Un cuplu regal evreiesc pe tronul Angliei? Este mai mult decât posibil.

Exista vreo sansă ca doi evrei să conducă de la Palatul Buckingham şi să descoperi că ei sunt regele şi regina Angliei? Īndepărtată ai spune. Unele fapte curioase, aflate în curs de dezvoltare, sugerează însă că s-ar putea întâmpla.
Cand Nunta Regala care-i unea pe Kate Middleton şi Prinţul William a fost anunţată, detectivii de genealogii s-au pus pe muncit. Pentru început, noutăţile indicau că mama tinerei Kate, Carole Goldsmith (numele de fată), era de origine evreiască. Dacă Carole Goldsmith era evreică, atunci, în conformitate cu legea evreiasca, fiica sa Kate Middleton va fi considerata evreica – şi ar putea deveni prima regina evreică (Consort) din Anglia. Dar vai, anchetatorii care încă mai inclinau să creadă că a existat o moştenire evreiască in neamul lui Kate au constatat că ultimele cinci generaţii din familia ei s-au căsătorit în biserici . Desigur, că asta nu exclude faptul că unii ar fi fost în secret evrei, lucru care a fost valabil şi în timpul Inchiziţiei pentru mulţi evrei. Alte surse suspectează încă descendența evreiască a Kate. Şi, conform spuselor unui Rabin ortodox sefard din Israel, ambii părinţi ai mamei lui Kate erau evrei. Deci, întrebarea daca Kate esta sau nu evreica ramane deschisă în continuare.
Dar stai, că intriga se ingroasă. Ar putea Printesa Diana, mama lui William, sa fi fost evreică? O sursă susţine că mama Printesei Diana, Frances Shand Kydd, a fost evreică – născută Ruth Frances Burke Roche, o Rothschild.
Dacă, de fapt, este suficient ca Printesa Diana să fie certificată evreică, atunci acest lucru este valabil şi pentru fiul ei, William, viitorul Rege al Angliei. O altă anchetă despre origini detaliază o puternică conexiune davidică pentru Frances şi descendenţii ei .
Alte mici intrigante “probe” şi speculaţii au fost descrise în cotidianul londonez Daily Mail, care citează surse ce susţin că Diana a fost concepută în timpul aventurii mamei sale cu evreul magnat bancher Sir James Goldsmith (iniţial Goldschmidt şi nici o legătură aparentă cu Carole Goldsmith) . Raportul spune că Frances se înstrăinase de soţul ei, Earl Spencer (Vicontele Althorp), si a avut o aventură cu Sir James Goldsmith tocmai în momentul în care Diana a fost concepută. Consolidand cazul, un raport indică asemănările izbitoare dintre Printesa Diana şi ceilalți trei copii ai lui Sir James Goldsmith: Zak, Ben si Jemima Goldsmith .
Dacă aceste vesti sunt adevărate, atunci Diana ar fi in intregime evreică, cu o mamă evreică (Frances Ruth Burke Roche aka Rothschild) şi un tată evreu (Sir James Goldsmith). La rândul său William, viitorul rege al Angliei, ar avea adânci rădăcini evreieşti.
Comentariul meu: Nimic nou sub soare ar spune unii, altii ar căsca ochii cat cepele iar cei mai multi ar spune si ce dacă. Chiar dacă la prima vedere pare o bârfă demnă de coperta Cancan-ului, in realitate lucrurile nu stau așa de simplu și au implicații politice mult mai mari, ceea ce ne demonstrază, de parcă mai era nevoie, că nimic nu este întâmplător și că fetele din ” popor” nu ajung datorită providenței să fie neveste de prinți și viitoare regine. O lume întreagă s-a holbat la nunta secolului fără să știe de fapt ce hram poartă cu adevărat protagoniștii. Circ de lux pentru prostimea însetată bârfe și avidă după ce nu poate avea. Preț de câteva ceasuri lumea a uitat mizeria în care se scaldă iar fetele nemăritate s-au putut visa în voie pășind spre altar la brațul prințului Harry, neînsurat încă, că deh, in lumea democratică in care traim, basmul Cenușăresei, tocmai a devenit o realitate, prin căsătoria Prințului William cu Kate Middleton, “fata din popor” care l-a fermecat. Dar să vedem cât de ” din popor ” este Kate, analizând pe rând evidențele, și dacă ” cârcotașii ” au avut dreptate sau doar au vrut să fie rău intenționați. Voi lua pe rand cuvintele bolduite din articol:
1. s-au căsătorit în biserici
În conformitate cu Actul de soluţionare din 1701 , membrii familiei regale sunt înlăturati de pe linia succesrală în cazul în care se convertesc la catolicism sau se căsătoresc cu o romano-catolică. Actul a fost pus în executare de mai multe ori. Printul Michael de Kent, vărul reginei Elisabeta a II-a, și-a pierdut locul său în succesiune atunci când s-a căsătorit cu baroneasa catolică Marie-Christine von Reibnitz în 1978.
Nimic nu-l oprește însă pe Prinţul William să-și ia o mireasă musulmană, evreică, hindusă sau budistă. Principele însuşi trebuie să fie protestant în momentul aderării sale la tron pentru că regele depune jurământul de apărător al credinţei.
Desi s-au căsătorit in biserică si ” teoretic ” nu sunt evrei, Will si Kate au avut parte de ceremonie nupțială si in Israel, organizatorii acestei pseudo-nunți fiind un grup de isrelieni britanici din Israel. La ceremonia stradală au participat mai mult de 200 de invitați.
La nunta lor, s-au practicat si ritualuri musulmane si evreiesti.
Au primit un cadou mai neobisnuit, un contract de căsătorie in stil evreiesc ( Ketubah).
2. erau evrei
Este interesant de notat următoarele în arborele genealogic al lui Kate Middleton, soţia prinţului William:
Mama lui Kate Middleton este Carol, fiica lui Ronald Goldsmith si Harrison Dorothy (ambii evrei)
Părinţii lui Dorothy Harrison sunt Robert Harrison şi Elizabeth Temple (ambii evrei), aceasta din urmă fiinun descendent al familiei Myers ( evrei englezi tradiţionalisti din secolul 19)
În concluzie: Prințesa Kate este evreică pe linie maternă, şi, în consecinţă, viitorul rege al Angliei va fi un evreu în conformitate cu Legea evreiască şi tradiţia.
3. O sursă
http://mucenicul.files.wordpress.com/2011/06/goldsmithdad.jpg
Sir James Goldsmith
TATĂL evreu al Printesei Diana
În cartea Tinei Brown, “Cronicile Dianei”, autoare susţine că mama Printesei Diana, Frances Shand Kydd, a avut o relatie de lunga durata cu Sir James Goldsmith în timpul căsătoriei sale cu Earl Spencer. Ea sugereaza ca Diana, care s-a născut în 1961, a fost copilul din dragostea cu Goldsmith şi nu fiica lui Spencer.
Răposatul James Goldsmith-un bancher evreu şi editor-a fost văr cu Rothschild-zii. James Goldsmith, bunicul lui Adolf Goldschmidt, a venit la Londra ca un multi-milionar în 1895 şi și-a schimbat numele de familie din germanul Goldschmidt în englezul Goldsmith.
Goldschmidts, la fel ca vecinii lor şi neamurile lor Rothschild , a fost un prosper bancher negustor în Frankfurt , Germania, inca din secolul al 16-lea. (Wikipedia). În 1773, Mayer Rothschild i-a invitat pe Goldschmidt, (Goldsmith), Schiff, Oppenheimer, Warburg şi alți opt ambițioși oameni de afaceri evrei la magazinul lui Goldsmith. Împreună au formulat un plan pe termen lung pentru a prelua controlul asupra bogăţiiilor lumii pentru multe generaţii. Au făcut un pact secret pentru a aduce, prin banii şi influenţa lor, în stare de faliment naţiunile lumii şi de a crea o Noua Ordine Mondiala.
MAMA evreică a Printesei Diana
Oficial, Diana a fost fiica lui Edward John Spencer, al 8-lea Earl Spencer, şi Frances Shand Kydd … dar surse susţin că James Goldsmith a avut o relatie pe termen lung cu Frances în perioada în care Diana a fost concepută.
http://mucenicul.files.wordpress.com/2011/06/goldsmithmom.jpg
O poză in care asemanarea dintre Diana si Goldsmith este izbitoare
Nimeni nu contestă faptul că afacerea a avut loc “într-un moment când Frances a fost profund nefericită în căsătoria ei cu Earl Spencer, care ” bea foarte mult “şi”se purta bestial cu ea “. Ea a divorţat de el şi s-a recăsătorit în 1969. Diana nu i-a semanat numai fizic lui James Goldsmith “, dar, de asemenea, și în carisma şi apetitul ei sexual …”
Diana mama lui Frances Shand Kydd a fost evreu. Ea a fost născut Ruth Frances Burke Roche.
http://mucenicul.files.wordpress.com/2011/06/parintii-diana1.jpg
Parintii oficiali ai Dianei
Surorile si fratele Dianei pe linie Spencer
http://mucenicul.files.wordpress.com/2011/06/sarah-spencer-sora-cea-mare-a-daianei.jpg
Sarah Spencer, sora cea mai mare a Dianei
http://mucenicul.files.wordpress.com/2011/06/charles-spencer-fratele-cel-mic-al-dianei.jpg
Charles Spencer, fratele cel mic al Dianei
http://mucenicul.files.wordpress.com/2011/06/cyntia-jane-spencer-a-doua-sora-a-dianei.jpg
Cyntia Jane Spencer, a doua sora mai mare a Dianei
Nota mucenicul(n.m): Sarah Spencer a fost iubita printului Charles inainte de casatoria acestuia cu Diana. Nu s-au casatorit deoarece Sarah a mostenit patima bauturii de la tatal sau. La fel si Charles Spencer. A fost un mare semn de intrebare pentru lumea occidentala, in acele vremuri, cum de Diana a acceptat sa se casatoreasca cu un barbat care fusese impreuna cu sora sa. Pentru mine personal ramane un semn de intrebare in continuare, privit însă strict doar din punct de vedere feminin și nu politic.
Frații vitregi EVREI ai Prințesei Diana
http://mucenicul.files.wordpress.com/2011/06/goldsmithben.jpgDiana are o izbitoare asemănare fizică cu copiii lui Sir James Goldsmith – Zak Goldsmith, Ben Goldsmith si Jemima Goldsmith. Ei sunt doar pe jumătate frați și soră cu Diana.
Urmând protocolul de încrucişare al Rothschild-zilor de a păstra întreaga puterea şi bogăţie în familie, pretinsul frate vitreg al Dianei, Ben Goldsmith, s-a căsătorit cu Kate Rothschild in 2003.
http://mucenicul.files.wordpress.com/2011/06/goldsmithzakalice.jpgCelălalt pretins frate pe jumătate al Prințesei Diana, Zac Goldsmith, a divorţat de soţia lui după ce a fost ales deputat britanic. El trăiește in prezent cu Alice Rothschild. Acest tânăr Rothschild-Goldsmith este, de asemenea, de aşteptat să se căsătorească.
n.m. Nu-i asa ca seamănă prea bine Lady Di cu Zac?
http://mucenicul.files.wordpress.com/2011/06/goldsmithdizac.jpg
Sora vitregă evreică a Prințesei Diana
http://mucenicul.files.wordpress.com/2011/06/goldsmithjem.jpgJemima Goldsmith a fost cea mai bună prietenă și confidentă a Prințesei Diana. Jemima este genetic legată de familia Rothschild si este acum si cumnată cu Rothschild ( Online Daily Mail, 10 mai 2010 ).
Revista săptămânală pentru femei New Idea Australia, a creat furori în Marea Britanie atunci când a publicat povestea despre Jemima şi Diana ca fiind surori. Revista a citat o sursă anonimă, care pretinde că știa de “secretul sorei” de 40 de ani. Zvonurile despre relaţia cu sora adevărată s-au răspândit in rândurile aristocraţiei britanice.
Ştirile că atât Diana şi Jemima au fost concepute cu fanfaronul magnat Sir James Goldsmith a incendiat toată Australia şi Marea Britanie. Faptele arată că, în timpul căsătoriei nefericite a Dianei cu Charles, ea nu a căutat alinare la – şi nici nu i-a fost oferită consolare de catre- familia Spencer. Ea a căutat consolare la familia ei surogat – Goldsmiths.
Jemima Goldsmith s-a convertit la Islam cand s-a casatorit cu retrasul jucător pachistanez de cricket Imam Khan in 1995. Jemima este declarată a fi cea care a inspirat-o pe Diana să întrețină legături cu bărbaţi musulmani.
FIUL evreu al Printesei Diana
http://mucenicul.files.wordpress.com/2011/06/goldsmithwildi.jpgDefiniţia iniţială şi actuală a unui evreu “născut evreu” este o persoană a cărei mamă este evreică. Iudaismul este transmis prin filiaţie matriarhală. Mama Prințului William, prinţesa Diana, a avut o mamă evreică (Frances Burke Roche Ruth) şi a avut probabil un tată evreu. Asta l-ar face pe William – evreu.
n.m. Chiar dacă Diana este fiica lui Spencer ea tot fiica unui evreu este deoarece familia Spencer se inrudește cu Sir Winston Churchill, care dupa cum putini însă știu, a fost evreu prin naștere, mason și homosexul, mama sa fiind o evreica americană, Janny Jacobson, tatăl sau schimbandu-și ulterior numele in Jerome. “ Familia Spencer este o familie nobilă britanică coborâtă în linie masculină de la Henry Spencer, un descendent al ramurii mai tinere a Stravechii Case Le Despencer (decedat c. 1478), strămoșul pe linie masculină al Earls din Sunderland , deveniți mai târziu Duci de Marlborough , şi al Earls Spencer-ilor. Alţi membri proeminenţi ai familiei îl includ pe Winston Churchill (nepotul celui de-al 7-lea Duce de Marlborough ) şi pe Diana, Printesa de Wales (fiica lui Earl Spencer al 8-lea ). “
Tora interzice unui bărbat evreu să se căsătorească cu o femeie dintre neamuri. Dacă totuși o face, copiii lui proveniți de la acea femeie nu vor fi considerați evrei. William s-a căsătorit cu Kate Middleton. Asta înseamnă că copiii lor nu vor fi evrei? (Incă cu vârf și îndesat-n.m)
Mireasa EVREICĂ a Prinţului William
http://mucenicul.files.wordpress.com/2011/06/goldsmithkate.jpgKate Middleton, eventual următoarea Regină a Angliei, se zvoneste ca ar fi oarecum evreică. Vezi tu, numele de fată al mamei este Goldsmith. Ce? N-am mai auzit acest nume undeva inainte????
Având numele de fată evreiesc “Goldsmith” este de ajuns pentru a sugera faptul că Kate are origine evreiască, în ciuda efortului mass-mediei de a-l ascunde.
Gary Goldsmith este unchiul lui Kate şi fratele mai mic mamei sale Carole. El este un prosper dezvoltator imobiliar care a vandut firma sa de recrutare Futures Computer pentru 275 milioane lire sterline în 2005.
http://mucenicul.files.wordpress.com/2011/06/goldsmithuncle.jpgGary este descris drept gura-spartă, grosolan, hedonist și Playboy. A fost filmat pe ascuns de reporterii sub acoperire ai News of the World la imensa lui vilă de 5 mil. lire sterline amplasată pe insula spaniolă a petrecerilor, Ibiza. Gary Goldsmith și-a numit vila “Maison de Bang Bang”, care este un argou franțuzesc pentru House of Sex.
Păzit de agenţii MI6, Prințul William şi mireasa lui în devenire, si-au petrecut vacanța si au făcut yachting la Casa de Bang Bang a lui Gary, în 2006. Gary a făcut glume pe seama întâmpinării lui William cu salutul “Oi, mă Fucker”. “Oi” este o expresie iudeo-idiş la fel ca și “Oy vay”.
Reporterii sub acoperire ai News of the World au aflat că Goldsmith îsi întreţine oaspeţii cu porno hardcore – achiziţionate din Marea Britanie – rulate pe masivul ecran de 52 de inch din vilă. De asemenea, el le livrează marihuana, cocaină, ecstacy şi curve şi oferă livrări door-to-door in staţiunea de la Ibiza şi la Londra. Goldsmith are o siglă GG cu iniţialele sale tatuată pe bicepsi. Oare crede cineva că William şi Kate și-au petrecut timpul lor liber ţinâandu-se de mână şi sorbind ceai englezesc în Casa pentru Bang Bang a unchiului lor Gary?
Care este unchiul mai decăzut? Unchiul lui Kate, Gary sau unchiul lui William, Andrew? Printul Andrew a fost recent expus în mass-media deoarece:
    • este prieten cucondamnatul peofil evreu Jeffry Epstein, care i-a dat Prințului 15000 de lire sterline pentru a-l ajuta să scape de plata unora dintre datoriile masive ale șantajistei sale foste soții, Fergie.
    • a fost implicat si fotografiat cu o prostituată copil
    • pentru legăturile sale cu fiul liderului libian Gadhafi
    • pentru că l-a gazduit pe fiul dictatorului tunisian recent demis chiar inainte de caderea acestuia
Regina însăşi a fost recent numită în răpirea a 10 copii aborigeni de la o şcoală rezidenţiale.
In concluzie: vedem cum regulile dinastiei Rothschild se respectă cu strictețe, banii și puterea păstrându-se în familie cu orice preț. Pe de altă parte sper că ați înțeles că fetele din popor ajung cu adevărat prințese sau regine numai în povești sau telenovele. Sper că ați mai înțeles că:
- zicala cu peștele de cap se împute nu e doar o vorbă în vânt iar duhoarea pe care o emană acest fapt, chiar dacă este parfumată cu Chanel, tot duhoare rămâne, ba chiar devine mai puturoasă pe măsură ce timpul trece fără ca putregaiul să fie eliminat.
- oricum o întoarcem și o sucim ne lovim de evrei în posturile cele mai importante, ei rămânând fideli țelurilor inițtiale, chiar dacă si-au schimbat numele sau religia, vorba aceea ” lupul își schimbă părul dar năravul ba”.
- că așchia nu sare departe de trunchi și că în spatele unor fețe frumoase și carismatice (vezi Diana și William) se ascund secrete urâte de familei și caractere găunoase.
- că este normal să avem o societate decăzută moral în așa hal încât până și Sodoma și Gomora s-ar rușina cu ea. Un fapt perfect inteligibil dacă stai și te gândești că cei care conduc destinele lumii sunt așii depravării de orice fel.
- că nu putem spera că ciocoii noi ar pute fi mai buni decât cei vechi, dat fiind faptul că încă din leagăn sunt educați la fel precum părinții lor
si, cel mai important fapt, că IZBĂVIREA LUMII si a problemelor ei nu va veni in nici un caz de la un conducător pământean, indiferent cum se va numi el și de unde va proveni-pentru că toti sunt o apă și-un pământ și frați cu dracul, ci numai și numai de la Fiul Ceresc, Iisus. Nu există soluții lumești la problemele noastre ci doar iluzii și amăgiri. Lăsați-le deoparte și rugați-va lui Dumnezeu să va deschidă ochii, mintea și sufletul pentru că orb pe orb nu poate călăuzi fără a risca să ajungă amândoi în groapă. Doar Unul ne poate călăuzi și salva și EL nu este acel Mesia așteptat de evrei ci cel așteptat de ortodocși. Lumea în care trăim este foarte amăgitoare și alunecoasă iar oamenii pot fi cu ușurință înșelați. Din totdeauna lumea a fost fascinată de bogătie, strălucire și opulență și a făcut din reprezentanții acestora eroi si idoli, de urmat și adorat. Le- a fost mai ușor oamenilor să se inchine la un vițel de aur care strălucea și simboliza bogăția, căci Dumnezeu nu putea fi un coate-goale, decât să urmeze un tânăr simplu și sărac pe din afară, dar uluitor de bogat în interior. Cât de ușor îi va fi Antihristului să subjuge lumea, avându-l in sine pe Satan-maestrul înșelăciunii și amăgirilor, când lumea se lasă fermecată de o pereche regală, de o nuntă, de un Elvis sau chiar de Lady Di? Câți vor rezista tentațiilor venite din partea lui?

Share this:

Like this:

Be the first to like this.
This entry was posted in Illuminati, Masonerie, Noua Ordine Mondiala and tagged Carole Goldsmith, Churchill, evrei, Kate Middleton, Prințul William, Printesa Diana, Rothschild, Spencer by mucenicul. Bookmark the permalink.



Return-Path:
Received: from nm13.bullet.mail.sp2.yahoo.com (nm13.bullet.mail.sp2.yahoo.com [98.139.91.83])
                by mtain-dg11.r1000.mx.aol.com (Internet Inbound) with SMTP id C121B380000A8
                for ; Mon, 25 Jun 2012 11:57:37 -0400 (EDT)

Comments

Toti regi din Europa sunt Bastarzi degenerati si amestecãtura de Rãhat Global judeo-masonoc!

Popular posts from this blog

DESPRE TRADAREA DEMOCRATIEI

Razboiul nevazut al evreilor sionisti

Planul evreilor khazari- o scrisoare uimitoare din 1928