Adevarul trebuie spus pana la capat Chiar şi când te numeşti Mircea Dinescu!
În decembrie 1989 am fi fost în stare să ridicam cu braţele
noastre o mânăstire închinată lui Mircea Dinescu, vestitorul
libertăţii noastre. „Fraţilor, am învins! Dictatorul a
fugit!” – sunt cuvinte înfipte adânc în mintea şi în sufletele
noastre, şi aşa vor rămâne câtă viaţă vom
mai avea pe acest pământ. Vorbele poetului rezonau în acele momente
cu idealuri precum libertate, dreptate, adevăr, speranţă
şi curăţenie morală.
În decembrie 2011 suntem dezamăgiti de Mircea Dinescu. Suntem
dezamăgiti, în primul rând, pentru că tace. După ce
pătrunzi, graţie televizoarelor alb-negru şi parţial
color, în milioane de case şi în zeci de milioane de suflete, nu
poţi lăsa totul baltă pentru a te retrage să dai la
peşte. Aşa cum o Românie întreagă a avut timp să te
asculte şi să te urmeze cu riscul glonţului, s-ar impune
să-ţi faci timp şi tu, Mircea Dinescu, pentru a explica inexplicabilul
acelor zile şi pentru a pansa rănile încă deschise.
Oamenii vor să ştie ce crezi acum despre Iliescu, Brucan,
Militaru, Voican, Cico şi Lupoi, alături de care te-ai
afişat la Televiziune in Dcembrie 89'. Poate că n-ai ştiut ce hram purtau
atunci, poate că-i admiri sau poate că-i deteşti, dar
românii au dreptul să ştie asta. Şi dacă nu te
interesează ce vor cei încă în viaţă, măcar
să te gândeşti la cei aflaţi sub lespezile din Cimitirul
Eroilor Revoluţiei. Căci noua Românie – care ţie,
vestitorule, ţi-a adus atâta prosperitate – s-a clădit pe un
ocean de lacrimi şi pe o pădure de cruci.
Oamenii vor să ştie de ce nu te-ai distanţat niciodată
de TICALOSII acelor zile, de teroriştii-salvatori, de
CIOCLII NEAMULUI ROMANESC. Cum au câştigat ei războiul cu o mie
de morţi şi cu niciun vinovat. Şi, dacă se poate, ce
părere ai despre SECURISTII şi spionii care te-au flancat
în măreaţa operă de redare a libertăţii neamului
românesc.
Curajul nu-ţi va fi contestat niciodată! Chiar şi sub
protecţia a două umbrele – una sovietică, alta
occidentală -, disidenţa sub dictatură nu este
niciodată lipsită de pericole. E ca la filmările lui Johnny
Weissmuller pentru filmul „Tarzan”: intri în apă ştiind că
crocodilii sunt ţinuţi la distanţă de nişte
chingi invizibile, dar uneori mai cedează şi chingile. Marele
actor spunea că într-o astfel de situaţie şi-a bătut
toate recordurile mondiale şi olimpice, dar nu l-a cronometrat
nimeni; adevărata medalie a fost că şi-a salvat viaţa.
Nici măcar nu e vreo ruşine să-ţi asiguri
protecţie din exterior pentru a nu fi zdrobit de căpcăunul
din interior! Dar e o mare ruşine să ascunzi asta la infinit. Ce
paradox: să fii curajos în dictatură şi laş în
libertate…
Şi apoi, MINCIUNA. Cum să spui că fuga
căpcăunului ţi-a fost anunţată de o vecină?
Cum să joci comedia spontaneităţii la fel ca Ion Iliescu?
Nu te-ar fi judecat nimeni dacă le-ai fi povestit românilor tăi
– şi nu olandezilor, când ambasadorul Coen oricum te dăduse de
gol – cum au stat lucrurile în realitate. În fond, şi Moscova,
şi Occidentul erau aşteptate atunci să ne salveze din
ghearele căpcăunului.
Asta înseamnă să spui adevărul. Sigur, cu condiţia
să vrei şi să poţi să-l spui !!!!!!!Nu-i asa
domnule Dinescu??
Comments