Demisia Papei, efectul unui raport secret?

 12 februarie 2013
Elena Dumitru

Papa Benedict al XVI-lea a incercat emanciparea Papalitatii
Decizia Papei Benedict de a se retrage din functie ar putea fi rezultatul unei serii de factori care au culminat cu esecul reformarii Curiei Romane, aparatul administrativ al Vaticanului, si cu un raport secret elaborat de trei cardinali in urma scandalului supranumit „Vatileaks“.
 
„In contextul in care nu a reusit reformarea Curiei Romane, Benedict al XVI-lea a ajuns la o concluzie amara: pleaca el, se schimba el. Este vorba de sacrificiul extrem, traumatic, al unui pontif intelectual invins de un aparat administrativ prea acaparat de putere si prea autoreferential pentru a fi reformat. Papa Benedict a incercat o emancipare a Papalitatii şi a Bisericii Catolice (...); ansa a devenit o victima“, scrie, intr-un editorial, Sera Massimo Franco, expertul „Corriere della Sera“ pe problemele Vaticanului.

INVINS DE SISTEM

„Asistam acum la un simptom extrem, final, irevocabil al crizei unui sistem de conducere si unei forme a papalităţii. Este vorba de revolta unui Sfânt Parinte fata de o deriva a unei Biserici-institutie care in ultimii ani a trecut de la statutul de «maestru al vietii» la cel de «pacatos». O lunga serie de conflicte, manevre, tradari sub cupola Catedralei San Pietro“, subliniaza „Corriere della Sera“.

Publicatia italiana vorbeste si despre un presupus „raport secret“ elaborat de trei cardinali si prezentat in urma cu cateva zile pe tema scandalului difuzarii de informatii confidentiale de catre fostul majordom papal Paolo Gabriele.
Conform publicatiei „l Fatto Quotidiano“, evenimentele din ultimul an, inclusiv scandalul scurgerilor de informatii, ar fi fost o manevra a Suveranului Pontif pentru limitarea puterii secretarului de Stat Tarcisio Bertone, seful aparatului politic si diplomatic al Vaticanului.

Potrivit „l Fatto Quotidiano“, Bertone ar fi fost de fapt obiectivul central al scandalului supranumit „Vatileaks“. Într-o ultima decizie, Papa Benedict numise sase cardinali noneuropeni tocmai pentru a diminua influenta lui Bertone, care doreste un viitor papa italian, probabil Angelo Scola, Arhiepiscopul de Milano.

BOLILE PAPEI

Ieri au aparut informatii că Papa are instalat un pacemaker, iar de curand a fost supus unei interventii pentru inlocuirea bateriilor stimulatorului cardiac. Fratele lui Benedict al XVI-lea, Georg Ratzinger, a declarat pentru „Der Spiegel“ ca doctorii l-au sfatuit pe Suveranul Pontif sa evite călătorii transatlantice, iar acesta se gaqndea de mai multe luni sa se retraga.

La scurt timp după ce a preluat conducerea Bisericii Catolice, Benedict al XVI-lea a suferit un atac cerebral de o intensitate redusă. Se pare insa ca acesta nu era primul si ca Suveranul Pontif a mai avut astfel de episoade în anii 1990. In plus, el sufera de osteoartrita, care i-a afectat deja genunchii, gleznele si soldurile si foloseste o carja pentru a se deplasa.
 
 Sursa: www.adevarul.ro
NOTA
Poate ca si credinciosii ortodocsi vor cere demisia Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane pentru constructia "Catedralei Imbecilizarii Neamului" cat si pentru cele doua legi care au pus popimea deasupra legilor tarii
-averile popilor nu pot fi cercetate-concluzia fireasca este ca le-au dobandit ilicit poate chiar prin furt sau santaj!
-dosarele popilor de colaboratori cu politia politica nu pot fi nici cercetate si nici facute public! concluzia: popii au turnat
Biserica ortodoxa Romana se face vinovata de campania nefireasca de imbecilizare religioasa a poporului roman!
In Romania sunt mai multe biserici si mai multi popi decat scoli si profesori de romana! Biserica a devenit brusc cea mai bogata instituta din Romania! Cum oare ca popii nu au muncit si nici nu muncesc!?
Virgil Ciuca, New York

Comments

Anonymous said…
DOMNULE BURLACU

http://www.youtube.com/watch?v=nDfQG2MVBkI

de facut propaganda la DACIA HIPERBOEANA
Dr.Constantin Burlacu said…
D-le legionaro-sionisto-securist,daca vei mai folosi un limbaj de la satra,ori colectiv,ori kibut, impotriva D-lui Ciuca ori a altui alt colaborator de pe blogul meu, comentariile d’tale vor ajunge la cosul de gunoi. Jidanii nu denigreaza biserica crestina,pentru ca este cel mai bun mijloc cu care jidanii isi ating tinta de dominarea si sclavizarea lumii crestine, ori mai bine-zis a goimilor, adica a animalelor de munca pentru jidani.Catedrala nationala a neamului nostru este sanctuarul sacru de la Sarmisegetuza, nu ceea ce vor sa construiasca judeo-masono-crestinii in asezarea grecului Bucur, numit Bucuresti, pe banii amaratilor de crestini.Ar fi cazul sa te hotarasti cu cine esti, cu zeul geto-dacilor ZAMOLXIS ori cu dumnezeii abrahamitici si jidanul Isus Cristos, descenden al regelui jidan David.
Anonymous said…
Eu sunt urmasul lui Zamolxe,dar nu acela sciense fiction din cartile lui Pavel Corut,ci acel zeu care a existat pe vremea lui Decebal per Scorilo,fiul lui Scorilo.

Zamolxis,si preotii daci sunt inaintasii apostolului Andrei,care a increstinat poporul romanesc geto-dacic,iar Iisus Hristos este ruda cu Burebista si Zamolxe.Ideiile lui Iisus Hristos sunt identice cu religia sacra a geto-dacilor,care au fost un popor pasnic iubitor de adevar,dreptate,onoare.

Nu exista nici o dovada istorica,dar absolut niciuna,ca DECEBAL s-a sinucis,iar ca Imperiul Roman a ocupat Dacia felix,de fapt a ocupat doar o mica portiune din Dacia,iar Decebal din alte surse istorice ale maestrului Gheorghe Zamfir(care a avut acces la arhiva Vaticanului),s-a retras la DACII LIBERI,

si la carpi,la Dacii liberi din maramures si la COSTOBOCI,din neamul carora dumneavaostra va trageti originea Botosaniului.

Asadar latinitatea ca limba si zei imprumutati,zeita Bendis,Diana si alte vrajeli ieftine,au fost invatate ca limba straina,asa cum azi poporul romanesc geto-dacic invata engleza pentru a isi gasi un loc de munca,ori pentru a face o afacere cu strainii,ori pentru a vorbi pe internet.

Conform istoricului Neagu Djuvara din Paris-Franta,noi prin analize ADN putem demonstra clar ca nu suntem etnic rude nici macar 1 la suta cu italienii de azi.

Si acest lucru se confirma de istoricii care spun ca Doar sudul Daciei lui Decebal,adica Oltenia si putin din Ardeal-Banat au ajuns sub ocupatia militara romana.Iar legiunile romane ce au ocupat Dacia acea portiune,au provenit din Grecia de azi(MACEDONICA),si legiuni din zona arabeasca de azi si Iran.

Deci asadar nu exista nici o sansa ca noi sa fim rude cu italienii.Exista insa sanse ca noi sa fim rude cu geto-dacii liberi,care in 271 au eliberat Dacia,in timpul retragerii aureliene,retragere rusinoasa pentru un imperiu mondial,asemanator cu New World Order de azi,a imperiului Bilderberg cu centrul in New york la Roeffeler.

Asadar degeaba vorbim de jidani si religia lor,pentru ca vechiul testament este sinonim cu propaganda sionista de azi a holocaustului,prin care jidanii se victimizeaza,vorbind de razbunarea lui Dumnezeu Elohim-Adonai,impotriva contropitorilor contra jidanilor.In realitate insa,este vorba de spionajul specula si crimele jidanilor,de au ajuns Faraonii egiptului sa se sature de jidani,si sa-i puna la munca,la constructia de Piramide.Dar jidanii cum n-au muncit in viata lor,au inceput sa se revolte si sa faca crime.Chiar vechiul testament spune cu MOISE un criminal jidan a ucis egipteni ,,in numele domnului,, probabil acelasi Dumnezeu las egoist,criminal jidan,rabunator talmudic.

Iar razbunator nu avea cum sa fie,pentru ca atunci cand te razbuni trebuie sa ai un motiv,iar jidanii n-au avut nici un motiv,pentru ca ei erau vinovatii,de au ajuns in situatia aceea.

Catedrala jefuirii neamului,fie vorba intre noi,este o mare facatorie masonica,nu romaneasca,insa problema e ca jidanii vor sa compromita Biserica prin Daniel masonul,iar unii atei comunisti dau apa la moara contra Bisericii.In zona voastra a Botosaniului lumea e foarte religioasa,credincioasa,harnica,morala de fac 4,5 copii de moldoveni frumosi de familie,si deci ei n-au treaba cu Daniel Ciubotea,care e din Timisoara,de aceeasi varsta cu Basescu securistul.

Bucurestiul este un oras romanesc,construit de moldoveni,nu de Bucur un cioban cu oile,care e doar o legenda.La fel cu legenda e cu 11 septembrie si arabii.FBI-ul confirma pe dos.

Anonymous said…
Deci nu e bine sa ne legam de legende,ci e bine sa ne legam de realitate.Noi Sarmisegetusa trebuie sa o protejam prin lege,dar parlamentarii nostrii dau legi prin care la Predeal,la Chitila langa Bucuresti,in Valea Prahovei,in Constanta,se retrocedeaza jidanilor suprafete enorme de pamant,padure,ca jidanii sa prospere,si sa isi faca aici adaposturi,in cazul izbucnirii vreunui razboi intre israel si iran.

Imobiliare,terenuri cumparate de jidani la greu,prin Romania.

Romanii se revolta,cade un guvern,vine altul,care tot jidan este.

Pai ce treaba e asta?ar trebui romanii sa fie treziti,si mai ales bine-sfatuiti ceea ce sa faca.Pentru ca lipsa informatiilor importante a adus poporul nostru aici.Au pierdut miliarde la CARITAS,la FNI Bancorex,au pierdut miliarde dand 1700 de fabrici construite in era Ceausescu,dand uzinele la fier vechi,sa imbogateasca firme straine,agricultura e zero,industria la fel,Romania e o piata de desfacere ieftina de mana a 14-a.Ca sa trezesti neamul geto-dacic,trebuie sa te impui.Si ca sa te impui trebuie sa ai oameni loiali!

http://www.youtube.com/watch?v=ccjR922mRW8
14words said…
@NICADOR

LA SAPOCA BOLNAVULE !!

Popular posts from this blog

Razboiul nevazut al evreilor sionisti

Planul evreilor khazari- o scrisoare uimitoare din 1928

Înfiintarea parlamentului Evreiesc European (EJP)