La Hliboca a fost decapitat … Eminescu

14.06.2013. Azi noapte în orăşelul Hliboca din regiunea Cernăuţi, Ucraina, a fost vandalizat bustul Poetului, care urma să fie dezvelit din iniţiativa şi cu sprijinul Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, Consiliului Raional Hliboca, românilor de bună credinţă, în ziua de sâmbătă, 15.06.2013, la ora 12:00.

ÎN IMAGINI:
"Read More"
 Momentul când sculptorii au instalat bustul în ziua de joi, 13,06,2013.

Astăzi, 14.06.2013, bustul arată astfel.

Fotografii primite de la Nicole Şapcă, vice președintele Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi.

Vezi detalii aici: http://www.tocpress.info/cernauti-mihai-eminescu-decapitat-la-hliboca/
 
Cernăuți: Mihai Eminescu, decapitat la Hliboca
 
 
Românii din Hliboca (Adâncata), regiunea Cernăuți, au primit o veste cutremurătoare, care afectează întreaga comunitate românească din Nordul Bucovinei – bustul lui Mihai Eminescu, poetul național al românilor, care urma să fie dezvelit, sâmbătă, a fost decapitat de persoane necunoscute, în noaptea de joi spre vineri (13-14 iunie).
 
Nicolae Șapcă, vicepreședintele Societății pentru Cultura Românească “Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, a declarat pentru TOCpress că a aflat despre incident în dimineața zile de vineri, de la Angela Jijian, directoarea Muzeului Etnografic din orășelul Hliboca, în fața căruia a fost instalat bustul lui Eminescu.
 
“Doamna directoare ne-a dat această veste vineri dimineața, la ora 8:00, iar noi am anunțat imediat poliția, care a început operațiunile de căutare a indivizilor care l-au decapitat pe Eminescu. Aceștia au vandalizat bustul și au fugit cu tot cu capul poetului. Bustul a fost instalat joi, în fața Muzeului Etnografic din Hliboca, urmând ca sculptorii să aplice astăzi (vineri, nota red.) un ultim strat de vopsea, iar sâmbătă, când se împlinesc 124 de ani de la moartea lui Eminescu, să aibă loc ceremonia de dezvelire a monumentului” - a precizat Nicolae Șapcă.
 
Bustul a fost realizat cu sprijinul financiar al românilor din regiunea Cernăuți, la inițiativa Societății pentru Cultura Românească“Mihai Eminescu”. Șapcă a subliniat că proiectul s-a bucurat și de sprijinul autorităților, care au făcut demersurile necesare pentru ca monumentul să poatăfi instalat în fața Muzeului Etnografic, adoptând în acest sens o serie de hotărâri, conform legislației în vigoare.
 
Nicolae Șapcă a ținut să sublinieze că ceremonia dedicată comemorării a 124 de ani de la trecerea în eternitate a poetului național va avea loc, indiferent de circumstanțe.
 
“Sunt convins că, până mâine, capul lui Eminescu va fi găsit. În caz contrar, vom face tot posibilul să rezolvăm cumva aceastăsituație. Ceremonia, însă, va avea loc, sâmbătă, la ora 12:00, în fața monumentului poetului, așa cum am programat inițial, în prezența românilor, a autorităților și a oficialilor de la Consulatul României la Cernăuți” – a subliniat Nicolae Șapcă, vicepreședintele Societății pentru Cultura Românească“Mihai Eminescu”.
 
Sergiu Dan
************************************************************************
SURSA II:
http://www.tocpress.info/reactia-guvernatorului-de-cernauti-in-urma-vandalizarii-bustului-lui-eminescu/
 
Reacția guvernatorului de Cernăuți în urma vandalizării bustului lui Eminescu
 
Șeful Administrației Regionale de Stat Cernăuți, Mihailo Papiev, condamnă incidentul petrecut în noaptea de 13 spre 14 iunie la Hliboca, unde bustul poetului Mihai Eminescu a fost vandalizat cu doar o zi înainte de a fi dezvelit în mod oficial de către Societatea pentru Cultura Românească “Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți.
Papiev califică acest incident ca fiind unul extrem de rușinos și subliniază că anumite forțe politice doresc să perturbe situația social-politică din Nordul Bucovinei și, în cele din urmă, să împiedice integrarea europeană a Ucrainei.
Știu foarte bine cine și de ce a făcut acest lucru. Înțeleg, de asemenea, de ce s-a întâmplat așa ceva tocmai acum, după discuțiile destul de constructive cu partenerii noștri români, francezi și germani, din cadrul Dialogului Bucovinean, desfășurat la Suceava și în Germania. Aceste acțiuni au loc în contextul întâlnirilor de succes ale președintelui Viktor Ianukovici de la summitul din Bratislava, unde au existat semnale clare că europenii ne așteaptă în UE. Iar noi vom fi, totuși, în UE. Acest lucru nu convine liderilor anumitor forțe politice ale țării și din vecinătatea apropiată, ei doar vorbesc despre integrarea europeană, însă încearcă să perturbe acest proces complex. Și fac acest lucru tocmai acum, în ajunul vizitei la Cernăuți a unui secretar de stat din Ministerul Afacerilor Externe al României” – a menționat guvernatorul de Cernăuți.
Condamn ferm actul de vandalism politic și fac apel la organele de aplicare a legii să investigheze incidentul, cât mai curând posibil și să pedepsească pe cei responsabili. Solicit, de asemenea, să se efectueze toate lucrările de remediere, astfel încât bustul marelui poet și cernăuțean Eminescu să fie dezvelit mâine, 15 iunie, așa cum a fost planificat inițiat” – a adăugat Mihailo Papiev, șeful Administrației Regionale de Stat Cernăuți.



Sergiu Dan
Fotografie trimisă de Nicolae Șapcă, preluată de pe Euromedia
***************************************************************************
SURSA : http://www.tocpress.info/senatorul-viorel-badea-indignat-de-vandalizarea-bustului-lui-eminescu-din-hliboca/
 
Senatorul Viorel Badea, vicepreședintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, își exprimă îngrijorarea și indignarea cu privire la incidentul petrecut în noaptea de joi spre vineri la Hliboca (Adâncata), în regiunea Cernăuți, unde persoane necunoscute au vandalizat bustul poetului Mihai Eminescu.
Îmi exprim îngrijorarea față de incidentul de la Hliboca și solicit public autorităților competente din Hliboca să ia măsurile necesare în acest caz, astfel încât cei care au comis această infracțiune să fie trași la răspundere. Aceste acțiuni nu fac altceva decât să demonstreze ura față de națiunea română a unor indivizi care nu conștientizează importanța menținerii identității naționale în primul rând prin cultură.


Totodată, fac un apel la organizațiile românești din regiunea Cernăuți, la românii din întreaga Ucraină, să se solidarizeze în jurul acestui caz și să solicite imperativ autorităților să întreprindă toate măsurile necesare pentru identificarea persoanelor care au comis această ilegalitate” – se arată în nota de protest a senatorului Viorel Badea.
**************************************************************************************************************************
http://www.tocpress.info/bustul-vandalizat-al-lui-eminescu-de-la-hliboca-a-fost-refacut-temporar-2/

Bustul vandalizat al lui Eminescu de la Hliboca a fost refăcut temporar
Posted by Redactia TOCpress on 14/06/2013
 
Bustul poetului Mihai Eminescu de la Hliboca (Adâncata), vandalizat noaptea trecută, a fost refăcut temporar și va fi dezvelit sâmbătă, cu ocazia comemorării a 124 de ani de la moartea poetului – transmite jurnalistul Iurie Levcic de la Cernăuți.
În după amiaza zilei de 14 iunie, bustul a fost refăcut temporar și a fost amenajat spațiul unde se va desfășura evenimentul de sâmbătă. Totodată, au fost luate măsuri necesare pentru paza monumentului.
În noaptea de 13 spre 14 iunie, la Hliboca, persoane necunoscute au vandalizat bustul lui Mihai Eminescu, instalat acolo de Societatea pentru Cultura Românească “Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, cu doar o zi înainte de a fi dezvelit în mod oficial cu ocazia comemorării a 124 de ani de la trecerea în neființă a poetului.
Acest act de vandalism a fost condamnat și de guvernatorul regiunii Cernăuți, Mihailo Papiev, care a făcut apel la organele de aplicare a legii să investigheze incidentul rușinos cât mai curând posibil și să pedepsească pe cei responsabili. De asemenea, guvernatorul a solicitat autorilor să se efectueze lucrările de refacere a bustului, astfel încât acesta să fie dezvelit mâine, 15 iunie, așa cum a fost planificat inițial.
Jurnaliștii redacției emisiuni TV în limba română de la postul de Televiziune Cernăuți ne oferă câteva imagini cu lucrările de refacere a bustului.


Comments

D. Pavel said…
...sa le fie rusine celor care au facut-o! e bine ca oficialitatile ucrainiene au dezaprobat in media acest gest primitiv...

Popular posts from this blog

Razboiul nevazut al evreilor sionisti

Planul evreilor khazari- o scrisoare uimitoare din 1928

Înfiintarea parlamentului Evreiesc European (EJP)