Nicolae Iorga despre jidani

Iata ce putem citi la Nicolae Iorga despre jidani sau ce n-ati invatat si nu veti invata niciodata la scoala:

La noi, „pe lângă străinii răzleţi, care au venit de la sine, se întâlnesc şi alţi străini, veniţi în mare număr, veniţi ca naţiune” (Nicolae Iorga, În chestia scoaterii evreilor din armată, Discurs rostit în şedinţa din 7 martie 1908 a Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 174) şi „aceşti străini au fost de la început, şi sunt şi în momentul de faţă, cu totul străini”., (ibidem). „Aceşti străini cari se numesc în Moldova Jidani, cărora li se zice aici [în Muntenia] Ovrei şi cărora, li se mai spune, literar Evrei(;) au venit din Rusia şi din Austria, din ceea ce este astăzi Rusia şi Austria la hotarele noastre, dar care era atunci Polonia. Prin urmare, când nu se mai putea face negoţ în Polonia cu deplină linişte, atunci ei s-au năpustit asupra ţării noastre”.,ibidem, pag. 174, 175 „La 1750 erau [deja] într-un număr îngrijitor, la 1850 ajunseseră să aibă mare parte din viaţa economică a Moldovei. Nu erau supuşi funcţionarilor ţării; erau supuşi unor funcţionari de încasare, unor strângători de imposite, unor agenţi de poliţie luaţi din mijlocul lor. Situaţia lor ca breaslă străină arată foarte bine cât erau de străini”., ibidem, pag.175 „A trecut câtăva vreme până când s-au întemeiat consulatele străine, care şi-au dat toate silinţele pentru ca să-i apere în judecată, pentru ca să li ferească afacerile. Aceasta era situaţia tuturor consulatelor faţă de Evrei, de la întemeierea lor, pe la 1870. Căci toată Evreimea de la noi s-a dus la deosebitele consulate şi a trecut sub protecţia străină. Până şi consulatul frances avea o foarte bogată clientelă de Evrei; consulatul frances dispunea de mii de supuşi francesi, cari nu aveau nimic din spiritul frances, sau din calităţile poporului frances, ci erau Evrei de la noi, de aceia care se şi numiau, în batjocură, «târtani», – nume supt care acest popor este cunoscut şi astăzi în Moldova –, ceea ce înseamnă: supuşi, de la cuvântul nemţesc «Unterthan». Şi au fost supuşi până în momentul când s-a desfiinţat la noi jurisdicţia consulară”., ibidem
„În veacul al XVII-lea întâlnim ici şi colo evrei care luau în arendă tot felul de venituri, fără adesea să aibă banii necesari.Astfel un evreu arendă de la domnul Gheorghe Ştefan un loc confiscat, un altul cumpără chiar în judeţul Putna o bucată de pământ de la răzeşi şi astfel ajunge împreună cu urmaşii săi proprietar pe pământ moldovenesc.
"Read More"

În veacul al XVIII-lea, evreii, cari, în urma unei învoieli, plăteau tezaurului o dare specială, o ruptă, sunt cunoscuţi ca orândari; adică ei luau în arendă, orândă, bucăţi(;) din moşiile boierilor, deoarece aceştia numai rareori îşi cultivau singuri moşia, de când obiceiul cerea numaidecât prezenţa lor în capitală”., Nicolae Iorga, Decăderea clasei ţărăneşti. Evreii. Viaţa boierilor, în [I.P.R.], pag. 505
„Proprietarii pe moşiile lor aveau în exclusivitate dreptul să vândă vin şi băuturi spirtoase; acum evreii luară în arendă acest drept de desfacere şi acordară ţăranului, pe care hrana proastă cu mămăligă şi lipsa unei ocupaţii rentabile în timpul iernii îl mână la cârciumă, un credit atât de mare, încât bietul om cădea cu totul în mâinile mărinimosului creditor. Chiar şi în oraşe şi în târguri ei aveau astfel de dugheni”. (ibidem, pag. 505, 506) Dugheni în care „rachiul Evreului este aşa potrivit, încât să trântească pe om la pământ, să-i distrugă orice simţ şi el să cadă ca o materie moartă în mâna exploatatorului”., Nicolae Iorga, În chestia Legei cârciumelor, Discurs rostit în şedinţa din 18 februarie 1908 a Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 143
Aşa Evreii, „în sate alcătuiră elementul care tocmai lipsea pentru ca să ruineze din temelie pe ţăranii moldoveni. De aceea domnii fanarioţi luară măsuri ca să scape pe acest important purtător al greutăţilor ţării din ghearele exploatatorilor şi otrăvitorilor săi”., Nicolae Iorga, Decăderea clasei ţărăneşti. Evreii. Viaţa boierilor, în [I.P.R.], pag. 506
„Grigore Alexandru Ghica procedează foarte radical, interzicând cu totul evreilor şederea în sate, şi(;) Alexandru Moruzi întări această măsură. Cu toate acestea, străinii cămătari rămaseră de fapt în săracele sate stoarse de bani şi fură mai târziu obişnuiţii orândari ai ţării: ei vindeau pe datorie şi popriau prin agenţii lor în casa şi curtea ţăranului până şi lucrurile de cel mai mic preţ, fără măcar să se adreseze ispravnicului”., ibidem
„Ţăranul e dat cu desăvârşire pe mâna arendaşilor evrei, organisaţi în trusturi care dispun de el cum vor”(idem, La legea agrară, în [D.P.v.I.p.I.],pag. 89), încât „aceste elemente prin această politică ne-au adus şi primejdia materială din 1907”., Nicolae Iorga, Partidele şi Ţara, Discuţia la Mesagiu, 23 noiembrie 1909, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 77
„Arendaşul are pământul, el fixează preţurile, şi tot el exercită o influenţă covârşitoare asupra administraţiei de toate gradele. Se poate spune că dinastia Fişereştilor, – întrebuinţez acest cuvânt, căci s-a întrebuinţat des, şi l-am auzit şi aici [în Parlament] de curând, – se poate zice că dinastia aceasta a dispus ani de zile de administraţia întreagă a două-trei judeţe din Moldova. Şi nu mai departe decât zilele trecute am primit o scrisoare de la un inspector comunal din Moldova, în care-mi spunea că nu poate face bine ţărănimii, pentru că toată lumea s-a deprins să nu asculte decât de Mochi Fişer, care dispune de administraţie şi de tot. Aş vrea şi aş putea să spun ceva mai mult dar nu mai spun”., ibidem
Deci, „Răscoalele acelea din Martie [1907] au pus în evidenţă starea rea a ţărănimii. Să nu mi se spună că această punere în evidenţă prin răscoală nu are valoare. Pentru că nu există ţăran în Europa care să fie mai cuminte şi mai sfios decât cum sunt ţăranii noştri”. (idem, La Legea agrară, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 91, 92) „Un ţăran, care de secole întregi sufere o împilare sistematică, evident că, bietul, numai(;) obraznic nu este şi că peste drepturile lui nu trece”., ibidem, pag. 92 „Ţăranul e blând şi bun ca o oaie. Şi, dacă ţăranul acesta bun şi blând, ţăranul acesta care pleacă fruntea înaintea oricării puteri, legiuite şi nelegiuite, se hotărăşte să facă ceea ce a făcut(;) aceasta înseamnă mare lucru. Mie nu-mi trebuiesc nici statistici, nici teorii: am înaintea mea faptul patent că s-a sculat cel mai supus om de pe faţa pământului. Şi aceasta înseamnă că trebuie să-i dai dreptatea toată omului acestuia supus, şi anume potrivit cu jertfa sa şi cu îndelungata sa suferinţă”., ibidem
„Întâia noastră idee conducătoare a fost ideea creştină. Sute de ani, am trăit înainte de toate în legea creştină. De la
dânsa ne-am luat îndreptare, şi între cărţile ei sfinte am trăit”.,Nicolae Iorga, Viaţa sufletească a poporului român, Conferinţă din cadrul ciclului de expuneri ţinut la Societatea Femeilor Române din Bucureşti în anii 1904-1905, în [I.R.C.I.], pag. 204
„Pe când ţăranul răspundea la fiecare din întrebările cele mari cu un întreg mănunchi de poveşti înflorite de care era fermecat şi care-l mulţumeau: poveşti de sfinţi ai Bisericii(;), poveşti de zâne, de frumoase fiinţe mai presus de lume – cărturarul, târgoveţul,boierul, citeau la cartea sfântă.Pentru aceasta el era pregătit prin şcoală. Altă şcoală nu era atunci decât a mânăstirilor şi bisericilor. Călugării aveau nevoie de slujbă; mânăstirea avea nevoie necontenit de preînnoirea călugărilor; ţării îi trebuiau vlădici; în bisericile cele mari se cereau dascăli cu bun meşteşug de citire şi cântare. Pentru citire şi pentru cântare deci(;) au fost cele dintâi şcoli ale noastre”., ibidem pag. 205 „Legea civilă, legătura de căpetenie a trecutului roman, a rămas tot mai mult în umbră; acum legea e religia, cum mărturiseşte şi limba noastră. Duşmanul n-a mai fost duşmanul statului, al stăpânitorului, ci duşmanul Bisericii, al lui Hristos răstignit pe cruce. Literatura au fost cântările bisericeşti, laudele sfinţilor(;);abia câte o cronică a mai trăit pe lângă dânsele, păstrând şi ştiinţa întâmplărilor de la curte, pe lângă cunoaşterea luptei necurmate, înăuntru şi în afară, pentru ortodoxie. Idee conducătoare: totul pentru Hristos. Orice am făcut până la 1650 şi-a căutat îndreptăţirea numai în legea creştină, în iubirea pentru dânsa, în jertfele pe care ea le cere.Toată vremea noastră cea mai glorioasă, aceea în care fruntea domnilor români a stat neatârnată sub cunună de aur, aceea în care s-a alcătuit şi domnia Ţării Româneşti şi a Moldovei, în care s-au câştigat biruinţele cele mai desăvârşite şi mai roditoare pentru care să fi curs sângele neamului acestuia, anii de la 1300 până la 1500, cei două sute de ani ai tinereţii viteze, au trăit sub acest semn”., Nicolae Iorga, Ideile conducătoare din viaţa poporului românesc, în [I.R.C.I.], pag. 174 „Deci temeiul era ortodoxia. Mai presus de dânsa plutea, în mintea tuturora, ideea marii comunităţi a creştinilor, cari se pot înţelege, cu toată deosebirea de confesie şi de rit, şi au datoria să se ajute.
„Alături de adevăratele idei conducătoare sunt altele care prin viclenia sau nepriceperea unora încearcă să le ia locul. Ele sunt mai rele chiar decât întunericul, care poate opri pe loc şi duce la măsuri de siguranţă. Lumina falsă e însă ca focurile nesigure care flutură deasupra mlaştinilor ce îneacă”. „Mai rău făcătoare s-au arătat acele idei greşite care se păreau mai asemeni cu cele bune, ce mângâiaseră şi călăuziseră. Şi ceea ce e mai rău e că le avem şi astăzi. Clase întregi de oameni obişnuiţi, câte un cugetător chiar, câte un cântăreţ se îndreaptă după ele şi nu văd spre ce adâncimi grozave se duc sau vor să ducă pe alţii”.
Una din ele este sindicalismul.„Ca orice Român care ţine la existenţa acestei ţări în care se cuprinde aşa de mult din presentul şi viitorul neamului nostru, am toate motivele să urăsc sindicalismul, să-l urăsc nu în ceea ce priveşte scopul său economic. Sunt oameni cari nu trăiesc totdeauna în împrejurările cele mai bune”.„O mare putere stă asupra lor: această putere este capitalul şi tot ce e în legătură cu această idee a capitalului. Ei trebuie să trăiască, şi din ce în ce mai mult înţeleg ce însemnează o viaţă omenească, pe care n-au dus-o până acuma.Prin urmare, dacă sindicalismul ar fi numai unirea celor cari sufăr, a celor nedreptăţiţi din punctul de vedere economic, pentru a se apăra împotriva unor suferinţe prea mari şi a unor nedreptăţi strigătoare, cred că nu s-ar găsi un singur om împotriva mişcării sindicaliste. Dar, cum se va vedea, această mişcare are un caracter politic, sentimental şi romantic, care este unul dintre cele mai periculoase din caracterele sentimentale şi romantice pe care poate să le capete, fără drept şi fără rost, o mişcare economică”.
„Mişcarea sindicalistă şi agitaţia evreiască pentru drepturi pleacă din aceiaşi rădăcină, şi rădăcina aceasta hrăneşte două tulpine, însă duce mai multă sevă nu către tulpina sindicalistă, ci către tulpina evreiască”- Nicolae Iorga, În chestia agitaţiilor evreieşti, Discurs rostit în şedinţa din 18 decembrie 1909 a Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 371
Căci, „există acea firească legătură, pe care vom documenta-o îndată, între agitaţia socialistă şi tendinţa evreiască de a avea la noi mai mult decât toată averea noastră, decât tot creditul nostru, decât toată înrâurirea asupra vieţii noastre politice”.Nicolae Iorga, Chestia agitaţiilor evreieşti, Discurs rostit în şedinţa din 11 februarie 1910 a Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 392
„Evreii au în România o anumită presă, adecă, drept vorbind, au cea mai mare parte a presei în România. Astfel ziarul frances al Guvernului este redactat de doi sau trei Evrei, şi, în cele mai multe din ziarele noastre, rolul Evreilor este precumpănitor. Acum, oricât ar pretinde cineva că Evreii servesc ca salariaţi interesele partidului, condeiul iea totdeauna şi o nuanţă personală, care, în casul acesta, nu este numai personală, ci este o nuanţă naţională. Apără scriitorul evreu pe conservatori, scriind la foaia conservatoare, ori pe liberali la foaia liberală, dar,pe lângă aceasta, se amestecă în chip firesc şi sufletul lor, care nu e şi sufletul nostru, se amestecă şi sufletul lor, care e sufletul rasei lor, şi atunci colorează atacurile într-un fel sau altul, după cum cutare sau cutare personalitate politică sunt sau nu favorabile aspiraţiilor de egalisare politică a Evreilor din România. Dar, afară de presa aceasta, din care se ridică mult mai presus, prin sfidarea opiniei publice, a oamenilor cinstiţi prin neruşinata provocaţie a simţului naţional, prin calomnii pe care nimic nu le-a oprit vreodată, se ridică «Adevărul»(;). Veşnic independentul, veşnic datorul,veşnic plătitorul şi veşnic căutătorul de plată nouă: «Adevărul»”. „Gazeta «Adevărul», ai cărei redactori, în bună parte, – şi tocmai acea parte este partea hotărâtoare –, sunt Evrei(;)-Nicolae Iorga, În chestia manifestaţiilor studenţeşti, Discurs rostit în şedinţa din 17 decembrie 1909 a Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 363, 364
Şi mai „este şi o altă presă. Este presa evreiască ce se recunoaşte ca presă evreiască.
„Ei bine, domnilor, Evreii au trei prese”.„Au o presă în străinătate, o presă evreiască în ţară, o presă foarte îndrăsneaţă, care se dă [chiar] drept evreiască, şi au o a treia presă, represintată mai ales prin «Adevărul».
Presa(;) din străinătate face zvon acolo, presa evreiască de aici mişcă masele evreieşti contra noastră. Presa ceastalaltă, al cării cel mai strălucit reprezintant este «Adevărul»43(;) represintă acelaşi lucru. Căci cei din a treia categorie vor să aibe aierul că nu vorbesc din punctul de vedere evreiesc, ci toţi sunt cetăţeni buni, buni Români, buni naţionalişti, iubitori de ţară, iubitori de neam, iubitori de libertăţi publice, şi, dacă ieau parte la discuţia unei chestii, o fac din cele mai nobile motive care pot aprinde inima omenească! Sunt spiritele cele mai luminate, sufletele cele mai bune, conştiinţele cele mai clare din Ţara Românească!
„Ce represintă «Adevărul»? Un talent mare? O grupare de talente, o autoritate, un ideal? Ce represintă? Represintă foarte multe lucruri. «Adevărul» represintă tendinţa Evreilor de a se organisa naţional şi de a căuta Sionul. Sunt multe drumuri care duc la Roma, se pare că sunt prea multe drumurile care duc la Sion, şi, fiind atâtea drumurile care duc la Ierusalim, se face cu greu alegerea, şi uite că tot aici sunt naţionaliştii evrei, societăţile lor particulare, congresele şcolare evreieşti, în ţara aceasta a tuturor îngăduinţilor. Şi ştiţi că învăţătorii evrei, adunaţi în congres pentru a represinta ideea Sionului, au fost primiţi cu musica militară la Măcin şi Brăila. Domnilor, «Adivorul» – am auzit de atâtea ori zicându-se astfel «Adevărului», încât, din când în când, fără voie, rostesc acest nume cum se rosteşte de redacţia şi personalul de administraţie al acestui ziar – e zionist. Zionismul, reprezentat de ziarul «Adevărul», cultivă sentimentul naţional evreiesc, şi-l cultivă împotriva noastră, îi dă un sens negativ, nu un sens positiv. Evreii nezionişti nu ne urăsc uneori, pe când Evreii zionişti ne urăsc totdeauna şi nu ne iartă niciodată pentru faptul că noi suntem unde suntem şi că, neputând încăpea în toate laolaltă unii de alţii, nu ne ducem noi la Sion, pentru a-i lăsa pe dumnealor incoace. Va să zică «Adevărul» represintă sionismul. Mai represintă tendinţa Evreilor din ţară de a avea în masă toate drepturile, de a alege şi de a fi aleşi, de a schimba situaţia corpului electoral şi echilibrul dintre partide(;). Va să zică represintă «Adevărul» şi tendinţa Evreilor de a se introduce în masă în cetăţenia română,aşa cum sunt, fără să lepede nimic din apucăturile şi din sufletele lor”., Nicolae Iorga, În chestia manifestaţiilor studenţeşti, Discurs rostit în şedinţa din 17 decembrie 1909 a Camerei Deputaţilor, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 363, 364
„Aşadar, «Adevărul»(;) este un fel de ziar naţional evreiesc, în Ţara Românească şi împotriva Ţării Româneşti(;)”., ibidem, pag. 364
„În ordinea a treia, «Adevărul», naţionalist evreiesc în două feluri, este şi socialist, adecă internaţionalist. Mai este şi a patra coloare a ziarului, prin care cred că pricinuieşte o mulţime de dificultăţi şi neplăceri unor anumiţi bărbaţi politici din România, pe care îi apără.
Am văzut multe feluri de Evrei, afară de un fel pe care aş dori să-l întâlnesc: Evreul cuviincios şirecunoscător faţă de ţara în care trăieşte. Dar altfel i-am văzut: i-am văzut mergând în toate direcţiile. Am văzut pe unii mergând către o bancă de opoziţie, pe alţii către o bancă guvernamentală, sau urcându-se şi mai sus ca să capete anumite instrucţii în cutare chestii”., ibidem, pag. 364, 365
„Rădăcinile puterii evreieşti se găsesc, din nenorocirea noastră şi din fericire pentru dânşii(;) în pământul(;) ţării noastre”., ibidem, pag. 365
Credeam că se poate găsi o categorie de Evrei, – o categorie, nu persoane isolate –, care să poată fi, dacă nu utilă vieţii noastre, cel puţin inofensivă, în masă ceva mai mare, în mijlocul vieţii naţionale. De atunci au venit însă intervenţiuniuni de la America, gazete particulare cu caracter naţional evreiesc întemeiate aici, pentru a ne strânge de gât când era nevoie. Ne-au strâns de gât îndată după căderea lui Cuza; ni s-au pus întâiu mâinile în gât după Războiu, când, iarăşi, situaţia noastră era nesigură; al treilea iarăşi ne-au pus mâna în gât când a venit crisa socială. Aceasta este(;) tentativă de asasinat care se face împotriva noastră ca naţiune dominantă, de către acei cari îmbracă formele cele mai vulpine ca să-şi arate dorinţa de a fi bunii noştri fraţi”., ibidem, pag. 362
Domnilor, apare o foaie care se intitulează «Cronica Israelită», iar dedesupt: «organ politic al Evreilor din România». Domnilor, mai constituţional decât această «Cronică Israelită, organ politic al Evreilor din România», nu se poate. Această foaie e condusă de un oarecare domn Iosif R. Petreanu. Ştiu că era un domn Petreanu la «Voinţa Naţională», îmi închipui însă că acesta trebuie să fie altul. Va să zică avem «Cronica Israelită», organul oficial al Evreilor din România, condus de Iosif R. Petreanu.Domnilor, Iosif R. Petreanu, – adică un Steinberg sau un Seinfeld oarecare, – are următoarele păreri în ce priveşte faptele de vitejie pe care le-au îndeplinit, singuri, strămoşii noştri pe acest pământ. Zice:
«România este o naţiune, iar nu o rasă, şi o naţiune care cuprinde elemente ce nu sunt de rasă latină şi nici de religie ortodoxă. România s-a format, ca toate Statele şi mai mult poate decât altele, prin unirea a diferitelor rase de oameni şi diferite popoare la un Stat, care cu timpul a devenit Statul Român».
Aceasta domnilor, este o naţiune îngăduitoare, naţiunea care ceteşte aceste lucruri şi se mulţămeşte numai cu forma foarte cuviincioasă a unei interpelări în Parlament!
Mai departe:
«Dintre aceste diferite popoare fac parte şi Evreii, cari au trăit în această ţară din timpuri imemoriale şi cărora li se datoreşte în bună parte avântul economic pe care l-a luat Statul Român, Evreii fiind aproape singurii comercianţi şi industriaşi ai ţării. Căci o ţară nu se formează numai prin sabie şi ghioagă...»
Adecă domnilor, aceasta este partea noastră: sabia şi ghioaga. Strămoşii noştri au fost ghiogari şi oameni ai săbiei şi fără aptitudini în ceia ce priveşte cultura… «ci şi prin munca economică, şi Evreii au avut, precum au şi acum, un rost economic în această ţară».
Şi, la sfârşit:
«Dacă Statul Român are caracter naţional, atunci Evreii fac parte din naţiunea integrantă română; dar dacă evreii nu fac parte din naţiunea română şi sunt o altă naţiune, România nu are caracter naţional»., ibidem, pag. 400-402
„Domnilor, las la o parte necuviinţa pe care ei o săvârşesc azi, dar înaintaşii, străbunii lor, de glorioasă amintire, se rugau la 1831 lui Chiselev, aici, în Bucureşti, în calitate de «naţiune evreiască», nu pentru drepturi, căci cu Chiselev nu se sta de vorbă cum se poate cu un ministru constituţional român din veacul al XXlea,ci doriau numai «să poată lua în arendă moşii boiereşti».Când naţiunea evreiască se ruga să poată lua în arendă moşii boiereşti, începuse decăderea boierimii, care nu putea să trăiască fără Evrei în coaste, începuse lichidarea marii proprietăţi boiereşti! De aici până la insulta care ni se face azi: că ai noştri au avut ghioage, iar ai lor gândul şi munca, este oarecare deosebire. Şi, domnilor, în treacăt o spun, nu au dreptate deloc.Evreii, cei mai mulţi dintre dânşii, sunt la noi de când cu turburările care au sfârşit Polonia. Cea mai mare parte dintre Evreii Moldovei au venit pe vremea lui Mihai Sturza. Că erau şi înainte Evrei, bine, erau. Aici era un paradis pentru naţiunile prigonite.Doar [înşişi] ei o recunosc în foaia lor de la 1850: «că Românii sunt foarte toleranţi; nici o naţiune n-a fost mai tolerantă decât Românii».Va să zică într-o ţară ridicul şi criminal de tolerantă au fost Evrei în toate timpurile, fiindcă vecinii ceilalţi nu au fost toleranţi deloc. Aceasta, fără îndoială, nu îndreptăţeşte pe domnul Brociner, pe unul din mai mulţii Brocineri pe care ţara noastră îi adăposteşte şi-i ridică la onoruri, nu-l îndreptăţeşte să scoată o carte în care pretinde că Evreii sunt tot atât de vechi ca şi noi, pe motivul că Domnii noştri de odinioară împrumutau bani de la Evrei şi că Evreii veniau aici ca să se înţeleagă cu Domnul în ceia ce priveşte plata acestor bani. Căci acesta a fost rostul lor de odinioară: indivizi cari împrumutau bani boierilor şi ţăranilor şi cari veniau în ţară să-şi culeagă camăta, sau să-şi iea înapoi capitalul. Şi, iată, sunt două interesante dovezi istorice, pe care le adaug în treacăt pentru ca să nu rămâie măcar aici fără răspuns anumite pretenţii.
În 1568 era Domn în Ţara Românească Petru Şchiopul, cel dintâiu care a făcut cu privire la Evrei lucrul pe care au fost siliţi mai mulţi miniştri români din timpurile noi să-l facă tot aşa, adecă să-i trimeată peste graniţă. La 1568, Petru Şchiopul, deci, iea următoarea hotărâre: «Evreii vin în ţară de împrumută sătenilor cu dobânzi mari, ce nu se pot plăti. Contra datornicilor cer sprijinul Cârmuirii. Săracii sunt siliţi de a împrumuta de la ei. Aşa s-a săvârşit ruina poporaţiei sărace de la ţară. Evreii se deosebesc esenţial de ceilalţi locuitori pentru că ieau prin camătă sângele raialelor şi, unde merg, fac mii de supărări sub cuvânt de bani. Aşa s-a săvârşit ruina poporaţiei sărace de la ţară»., ibidem,pag. 402, 403
„Apoi bine, domnilor, ăsta era antisemit? Şi în Moldova a fost tot aşa: «Alungarea Evreilor din ţara noastră nu e din bun plac, ci pentru că desnădăjduiesc pe negustorii noştri, cari-şi pierd vremea aşteptând la hotar pe cumpărătorii de vite, pe când Evreii, trecând pe alăturea şi aducând la noi postavuri leşeşti, după ce le desfac, îşi cumpără şi scot vite din lăuntrul ţării»” (ibidem, pag. 403) „vestitele vite albe, ce se hrăneau din păşunile ţerii şi cari se exportau până la Danzig şi în Anglia”., Nicolae Iorga, Istoria Evreilor în Ţerile noastre, Şedinţa de la 13 septemvrie 1913, Extras din Analele Academiei Române,seria II – Tom XXXVI, Memoriile Secţiunii Istorice, Librăriile Socec&Co şi C. Sfetcu, Bucureşti, 1913, pag. 7) „«Să ruineze pe negustorii noştri, nu putem îngădui».
Aceasta domnilor face parte din moştenirea de înţelepciune a lui Petru Şchiopul”. (idem, Chestia agitaţiilor evreieşti, în [D.P.v.I.p.I.], pag. 403) „«Să ruineze pe negustorii noştri, noi nu putem îngădui», zice Petru Şchiopul, Domn în Moldova, iar Petru Şchiopul, Domn în Muntenia, zice: «Aşa s-a săvârşit ruina poporaţiei sărace de la ţară».
Vedeţi, domnilor, două mari învăţături, cari ni vin de la un om care nu a fost antisemit”., ibidem, pag. 403„Dar vă spun că antisemit, – om care să fie împotriva semiţilor numai pentru că sunt Semiţi –, cu toate căutările mele îndelungate de om învinuit că aş fi aşa ceva n-am întâlnit până acum niciunul. Nu se poate să fie! Dacă, poate, cineva dintre dumneavoastră are cunoştinţa vreunuia, îl rog să mi-l semnaleze, dar eu nu l-am văzut. Eu cunosc numai Români îngrijiţi de viitorul economiei naţionale româneşti în margenile Statului român. Şi aceasta nu se poate numi în nici un cas antisemitism. Noi nu avem nimic cu ei, noi avem cu noi. A noastră a fost ţara aceasta, a noastră să fie! Mai bine să ne ducem cu toţii decât să împărţim în margenile ţării noastre stăpânirea asupra ei.
„Statul acesta a fost întemeiat de naţia românească, Statul acesta s-a sprijinit pe vitejia şi munca românească; Statul acesta s-a întărit prin cultura românească; Statul acesta a fost apărat de spiritul românesc, prin urmare el nu poate să trăiască decât cu acest caracter. Dacă, din nenorocire, mulţămită păcatelor noastre, am ajunge să schimbăm caracterul României(;), atunci România nu ar mai fi România.Misiunea ei întreagă ar dispărea, nu ar putea să se menţie; România, care este un centru pentru viaţa românească de pretutindeni, ar înceta fără îndoială să mai fie acest centru”.
Antidotul? „A gândi potrivit cu tradiţia(;), a gândi potrivit cu cugetarea europeană68, (;) a gândi potrivit cu misiunea deosebită pe care o are naţiunea noastră şi care nu se poate confunda cu misiunea altor naţiuni pe care am putea să le imităm”.
Aceasta „înseamnă a gândi ca Mihai Eminescu” „a trăi o viaţă ca a lui: viaţa unui om care nu s-a vândut nimănui, care nu s-a folosit nici de munca, nici de sprijinul altuia, care s-a oferit jertfăntreagă pentru poporul său. Aceasta înseamnă
acceptarea, fără un cuvânt de protestare, a muceniciei absolute.
„Şi ce e după al nouălea cer?
Pământul şi bucuria că ai lucrat bine pe dânsul”.

Acestea sunt fragmente din  cartea ” Testamentul politic al lui Nicolae Iorga” scrisa de Radu Mihai Crisan. O carte, pe care, alaturi de celelate scrise de acelasi autor, va rog sa o cautati si sa o cititi.  Din pacate, aceste scrieri ale lui Iorga nu ne-au fost si nu vor fi predate niciodata in scoala pentru ca ele sunt impotriva politicii evreiesti din Romania. Chiar daca Iorga vorbeste de evreii si de situatia din vremea lui, eu personal, nu vad nici o diferenta fata de cea de azi. Doar in mai rau.
https://saccsiv.wordpress.com/2015/07/30/nicolae-iorga-despre-evrei/