STEAGUL CU CAPUL DE LUP
Dumitru
Almas
Cel mai viteaz şi mai înţelept rege al
dacilor, stramoşii noştri, a fost Decebal. Încă de pe când era băieţas era
curajos, drept, cinstit, milos cu cei în
suferinţă.
Si vreau să vă spun că nu numai cu
oamenii, ci şi cu animalele se purta cu grijă şi milă. Într-o zi, umblând cu
prietenul său Duran prin pădurile din preajma Sarmizegetusei, a găsit un pui de
lup cazut într-o prăpastie. Era mic, abia făcea ochi şi în cădere îşi rupsese un
picior. Tremura, scheuna, părea gata să
moară.
Decebal l-a dus în cetate, i-a legat
piciorul rupt între lopăţele şi l-a adăpostit într-o şură. Când s-a vindecat, a
crescut mai mare şi mai voinic decât un câine ciobanesc. Era domesticit, blând
cu cei buni şi aprig cu cei rai. Avea părul sur, aspru, gât gros, picioare
puternice şi colţii ascuţiţi. Când se înfuria, scotea un scheunat subţire, ca un
şuier, de care toţi câinii şi chiar oamenii se înspăimântau. Poate de aceea
Decebal l-a numit Şuier şi l-a învăţat să adune vânatul săgetat de el în
pădure.
Odată, pe vreme de iarnă cu nameţi mari,
Decebal s-a răzleţit de ceata vânatorilor. Şi iaca, într-o poiană, s-a năpustit
asupra lui o ceată de lupi flămânzi. În primele clipe Şuier şi-a sticlit ochii,
parca bucuros că-şi vede fraţii.
Decebal, langa tulpina unui fag, şi-a tras
sabia cu varful curbat, să se apere de fiare. L-a chemat pe Şuier să-i fie de
ajutor. Lupul îmblanzit i-a venit la picioare. Dar haita de lupi a înconjurat
copacul.
Primul lup care a atacat a fost prins în
curbura sabiei de tanarul prinţ şi crestat în ceafă. Ceilalţi lupi se pregăteau
să sară... Deodată, Şuier s-a repezit între lupi, începând o luptă aprigă cu ei,
scurmând si spulberand zăpada. Dar lupii erau numeroşi şi au prins să-l sfâşie
cu colţii. Decebal, urcat in fag, îi străpungea cu săgeţile şi haita s-a retras
în pădure, urland a paguba.
Scorilo, tatăl lui Decebal, s-a minunat de
curajul fiului sau.
- Tata, Şuier m-a
salvat!...
Atunci toţi l-au vazut pe Şuier zăcând
între cei patru lupi săgetaţi, care înroşiseră
zăpada.
Şuier n-a mai trait. A murit privindu-şi
stăpânul pe care l-a apărat cu
credintă.
Tânărul i-a cerut unui meşter fierar să-i
făurească din aramă un cap de lup, cu gura căscată, un cap ca al lui Şuier. Un
cojocar a cusut din pielicele de ied un fel de punga lunga de trei coţi, care,
prinsa de capul de lup de arama pus într-o prajina de fier, şuieră în bataia
vântului.
Aşa s-a făcut steagul de luptă al
dacilor.
Comments