Regele sub amenintarea armelor
Regele sub amenintarea armelor
Autor: Bogdan CRETU
Aveam 12 ani cind a venit Revolutia din decembrie 1989. Prin urmare, nu pot pretinde ca am inteles ceea ce se intimpla; dimpotriva: mintea mea de pionier fruntas refuza sa priceapa ca asa ceva este posibil. Pentru mine, a vedea scris pe o pancarta sau a auzi strigindu-se "Jos Ceausescu" (imagini socante, pe care le surprinsesem la jurnalul televiziunii bulgare) tineau de domeniului absurdului. Oricum, tin minte ca mi-am insemnat intr-un carnet (pierdut acum) toate evenimentele care mi se pareau importante. Entuziasmul m-a cuprins si pe mine brusc atunci cind am auzit ca "de acum inainte se vor gasi portocale". Prin urmare, am inceput sa cred ca Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu si ceilalti protejati ai Securitatii sint oameni buni, care ne-au scos dintr-o mare belea. Dupa aceea, mai mult dintr-un spirit de fronda specific pubertatii si adolescentei, am inceput sa ma arat reticent fata de preferintele politice ale unor persoane din preajma mea. Incepeau sa-mi placa "golanii" din Piata Universitatii, incepeam sa nu mai rid de papionul lui Ion Ratiu sau de faciesul lui Corneliu Coposu. Pentru virsta mea, era suficient.
Asa se face ca pastrez in memorie momentul, deformat teribil pe unicul post de televiziune, aflat la cheremul regimului Iliescu, cind Regele Mihai era prezentat ca un fel de terorist care descinsese in patrie pentru a spori haosul, pentru a incita la violenta, pentru a fura revolutia etc. De aceea, se spunea, inlaturarea sa este absolut necesara pentru a nu pierde ceea ce s-a obtinut cu singe si alte sacrificii. Pentru obiectivitatea relatarii momentului, recurg la o foarte buna documentare a faptelor, alcatuita de Domnita Stefanescu, Cinci ani din istoria
Romaniei. O cronologie a evenimentelor. Decembrie 1989-decembrie 1994. Data de 25 decembrie 1990. Cu un an inainte fusese asasinat Ceausescu, din ordinul urmasului sau Ion Iliescu. "Mihai de Hohenzollern este din nou izgonit din tara. Orele 18.15, aeroportul Otopeni. Sosesc cu o cursa Charter fostul suveran al Romaniei si membrii familiei regale. Sint invitati in salonul oficial, se constata ca au pasapoarte diplomatice daneze, fara viza romana de intrare in tara. Li se acorda o viza provizorie de 24 de ore. Familia regala se indreapta spre Pitesti, in drum spre Curtea de Arges, unde voia sa asiste la o sluba religioasa. Intre timp, la emisiunea Actualitati a Televiziunii se anunta ca ex-regele Romaniei a intrat clandestin in tara, iar prezenta lui este indezirabila. (...) In consecinta, pe autostrada Bucuresti-Pitesti, la km. 110, se improvizeaza un baraj cu vehicule militare si tractoare pentru capturarea indezirabililor. Suita regala este somata, sub amenintarea cu arma, sa opreasca si este condusa apoi, tot sub amenintarea armelor, la aeroportul Otopeni, unde ajunge la miezul noptii". Faptele par decupate dintr-un scenariu de thriller politist cu Bruce Willis in rolul principal. Asa cum fusese obligat de comunisti sa abdice si sa paraseasca tara in decembrie 1947, sub amenintarea armelor, tot asa era intimpinat Regele in decembrie 1990, de noua generatie de comunisti care, culmea ghinionului, confiscasera la noi revolutia anticomunista.
De ce cred ca aceasta scena este simbolica pentru toata istoria noastra postdecembrista? Intii, pentru ca ea da in vileag procedeele comuniste pe care comunistii, instaurati la putere cu ajutorul Securitatii si al mijloacelor de propaganda, si le-au perfectionat. Apoi, pentru ca sint convins ca Romania a ratat, atunci, sansa de a intra in normalitate. In loc sa revenim la bunul simt catre care traditia ne obliga, adica spre monarhia cu deschidere catre Occident, am continuat sub conducerea tatucului Iliescu, ucigasul unor studenti in Piata Universitatii si al altor tineri, in zilele care au urmat caderii lui Ceausescu. Soarta Romaniei a fost pecetluita pentru decenii bune, din cauza unui regim care trebuia sa-si plateasca datoriile; cei care l-au sprijinit au profitat din plin de deruta populatiei si au facut averi uriase. Multi dintre ei sint prosperi oameni de afaceri si astazi. Noi am ratat sansa de a intra in normalitate odata cu alte tari din fostul lagar socialist, precum Cehia, Polonia, Ungaria, care se afla la ani distanta. Dar acolo puterea nu a intrat pe mina fostelor servicii secrete si a unui comunist care de mult statea la pinda. Stim bine ca regimul Iliescu nu a agreat reformele economice obligatorii in acele momente si a vindut clientelei tot ce era de vindut. Credeti ca intre timp lucrurile s-au schimbat fundamental? Pardon! Dan Voiculescu este bine mersi si astazi. Televiziunea nationala este tot la cheremul partidului lui Ion Iliescu, dar exista atitea alte canale media care nu au facut, de ani buni, decit sa intoxice populatia, sa incerce sa o manipuleze: Antena 3 este cel mai bun exemplu. Am avut noroc: la 20 de ani de la revolutie, acelasi regim a fost la un milimetru de a veni iar la putere. Ar fi fost o mare infringere morala.
Ca sa vedeti cum se incheie bucla istoriei: acum fix un an, toate posturile TV dadeau doua imagini simbolice: pe de o parte, fostul presedinte Ion Iliescu, inconjurat de garzi de corp, participind la comemorarea eroilor revolutiei si fiind atacat ba cu monede, ba cu oua de oameni care inca se simt nedreptatiti; pe de alta parte, Regele Mihai, facindu-si linistit cumparaturile intr-un hipermarket, alaturi de familie, agasat cumva de interesul presei si de aglomeratia specifica locului si momentului. Daca fostul presedinte nu poate iesi in lume decit in mijlocul unei turme de garzi personale, iata ca Regele isi face cumparaturile in cel mai firesc mod cu putinta, alaturi de familie, fara a epata, intr-o simplitate care e semnul bunului simt. Unul e comunistul sadea, celalalt Regele tarii, urmasului unei dinastii care a creat Romania moderna. Daca istoria ar fi fost mai pasuitoare, primul ar fi ramas un functionar modest, asa cum merita, celalalt ar fi condus in continuare statul, iar astazi am fi fost departe. Pe de o parte, e vorba de tot ce are mai sulfuros istoria noastra in ultimul secol (comunismul care nu se preda usor), pe de alta, despre demnitate, bun simt. Si mereu bunul simt a fost luat in catare de ticalosie. Exact cum a patit Regele Mihai la Craciunul de acum 19 ani.
adauga comentariu

Comentarii
raspunde
Cateva intrebari pentru pretinsii "anticomunisti" si monarhisti din Iasi
31/12, 20:02, postat de Dr.Constantin Burlacu din NYC
1).Cand eu si familia mea eram judecati de tribunalul militar din Iasi pentru actiuni ostile regimului represiunei comuniste, voi unde erati, in sanul partidului comunist si al frontului socialist, la adapot de orice pericol ? 2). Eu si familia mea am fost crunt persecutati sub regimul comunist pentru ca am facut parte din miscarea de rezistenta nationala contra comunismului. La randul nostru am batut militieni, securisti, activisti comunisti si anchetatori comunisti de le-a sunat apa in cap, dar voi ? Ori voi ati procedat ca Simion Hersh alias Horia Sima, care a incercat sa ne dea noua luptatorilor pentru libertate si dreptate lectii despre tehnica de lupta contra comunismului fara ca el personal sa fi tras vreo palma comunismului. ?! Dimpotriva, la trimis din exil in tara pe Nicolae Patrascu, fost secretar general al Miscarii Legionare “Arhanghelul Mihail” sa faca o alianta intre legionari si sionisto-comunistii lui Ana Pauker, numai ca l-a taieat trenul. 3). Atunci cand, eu si alti luptatori anti-comunisti din exil, organizam in New York si alte orase din strainatate, manifestatii de protest contra regimului dictaturii comuniste,voi si fostul rege Mihai de ce va faceati invizibili si strigati cat va tineau bosogii “Traiasca PCR !”, “Traiasca Ceausescu !” si “Moarte anti-comunistilor !”. De ce fostul rege Mihai n’a indraznit sa dea foc portretelor lui Nicolaie si Elena Ceausescu si steagului comunist, asa cum am procedat eu in fata misiunei RSR din New York, daca acum se da mare victim a comunismului ? Si se mai mandreste balbaitul si nemernicul ca, datorita lui a fost scurtat cel de-al doilea razboi mondial cu sase luni, a fost distrusa Germania nazista si Romania fascista si a pus capat suferintelor diavolilor jidani, fapt pentru care ma-sa a fost declarata erou post mortim in Israel. Ex-regele Mihai ca si predecesorii sai, au fost oamenii jidanului international si i-a durat drept in fond de Natiunea si Patria noastra. Si mai vreti monarhie ? Voi chiar sunteti nebuni ! 4). Inafara de asi redobandii proprietatiile si averile obtinute illegal in Romania prin ghesefturi si abuz de putere, ce exact a facut ex-regele Mihai pentru Natiune si Tara,de cand se plimba prin Romana ca voda prin loboda ? Nimic! Dimpotriva, se opune inceperii procesului comunismului, pentru ca primul care ar trebui judecat si condamna pentru aducerea teroarei si crimei comuniste in Romania este el. In curand se prabuseste si imperiul American care s-a lins in secret pe bot cu comunistii, a facut denazificarea, dar o traganeste cu decomunizarea si atunci va iese voua comunistilor si monarhistilor tot raul pe ochi. Nimic nu ramane fara riposta cuvenita din partea noastra, a anti-comunistilor si nationalistilor autentici
raspunde
am avut si vom avea..
31/12, 18:51, postat de Burebista Dacia
am avut si vom avea boala pe jidani......
raspunde
Pentru Grammaticus si Observer
31/12, 18:35, postat de Dr.Constantin Burlacu din NYC
Mai Grammaticus esti dus cu pluta rau ca Iacob (nume specific jidanesc), daca-ti dai cu parerea fara sa fi documentat. Da sunt senin la minte pentru ca am o minte sanatoasa si sclipitoare de geto-dac si spun adevarul si numai adevarul , nu ca tine un incult, ori ca Bogdan Cretu, care ati umblat cand cu Ceausescu, cand cu Iliescu,cand cu Lenin cand cu Isus, iar mai nou cu paranoicul acesta de fostul rege Mihai de Cohen-Zollern, care face in zadar umbra pamantului. Cat despre tine Observer, nu-ti doresc decat sa induri cel putin un sfer in viata, cat am suferit eu si familia mea sub regimul dictaturii judeo-comuniste si atunci in mod sigur
nu vei mai spune in viata ta ca am fost “activisto-comunist-securist” si te vei satura sa mananci c*** cu lingura si sa spui ca tare-i bun. Cand eu eram inchis de catre regimul dictaturii comuniste prin anii ’70, pentru motive politice nationaliste si anti-comuniste, in mod sigur tu erau cel putin utecist daca nu chiar mare activist comunist, asa ca mai comunisto-monarhistule, nu mai fa degeaba laba, ci pune mana si te informeaza si documenteaza-te, ca de dobitoci si dezinformatori ca tine n’are nevoie nici tara si nici exilul romanesc. Mai scaraotchi, tu nu vezi ce prost esti cand spui ca am “otravit suficient sufletele romanilor “ ?! Vasazica dupa tine fostul rege Mihai, care ne-a dat tara pe mana judeo-bolsevicilor sovietici, in schimbul unei inalte medalie comunista si pentru cateva cadouri
de la tatucul vostru Stalin, ori Ana Pauker, Gheorghiu-Dej, Niculaie Ceausescu care au condus cele mai crancene regimuri de teroare comunista, ori Ion Iliescu, Petre Roman si mafia lor de neo-comunisti, care au distrus economia si Statul Roman, lasandu-i poporului roman doar ochii sa planga, n’au “otrivit sufletele romanilor”, ci le-am “otravit” eu, o victima a acestor tradatori, criminali , talhari si ultramincinosi comunisti ??? Si mai mediteaza asupra “cimitirului” ca intr-un proverb se spune ca cine sapa groapa altuia cade singur in ea. Cat despre iad, nu exista decat in imaginatia bolnava a goimilor, dar ai grija sa nu te mance pe tine Gaia,care exista de cateva milarde de ani, si atunci chiar ca ti-ai luat adio de la toate minciuniile, prostiile si aberatiile pe care le debitezi despre mine fara sa ma cunosti ori sa-ti fi facut vreun rau. Mai jos gasesti cateva date despre ultra-nationalistul si anti-judeo-masono-comuniso-manarhistul Constantin Burlacu din SUA, despre care ai afirmat ca-i “activist comunis-securist”.Sa-ti fie rusine nemernicule!!! http://www.jurnalulbtd.ro/articol-Editorial-Cine-este-mister-Burlacu-11-725.htmlhttp://www.roconsulboston.com/Pages/InfoPages/Commentary/Communism/IliesiuSignatories.html Pentru a evita un scandal internationalParchetul a "arestat" o carte 50 de exemplare, tiparite si editate la Arad au ajuns deja în SUA Un numar de 1950 de exemplare din lucrarea "Istoria Moldovei si legaturile cu caracter politic si social din cele mai vechi timpuri si pâna în prezent" a doctorului în filozofie Constantin Burlacu au fost sechestrate de procurori.Diferenta pâna la 2000, cât a fost comanda, a fost deja expediata în SUA. Procurorii au retinut si discheta cu textul lucrarii. Tiparirea si editarea lucrarii, în limba engleza, a fost executata de tipografia "Gutenberg" din Arad. Procurorii au actionat în baza Ordonantei de urgenta nr. 31/13 martie 2002 privind interzicerea organizatiilor si a simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savârsirea unor infactiuni contra pacii si omenirii. "La o prima vedere nu s-ar putea contesta caracterul antisemit al lucrarii. Dar întrucât în ordonanta nu se precizeaza cine este în masura sa se pronunte asupra acestuia vom solicita un punct de vedere al Academiei Române" a declarat procurorul general al Parchetului Curtii de Apel Timisoara, dr. Simeon Murgu. Conform art. 5 al OUG: "promovarea cultului persoanelor vinovate de savârsirea unei infractiuni contra pacii si omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe prin propaganda savârsita prin orice mijloace, în public se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi."Conform autobiografiei apa-rute în "Dreapta noua", Constan-tin Burlacu s-a nascut "în 1949, în comuna Mihai Eminescu, judetul Botosani, din parinti legionari si mari oponenti ai regimului opresiunii iudeo-comuniste din România. Am spus regimul iudeo-comunist pentru ca comunismul a fost înfiintat si condus de jidani sadea..." preciza Burlacu. El a parasit România în 1980 "din cauza persecutiilor comuniste". ÃŽn America a înfiintat Liga Apararii Nationale si editea-za revista "Dreapta Noua" (The New Right). Pe site-ul Garzii de Fier figureaza alaturi de Stefan Lupu, în calitate de comandant adjunct al organizatiei.Directorul tipografiei Guten-berg, contactat, s-a marginit doar sa ne spuna: "Nu doresc sa dau nici o informatie." Doru Sava http://adevarul.arad.ro/cotidian.shtml#1
raspunde
Bravo
31/12, 15:53, postat de Daniel
Un articol excelent! Intr-adevar: 20 de ani de jaf neocomunist. Unde au ajuns sustinatorii infocati ai FSN-ului?! "Noi nu ne vindem tara!" Da, le-o dam de pomana tartorilor indraciti
raspunde
Penibil
31/12, 15:47, postat de Iacob
Burlacul de NY e dus cu pluta, nimic de zis, dar articolul lui B. Cretu este penibil, ca foarte multe scrise in ultima vreme. Ba i tragea lui Iliescu cu ventuze in ecran la Revolutie, ba ii placea de Ceausescu, ba ca era tinc. Pai, daca n-ai ce spune, frate, stai cuminte, nu ne mai ameti cu banalitatile dumitale. Ce mare brinza retii din articolul asta sau din ala cu Revolutia de acum citeva saptamini? Sau cam din majoritatea scrise de dl. Bogdan? Nimicuta. Trist
raspunde
RE: DumneZEULE, da-i mintea romanului cea de pe urma
31/12, 10:33, postat de Grammaticus
Bre, esti agramat, cum iti poti da cu parerea chiar asa senin? Articolul e foarte bun! N-ai prins nimic din el..
raspunde
Securistului cu pseudonimul Dr.Constantin Burlacu din NYC
31/12, 10:32, postat de Observer
Ne)stimate domn, zis Dr.Constantin Burlacu din NYC, de fapt un activisto-comunist-securist ce esti, In adevarata traditie comunisto-securista vii cu niste minciuni ca sa spurci totul. De fapt, numai ce deschizi gura si reversi adevarate ineptii. Num ai cimitirul ne va scapa de voi criminalii, talharii, ultramincinosii comunisti si securtisti. Adioi ba si iadul sa te manace, ca ai otravit suficient sufletele romanilor
raspunde
DumneZEULE, da-i mintea romanului cea de pe urma
31/12, 09:02, postat de Dr.Constantin Burlacu din NYC
D-le Bogdan Cretu, esti un om lipsit de character si discernamant, daca vii sa ne spui ca ai fost la inceput cu monstru comunist Nicolaie Ceausescu, apoi cu diavolii “Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu si ceilalti protejati ai Securitatii”, apoi cu alti agentii sionisti ca Ion Ratiu si Corneliu Coposu, ca pana la urma sa ajungeti din “pionier fruntas” al comunismului adeptul fostei monarhi Cohen-Zollern din Romania. Pai bine mai omule daca ai ajuns sa fi autor de articole, cum nu te informezi deloc cand scrii ceva despre fostul rege Mihai ? Fostul rege Mihai a fost cel mai mare comunist, decorat chiar de Stalin si a fost regele comunistilor timp de 3 ani si jumatate, iar daca sistemul comunist prevedea functia de rege, era regele Republicii Populara Romane si al Republicii Socialiste Romane pana la probusirea dictaturii comuniste. Oare sa nu stii tu ca fostul rege Mihai, la arestat si condamnat la moarte pe Maresalul Ion Antonescu, comandantul Armate si Seful Statului Roman,asa cum ta-su l-a arestat si ucis pe Corneliu Zelea Codreanu, seful miscarii nationaliste Garda de Fier ? Sa nu stii tu ca fostul rege Mihai a deschis larg portiile tarii invaziei judeo-bolsevicilor sovietici si a intors armele contra Germaniei, aliata Romaniei contra comunismului si a conspiratiei sioniste international ? Fostul rege Mihai trebuie arestat si condamnat la moarte pentru vanzare si inalta tradare de Neam si de Tara. Cand era in Elvetia, unde primea o pensie destul de grasa de la regimul tiraniei comuniste din R.S.Romania, pentru inaltele servicii aduse internationalei comuniste si salvarea jidanilor, a fost rugat de niste preoti ortodocsi si enoriasi crestini din Germania, sa vina si el cel putin de forma la manifestarile anti-comuniste, cum participa si alti fosti conducatori din tarile aflate sub Cortina de Fier, dar a refuzat spunand ca nu-l intereseaza soarta poporului roman si Romania. Cum acum, se da drept anti-comunist si mare roman ?! Aaaa! da, o face de forma pentru a se infiltra din nou in tara cu toantele lui, pentru a vinde-o si tradau-o cum au facut acesti Cohen-Zollerni, dupa ce i-au luat locul domnitorului roman Alexandru Ion Cuza. Nu-ti mai pierde timpul cu fleacuri domnule, ci iuncearca sa fii un om drept si corect, un adevarat geto-dac. http://dacia.org/1articole/index.php?news_id=94&start=0&category_id=8&parent_id=0&arcyear=&arcmonth
Comments