Acest Hugo
Weinstein apărea în multe poziţii cheie, ca reprezentant al României:
reprezentant al Camerei de Comerţ din România socialistă (mai precis al
Oficiului de reprezentare şi comisioane al Camerei, celebrul Oficiu Argus), sau
reprezentant al Uzinexportimport, ce deţinea monopolul exportului şi importului
României în domeniul maşinilor de construcţii. Când fostul avocat al ambasadei
Austriei la Bucureşti, avocatul C. Vişinescu, este audiat ca martor, la Viena,
în mai 1990, în procesul penal privind afacerea “Lucona”, preşedintele instanţei
îl întreabă: “După părerea dvs., domnul Weinstein este român? da sau nu?”, iar
acesta răspunde: “Este greu de spus. El este evreu.” La acea dată Bebe Weinstein
tocmai părăsise închisorile româneşti, unde se afla pentru o ispravă pe care
regimul socialist al lui Ceauşescu nu i-a putut-o totuşi trece cu
vederea.
Prin firma
socialistă de stat Chimika, Hugo Weinstein a preluat 4.000 de tone de deşeuri
toxice din occident pe care le-a depozitat ilegal în oraşul Sulina, încasând în
schimb 2 milioane de dolari în contul unei “sucursale” a Chimika, firma
off-shore International Enterprise Kirnika Lichtenstein. Din Delta Dunării
reziduurile toxice au ajuns în Marea Neagră, dar catastrofa ecologică a fost
descoperită şi denunţată public de către Greenpeace, în anul 1988. În 1989 au
fost arestate şase persoane vinovate în frunte cu Weinstein, acesta fiind chiar
condamnat la 18 ani de închisoare. A fost eliberat după numai trei luni de
arest, deoarece regimul socialist a fost răsturnat în acelaşi an. Pozând în
victimă politică a fostului regim dictatorial, în 1990, pentru o vreme, s-a
_cazat la Hotel Flora din Bucureşti, apoi a dispărut din vizorul public,
părăsind probabil România. Chiar din acel an însă, timp de doi-trei ani, România
a fost invadată de substanţe toxice reziduale, introduse sub masca unor
importuri de materiale chimice, pe modelul patentat deja de asociatul lui Lowy,
Bebe Weinstein.
Până în
prezent s-au aflat puţine lucruri privind dedesubturile afacerii Roşia Montana.
Se ştie că în spatele firmei “canadiene” Cola Corporation se ascunde un
acţionariat pestriţ, pus la dispoziţie de Lowy lui Mark Rich, magnatul evreu
susţinând financiar, de fapt, întreaga afacere. Acest rol l-a avut “canadianul”
Lowy şi în afacerea Lucona, băgându-i în faţă pe Erwin Egger şi Greta Fischer,
ca oameni de paie, reprezentanţi ai firmei Zapata (Firma Zapata AC era “o firmă
de căsuţă poştală” înregistrată în Elveţia, cu acţionariat secret. Nici chiar
poliţia şi procuratura austriece nu au avut vreun succes în ancheta lor. Greta
Fischer, consilier administrator al firmei, răspundea stereotip: “Firma Zapata
AG are acte de proprietate, în funcţia de custode nu sunt obligată să dau nici o
informaţie legată de numele acţionarilor”. De fapt, firma elveţiană pare a fi o
sucursală off-shore a firmei americane Zapata Corporation din Texas S.U.A.,
înfiinţată la începutul anilor ’50 de către George Bush tatăl, în aceeaşi zi în
care a vizionat filmul Viva Zapata. Atunci când mai târziu George Bush a intrat
în politică şi în Senatul S.U.A., el a trebuit conform legilor americane să
“renunţe” la partea sa din Zapata, dar gestul a fost formal, firma – cu un
capital anual de rulaj de 500 milioane de dolari – rămânând sub influenţa şi
controlul său. George Bush a activat şi ca şef al C.I.A., ceea ce poate explica
coordonarea de către Lowy a întregii afaceri “Lucona”). Ne punem întrebarea unde
vor ajunge cianurile reziduale rezultate la Roşia Montană în urma celei mai
intense şi nemiloase exploatări posibile? Le va găsi “românul” Bebe Weinstein
vreun loc în Delta Dunării sau în Marea Neagră?
Motti
Zisser
Controlează,
alături de firma Control Centers, consorţiul Europa-Israel Group, companie
israeliană importantă la proprietatea căreia participă din anul 2002 şi banca
Leumi Le – Tel Aviv (cu 10%), implicată în privatizările din România.
Europa-Israel Group controlează firma Elbit Medical
Imaging.
Odată cu
preluarea firmei Elbit Medical Imaging acum câţiva ani, Motti Zisser a preluat
şi subsidiara acesteia, firma israeliană Elscint, căreia i-a închis activitatea,
vânzându-i toate bunurile şi mijloacele de producţie (mai puţin secţia ce avea
comenzi ferme contractual cu General Electric) şi a orientat fondurile acesteia
în preluarea ieftină de hoteluri în Europa răsăriteană (precum Hotelul
Bucureşti, preluare frauduloasă, după cum vom arăta) pe care să le renoveze
pentru a le ridica valoarea.
Totodată
ridică mall-uri, cum este cel de la Timişoara, unde a preluat ieftin terenul
necesar de la o firmă de stat românească, după care a revândut foarte scump o
parte din suprafaţa acestuia primăriei oraşului.
Tonya
Halpern
Născută la
29.06.1948, în Bucureşti, în prezent cetăţean israelian, figurând cu domiciliul
în Tel Aviv. Unic distribuitor în România al produselor Kodac prin firma sa
M.TIL.ROM cu sediu la SITRACO CENTER, Piaţa Unirii, administrată de partenerul
ei în afaceri, escrocul israelian Eliahu Rasin, cu care mai deţine hotelurile
Opera şi Central din Bucureşti. O leagă o foarte mare prietenie cu Alex Bittner,
pe care îl consideră ca pe un adevărat “frate”. De altfel, sunt tovarăşi în
solda serviciilor israeliene. Tonya Halperin rezidează în România cu mulţi ani
înainte de 1989, locuind la apartamentele Hotelului Bucureşti (pentru
privatizarea căruia s-a şi implicat direct alături de Alex Bittner), iar soţul
său, Moshe, specialist în tehnica aviatică, este apropiat de firma israeliană
Elbit System Ltd..
Numele
complet al firmei evreo-americane pe care o reprezintă în România este Eastman
Kodac, firmă care, alături de Standard Oil, Xerox, U.S. Steel, IBM şi mai multe
bănci evreieşti americane, susţine şi activează pentru organizaţia mondialistă
Counsil of Foreing Relations (C.F.R.).
Eliahu
Rasin
Născut la
24.10.1947 la Tel Aviv în Israel (noi ştim că Israelul s-a înfiinţat abia în mai
1948, dar acestea sunt datele sale de paşaport, cu care este înregistrat la
Registrul Comerţului din România, ca om de afaceri), domiciliat în prezent în
localitatea Rishon Le-Zion din Israel. Baza piramidală a afacerilor lui în
România este o cutie poştală cipriotă, respectiv off-shore-ul Monilen
Enterprises Ltd, înfiinţat în august 1997, cu care controlează mai multe firme
din România: Hotelurile Opera şi Central din Bucureşti, firma Sitraco, firma Nil
Conimpex srl, EuroConstruct & Development srl şi Rom Integrated Computers
Technologies srl. Deţine totodată şi Hotelul Sinaia din Sinaia, pe care l-a
încredinţat spre administrare lui Marian Schwartz, ofiţer în rezervă din
serviciile speciale israeliene, născut însă la 3 iulie 1954 în Bucureşti. Tatăl
acestui Rasin a fondat împreună cu Bernard Shraer (asociaţi iniţiali) renumita
bancă Leumi Le din Tel Aviv Israel.
La banca
Leumi Le, sucursala din Londra, în contul firmei lui Rasin, MONILEN ENTREPRISES
LTD, a fost vărsată suma de 2,92 milioane de dolari americani, comision pentru
privatizarea Hotelului Bucureşti.
În prezent,
Eliahu Rasin este chemat de către procuratura română în instanţă penală din
România ca inculpat pentru privatizarea frauduloasă a Hotelului Bucureşti.
Sustrăgându-se însă chiar şi anchetei penale, el a părăsit în graba România, de
câţiva ani. Ca preşedinte la Sitraco Center şi la Sitraco Gemenii (este vorba de
mai multe blocuri moderne pe care a pus mâna în centrul capitalei, mai ales în
zona Unirea, şi pe care le-a transformat în “Business Center”), Eli Rasin are de
clienţi firme precum Ardaf, Iberna, Pepsi Cola International, Gelsor (Sorin
Ovidiu Vântu – Maria Vlas), Elite România, Sharrom-Sharp, El Al, Delta, Ambasada
Israelului, Ambasada Norvegiei, Metropol s.a., Kodak, U.S.A.I.D. (agenţie a
S.U.A. subordonată C.I.A.).
Eli
Papouchado
Cetăţean
israelian, partener de afaceri tradiţional, în Israel, al lui Motti Zisser.
Locuieşte în Ierusalim, unde deţine o proprietate impresionantă. Născut la
Cairo, provine dintr-o familie mixtă, tată egiptean şi mamă evreică. Proprietar
al firmei Red Şea – Tel Aviv, deţine proprietăţi hoteliere operate de lanţul
hotelier Park Platza, exceptând hotelul din Tel Aviv, care funcţionează sub
operarea Sheraton (5 stele). În 1998 a dorit să preia privatizarea Hotelului
Bucureşti (din Bucureşti). A declarat că deschide mai multe mall-uri în România,
printre care unul la Timişoara. Paternitatea construirii unui mall la Timişoara
aparţine şi firmei israeliene Elscint (Elbit Medical System), controlată de
Motti Zisser. În Bucureşti, la un moment dat, Papouchado construia două “mari
centre comerciale” finanţat de Banca Internaţională a Religiilor. A funcţionat
şi ca director al unei sucursale a Leumi Le Bank.
Bernard
Shraer
Evreu de
origine maghiară, fondator al băncii israeliene Leumi Le – Tel Aviv, după 1989 a
început să îşi dezvolte afacerile preponderent în Ungaria, îndeosebi prin
compania Danubius Hotels and Spa Co.(Budapest Hungary), lanţ hotelier intrat
repede în topul revistei de specialitate Hotels. În 1995 deţinea 9 hoteluri, în
1996 deţinea peste 23 (din care 3 pe Insula Margareta), iar în prezent peste 50
de hoteluri. Pentru a-şi extinde afacerile în România, interesat îndeosebi de
staţiunile din Transilvania, a apelat şi la consultanţa lui Eric Rudosh. În
cazul privatizării ilegale a staţiunii Sovata, a reieşit că în spatele
sereleului din Râmnicu-Vâlcea cu care a licitat, se afla firma sa din Ungaria.
În aceeaşi situaţie se află şi alte staţiuni din Transilvania. Când în 1999-2000
a dorit să preia Hotelul Bucureşti a invitat la Budapesta şi a cazat o delegaţie
sindicală din turismul românesc, ca şi pe unii directori. Din documentele
existente la F.P.S. rezultă că chiar Radu Sârbu i-a cerut câştigătorului
licitaţiei să cedeze contractul către Danubius
Hotels.
Shraer, ca şi
Rudosh, nu este străin de încercarea de preluare a celui mai mari bănci de stat
româneşti din prezent, Banca Comercială Română, de către Banca Ungariei.
Privatizarea B.C.R. este impusă României pentru anul 2003 de către Banca
Mondială.
Yoah
Stern
Israelian,
“omul” din România al magnatului evreu Mark Rich (unul din cei mai mari
evazionişti din S.U.A.), preocupat de petrolul românesc. A fost arestat în anul
2002 şi eliberat la presiuni uriaşe (a se vedea capitolul Evreii şi petrolul
românesc al Mileniului III). În urmă cu câţiva ani, Mark Rich a încercat să
preia fraudulos Hotelul Athene Palacedin Bucureşti (vom reveni cu detalii în
numărul viitor). În prezent fiind preocupat de iminenta privatizare a companiei
naţionale a petrolului, Petrom s.a., cea mai rentabilă afacere din
România.
Eric
Rudosh
Cetăţean
ungur şi britanic, fost ambasador al Ungariei, face afaceri preponderent în
România. Surse din sistemele de informaţii apreciază că originea sa reală este
evreiască, incertă însă, deoarece partenerii săi de afaceri din România par să
nu cunoască acest fapt. Înainte de a fi acreditat ambasador la Bucureşti, se
apreciază că a lucrat pentru spionajul maghiar cât timp a fost student în
România. Deţine o reşedinţă la Londra, iar numele a ieşit la suprafaţă în public
de abia în anul 2002, când fiul său a fost arestat la Constanţa pentru deţinere
şi consum de droguri, împreună cu câţiva tineri români. Personal, în România, nu
desfăşoară afaceri personale mari (deţinând câte un restaurant, o discotecă, o
firmă de servicii etc.), misiunile sale fiind controlate de la Budapesta şi de
la Londra.
Liviu
(Alfred) Mandler
Cetăţean
israelian cu afaceri în România, preponderent în oraşul Cluj. Iniţial agent de
influenţă israelian în cadrul Partidului Liberal, a promovat un “lobby” mascat,
cu pârghii politice, afacerilor evreilor israelieni sau americani. Una dintre
aceste mari afaceri era cea cu Bell Helicopters – S.U.A., în tandem cu Elbit
System -Israel, ce ar fi adus evreilor miliarde de dolari de la bugetul
României. Afacerea nu se putea face însă din cauza opoziţiei nestrămutate a
ministrului de finanţe liberal, Daniel Dăianu. Mandler apasă pe buton şi
Partidul Liberal îi retrage sprijinul politic ministrului Dăianu, forţând
înlocuirea sa cu alt candidat liberal în data de 23.09.1998. În aceeaşi zi, la
ştirile de la postul TV Antena 1, deputatul Şerban Săndulescu a declarat că ştia
“de marţi despre această destituire, deoarece contractul cu Bell trebuie semnat
şi Traian Decebal Remeş, noul ministru de finanţe, va semna acest contract”. În
aceeaşi zi, Daniel Dăianu, a declarat că, în prealabil, i s-a “sugerat ca fiind
plecat în străinătate, un secretar de stat să semneze contractul cu Bell”, dar
el nu a permis trucul. Socoteala lui Mandler nu a ieşit nici de data aceasta.
Alţi miniştrii (din partea Partidului Democrat) au preluat ştafeta opoziţiei,
mai puţin evreul mason Babiuc, ministru al apărării, care s-a certat astfel cu
propriul partid, dar a fost imediat primit în Partidul Liberal, ceea ce
reprezintă numai un episod al protecţiei ocultei evreieşti pentru acesta.
Trebuie precizat că în prezent, odată cu restructurarea conducerii liberale,
influenţa lui Mandler asupra Partidului Liberal a încetat, motiv pentru care
Babiuc s-a refugiat la P.S.D., iar parlamentarii liberali adoptă poziţii
politice în interesul naţional.
Alfred
Mandler a fost cunoscut mediei româneşti ca asociat şi subordonat în afaceri al
lui F. Robinson, îndeosebi în afacerea Dacia Felix (a se vedea capitolul Băncile
Româneşti).
Fredy
Robinson
Evreu
originar din Bacău, unde s-a născut în 1946, a emigrat în Israel,
transformându-se în om de afaceri şi beneficiind de comenzi din partea statului
(prin bunăvoinţa lui Ariei Sharon), fapt ce l-a ajutat să se îmbogăţească.
Datorită inclusiv succesului său în afacerile din România, în Israel a fost
declarat “Omul anului 2001″.
Proprietar al
trustului financiar Milomor Rezida, care stă în spatele afacerilor sale. Ofiţer
israelian din cadrul forţelor speciale, în retragere. Reprezentant al statului
român (al F.P.S.) în statul Israel pentru privatizarea întreprinderilor
româneşti în favoarea capitaliştilor evrei; proprietar al Eurom Bank (fosta
Bancă Dacia Felix) al postului de televiziune Tete7ABC, al mai multor cazinouri,
printre care Cazinoul Vernescu şi un cazino pe internet (are deschis un cazinou
şi la Chişinău). Lucrarea Francmasoneria şi clasa politică afirmă că cedarea
sediului Uniunii Scriitorilor din România, Casa Vernescu, către afacerişti
străini, a intervenit după vizita lui Laurenţiu Ulici (preşedinte al Uniunii) în
S.U.A., la 19 octombrie 1993, la sesiunea Supremului Consiliu, grad 33, de la
Templu de Rit Scoţian al Districtului Columbia, “când avea să se reconsacre
Supremul Consiliu Masonic din România. Oricum, după această dată, în Bucureşti
cazinourile au apărut ca ciupercile după ploaie…” Toate cele opt cazionuri din
Bucureşti au proprietari israelieni şi sunt suspectate de spălare de
bani.
Aşa cum se
cunoaşte, poliţia israeliană a fost sesizată şi a demarat ancheta penală privind
obţinerea de fonduri electorale frauduloase de către Ariel Sharon, în cuantum de
1,5 milioane de dolari, concomitent cu operaţiuni de spălare de bani.
Principalii anchetaţi au fost cei doi fii ai acestuia: Omri şi Ghilad Sharon.
Mama acestora doi (Lili) este evreică originară din România, de la Braşov.
Ghilad Sharon este totodată un cunoscut om de afaceri. “Vizavi de acesta se
spune că activităţile desfăşurate în România îi aduc venituri considerabile…
existând indicii că unele din fondurile ilicite folosite la scrutinul din 1999,
precum şi în campania de la începutul anului trecut [a partidului Likud], provin
din România”, scria săptămânalul A.P. în februarie 2002. Afacerile din România
ale fiului premierului Sharon s-au învârtit în anturajul lui Fredy Robinson,
fiind asociat în afaceri cu unii dintre coacţionarii Băncii Dacia Felix
(EuromBank), precum Avital Benesch (preşedinte al băncii), Fredy Robinson
(proprietar principal al băncii) şi Liviu Mandler (fost preşedinte al băncii,
asociat). Dealtfel, Liviu Mandler i-a fost subordonat lui Ariel Sharon în armata
israeliană.
Sorin
Beraru (Samuel Bergovici)
Consacrat
public prin afacerea/ecscrocheria CICO S.A., israelianul Sorin Beraru este cel
mai celebru infractor evreu din România, prin fraudă acaparând şi devalizând
multe întreprinderi româneşti, pe care le-a stors de fonduri ce au părăsit
România, ca şi el. Inculpat în mai multe dosare penale, în anul 2002 Beraru a
încercat mituirea procurorilor români cu suma de 600.000 de dolari. Aceştia au
organizat un flagrant, astfel fiind arestat emisarul său israelian. L-a
interogatoriu, acesta a declarat ca o parte din bani trebuiau să ajungă la
Adrian (Năstase, primul ministru?). Dat în urmărire generală internaţională,
Beraru rezidează în Israel, stat care nu face nici un effort pentru a-l
identifica şi extrăda în România. Mai mult, la vizita oficială din 2001 în
Israel a primului-ministru Adrian Năstase, la întâlnirea oficială cu oamenii de
afaceri israelieni, organizată de gazde, a fost prezent şi inculpatul Beraru
pentru a-l certa pe premierul român că procurorii din România îi tulbură
“gheşefturile”.
Moshe
Pesah
Israelian.
Partenerul de afaceri în România al lui Sorin (Shmuel) Beraru. Joacă teatru ca
victimă a lui Beraru, deschizând procese împotriva acestuia ca astfel să îşi
demonstreze “buna-credinţă” şi să convingă instanţele româneşti că el poate
păstra proprietăţile obţinute prin fraudă de la statul
român.
Shimon
Nahor
Traficant
israelian de arme ce a acţionat pe teritoriul României cu începere din 1992,
până în 2001. Fiind evreu originar din Galaţi, când a emigrat în Israel avea
numele de Herşcovici. La un moment dat, viceamiral al armatei israeliene.
Traficant israelian de arme ce acţionează pe teritoriul României. Afacerile sale
ilegale l-au adus în atenţia procuraturii româneşti, fiind arestat şi inculpat
în cadrul unui proces penal. Mituind judecătorii, avocata evreică a lui Nahor,
Lidia Peter, a obţinut eliberarea acestuia (“judecarea în stare de libertate”).
Shimon Nahor, odată eliberat, a încălcat interdicţia de a părăsi România, fugind
peste graniţă, ascuns într-un covor făcut sul. Avocata Lidia Peter a fost
arestata în Bulgaria şi extrădată în România. Ca şi în cazurile Sorin (Samuel)
Beraru şi Maria Vlas, Israelul întârzie extrădarea în România a infractorului
Nahor.
Timp de mai
mult de zece ani, Nahor a fost ofiţer superior în armata israeliană, fiind
comandantul unei nave de luptă. Ca ofiţer de marină în retragere el a fost
selectat de către Mossad pentru munca de spionaj în străinătate. Controlând
firma Quick Aero-Service (al cărei proprietar apare Dumitru Popescu, condamnat
în afacerea “Ţigareta II” pentru acelaşi tip de transporturi “speciale”), la
7.04.1997, Nahor efectuează un zbor de contrabandă cu armament pe distanţa
Bucureşti (aeroportul Otopeni)-Khartoum, pentru care a dispus plăţi din Geneva
pe numele Herşcovici Simon.
Acesta a fost
numai unul dintre zecile de “transporturi speciale” pe care le-a efectuat de pe
Otopeni. În anturajul lui Nahor (Herşcovici) s-au remarcat lt.col. Hary Ene din
S.R.I., Kuki Borislavski (consilier al ministrului apărării Victor Babiuc),
generalul Florentin Popescu, şef al Direcţiei de înzestrare a Armatei române
(compromis în afacerea “Ţigareta”).
Un personaj
care nu a văzut (?) ce face Nahor pe aeroport, este chiar directorul operaţional
al Aeroportului Bucureşti-Otopeni, Sorin Stoicescu, care, prin intermediul
firmei de protecţie şi pază Valahia asigura şi paza aeroportului. Reproducem din
raportul «Legătura lui Stoicescu cu Mossad-ul»:
“În 1991,
Sorin Stoicescu intră în relaţii deosebite cu Yehuda Tova, ofiţer de informaţii
acoperit în cadrul Ambasadei Israelului de la Bucureşti şi se vede permanent cu
acesta, unele surse susţin că ar părea un schimb informativ. A nu se uita
atitudinea sa în cazul afacerii Bell Helicopters… în poziţia sa din
Departamentul Aviaţiei Civile; Stoicescu nu a fost deloc străin de facilitarea
achiziţionării unor aeronave de către Compania Tarom de la o firmă de leasing
americană, administrată de cetăţeni israelieni; este acuzat de relaţii strânse
de amiciţie cu numiţii: Niels Schnecker, Gyora Yar, Artur Weis; Sorin Stoicescu
pare că s-a implicat mult prea activ în asigurarea tranzitului cetăţenilor evrei
din Rusia către Israel din chiar dispoziţia primului-ministru Petre Roman.
Asociatul său de la firma Valahia desfăşoară fel de fel de activităţi pe lângă
Ambasada Israelului.” (A.P.)
Deşi dat în
urmărire internaţională de către Procuratura din România, sustrăgându-se
procesului penal şi condamnării, Shimon Nahor este ridicat în slăvi şi scos
nevinovat în lucrarea recent apărută România Iudaică, tipărită pe banii
Ministerul Cultelor şi Culturii din România (a se citi din partea ministrului
filo-sionist Răzvan Teodorescu, acelaşi care susţine culpa poporului român de
Holocaust împotriva poporului evreu).
Sammy
Ofer
Cetăţean
israelian şi britanic. Evreu de origine română, reprezentant al familiei
magnaţilor israelieni Ofer cunoscuţi drept fraţii Ofer (David, Sami şi Iuli).
Tatăl fraţilor Ofer a fost evreu originar din România, emigrând din oraşul
Constanţa, unde avea numele de Josef Herşcovici (acelaşi nume de familie cu
Shimon Nahor, Herşcovici din Galaţi). Averea fraţilor Ofer se ridică la 1,5
miliarde de dolari, plasată în afaceri.
Dintre cei
trei fraţi, David a fost şeful unui serviciu secret israelian, Iuli a avut
aplecare spre funcţiile publice, deţinând până recent, deşi israelian, şi
funcţia de consul al României la Tel Aviv, iar Sammy, un personaj retras, de
culise, s-a concentrat asupra afacerilor. El locuieşte cu precădere la Londra,
fie la reşedinţa sa, fie pe un yaht de lux. Fraţii Ofer deţin împreună o bancă
israeliană de rangul doi, Bank Mizrahi. Afacerile din România au fost demarate
în ultimii ani de către octogenarul Sammy Ofer, iar în prezent sunt conduse de
fiul său, Eyal Ofer.
Familia Ofer
este coproprietară, alături de familiile (evreieşti) Pritzker din S.U.A. şi
Wilhelmsen din Norvegia, al uneia dintre cele mai bine cotate agenţii de turism
din lume, Royal Caribbean Cruises Ltd. (active de 2,2 miliarde de dolari,
venituri anuale de 1,2 miliarde de dolari), ce oferă croaziere în toată lumea cu
peste 50 de itinerarii şi peste 140 de destinaţii în Caraibe, Bermude, Bahamas,
Mexic, Panama, Alaska, Hawai etc., etc. Flota are 14 nave moderne de agrement,
cu o capacitate de peste 24.000 de călători.
Cea mai
importantă afacere: familia Ofer deţine compania Zodiac Maritime Agendes,
companie de transport naval comercial, cu vase de până la 164.800 tdw. Această
companie administrează şi vasele altor firme evreieşti, precum flota Rosemont,
Trans Union Corp., sau cele 10 vase ale O&P Holding Ltd. Navele sunt operate
prin contracte de la câteva zile până la câţiva ani. În prezent familia Ofer
deţine numeroase proprietăţi în România, care nu pot fi însă identificate cu
uşurinţă, deoarece foloseşte în preluarea întreprinderilor româneşti firme
off-shore cu acţionariat secret, create în paradisuri financiare, precum Cipru.
Se bănuie prezenţa sa masivă, deşi invizibilă, în proprietăţile din oraşul
Constanţa (mai ales în port), unde presa nu poate scrie decât ceea ce vrea el.
La conducerea magazinului Tomis (proprietatea sa) a numit-o pe Daiana Voicu,
fiica cunoscutului magistrat Marin Voicu.
Eyal Ofer,
împreună cu Jay Pritzker, l-au mandatat în 1997 pe evreul Phillip Bloom să le
procure Hotelul Bucureşti. Afacerea a eşuat într-un scandal privind manipularea
privatizării.
De multe ori,
datorită poziţiei sale, Eyal Ofer este mandatat de oficialităţi să reprezinte
România în faţa forurilor internaţionale, astfel încât el cunoaşte politica de
culise a guvernului român mai bine decât serviciile secrete
româneşti.
Dan
Fischer
Cetăţenie
română şi israeliană. S-a numit şi Frâncu, nume sub care a fost cunoscut ca
sportiv al clubului Ministerului de Interne, Dinamo.Coproprietar al postului de
televiziune Prima TV. În capitolul “GHEŞEFTURI EVREIEŞTI” este arătată
implicarea sa în recuperarea creanţelor României de la diverse state. Rolul lui
Fischer se rezumă la a intermedia vânzarea acestor creanţe, pentru numai 40% din
valoarea reală, către una din Băncile Rotschild şi la a-şi încasa comisionul.
Totodată, Fischer a intermediat obţinerea de credite, pentru România, de la altă
bancă evreiască americană, Credit Swiss First Boston. Apropiat în afaceri de
secretarul de la Ministerul Finanţelor, Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea
Geoană. Legat de relaţiile sale cu serviciul de spionaj românesc, sunt
semnificative acuzele aduse, în octombrie 2000, de actualul şef al Serviciului
Român de Informaţii, Radu Timofte, pe atunci vicepreşedinte al Comisiei
parlamentare pentru controlul SIE. Concret, şeful Serviciului de Informaţii
Externe, Cătălin Harnagea, ar fi cerut de la ofiţerii din subordine dosarele a
19 personalităţi politice pentru a le discredita sau şantaja. În acest context,
atunci când “un om de afaceri nu cotizează la Fischer sau la AVAB, i se face
imediat dosar penal”, susţinea Radu Timofte, arătând şi că Hamagea se folosea de
ofiţerii acestui Serviciu în interes personal, pentru a răspunde anumitor
comenzi politice. Astfel, aceşti ofiţeri bine pregătiţi acţionează şi în misiuni
speciale în afara ţării, având ca scop recuperarea creanţelor României. Conform
relatărilor lui Timofte, folosindu-se acest procedeu, România a recuperat 40 de
milioane de dolari din Kuweit, însă banii nu au ajuns nici la bugetul de stat,
nici la S.I.E., ci au luat căi numai de Harnagea ştiute. Această acuză are o
semnificaţie aparte, în contextul în care colaboratorul şi specialistul nr. l al
României (şi al S.I.E., deci) în recuperarea creanţelor este… Dan
Fischer.
Vladimir
(Vova) Cohn
Evreu
originar din România, transfug, se pretinde investitor repatriat din Franţa, în
1990. Taică-său a fost comisar sovietic evreu Kominternist, venit în România pe
tancurile sovietice, după 1944, deoarece a făcut parte din activul de bază ai
instalării comunismului în România. De aici probabil se trage prietenia sa cu
alt evreu, fiu de comunist evreu, Petre Roman, fost prim-ministru al Romaniei,
actualmente “Raportor NATO”. În perioda cât Petre Roman s-a “specializat” la
Paris, relaţiile dintre familiile Neurlander-Cohn au fost
reluate.
Vova Cohn a
primit, după 1990, în “locaţie de gestiune”, de la fostul prim-ministru Roman,
clubul Nasty din Bucureşti.
Foarte
gălăgios şi obraznic pe posturile de televiziune, în timpul fostelor guvernări,
Cohn a participat la mai multe privatizări cu cântec ale întreprinderilor
româneşti, cea mai celebră fiind privatizarea unicului producător de carton
presat din România, fabrica RomCarton S.A.. Ca în toate privatizările evreieşti
din România, Cohn a dat dovadă de o duritate deosebită faţă de muncitorii
români, a concediat masiv şi nu a plătit salariile. Greva şi mitingul din curtea
fabricii, l-au determinat pe Cohn să-şi folosescă influenţa, ceea ce a dus la o
intervenţie extrem de violentă şi represivă a forţelor poliţieneşti, care i-au
molestat pe muncitori şi i-au alungat din incinta
întreprinderii.
Vova Cohn
este în prezent Vicepreşedinte al clubului de fotbal al Ministerului de Interne,
Dinamo Bucureşti.
Comments