Posts

Danezii se trag din daci

Image
Conform unei teorii istorice, care a existat în Evul Mediu şi care i-a fost atribuită împăratului Carol cel Mare , şi mai târziu umanistului renascentist Enea Silvio Piccolomini   care va fi Papa Pius II , ca şi istoricului român Dimitrie Cantemir , danezii se trag din daci – mai precis din dacii care s-au refugiat în aceste teritorii ale Europei din cauza invaziilor romane.

Criminalii normalităţii, bazaconii gay, umilirea „Scorpionilor” şi crescătoria de papagali

Image
Ion Maldarescu    Luni, 14 Iulie 2014 10:14 Pornind de la un caz recent consumat - paparuda-hibrid premiată la „Eurovision”-ul acestui an - în mass-media de pretutindeni se poate observa o creştere aberantă, rapidă şi exacerbată a promovării homosexualităţii. După ce Walt Disney a fost transformat în ţinta „curcubeiştilor” multinaţionali, „Disney Channel” a scos în prim-plan - caricatura cinematografică „Good Luck Charlie” [1] -, unde, personaje homosexuale sunt prezentate ca fiind exemple de urmat. Walt Disney este învinuit că în excepţionalele sale producţii de desene animate ar fi făcut „discriminare”. Convins fiind că realizatorul faimoaselor filme de animaţie se răsuceşte în mormânt la vederea refulărilor agresive, a mizeriilor electronice contemporane, nu pot rămâne impasibil la declaraţii de genul: „Ultimul film biografic relevă şi o «înclinaţie rasistă»” , aparţinând actriţei Meryl Streep, despre Walt Disney. Păcat că acum, la final de ...

DacoRomânia va renaşte prin adevăr, dreptate, muncă şi credinţă!

Image
   DacoRomânia va renaşte prin adevăr, dreptate, muncă şi credinţă! Sediul legal: Bucureşti, Drumul Taberei nr. 26,   Bloc T-1, apart. 119, sect. 6   (Favorit), cod   061335, Tel: 02174138434,   0722972522,   Oficiul poştal 58,Căsuţa poştală 14, CIF 22085130, Cod IBAN RO08CECEB60443RON1879199, CEC   Bank Dr.Taberei, S. M. Bucureşti ; Dosar nr. 19007/3/2006,TMB Secţia a III- a civilă, Decizia civilă nr.2 din 22. 01.2007, definitivă şi   irevocabilă, înregistrat în Registrul partidelor politice la   27.06.2007.Dosar nr.26785/3/2009,   decizia civilă nr. 251R,   din 3 iunie 2010, Curtea de Apel Bucuresti,   secţia   a IX -a   civ.   şi pt . cauze priv. propr. intelect.,şi decizia civila nr.1, Trib.M . Buc, sectia a III -a civila din 8.01.2010.   Ambele   sunt   definitive şi irevocabile din   28.07.2010   conform   site www.partidulromanieieuropene.ro , ge...

President Obama is not a king

Image
Dear Constantin, President Obama doesn't need to look far when trying to pinpoint the culprit for the crisis on our southern border. It was his lawless executive orders that opened the floodgates for the tens of thousands of men, women, teenagers and even children who streamed across our border. And now he's threatening to impose so-called "immigration reform" through executive decree. President Obama has bragged about how he has a pen and phone and that he intends to use them. Constantin, I'm fed up with President Obama refusing to follow our laws . The President is not a king.

World War III?

Image
Monday, July 7, 2014 YOUR BEST SOURCE FOR THE UNBIASED MARKET COMMENTARY YOU WON'T GET FROM WALL STREET July 4 Weekend, Yet WWIII is Already Underway ... by Larry Edelson Dear Constantin, I hope you had a wonderful July 4 weekend, celebrating our country's independence with family and friends. I did, for sure. But I was also a bit somber. Why? Because I couldn't help but reflect on the sad state of affairs the world is in today, reminding myself of a conversation I had with a colleague just over a year ago. The colleague I was talking to early last year had asked me if ever I foresaw the world entering a state of war that could become known as World War III. My answers shocked him. Here they are nearly verbatim ... World War III has ALREADY started. It is going to be unlike any pre...

Înmatricularea calculatoarelor, profeţiile lui Victor Olsavszky şi maşina zburătoare

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Inmatricularea%20de%20MDP.htm

Ocnaşii de la cârma Ţării conduc o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze

Image
Ion Maldarescu   Luni, 30 Iunie 2014 13:12 Jenant, umilitor chiar! România a ajuns o fantomă zdrenţuită a Ţării din ʼ89, când, contrar intoxicărilor venite din partea măscăricilor „Europei... «libere»” (care pregăteau distrugerea României) şi a balivernelor actualilor analisto-panglicari, România exporta produse industriale în peste 140 de state ale Terrei, Preşedintele S.U.A. trata cu respect, iar Regina Angliei purta în caleaşcă, în văzul întregii lumi pe preşedintele unei Românii suverane - pe atunci. Diplomaţia românească se afla în poziţie demnă, constituind un factor important în acţiunile de conectare a interesele marilor potentaţi ai vremii (S.U.A., U.R.S.S., China), poziţionaţi nu tocmai prieteneşte. Nu-i niciun secret! În „Anno Domini” 2014, multe dintre „cugetările” înaintaşilor îşi demonstrează încă valabilitatea:   „Din Banat până la Iaşi/ Se resimte lisa sării,/ Fiindcă c...