JOC PERICULOS –RAZBOIUL GEOFIZIC
Multumesc
mult.
Iata
un semnal de alarma ce ar trebui sa fie intens mediatizat si supus dezbaterilor
publice!, ba chiar sa constitue subiect de campanie
prezidentiala!
Sustine
un potential sau actual "presedinte" de stat un asemenea
joc?!
Ore
cei care se pretaeaza la acest "joc periculos " nu sunt criminali nebuni si ar
tebui sa fie inchisi daca nu executati!
Ar
fi bine daca s-ar fi pastrat numele autorului! si nu al
postasului
Virgil
Ciuca
Joc
periculos,
salvare
sau distrugere?!
Nori
ciudaţi, spirale pe cer, fenomene meteo bizare.
Program ştiinţific de cercetare a
ionosferei
sau act de vandalism global?
Realitate
sau ficţiune?
12
mai 2008 – Cutremur cu magnitudinea de 7,9 grade
pe scara Richter în China, provincia Sichuan. La o
lună de la catastrofă, autorităţile estimează în
jur de 28.000 morţi. Dispăruţii încă nedescoperiţi
nu se mai pot afla în viaţă după atâta vreme.
Martori oculari declară că au observat lumini
ciudate pe cer înainte cu câteva minute de
începerea seismului.
12
ianuarie 2010 – Cutremur cu magnitudinea de 7,0
grade pe scara Richter în Haiti, epicentrul în
apropiere de capitala Port-au-Prince. Numărul
total de victime apreciat la 230.000 morţi,
300.000 răniţi și 1.000.000 de oameni rămași fără
adăpost. Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez,
declară că nu este vorba decât despre un test
scăpat de sub control al marinei americane.
Politologul Claudia von Werlhof din cadrul
Universităţii de Politologie din Innsbruck susţine
că seismul a fost provocat în mod
artificial.
11
martie 2011 – Cutremur cu magnitudinea 9,0 grade
pe scara Richter în Japonia, epicentrul în
regiunea Tohoku, Oceanul Pacific. Seismul,
considerat drept cel mai puternic din istoria
Japoniei, provoacă valuri tsunami înalte de zece
metri. Centrala nucleară de la Fukushima devine o
bombă cu ceas. O ipoteză șocantă circulă pe
forumurile de specialitate: Japonia nu a fost
victima unei catastrofe naturale, ci a fost
atacată chiar în timpul unei proceduri ciclice de
„revizie” a reactorului, când multe dintre
protocoalele de securitate erau dezactivate. La
prima vedere, totul pare un scenariu SF, dar
adepţii teoriei conspiraţiei susţin că un astfel
de atac nu ar fi o noutate. Suspecţii principali:
SUA, Rusia şi China. Arma folosită? Mult
controversatul dispozitiv
HAARP.
High-Frequency
Active Auroral Research Program
(Program Activ Auroral de Cercetare cu Frecvenţe
Foarte Înalte), demarat în 1992 la Institutul de
Geofizică al Universităţii Alaska din Fairbanks,
este un proiect știinţific creat pentru
determinarea comportamentului ozonului, azotului
și ionilor la bombardamentul radiaţiei solare și
cosmice, precum și la emisia de radiaţii de înaltă
sau joasă frecvenţă de pe Pământ. Bugetul anual
recunoscut în mod oficial este de 30 de milioane
de dolari, deşi se pare că în realitate finanţarea
este mult mai mare. Titularul de proiect este
Departamentul Apărării al Statelor Unite,
respectiv US Navy și US Air
Force.
Într-o zonă arctică aflată la 320 de kilometri est de oraşul Anchorage din Alaska, Pentagonul a ridicat un puternic transmiţător proiectat să trimită mai mult de 3.000 de megawaţi în straturile superioare ale atmosferei.
HAARP
utilizează un echipament terestru constituit
dintr-o reţea de antene. Acest sistem de antene
speciale de mare putere este descris de către unii
oameni de știinţă drept „o teribilă armă
geofizică, strategică şi cosmică de energie
dirijată”, „o reeditare a proiectului Star Wars
într-o formă mult mai economicăși, în acelaşi
timp, mult mai periculoasă, capabil să provoace
schimbarea vremii, producând ploi torenţiale,
uragane, inundaţii și chiar
cutremure”.
Într-o
formulare simplificată, dispozitivul HAARP este un
radiotelescop inversat, în sensul că antenele
trimit semnale în loc să le primească. Această
tehnologie foloseşte fascicule de unde radio
extrem de puternice care încălzesc unele zone ale
ionosferei pentru a le împinge în sus. Undele
electromagnetice sunt apoi reflectate către
Pământ, penetrând absolut orice, cu sau fără
viaţă.
Proiectul
similar european numit EISCAT, acronim al European
Incoherent Scatter Scientific Association, este
amplasat în Norvegia şi Suedia. Ţările
participante sunt Marea Britanie, Germania,
Norvegia, Suedia, Finlanda, China și Japonia.
Rusia a dezvoltat propria bază de cercetare a
ionosferei, denumită SURA, la Vasilsurk. Numeroşi
savanţi şi experţi în armament, cât şi deputaţi ai
Parlamentului European, se arată deosebit de
preocupaţi de dezvoltarea acestui proiect. Gratan
Healy, expert în energie și consilier al OSCE, a
dezvăluit că este foarte posibil să reprezinte
„arma finală” ce poate duce la sfârşitul
civilizaţiei umane, mărturisind faptul că
„războiul geoclimatic a devenit o
realitate”.
Richard
Williams, de la Laboratorul Davis Sarnoff,
Princeton, este mult mai
categoric:
„HAARP
constituie un act iresponsabil de vandalism
global. Pe lângă experimente de modificări
climaterice s-au realizat pene totale de curent și
suspendarea comunicaţiilor fără ca nimeni să fie
tras la răspundere datorită secretizării totale a
operaţiunilor militare. Practic, prin programul
HAARP se experimentează manipularea vremii, uriaşe
explozii în scoarţa terestră declanşatoare de
mişcări tectonice, plus utilizarea sistemelor de
comunicaţii şi de energie electrică drept arme
strategice. Nu întâmplător administraţia Bush a
refuzat să semneze Acordul de la Kyoto privind
combaterea încălzirii generale a temperaturii pe
Terra.” Dr. Daniel Winter, fizician din
Waynesville, Carolina de Nord, afirmă că „este
foarte probabil ca asocierea dintre emisiile de
înaltă frecvenţă ale sistemului HAARP şi
frecvenţele naturale extrem de joase ale Terrei să
declanşeze efecte secundare imprevizibile cum ar
fi dereglarea echilibrului ecologic sau folosirea
sa ca terorism ecologic”, remarcând faptul că „de
la descoperirea tehnicii radiofonice direcţionale
se constată dispariţia coniferelor şi a
foioaselor”.
De-a
lungul timpului, SUA a experimentat diverse
proiecte privind proprietăţile și utilizarea
undelor electromagnetice – Argus în 1958, Starfish
în 1962, Solar Power Satellite în 1968 și 1978,
Space Shuttle Experiments în 1985, Mighty Oaks în
1986, Desert Storm în 1991, Alliate Force în 1999
– ce aveau drept scop distrugerea comunicaţiilor
inamicului folosind ionosfera și undele
electromagnetice. Dacă armata americană, în
colaborare cu Universitatea Fairbanks din Alaska,
poate demonstra că noua tehnologie de tip HAARP
este funcţională şi sigură, ambele au de câştigat.
Armata obţine un scut protector relativ ieftin,
iar universitatea se poate lăuda cu cea mai
spectaculoasă manipulare geofizică de la
exploziile în atmosferă ale bombelor
nucleare.
Pe
10 decembrie 2009, o spirală albastră ciudată şi-a
făcut apariţia pe cerul Norvegiei. Unii oameni de
ştiinţă afirmă că n-a fost decât rezultatul unui
experiment HAARP care a găurit ionosfera,
producând pătrunderea şi mărirea puterii de
penetrare a razelor cosmice
nocive.
Sistemul
HAARP se bazează pe cercetările fizicianului
Bernard J. Eastlund, care a dezvoltat studiile lui
Nikolas Tesla, autorul unei teorii conform căreia
Pământul este un conductor uriaș și sigur, dând
posibilitatea organizării sistemului de
telecomunicaţii. Brevetul american al lui
Eastlund, Metodă şi aparatură pentru alterarea
unei regiuni din atmosfera, ionosfera şi
magnetosfera Pământului,a fost etichetat ca
secret timp de un an. Prin încălzitorul ionosferic
Eastlund, radiaţia frecvenţei radio este
concentrată şi focalizată într-un punct din
ionosferă, trimiţându-se astfel o cantitate de
energie de 1 Watt/cm3, comparativ cu alte
dispozitive capabile să producă doar o milionime
de Watt. „Controlul vremii este posibil, spre
exemplu, prin modificarea tiparului vânturilor din
atmosfera superioară. Pot avea loc modificări
moleculare ale atmosferei astfel încât să se
obţină efecte pozitive asupra mediului. Pe lângă
schimbarea propriu-zisă a compoziţiei moleculare a
unei regiuni atmosferice, poate fi mărită
concentraţia unei anumite molecule sau a anumitor
molecule. De exemplu, concentraţiile de ozon și
azot din atmosferă pot fi mărite artificial.
Încălzitorul ionosferic de mare putere ar putea
controla vremea pe principiul aflat la baza uneia
dintre invenţiile lui Nikolas Tesla și anume
rezonanţa care influenţează sistemele planetei.
Dacă sistemul HAARP ar funcţiona la capacitate
deplină, s-ar putea induce schimbarea climei unei
întregi emisfere.”
Pe
25 iunie 2011, un ciudat nor rotativ pe orizontală
a fost vizibil pe o plajă din Florida, un fenomen
care apare tot mai des pe tot
globul.
Zbigniew
Brzezinski, fost consilier pe probleme de
securitate naţională al Preşedintelui Carter, a
scris și el despre folosirea emiţătorilor de
fascicule puternice de energie în războiul
geofizic şi climatic, indicând modul în care pot
fi cauzate aceste efecte. Prin adăugarea de
energie în mediul nostru înconjurător se pot
obţine efecte puternice. Totuşi, omenirea a
adăugat deja mediului cantităţi substanţiale de
energie electromagnetică, fără a şti care este
masa critică. Oare aceste adăugări nu au avut nici
un efect sau există o cantitate cumulativă de la
care stricăciunile sunt ireversibile? Este HAARP
încă un pas al unei călătorii fără întoarcere? Ne
aflăm oare pe punctul de a ne îmbarca într-un
experiment energetic ce va elibera alţi demoni din
cutia Pandorei?
În
rapoartele Congresului american se vorbeşte despre
utilizarea sistemului HAARP pentru penetrarea
Pământului prin semnale reflectate de ionosferă.
Aceste semnale vor fi folosite pentru a privi în
interiorul planetei până la o adâncime de mulţi
kilometri, în scopul de a localiza depozite de
muniţii și tuneluri subterane ori zăcăminte
naturale precum petrolul. Problema constă în
faptul că frecvenţa necesară pentru radiaţiile de
penetrare a Pământului se află în gama care ar
putea avea efecte profunde asupra migraţiei
peştilor şi animalelor sălbatice, migraţie ce se
bazează pe câmpuri energetice neperturbate pentru
parcurgerea traseelor fireşti. Într-un interviu
recent, dr. Elizabeth Rauscher, om de știinţă
independent, cu o carieră vastă şi impresionantă
în domeniul fizicii marilor energii, afirmă despre
programul HAARP: „Se vor pompa cantităţi imense de
energie într-o configuraţie moleculară extrem de
delicată ce alcătuieşte structura
multistratificată pe care o numim ionosferă”,
explicând faptul că ionosfera este predispusă la
reacţii catalitice. Dacă se modifică o mică parte,
se poate produce o schimbare
majoră.
Dr.
Daniel Winter, fizician din Waynesville, Carolina
de Nord, susţine că este foarte probabil ca
asocierea dintre frecvenţele înalte ale sistemului
HAARP şi frecvenţele naturale extrem de joase să
declanşeze efecte secundare nebănuite. Se vorbeşte
despre dezechilibre provocate deja de epoca
industrială şi atomică, în special de iradierea
mediului înconjurător cu particule mici de mare
viteză comparabile „cu nişte titireze minuscule”.
Nivelul nenatural de mişcare a particulelor de
energii înalte din atmosferă şi din centurile de
radiaţii care înconjoară Pământul, numite
centurile Van Allen, este răspunzător de
schimbarea vremii. Pe de altă parte, Pământul îşi
descarcă excesul de căldură şi îşi recapătă
echilibrul prin cutremure şi activitate vulcanică.
„Starea energetică anormală a Terrei şi a
atmosferei sale poate fi comparată cu o baterie de
maşină supraîncărcată, cu fluxul normal de energie
blocat, rezultatul fiind puncte fierbinţi, arcuri
electrice, crăpături fizice şi turbulenţă generală
generată de energia blocată ce încearcă să
iasă.”
Oamenii
de știinţă lucrează de 20 de ani la metodele
războiului geoclimatic, pe care îl numesc
eufemistic „modificarea vremii”. Americanii
recunosc că în timpul războiului din Vietnam au
cheltuit sume importante pentru desfăşurarea
Operaţiunii Popeye, prima aplicaţie a războiului
climateric. În 1967, Pentagonul a încercat să
prelungească artificial sezonul ploilor musonice
şi să blocheze prin inundaţii de mare amploare
principalul drum de aprovizionare al forţelor
comuniste din Vietnamul de Sud. Ministerul
Apărării al SUA a oferit exemple de studii de
manipulare a fulgerelor şi a uraganelor prin
proiectele Skyfire şi Stormfury. S-au avut în
vedere tehnologii complicate care să producă
efecte pe scară mare. Studierea căilor de a
provoca şi detecta cutremure a reprezentat în urmă
cu zeci de ani o parte din proiectul Prime Argus.
Finanţarea acestui proiect a fost acordată de
Defense Advanced Research Projects Agency, DARPA,
acum cu acronimul ARPA. În 1994, aviaţia militară
americană şi-a făcut public planul Spacecast 2020
care include controlul vremii, cu observaţia că
„folosirea tehnicilor de modificare a mediului
pentru a distruge sau produce pagube unui alt stat
este interzisă“.
În
1958, consilierul şef al Casei Albe pe teme legate
de modificarea vremii, căpitanul Howard T.
Orville, a afirmat că Ministerul Apărării al SUA
studiază „moduri de manipulare a sarcinilor
electrice ale Pământului şi cerului, așadar de
influenţare a vremii, prin folosirea unui fascicul
electronic pentru ionizarea sau deionizarea
atmosferei deasupra unei suprafeţe date“. În 1966,
profesorul Gordon J. F. MacDonald, director
adjunct al Institutului de Geofizică şi Fizică
Planetară de la Universitatea din Los Angeles,
consilier ştiinţific al Preşedintelui Johnson, a
publicat lucrări cu privire la folosirea
tehnologiilor de control al mediului în scopuri
militare, făcând un comentariu revelator: „Cheia
unui război geofizic constă în identificarea
instabilităţilor mediului, astfel încât prin
adăugarea unei cantităţi mici de energie să se
elibereze cantităţi mult mai mari de energie.”
MacDonald avea mai multe idei de folosire a
mediului ca pe un sistem de armament şi a
contribuit la ceea ce era un vis, pentru acea
vreme. În capitolul Cum să distrugem mediul din
cartea În cazul în care nu obţinem pacea, descrie
cum se poate folosi manipularea vremii,
modificarea climei, topirea sau dislocarea
calotelor polare, tehnicile de diminuare a
stratului de ozon, ingineria cutremurelor,
controlul valurilor oceanice şi manipularea
undelor cerebrale prin folosirea câmpurilor
energetice ale planetei, susţinând că aceste
tipuri de arme sunt practic nedetectabile de către
victime. Este oare HAARP acea
armă?
HAARP
bombardează ionosfera acolo unde ea este relativ
instabilă. Un aspect care nu trebuie uitat este
acela că ionosfera este un scut electric activ
care protejează planeta de bombardamentul constant
cu particule de energie ridicată din spaţiu.
Această plasmă conductoare, împreună cu câmpul
magnetic al Pământului, captează plasma electrică
din spaţiu şi o împiedică să ajungă direct la
suprafaţa terestră, afirmă Charles Yost de la
Dynamic Systems, Leicester, Carolina de
Nord:
„Dacă
ionosfera este profund afectată, atmosfera de
dedesubt va reacţiona.” Tot el declara într-un
interviu că există o conexiune electrică foarte
puternică între ionosferă şi partea din atmosferă
unde se formează vremea, denumită și atmosfera
inferioară. Rezonanţa armonică în reţeaua
electrică, un efect electric creat de om, produce
căderea particulelor încărcate electric din
centurile de radiaţie Van Allen, iar ionii care
cad creează cristale de gheaţă ce duc la formarea
norilor de ploaie.
Ce
face HAARP? Energia lansată de încălzitorul
ionosferic nu e mare prin comparaţie cu totalul
energiei din ionosferă, dar documentele HAARP
recunosc că pot fi eliberate cantităţi de mii de
ori mai mari de energie decât cele luate în calcul
până acum. La fel ca în cazul „cheii războiului
geofizic” a lui MacDonald, efectele „nonliniare”
ale încălzitorului ionosferic înseamnă un impuls
iniţial mic cu un efect mare. ,,Schimbările în
câmpul electric al Pământului rezultate în urma
unei explozii solare ce modulează conductivitatea
pot avea un efect greu de detectat asupra vremii;
situaţia poate fi diferită atunci când schimbările
în câmpul electric sunt cauzate de o ionizarea
artificială.”
Energia
uriaşă generată prin amplificarea de milioane de
ori a undelor radio poate distruge orice obiect
staţionar sau în mişcare în orice loc de pe
Pământ. (ⓒ
Jason Weingart–
http://www.lightningfastmedia.com/)
În
ultimii ani, asistăm la modificări drastice din
punct de vedere climatic. Ploi torenţiale, vânturi
puternice, căderi masive de zăpadă, secetă,
uragane, cutremure, alunecări de teren. Singura
explicaţie pe care o primim este încălzirea
globală a planetei. Posibilitatea folosirii
fenomenelor meteo ca armă şi manipularea acestora
în interes propriu pare a fi pură ficţiune. Însă
după decenii de controverse, comunitatea
ştiinţifică internaţională recunoaşte astăzi
aproape unanim primejdia catastrofală a
schimbărilor climatice provocate de mâna omului.
Manipularea fenomenelor meteorologice ar putea
deveni cea mai devastatoare tactică în războaiele
viitorului.
Deşi
rareori se recunoaşte în reuniunile ştiinţifice,
există în momentul de faţă o nouă generaţie de
arme electromagnetice sofisticate. Conform unui
document al US Air Force, intitulat AF 2025 Final
Report, războiul climateric oferă o vastă
aplicaţie în domeniul manipulării climei, punând
inamicul să se confrunte cu inundaţii
devastatoare, uragane de mare intensitate, secete
prelungite şi cutremure cu grad mare pe scara
Richter. „Modificările artificiale ale climei au
devenit acum parte componentă a securităţii
interne şi internaţionale, având inclusiv
aplicaţii defensive și putând fi utilizate în scop
de descurajare. Capacitatea de a provoca
artificial precipitaţii intense, ceaţă densă şi
furtuni de mare intensitate, ori de a produce o
climă artificială în anumite zone precise sau un
cutremur de mare intensitate fac parte acum din
setul de tehnologii
disponibile”.
Până
la urmă, tehnologiile revoluţionare pot fi
utilizate pentru vindecarea şi ajutorarea
umanităţii. Oamenii și-au dorit dintotdeauna să
poată controla vremea pentru a nu mai depinde de
capriciile unor zei neîndurători. De la săgeţile
trimise în văzduh și până la rachetele moderne
pentru spargerea norilor, mulţi au încercat să
influenţeze clima. Dar ce se întâmplă dacă ne
jucăm cu lucruri pe care nu le putem controla?
Răspunsul acestei întrebări este probabil vital
pentru supravieţuirea rasei
umane.
|
Comments