Sfatul lui James Mirrlees, laureat al Premiului Nobel pentru economie, pentru România: „Ieşiţi din UE!“
Britanicul James Mirrlees, laureat al Premiului Nobel pentru
economie în 1996 care a predat la universităţile din Oxford şi Cambridge,
consideră că cea mai bună soluţie pentru România este ieşirea din Uniunea
Europeană. Mai mult, intelectualul britanic susţine că nu poate identifica alte
soluţii, atât timp cât România se află în „cămaşa de forţă” a Uniunii
Europene.
"Read More"
„Te
poţi gândi cum să schimbi lucrurile, dar e greu să oferi un sfat, sunteţi într-o
încurcătură destul de serioasă. Răspunsul radical ar fi ieşirea din UE”, a
declarat Sir James Mirrlees pentru caleaeuropeana.ro.
Întrebat dacă aceasta ar fi cea mai bună soluţie pentru România în
momentul de faţă, britanicul a răspuns: „Cred că este soluţia care ar reduce
şocul cel mai bine. Pentru ca să devină posibil să faci lucruri precum
construirea unor şosele, spre exemplu, sau să te descurci cu mai puţini bani,
pentru că ai nevoie de bani ca să faci ceva şi nu poţi face nimic pentru că
toate rezervele de bani sunt controlate de alte bănci. Aşa că aceasta este
varianta cea mai bună de ajustare a costului forţei de muncă. Se va devaloriza
mai mult decât prin tăierile date de Guvern, iar aşa nu mai trebuie tăiate
salariile pentru funcţionarii publici. Aşa sunteţi şi capabili să vă extindeţi
şi să creşteţi ocuparea forţei de muncă. Dar îmi este greu să mă gândesc la alte
soluţii cât timp sunteţi în «cămaşa de forţă» a Uniunii Europene”.
„Rădăcinile voastre sunt clătinate, iar acestea nu se pot repara,
nu poţi repara sursa de putere. Aceste condiţii impuse de Germania reflectă
dorinţa de reducere a cheltuielilor fiscale ale ţărilor şi de reducere cât mai
mult posibil a şanselor de default, fără să îşi facă griji de alte probleme,
precum şomajul. Oamenii nu văd cu ochi buni rezultatele şi văd că acum este mai
rău decât era înainte. Ceva trebuie făcut, însă nu acum”, a mai declarat
Mirrlees.
James
Mirrlees este un economist scoţian, care în 1996 a primit Premiul Nobel. Doi ani
mai târziu, a fost numit cavaler de regina Marii Britanii. Mirrlees este
profesor emerit al Universităţii Cambridge şi a predat la mai multe universităţi
de prestigiu din lume.
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=2JyDO4WgFi8
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=2JyDO4WgFi8
Comments