Cui trebuie să cerem iertare pentru crimele străbunilor arieni intoxicaţi cu otrava judeo - creștină?
a. După recunoaşterea oficială a creştinismului ca religie de stat, în secolul 4 e.n.,
judeo
-
creştinii
europizi au declanşat o sângeroasă prigoană împotriva păgânilor, ucigând câteva zeci de
milioane de oameni nevinovaţi,
din propriile popoare, precum şi din c
ele cucerite. Numai
Vladimir al Kievului a ucis câteva sute de mii de slavi care au refuzat să treacă prin apă, pentru a
se creştina. Grecii şi romanii au ucis şi au schilodit păgâni chiar din propriile familii. Spaniolii
creştini au măcelărit evrei şi mau
ri. Popoarele germanice din nord, care
-
şi divinizau zeii
străbuni, au fost înşelate să se creştineze pe cele mai diverse căi. De exemplu, adoratorilor
zeului Odin li s
-
a spus că „fecioara” Maria era verişoară cu zeul lor suprem.
b. După scindarea judeo - cr eştinismului în catolicism si ortodoxie, alte zeci de milioane de arieni au murit în lupte fratricide. În treacăt fie spus, dacă Jeshua (Christos) ar fi fost fiul lui Dumnezeu, religia sa nu s - ar fi scindat niciodată şi n - ar fi permis celor care o practica u să se ucidă şi să se schilodească între ei. Invazia catolică din Constantinopole a lui Baldovin (Baudouin) de Flandra a determinat moartea mai multor judeo - creştini ortodocşi decât au ucis turcii la ocuparea acestui oraş. Numai intervenţia ţarului daco - r omân Ioniţă Caloian a oprit lichidarea integrală a ortodocşilor din Constantinopole.
În Dacia nu s - au semnalat măceluri religioase de păgâni, deoarece populaţia daco - română şi - a păstrat vechile credinţe şi superstiţii, până în urmă cu vreo două secole. Dac o - românii priveau la slujbele judeo - creştine, ţinute în limba greacă şi slavonă, ca la un soi de spectacol, fără a înţelege o iotă din ce se spunea. Luminosul Domn Alexandru Cuza a întrerupt tributul către muntele Athos şi a secularizat averile mănăstireşt i. Abia în timpul regelui Carol I, Biserica ortodoxă română a devenit autocefală şi şi - a tradus textele în limba română. Nici în prezent, acestea nu sunt studiate măcar de 10% din populaţia care se declară formal judeo - creştină, de dragul sărbătorilor şi a tradiţiilor amestecate (creştino - păgâne). Numai adepţii unor secte (Martorii lui Iehova, adventiştii, penticostalii etc.) studiază textele de bază ale judeo - creştinismului, Vechiul si Noul Testament, însușindu - și aberaţiile şi blasfemiile cu titlul de ade văr. Desigur, alături de ei, circa 40 - 50 de mii de teologi (preoţi, călugări, călugăriţe) studiază abominabilele texte şi intoxică populaţia cu tot soiul de vedenii străine de sufletul curat, puternic şi cinstit de daco - român.
Cruciadele şi „războaie le sfinte” au determinat moartea a mai mult de 150 de milioane de oameni. Numai cele două războaie mondiale, purtate mai ales între creștini, au secerat circa 110 milioane de vieți. Beligeranţii se închinau aceluiaşi zeu, Isus Christos, dar s - au ucis între ei ca fiarele. Dacă Jeshua, zeificat drept Fiul Domnului şi parte din „sfânta treime”, este într - adevăr parte din Divinitate, de ce nu a oprit aceste războaie măcar între adepţii săi, prin schimbarea gândurilor belicoase ale liderilor politico - militari? N - a putut - o face, deoarece nu este parte din Divinitate, nici vreo fiinţă semidivină. A fost un simplu sălbatic mistic, xenofob şi intolerant, zeificat de nişte indivizi ignoranţi şi iresponsabili.
Pavel Corut

Comments