Viața unui evreu american în rasistul marxist Israel. de Jack Bernstein
Înainte ca Israelul
să fi devenit stat în 1948, evreii de peste tot au fost copleșiți cu propaganda
sioniștilor ca Israelul va deveni un cămin al tuturor evreilor, un refugiu al
evreilor persecutați, va fi o țară democratică care va fi împlinirea tuturor
profețiilor.
Eu sunt un evreu ashkenaz care a petrecut 25
de ani în Statele Unite, țara care a oferit evreilor întreaga libertate și șanse
de prosperitate, și cu adevărat am prosperat într-atâta încât o parte dintre
noi, sioniștii, au câștigat poziții atât de bune încât domină viața politică și
financiară în Statele Unite.
Pentru a înțelege povestea pe care sunt pe
cale să v-o spun, este necesar ca, mai înainte, să va spun ce este sionismul.
Propaganda sionistă a reușit să-i convingă pe americani că sionismul și
iudaismul sunt una și aceeași și natura lor este religioasă. Aceasta este o
minciună sfruntată. Iudaismul este religie, dar sionismul este o mișcare
politică pornită de către evreii ashkenazi din Răsăritul Europei, care au
constituit de multă vreme forța principală în propagarea socialism-comunismului.
Scopul ultim al sioniștilor este GUVERNUL MONDIAL SUB CONTROLUL LOR. Socialismul
și comunismul sunt doar instrumente cu care vor să își atingă scopul. Înainte ca
Israelul să fi devenit stat, în 1948, evreii de peste tot au fost copleșiti cu
propaganda sioniștilor că Israelul va deveni un cămin al tuturor evreilor, un
refugiu al evreilor persecutați, va fi o țară democratică care va fi împlinirea
tuturor profețiilor.Eu sunt un evreu ashkenaz care a petrecut 25
de ani în Statele Unite, țara care a oferit evreilor întreaga libertate și șanse
de prosperitate, și cu adevărat am prosperat într-atâta încât o parte din noi,
sioniștii, au câștigat poziții atât de bune încât domina viața politică și
financiară în Statele Unite.
"Read More"
Am fost o victimă a
propagandei sioniste
Dupărăzboiul din 1967, noi evreii
am fost foarte mândri că țara noastră a ieșit mai puternică și învingătoare. Și
atunci noi am fost copleșiți cu propaganda. Așa, între 1967 și 1970, circa
50.000 de evrei-americani au căzut victimele acestei propagande și ne-am dus in
Israel. Am fost animat și de sentimentul de a putea înfrunta problemele
și a face pionierat în folosul fraților mei evrei.Nu am avut momente de emoții
când am părăsit Statele Unite, pentru că aveam întoarcerea asigurată prin dubla
cetățenie care ni s-a acordat. Noi, evreii, în Statele Unite ne bucuram de acest
favor de a putea avea, în același timp, ambele cetățenii, ceea ce alți cetățeni
nu au.
Sosirea în
paradisul evreiesc
Înainte de a pleca spre Israel am obținut
niște aranjamente ca să stau la sora unei cunoștințe, Fawzia Daboul și mătușa
ei. Sosit la aeroport în Israel, un autobuz m-a dus la locuința doamnei Daboul.
Când am văzut-o pe Fawzia, m-am îndrăgostit de ea imediat. Ea a fost evreica
sefardică din Irak căzuta și ea victimă a propagandei sioniste și,
astfel, a ajuns în Israel. După două zile de stat la ele, m-am dus să petrec
șase luni în kibutzul EinHashofet, unul dintre cele 150 de astfel de comune care
funcționează în Israel.
Este
important să menționez că sistemul de kibutz din Israel este marxist, adus în
Israel din Rusia și Polonia. Aceștia formează acel grup de comuniști numit
bolșevici.
Și mai departe doresc să evidențiez, și chiar
să subliniez, că aceeași grupă de evrei ashkenazi comuniști-bolșevici care a
emigrat în Israel a pus mana pe conducerea sionismului în Israel și,de atunci,
domina viața politică a acestei țări.
Înapoi la kibutz. Până în anul 1967, întreaga
muncă în kibutz era efectuată de către evrei. De atunci, toate muncile sunt
efectuate de arabi contra unui salariu mizerabil și de către voluntari de peste
ocean. Membrii kibutz-ului primesc hrană și îmbrăcăminte și o mică sumă de bani
pentru alte nevoi. Restul câștigului intră în casieria kibutz-ului. Fiecare din
aceste kibutz-uri este afiliat unui partid politic marxist, de la socialist până
la îndârjiții de comuniști. După patru luni am fost bucuros să pot părăsi
kibutzul cu două luni mai înainte de programare, pentru că vroiam să mă
căsătoresc.
Căsătoria
Ceremonia căsătoriei a fost în stil sefard. Foarte simplă, însă frumoasă.
Am fost foarte fericiți, însă pe alte planuri această căsătorie a creat numai
probleme. Ziva era sefardică, cum am mai spus, iar eu ashkenaz, și o astfel de
căsătorie este considerată mixtă în Israel și stârnește probleme, lumea ridică
din sprâncene când aude de ea. Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să știi
ce-i deosebește pe sefarzi de ashkenazi.
Propaganda evreiască în America lasă lumea să
creadă că un evreu este un evreu, o rasă a unui popor și că acest popor este
alesul lui Dumnezeu. Cu problema poporului ales am să mă ocup mai târziu.
Deocamdată trebuie să afirm că evreii nu constituie o rasă. Sunt două grupe
distincte de evrei, care provin din regiuni foarte diferite, sefarzii din
Orientul Apropiat și Africa de Nord, iar ashkenazii din Europa de
Răsărit.
Sefarzii constituie grupul cel mai vechi și dacă vreunul este grupul de
evrei descris de Biblie, atunci poate fi numai acesta. Ei sunt înrudiți
cu arabii, de care-i deosebește doar religia.
Ashkenazii, care acum constituie 90 la sută din totalul evreimii, au o
apariție destul de stranie. Conform istoricilor, dintre care mulți evrei,
ashkenazii apar în urmă cu vreo 1.200 de ani. Lucrurile s-au întâmplat
așa:
La
granița de Răsărit a Europei a existat un trib numit Khazari. Pe la anul 740,
regele khazarilor și cu suita sa au hotărât să aleagă o religie pentru popor. Au
convocat pe reprezentanții celor trei mari religii – creștinii, mahomedanii și
iudeii – pentru a-și expune dogmele.
Dacă ar fi ales Islamul, i-ar fi supărat pe creștini, și invers, dacă ar fi ales
Creștinismul, s-ar fi supărat Islamul, ambele fiind vecine și puternice. Așa au
ales Iudaismul, care era mai depărtat și nu-i deranja pe vecini. Alegerea
Iudaismului de către khazari a fost mai mult din calcule politice decât din
considerații dogmatice.
Cândva, prin secolul al 13-lea, Khazarii au fost alungați de pe locurile
natale spre vest și s-au stabilit prin Rusia occidentală și Polonia. Acești
khazari sunt numiți acuma evreii ashkenazi, care sunt evrei după religie, nu și
de sânge. De-a lungul istoriei, acești ashkenazi ruși și poloni au practicat
comunismul și au încercat mereu să-l impună și Rusiei. Din cauza interferenței
lor în afacerile guvernamentale ale Rusiei, au devenit obiectul unei persecuții
din partea țărilor. Atunci au început să migreze mai mulți către Palestina,
către America Latina și un mare număr către Statele
Unite.
În 1897, sioniștii au ținut primul congres la
Basel, în Elveția. Acolo au hotărât înființarea unui stat izraelit și au început
să caute căile. Marea Britanie le-a oferit teren în Africa,însă ei doreau
Palestina. Pe atunci, Palestina era locuită de circa o jumătate de milion de
arabi și un număr redus de evrei sefarzi, înrudiți prin sânge cu arabii, cu care
au trăit în armonie de-a lungul secolelor.
Având aleasă Palestina ca patrie a lor, mulți
evrei ashkenazi au început să emigreze spre Palestina. Majoritatea acestora erau
adepți ai comunismului. Când cineva se gândește la evrei în legătură cu
Israelul, trebuie să facă deosebire între evreii ashkenazi și sefarzi, pentru
că, după cum am mai spus, evreii nu sunt un popor unit. Ei sunt despărțiți
politic, social și, mai ales, rasial. Și, acum, înapoi la Ziva, care era
sefardă, și la mine, care eram ashkenaz, și la viața noastră în așa-zisul Israel
democratic.
Sefarzii sunt
cetățeni de categoria a doua
În
primii trei ani de căsătorie a trebuit să locuim împreună cu mătușa Zivei, atât
din cauza lipsei de locuințe, cât și din cauza unor considerații antagonice de
natură rasială.
Locuințele în
Israel se acordă pe următoarea schemă:
*
Evreii ashkenazi care au trăit în Israel mulți ani sunt primii care primesc
locuință.
* După ei vin evreii ashkenazi care vin din
Europa, în mod deosebit dacă ei sunt căsătoriți cu cei născuți în
Israel.
* Apoi
urmează evreii ashkenazi care au venit din Statele Unite, mai ales dacă sunt
căsătoriți cu cei născuți în Israel.
*
Urmează evreii sefarzi ca a patra categorie ca să primească locuințe, dacă mai
rămân disponibile.
* Și
ultima categorie este cea a arabilor, a druzilor și a
creștinilor.
Împărțirea serviciilor urmează în aceeași
schemă.
Eu, ca
evreu din Statele Unite, cu toate că eram ashkenaz, am fost pus într-o categorie
mai la urmă, pentru că eram căsătorit cu o sefardă, și asta a fost a doua
experiență amară a mea ca o consecință a considerațiilor
rasiale.
Chiar
de la începutul sosirii mele în Israel am fost deseori insultat și mi s-a spus
foarte brutal că, noi, evreii din Statele Unite, suntem tolerați în Israel numai
pentru banii noștri. Mi-au spus-o de la obraz: „Noi avem nevoie de banii voștri,
nu de voi. Duceți-vă acasă“. Singurii bineveniți dintre noi au fost aceia care
aveau carnetul de membru al partidului comunist în buzunar și care erau cam
10.000 din 50.000 care am venit în Israel. Aceștia erau cap de listă în ceea ce
privește repartizarea de locuințe și servicii, pentru a evidenția încă o dată
caracterul marxist și rasist al statului Israel. Ceilalți 40.000 de americani
s-au întors, între timp, și ei acasă.
Cele trei fețe ale
Israelului
Din
cele spuse până acum rezultă că Israelul este un stat marxist-comunist. Asta ar
fi corect într-o anumită măsură, dar Israelul mai are două fețe, și anume, una
fascistă și alta democrată.
Evreii
ashkenazi din Rusia și Polonia care au emigrat spre Palestina au adus cu ei
ideologia marxist-comunistă pe care au aplicat-o aici. Evreii ashkenazi care au
venit din Germania, cu toate ca au avut simpatie pentru marxism, ei au încercat,
totuși, să aplice anumite practici ale naziștilor. În timpul celui de Al Doilea
Război Mondial, elita ashkenazo-sionistă a evreilor din Germania a colaborat
strâns cu autoritățile germane la persecutarea maselor evreiești. Ei, care sunt
bine antrenați în Germania lui Hitler, au impus în Israel multe din practicile
nazismului.
Pentru
a lăsa impresia că Israelul este un stat democrat, Knesset-ul se lasă ales după
un stil vechi de alegeri. Aici încetează așa-zisa democrație în Israel. Ales
este partidul și nu indivizii care reprezintă partidul, deputații. Nu
interesează, apoi, care partid vine la putere, care câștigă alegerile, pentru că
elita sionisto-marxistă deține posturile de conducere în toate partidele din
Israel și care sunt toți uniți în a ține marea masă a populației în
ascultare.
În
schema de organizare a guvernului mondial, misiunea Israelului ar fi de a
menține o stare de conflict permanent în Orientul Apropiat. Unul din mijloacele
sigure pentru a provoca astfel de tulburări este războiul. Pentru a promova
această stare de conflict permanent trebuie făcută și educația fizică și
spirituală a tineretului în acest scop. Pentru asta, Israelul a adoptat sistemul
hitlerist de organizare a tineretului, care se numește Gadna. Chiar și
uniforma lor este cea hitleristă, kaki. Ei sunt antrenați și angajați în
exerciții paramilitare. Mentalitatea asta militaristă este atât de avansată în
tineret încât chiar și la programele lor distractive, ca picnicuri și așezări
câmpenești, ei iau cu ei puștile mitralieră și se joacă de-a
soldații.
Odată terminate cursurile secundare,
absolvenții sunt obligați să servească 3 ani în armată (fetele doi ani). Pentru
marină și aviație, câte patru ani (fetele trei ani). După ce au terminat cu
serviciul militar, ei sunt solicitați să intre în Shin Bet, serviciul lor
secret, asemănător Gestapo-ului, menit să supravegheze întreaga populație și să
urmărească dușmanii marxism-comunismului.
Ca în
Germania, toată lumea este obligată să aibă asupra sa în permanență cartea de
identitate. Odată, pentru că mi-am schimbat jacheta, am uitat carnetul de
identitate acasă. Am fost oprit și mi s-a cerut legitimația. Am fost dus la
poliție. Aici mi s-au dat două ore ca să chem soția s-o rog să îmi aducă
carnetul la poliție pentru că altfel aș fi fost închis fără nici o altă judecată
pentru 16 zile.
Asta
este o dovadă în plus de cât de polițienesc este statul Israel, care se pretinde
totuși a fi „democratic“.
În Germania nazistă întreaga populație a fost
supusă regimului hitlerist, dar minoritatea evreiască a fost persecutată de
elita evreiască a ashkenazo-sioniștilor, care au colaborat cu Gestapoul în
persecutarea maselor de evrei. Mulți dintre acești colaboratori ai Gestapoului
au venit, apoi, în Israel și s-au alăturat celeilalte elite ashkenazo-marxiste
venită din Polonia și Rusia pentru a impune Israelului caracterul
marxisto-nazist al Israelului de astăzi, acești ashke-NAZI, care
reprezintă structura statală a Israelului, un amestec de socialism național cu
socialism internațional.
Turiștii în
Israel
Turismul este una din sursele mari de venit
ale Israelului. Cea mai mare categorie de vizitatori ai Palestinei sunt evreii
din America, dar și creștinii americani sunt mulți care vor să vadă locurile
sfinte și poporul ales. Mulți dintre acești creștini se întorc foarte
impresionați de cele văzute și trăite. Dar acești vizitatori nu își dau seama că
sunt supravegheați foarte îndeaproape pentru a nu vedea și laturile mizere ale
Israelului, exact ca în Țările comuniste. Ei sunt cu multă grijă ghidați pe
rutele prescrise pentru vizitatori, unde li se arată locurile legate de
evenimentele religioase, universitățile, livezile de pomi, realizările tehnice,
artă și, ca să le câștige simpatia, le arata și muzeul holocaustului. Ei sunt
ținuți, însă, la distanță de ghetouri, de închisorile cu deținuți politici, în
care majoritatea sunt arabi-palestinieni și evrei sefarzi care sunt supuși celor
mai brutale chinuri. Turiștii nu văd nici crimele care sunt destul de frecvente,
corupția și, mai ales, colaborarea dintre organele de stat și crima organizată.
Ei nu pot vedea structura intimă a statului
marxisto-fascist.
Am întâlnit un astfel de turist american care
mi-a spus că este copleșit de un sentiment religios de când este în Israel,
pământul sfânt. A trebuit să-i răspund: „Încearcă să dai o Biblie unui
evreu localnic și ai să vezi câtă religiozitate și câtă libertate religioasă
există în această țară. Dacă te vede Poliția că dai o Biblie unui evreu,
vei fi arestat“!
În ceea ce privește Muzeul Holocaustului,
trebuie să vă spun că holocaustul nu ar fi avut loc
dacă:
1.
Conducerea sionismului din Germania nu ar fi colaborat cu naziștii,
și
2.
Dacă sioniștii din toată lumea nu ar fi convins anumite țări să refuze
acceptarea evreilor din Germania. Sioniștii americani l-au convins pe Roosevelt
să închidă ușile pentru evrei refugiați care au avut posibilitatea să părăsească
Germania.
Și, apoi, trebuie să adaug că mulți inși,
dintre care și evrei, pun la îndoială dacă holocaustul a avut loc, în orice caz,
nu a avut loc în dimensiunile care sunt pretinse de către
sioniști.
Religia
Țara pe care a ridicat-o Israelul și care mai
înainte a fost cunoscută sub numele de Palestina a fost străbătută de Moise, de
Iisus Hristos și de Mahomed. Fiind leagănul marilor evenimente religioase, cu
drept cuvânt i s-a spus Țara Sfântă. În consecință, unul ar presupune că dacă
Palestina a devenit Israel, și Israelul trebuie să păstreze acel caracter de
țară sfântă. Când Palestina era locuită de arabi palestinieni și de către evrei
palestinieni, între ei a domnit o conviețuire armonioasă. De când au năvălit
sioniștii, au transformat Israelul în națiunea cea mai păcătoasă, în care numai
circa 5 la sută dintre evrei sunt religioși. Singurii credincioși din Israel
sunt arabii mahomedani și creștinii.
Legile Israelului
persecută toate religiile
De exemplu, este împotriva legii să încerci să
convertești un evreu la o altă religie, chiar și dacă evreul respectiv este un
ateu sau un umanist.
Un creștin este lăsat să-și predice credința,
dar numai in interiorul unei clădiri, a Bisericii, dar în afara clădirii
respective, pe stradă, numai să vorbești despre credința creștină și ești
pasibil de o pedeapsă cu 5 ani de închisoare. Dacă dai un Nou Testament
unui evreu, poți primi cinci ani de
închisoare.
Chiar
și dacă-i dai un cadou nevinovat unui evreu, ca, de exemplu, alimente etc. poate
fi interpretat ca o tentativa de a-l ademeni, de a-l
converti.
Același regim sever se aplică și
mahomedanilor. Problema religioasa este foarte delicată pentru sioniști, pentru
că atât evreii, cât și ne-evreii văd Israelul ca pe o țară religioasă, cu
deplină libertate pentru a-ți practica propria credință religioasă. De aceea,
sioniștii nu îndrăznesc să persecute religia iudaică, de teama de a nu răscula
întreaga opinie în contra lor, încât, deocamdată, o tolerează împotriva voinței
lor.
Poporul
ales
Poporul american a fost adus să creadă că
evreii sunt poporul ales al lui Dumnezeu. Acest mit a fost inițiat de un grup de
rabini care au luat extrase din Biblie și le-au interpretat în așa fel încât să
însemne că ei ar fii aleșii lui Dumnezeu. Nu este, însă, straniu ca tocmai cei
mai necredincioși sunt aceia care țipă sus și tare că ei ar fi aleșii lui
Dumnezeu?
Cineva care a citi critic Biblia știe
că, pe vremuri, Dumnezeu a făcut anumite favoruri evreilor, dar aceste favoruri
au fost rezultatul unor convenții care cuprindeau anumite condiții. Acestea
prevedeau ca evreii trebuie să se supună Cuvântului lui Dumnezeu. Evreii, însă,
au încălcat aceste convenții de multe ori și L-au respins chiar și pe Dumnezeu,
întorcându-și fața către Mamona. Nu trebuie să fii un erudit al Bibliei
ca să-ți dai seama că până și cei credincioși și-au pierdut calitatea de a fi
aleșii lui Dumnezeu.
Violență și
teroare
La primul congres al sioniștilor, ținut în
1897 la Basel, în Elveția, unul dintre scopurile de atins a fost crearea unui
stat pentru evrei în Palestina. La acea epocă, foarte puțini evrei erau în
Palestina și aceia erau aproape toți sefarzi, care trăiau în bună vecinătate cu
arabii. După congresul din Basel au început emigrările spre Palestina ale
evreilor ashkenazi și să cumpere tot ce li se oferea ca teren. Totuși, prin
1920, abia 2 la sută din suprafața Palestinei era în mâinile evreilor. În 1948,
anul când a fost declarată Palestina ca stat al evreilor, suprafața posedata de
evrei era încă sub 6 la sută. Pentru a putea acomoda câți mai mulți evrei , ei
aveau nevoie de mai mult teren, însă arabii palestinieni refuzau să vândă.
Pentru a obține mai mult teren, sioniștii ashkenazi au recurs la teroare. Primul
atac l-au dat asupra localității Deir Yassin. În 9 aprilie 1948, două bande de
teroriști, Irgun și Stern, au atacat și au masacrat peste 250 de persoane,
adulți, femei și copii. Conducătorul atacului a fost Menachem Begin, cel care
mai târziu a devenit prim-ministru. Asupra acestui masacru el a declarat: „Fără
acest atac asupra lui Deir Yassin azi nu am fi avut
Israelul“.
Acest
masacru a băgat groaza în Palestinieni și au început să fuga din calea lor.
Teroriștii sioniști cutreierau satele cu mașini cu megafoane amenințând
populația că, dacă nu vor fugii de bunăvoie, masacrul de la Deir Yassin se va
repeta.
Au
urmat apoi alte masacre:
- Au
omorât 60 de palestinieni în Balad Esh-Sheikh.
- Au
aruncat în aer 20 de locuințe în Sa-Sa, omorând 60 de femei și
copii.
- Au omorât un mare număr de femei care lucrau
în Mănăstirea Sf. Simion din Ierusalim.
- Au
omorât 200 de persoane, majoritatea bătrâni, în satul
Ed-Dawayimeh.
- Au
omorât 51 de muncitori când se întorceau de la munca câmpului în Kafr
Quasem.
Locuitorii creștini din Kaba Bir-im au fost alungați, iar locuințele
distruse. Au profanat cimitirul și au distrus 73 de cruci de
morminte.
În această vreme, de câteva luni cât a durat
teroarea, circa 300.000 de palestinieni și arabi creștini au fost alungați de la
casele lor sau omorâți aceia care refuzau să plece, de către ashkenazii
comuniști.
După
14 mai 1948, ziua în care a fost declarată înființarea statului Israel, au fost
distruse 350 de biserici creștine și moschei arabe de către teroriștii
sioniști.
Sioniștii își
elimină adversarii
Pentru a-și atinge scopul, sioniștii nu vor
lăsa pe nimeni să le stea în cale. În cursul celui de Al Doilea Război Mondial,
sioniștii au colaborat strâns cu naziștii germani, livrând masele evreiești în
lagărele de concentrare hitleriste. Nu a fost deloc o surpriză nici scufundarea
vasului „Patria“, care transporta 252 de evrei emigranți spre Palestina,
bănuiți de către sioniști că le sunt adversari. Într-un alt incident din
aceleași temeri, a fost scufundat vasul „Struma“, fiind omorâte 760 de
persoane.
Nici chiar mari personalități politice nu au
fost imune la atacurile teroriste ale sioniștilor. În 1948, într-un effort de
împăcăciune a situației în acea regiune, Națiunile Unite l-au trimis pe Contele
Folke Bernadotte, care vroia să împartă Palestina în două, pentru evrei și
pentru palestinienii arabi. Acest lucru i-a înfuriat pe sioniști și, sfidând
statutul diplomatic, justiția și bunacuviință, l-au omorat pe el și pe șoferul
sau în drum spre casă pe una din străzile
Ierusalimului.
Zeci de milioane de suflete au fost masacrate
în Rusia după revolutia comunistă inițiată și susținută de către sioniști. Acum,
în Palestina, urmează aceeași cale. Pentru a-i alunga pe arabi de la vetrele lor
ei au măcelărit nenumărate mii de suflete și au lăsat fără locuințe alte câteva
sute de mii. Problema se pune: „Câți arabi vor ucide ei când vor câștiga
controlul absolut asupra Orientului Apropiat și când vor fi câștigat și
controlul fizic total asupra Americii?
Ceea ce este în joc
acuma este libertatea sau sclavia
După părerea autorului acestei broșuri, Jack
Bernstein, din care extragem în rezumat, pentru a-i împiedica pe sioniști în
conspirația lor, două sunt punctele cheie:
1.
Unul din pilonii de acțiune ai sionisto-bolșevicilor este în New York. De aici a
plecat sprijinul financiar și organizatoric și s-a stabilit planul de bătaie
pentru revoluția comunistă din Rusia. Aceasta revoluție a instalat cel de al
doilea pilon al conspirației la Moscova, care nu s-ar fi realizat fără acest
sprijin al New Yorkului.
2. Comunismul nu s-ar fi născut și multe
dintre problemele cu care trebuie să se confrunte poporul american acuma nu ar
fi existat dacă poporul american ar fi fost corect informat asupra acțiunilor
sionisto-comuniste din New York. Înainte, însă, de a fi început această
conspirație, ei si-au asigurat controlul presei și, în special, al agențiilor de
știri naționale și internaționale. Din moment ce și-au asigurat acest control și
asupra stațiilor de radio și televiziune, ei au avut posibilitatea să schimbe
sensul știrilor sau chiar să le omită total pe cele cu privire la conspirația
lor.
Singura soluție
rămâne expunerea
În
1920, Henri Ford scria: „Dacă poporul american ar ajunge vreodată să cunoască
adevărul despre această clică de evrei, asta ar putea să fie scăparea“. Ceea ce
ar fi vrut să spună Henri Ford a fost: Dacă poporul american ar afla adevărul,
el ar iniția orice acțiune ar fi necesară pentru a opri conspirația acestei
bande de evrei sionisto-bolșevici.
Mai
mulți inși încearcă să informeze poporul american despre pericolul pe care-l
reprezintă sionismul pentru America și pentru lumea liberă, însă încă este mult
prea puțin pentru a avea un efect. Ar fi in interesul aproape a tuturor ca, în
mod liniștit, însă susținut, să ajute la difuzarea unor astfel de
știri.
O
înfruntare
Conținutul acestei cărți ar putea să provoace
o reacție puternică în rândul sioniștilor. Sunt în deplină gardă în ceea ce
privește tactica voastră, fraților mei sioniști, cu care-i aduceți la tăcere pe
toți aceia care vă expun planurile
subversive.
Dacă
persoana respectivă este un creștin, voi urlați: „Ești un antisemit!“, ceea ce
nu este mai mult decât un nor de fum menit să vă ascundă acțiunile. Dacă, însă,
persoana respectivă este un evreu, voi recurgeți la alte mijloace,
ca:
-
Întâi îi ignorați, în speranța că informațiile sale nu ajung la un public prea
numeros.
- Dacă
informația străbate la cercuri mai largi, voi începeți să ridiculizați atât
informația, cât și persoana sau persoanele în
cauză.
- Dacă asta nu-i suficient pentru a-l scoate
din scenă, voi încercați să-i asasinați caracterul. Dacă el nu a avut până acum
scandaluri, voi sunteți dispuși oricând să i le
fabricați.
- Dacă nici asta nu ajunge, atunci recurgeți
la atac fizic.
Dar niciodată nu ați încercat să vă
justificați acțiunea. Așadar, înainte de a începe să-mi astupați gura, eu vă
ofer această înfruntare:
Să constituiți un grup de sioniști care să vă
susțină cauza, și eu voi susține un număr egal de debatori anti-sionisti și
pro-americani și câțiva martori.
Atunci sioniștii și anti-sioniștii vor dezbate
cele scrise în această carte, cât și alt material în relație cu conținutul ei.
Să explorăm aceste informații și să lăsăm poporul american să hotărască singur
care dintre ele sunt corecte și care sunt
false.
Nu
este asta o înfruntare?
În mod precis ați accepta aceasta înfruntare
dacă cele scrise nu ar fi adevărate, însă, dacă voi începeți să strigați:
„Minciuni, toate sunt minciuni!“ și refuzați să dezbateți, prin asta ați
mărturisit poporului american că cele scrise de mine sunt
adevărate.
Textul
integral aici: solargeneral.com/library
Comments
Intrebarea mea este:
Cum ar putea ca acest material sa fie citit macar de 2 milioane de romani!
Eu imi iau dreptul de al trimite tuturor prietenilor mei; e doar un bun inceput!