UN PATRIARH BADARAN SI UN EX-REGE SARLATAN
„Nu am întâlnit niciun preot care să aibă în obiectivele
sale o asistenţă duhovnicească posttraumatică
Cum ne-am obişnuit de atâţia ani, o altă dezamăgire a venit
din partea BOR în aceste zile. Oare ce a făcut patriarhul BOR de la aflarea
tragediei? Mai nimic. Şi-a văzut de treabă. Luni, a doua zi de Rusalii, şi a
după aflarea tragediei, Dănuţ era în plină sărbătoare: 5 ani de activitate a
centrului de presă Basilica, proiectul său de
suflet.
A început ziua cântând
la biserica finanţată de Becali, căruia i-a
transmis un mesaj de mulţumire şi susţinere în mod vădit. Gestul său nu e
întâmplător. „Ne-ai dat bani, nu te uităm”. Dar în esenţă este un gest 100%
necreştin. Dănuţ ignoră grav că Iisus Hristos a condamnat făţărnicia şi mândria,
predicând smerenia şi facerea de bine în secret, „să nu ştie dreapta nici
stânga”. Oferirea de distincţii gen „Diploma de vrednicie” (ce
penibil sună, de parcă vrednicia e măsurabilă) devenită obişnuinţă în rândul
episcopilor BOR la fiecare colţ nu are niciun temei şi nici legitimitate
creştină.
De fapt, episcopii îşi încalcă fişa postului şi, mai grav,
porunca lui Iisus Hristos, ce spune clar „Ca milostenia ta să fie într-ascuns
şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6,4). La
noi, nu-i nimic, răsplăteşte BOR. Însă, dacă totuşi s-ar fi dorit un gest de
mulţumire şi recunoştinţă, ar fi putut îndeplini acest gest în privat, nu pe
scenă, în văzul mulţimii, ducându-i acasă diploma şi mulţumind personal.
Negreşit, avem un patriarh interesat de imagine şi de
profit.
„Ne-ai dat bani, nu te
uităm”
Zilele acestea, când poporul era îndurerat, ce a făcut patriarhul?
A zâmbit, s-a fotografiat, a oferit diplome şi s-a ospătat. Niciun semn
de solidaritate cu cei în suferinţă şi cu românii ce urmăreau ştirile şi trăiau
cu emoţie şi compasiune. Luni după-amiază, Dănuţ era în plină sărbătoare, trăia
momente festive, urmărea filme dedicate lui în aula Patriarhiei, ţinea
discursuri elogioase, discurs cu titlul „Misiunea mediatică a Centrului de
Presă BASILICA se amplifică“. Super interesant! Super
tare!
Niciun semn de solidaritate cu cei în suferinţă şi cu
românii ce urmăreau ştirile şi trăiau cu emoţie şi
compasiune.
Ar fi putut oferi un cuvânt de mângâiere, direct video, ar fi putut să
prezinte o poziţie publică prin prezenţa sa, ori să-şi trimită preoţii să ajute
în clipele tragice. Ori el trăia „momente festive”. Abia marţi pe la orele prânzului, după
răsfăţ, şi-a amintit şi a trimis un mesaj de condoleanţe simplu şi degajat. Un
cunoscut jurnalist se întreba dacă BOR a trimis vreun preot pentru a asista
religios pe cei îndureraţi sau ca membru în acea celulă de criză. Se ştie
că preocupările principale sunt centrul de presă şi Catedrala Mântuirii, nu
grija faţă de poporul creştin acum aflat în nevoi şi încercări.
Mai departe: Miercuri, zi de doliu naţional, a fost
absent. Parastasul de la Patriarhie l-a ţinut un călugăr. La aeroport a
trimis un vicar şi 3 preoţi răguşiţi să îngâne o slujbă pe scurt. Măcar ei de
cântau corect şi frumos. Atât. Nu a oferit niciun cuvânt, nu a făcut niciun pas
personal la vreun minister sau la vreun spital. Ca personalitate publică
interesată de imagine şi de „încrederea românilor în Biserică” ar fi fost
un gest nu doar creştinesc, ci mai ales important pentru Biserică să-l vedem pe
Patriarh vizitând bolnavii la spital sau întâmpinându-i la aeroport. Dar nici
gând. Şi atunci, care este misiunea Bisericii? Care este îngrijirea
spirituală şi cum este Biserica mama poporului român?
În sens contrar, Colegiul Psihologilor
reacţionează. Cu permisiunea dr Arafat, trimite un anunţ public şi intern, prin care
adresează rugămintea către psihologi şi psihoterapeuţi să ofere consiliere de
specialitate gratuită răniţilor şi familiilor acestora. Un număr de
telefon este pus la dispoziţie. Ba chiar am văzut psihologi prezenţi marţi
noaptea la spital. Nu şi preoţi şi nu pe patriarh. Ei, psihologii, ce deseori
sunt trataţi cu aroganţă de preoţi, consideraţi fără Dumnezeu şi atei şi
criticaţi în scrieri, reacţionează cu rapiditate şi simţ civic. Popii nu. Nu
am întâlnit niciun preot care să aibă în obiectivele sale o asistenţă
duhovnicească posttraumatică pentru familiile celor decedaţi. Ei merg la
înmormântări, taie chitanţă şi atât...
Conţinutul
mesajului. O analiză comparativă Regele Mihai vs
Patriarhul Daniel
1.
Vreau să discut mesajul de condoleanţe al şefului BOR şi să
arăt cât este de ineficient. Întâi pentru că este publicat online şi nu (cred
că) a fost trimis personal familiilor, deci fără o adresabilitate vie (nu toţi
avem internet). Dacă ar fi fost un mesaj audio-video înregistrat, ar fi avut alt
impact. Prezenţa persoanei, chipul şi vocea au alte influenţe decât textul
scris.
2.
Conţinutul lasă mult de dorit. Mesajul nu este deloc unul de susţinere şi de
speranţă, precum era necesar. E tipic BOR, conţinând multe cuvinte cu sens
negativ, precum citim „Familiilor îndoliate”, „îndurerate familii”, „cu multă
tristeţe”, „momente grele de suferinţă şi durere”, „morţii”, „durere”,
„întristare”, „suspin”, şi se încheie iar cu „familiile îndurerate,”.
De cel puţin 10 ori auzul acestor cuvinte nu are un efect pozitiv şi
încurajator. De fapt, acest limbaj este des întâlnit în predicile de la
înmormântare, când preoţii, în loc să încurajeze şi să susţină emoţional pe cei
„îndoliaţi”, ei storc şi mai multe lacrimi prin exagerări. O practică consider
complet greşită.
3.
Mai departe citim un mesaj protocolar şi distant (să nu zic
rece), care a venit din tastatură, nu din inima unui părinte duhovnicesc. Se
poate observa uşor de la început când îi numeşte pe cei decedaţi „turişti
români”. Ca patriarh ar fi putut folosi o formulare mult mai caldă şi
apropiată precum cele binecunoscute „fii ai bisericii” sau „iubiţi creştini”,
aflând că decedaţii sunt creştini ortodocşi. El, însă, îi numeşte turişti, ceea
ce implică o distanţare. Apoi urmează o expunere fără sens: „în urma unui
accident rutier pe o şosea dintr-o regiune montană, la 30 de kilometri de oraşul
Podgorica, capitala Republicii Muntenegru.”
Toţi cunoaştem evenimentul şi locul. La ce ne-ar fi folosit
detalii despre geografia ţării, distanţa în km şi precizarea că Podgorica este
capitala ţării? Din cele trei scurte paragrafe a irosit unul cu explicaţii în
zadar.
Vreau să discut în contrast un text care m-a impresionat
îndată ce l-am citit şi care are alt efect pentru cititor. Este mesajul
Majestăţii Sale, Regelui Mihai. De fapt este
numit „scrisoare” (atenţie, nu mesaj de condoleanţe, SMS) şi încă de la
primele cuvinte se simte o căldură prin formularea personală şi directă
„Regina Ana şi cu mine şi întreaga Familie Regală”. Faptul că Regina Ana
este pusă pe primul loc, că se foloseşte pronumele personal „mine” şi cuvântul
„familie” arată în mod clar o apropiere şi o
empatie.
Mai departe, conţinutul textului este realmente afectiv
şi cu efect pozitiv prin cuvinte precum „cu gândul şi cu inima”,
„celor dragi”, „solidari”, „sperăm”, „puterea de a
trece”.
Regele Mihai transmite indirect cuvintele sale nu doar familiilor, ci şi
celor implicaţi în salvare (români şi străini) şi de fapt întregului popor
român. Citiţi cum decurge următorul paragraf. El face apel la calităţi umane
importante: „laudă şi admiraţie”, „responsabili români”,
„profesionalism”, „simţ al datoriei”, „compasiune”,
„ajutând” „la limitarea” şi
„pace”.
Şi în încheiere „Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei
dispăruţi”. Deci Regele Mihai îi numeşte pe cei 18 români decedaţi „cei
dragi”, iar patriarhul Daniel. „turişti români”. Regele, care a cunoscut
suferinţa ani de-a rândul, ştie să se exprime celor în suferinţă şi cuvintele
bine alese sunt importante.
Mai mult, Regele Mihai aminteşte că Dumnezeu dă adevărata
odihnă şi alinare. El ne trimite la o Putere dincolo de puterea noastră umană, o
Putere la care mulţi dintre noi apelează în momente tragice. Grav, patriarhul
nici nu vorbeşte de Dumnezeu şi de părinteasca dumnezeiască grijă, el încheie
punându-se pe el, omul, în centrul mesajului, el este cel ce oferă
„condoleanţele şi binecuvântările” lui, nu ale Cerului. Cui slujeşte
Patriarhul mă întreb?
În final, Regele semnează simplu „Mihai” şi chiar apare
semnătura mâinii sale în text (o altă notă personală şi emoţională), pe când
Daniel îşi adaugă imediat titlul de „Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române”, fără iscălitură, pe o pagină online. Câtă
diferenţă!
Să-mi fie cu iertare!
Comments