Primatul Cetății și al Gintei
Stimate Domnule Academician Ionel Haiduc,
Stimate Domnule Profesor Emilian Dobrescu,
Consider că Secția de Șiințe Juridice a Academiei Române și însăși
Academia Română nu poate fi indiferentă față de ce se întâmplă în Comisia
parlamentară însărcinată cu redactarea proiectului de modificare a Constituției
României. Au fost publicate intențiile acestei comisii. E deprimant și
inacceptabil ce vor să facă! Se impune cu imperioasă necesitate ca Academia
Română să intervină cu toată forța competenței și a prestigiului său pentru a
stăvili elanul destructiv de țară al comisiei parlamentare! Nu ar fi un gest
politic partizan, în favoarea unui partid, ci Academia s-ar pronunța astfel în
numele întregii societăți, în apărarea acesteia.
"Read More"
Atașez acestui apel un text, intitulat PRIMATUL CETĂȚII ȘI AL GINTEI, în
care fac un comentariu pe marginea unei anomalii extrem de grave din Constituția
și legislația României: avem nenumărate legi și articole de legi privitoare la
drepturile minorităților etnice din România! Ceea ce este normal!
Anormal este că nu există niciun articol de lege privitor la majoritatea
națională românească! Românii, ca parte componentă majoritară a poporului român,
a națiunii române, nu sunt subiect de drept nici în Constituție, nici în legile
Țării! Nici măcar nu sunt menționați, că există ca majoritate etnică!
Oare, ca parte componentă a societății românești, alături de feluritele
minorități etnice, românii nu ar trebui să aibă și ei niște drepturi și
obligații specifice statutului lor de grup etnic majoritar?
Rog pe onorabilii domni academicieni și pe specialiștii în drept
constituțional pe care dumneavoastră îi puteți convoca și consulta, să nu
pregete a interveni în acest proces de modificare a Constituției, proces care va
avea urmări extrem de importante, în bine sau în rău, pentru România. Fără
intervenția Academiei și ținând seama de intențiile declarate ale legiuitorilor,
urmările vor fi catastrofale.
Avem în momentul de față Parlamentul cel mai incompetent din toată
istoria parlamentarismului românesc! Nu are nimeni voie, nici Academia, nici
mediul academic, universitar, ca de dragul unor principii a căror încălcare a
făcut posibilă alegerea acestor parlamentari pârîți, să lăsăm Țara la voia
nepriceperii lor sfidătoare, obtuze și atât de primejdioasă pentru viitorul
României.
Cu toată stima, cu toată încrederea,
Ion COJA
29 martie 201
Un principiu constituțional care trebuie formulat explicit:
Primatul Cetății și al Gintei
În Constituția și legislația României există numeroase prevederi privind
drepturile minoritarilor etnici. Există chiar legi întregi care au drept scop să
detalieze dreptul la identitate al minoritarilor. (Vezi Constituția, art. 6:
„Statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților
naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și exprimarea identității lor
etnice, culturale, lingvistice și religioase.”)
În general, în fiecare țară, pe lângă minorități, își duce existența și
o majoritate etnică, cea care dă, de regulă, numele țării respective, precum și
limba de stat, națională. La o lectură atentă, constatăm însă că în Constituția
României, ca și în legile țării, nu există nici măcar o singură propoziție al
cărei subiect să fie majoritatea românească! Nu există nici măcar o mențiune
a acestei majorități! Vag, în Constituția României, s-ar părea că la românii
majoritari se referă sintagma „ceilalți cetățeni” din art. 6, alineatul 2:
„Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și
exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să
fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu
ceilalți cetățeni români.” (s.n.)
Las deoparte caracterul „ilizibil” al acestui alineat, căruia îi putem
da un înțeles, extrem de vag, numai prin deducție, iar nu și prin decodarea
obișnuită a unui text. Și mai constat o dată, ca pe un paradox, ca pe o
bizarerie nefirească, că despre majoritatea etnică nu se face nicio referire în
legile românești, inclusiv în legea supremă: Constituția! Majoritatea
românească nu este subiect de drept în România!
Nu cunosc legile și constituția din celelalte țări europene, dar sunt
gata să pariez că pretutindeni situația este aceeași, dacă nu în toate, măcar în
majoritatea statelor europene.
Consider așadar că avem de-a face într-adevăr cu o anomalie! Că nu
este firesc să vorbim despre drepturile și obligațiile minoritarilor, fără să
identificăm deopotrivă care sunt drepturile și obligațiile persoanelor care
aparțin majorității etnice, naționale!
Este lucrul cel mai firesc din lume să vorbim despre drepturile și
obligațiile tuturor comunităților care alcătuiesc, ca părți componente, întregul
care se numește populația unei țări, națiunea respectivă! Dacă avem legi și
prevederi constituționale pentru minoritarii etnici, trebuie să avem asemenea
prevederi și pentru majoritarii etnici!
Semnalând această anomalie unor colegi, aceștia mi-au răspuns mai întâi
prin observația că se subînțelege existența majorității, că, deși nu este
subiect de drept, deși nu este menționată expressis verbis, existența
acestei majorități se deduce din ...numele țării și al limbii de stat! Se
subînțelege ca reper în mai multe prevederi!
O fi așa, dar e prea puțin totuși ceea ce se subînțelege din textul
Constituției! Subînțelesul nu poate fi izvor drepturi, de legi.
Se spune că legile Țării nu recunosc și nu acordă minoritarilor
„drepturi colective”, ci numai drepturi personale, individuale. Este o naivitate
să spui că minoritarii nu au drepturi colective. Ei nu au drepturi politice sau,
mai corect, nu ar trebui să aibă drepturi colective politice, fiindu-le
suficiente drepturile colective culturale, religioase, lingvistice etc.,
în vederea conservării („păstrării”) și dezvoltării identității etnice. (Nu este
clar ce poate să însemne „dezvoltarea identității etnice”!...) În cazul
României, care a legiferat prezența necondiționată în Parlament a unui
reprezentant al fiecărei minorități etnice, este clar că în felul acesta se
acordă drepturi politice colective! Drepturi care vizează ca întreg, ca
entitate, fiecare comunitate etnică în întregul ei... (Cu excepția maghiarilor
care nu au un asemenea reprezentant în grupul parlamentar al minorităților... E
drept că maghiarilor li s-a permis să-și facă un partid propriu, constituit pe
criterii etnice. Dar dacă UDMR nu va reuși să treacă pragul electoral la una din
viitoarele alegeri, minoritatea maghiară, cea mai numeroasă din Țară, va rămâne
fără reprezentant în Parlament. Vor fi reprezentați italienii și polonezii din
România – o mână de oameni, dar nu și maghiarii!... Hal de Constituție și
legislație ce avem!...)
Dacă fiecare minoritate este reprezentată în Parlament, prin
reciprocitate nu cumva ar trebui să-i asigurăm și majorității etnice o prezență
în Parlament corespunzătoare, proporțională cu ponderea majorității la ultimul
recensămînt?
Pentru majoritatea românească nu există însă nicio prevedere care să-i
ia în considerație pe români, pe etnicii români, ca entitate, ca posibil
subiect sau obiect al legilor. Nici ca sumă
de indivizi, de persoane, nici ca întreg omogen, ca entitate cu o
anumită identitate etnică distinctă și inconfundabilă! Cu interese comune vitale
și specifice!
Desigur, ar fi interesant să vedem de ce s-a ajuns la această situație.
Trecem însă peste acest aspect, ca și peste altele, nu putem epuiza subiectul
acesta în toată complexitatea sa. Cu gândul la viitor, la ce ne așteaptă, la ce
avem de făcut, ne vom mulțumi să vedem cum punem capăt acestei situații
nefirești, care sfidează orice urmă de democrație. Înainte de a ne gândi la o
strategie prin care să-i convingem pe parlamentari și clasa politică de
necesitatea urgentă a remedierii acestei situații, este necesar să dezvăluim
miezul problemei, să vedem care ar putea fi, în mare, drepturile și obligațiile
specifice majoritarilor. Și vom spune din capul locului că principalul drept al
majoritarilor este, ca și în cazul minoritarilor, dreptul la identitate, la ceea
ce are mai specific și mai de preț această entitate. Și afirm că elementul
principal care definește majoritatea etnică din orice stat, din orice țară, este
însuși statutul de populație majoritară, de grup etnic definitoriu pentru un
teritoriu statal.
Cu alte cuvinte, cuvinte preluate din textul Constituției, grupul etnic
majoritar are și el dreptul la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea
statutului său de populație majoritară!
Prin reciprocitate, minoritarii au datoria, obligația de a-și
păstra statutul de minoritari! De a nu aspira la alt statut, care ar uzurpa
statutul majorității!
S-ar putea spune că protecția majorității este o lege
ne-scrisă, în termenii propuși de politiologul francez Jules
Monnerot. Există astfel de legi. Legi care funcționează prin tradiție și prin
sub-înțelegere, așa cum funcționează, bunăoară, și cele două legi ale
suveranității franceze care lipsesc din textul Constituției galice. Sunt
prevederi atât de importante și atât de definitorii încât toată lumea le
cunoaște, le sub-înțelege și le acceptă ca pe niște axiome. În cazul Franței, ar
fi vorba de prevederile pe care românii le-au introdus în primul articol de
Constituție: „România este stat național, suveran și independent, unitar și
indivizibil”. Așadar, în mod surprinzător la prima vedere, aceste prevederi
considerate de români că de la ele trebuie să înceapă Constituția unei țări,
lipsesc din Constituția Franței. În formularea lui Monnerot, ar fi vorba de
„l'intégrité du patrimoine (donc du territoire) national et la
non-subordination de la volonté nationale à une volonté
extérieure”.
De ce lipsesc aceste prevederi din Constituția Franței? Pentru motivul
binecuvîntat că Franța a trecut prin altă experiență istorică. De aproape un
veac, nimeni acum nu a mai formulat pretenții teritoriale asupra Franței și nici
nu s-a atentat serios la suveranitatea sa națională... România însă a fost pusă
de mai multe ori la zid, de mai multe ori teritoriul național românesc a fost
tăiat felii și împărțit între mai marii istoriei de prin părțile noastre... La
fel, în aceleași împrejurări, suveranitatea României a fost serios dijmuită!
(Dar niciodată anulată complet, astfel că românii se pot înregistra în Analele
lumii cu una dintre cele mai vechi statalități neîntrerupte din Europa: din
secolul 13-14 până azi!)
Cum poate fi definită la volonté nationale - voința
națională, altfel decât ca voința majorității? Și ce se întâmplă cu
suveranitatea națională, ce sens mai are aceasta, atunci când statutul etnic al
majorității se modifică, când majoritatea încetează a mai fi franceză?!... Nu se
constituie oare o nouă voință, deloc exterioară, care își va subordona voința
națională, o va reformula? Iar faptul că această voință nu va fi exterioară, ci
foarte ...interioară, nu va face legală și constituțională uzurparea voinței
naționale odată cu pierderea de către etnicii franțuzi a statutului de
componentă demografică majoritară?
Este puțină neclaritate în aceste întrebări, în felul cum punem
problema. Această neclaritate, care se transmite în toată legislația europeană
în materie, vine de la ezitarea și sfiala legiuitorului de a defini în termeni
clari cuvîntul cheie: național. Trăim de câteva decenii sub
teroarea de a nu fi acuzați de rasism, șovinism,
anti-semitism etc. Mai nou, se vehiculează și acuzația de
naționalism!... Lăsăm de ani buni ca funcționarea legii să se bazeze mai
mult pe inerție, pe cutumă, pe „sub-înțelesuri”. Fără să băgăm de seamă că se
acumulează în spatele acestor cuvinte vagi – și mai ales în „amontele”
cuvintelor nerostite, o tensiune și o realitate demografică copleșitoare,
explozivă!
Credem că în lumea în care trăim azi și mai ales în cea de mâine nu ne
mai putem permite o constituție ...romantică, în care ce este mai important să
rămână ne scris (non écrit), la latitudinea bunei credințe și a
bunului simț cetățenesc. Nu mai trăim de mult într-o Europă în care onoarea și
respectul angajamentului verbal să fie mai presus de orice, mai presus de
interese sau alte comandamente! N-ar fi rău să vedem de la ce ni se trage
această pierdere, această de-clasificare a ființei noastre, dar nu cred că de pe
lista cauzelor care au produs acest dezastru moral și instituțional poate lipsi
propaganda deșănțată și iresponsabilă a drepturilor, în detrimentul asumării
senine a obligațiilor și a îndatoririlor cu care te încarcă condiția umană,
norocul de a te naște om! De a te naște franțuz sau român!...
Este cazul să fie identificate toate aceste legi ne-scrise,
non écrites, pentru a fi cu grijă introduse în textul constituțional spre
a-l face pe deplin univoc și pentru totdeauna valabil. Scripta
manent!
Cred că este corectă și inspirată identificarea acestei categorii:
prevederi ne-scrise! Legi ne-scrise!... Prevederi care sunt atât de firești, de
naturale, încât nu le mai pomenești în scris! O asemenea lege a funcționat
dintotdeauna și pretutindeni privind regimul populației majoritare, statutul
acesteia! Iar Jules Monnerot ar fi putut identifica și această lege nescrisă,
dar respectată cu strictețe până acum: În Franța suveranitatea aparține
majorității etnice franceze, și este exercitată în folosul acesteia, în scopul
primordial de a se prezerva și spori această majoritate, căreia i se datorează
cel mai mult din istoria și avuția Franței!
Sau, în termenii expliciți și mult mai inspirați ai lui Mihai Eminescu,
enunțați în urmă cu un veac și jumătate aproape, „Chestiunea de căpetenie
pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei ţări este ca elementul
românesc (respectiv francez, italian, german, olandez etc.,
paranteza noastră) să rămâie cel determinant, ca el să dea tiparul
acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul
lui simţ, c-un cuvînt geniul lui să rămâie şi pe viitor norma de dezvoltare a
ţării şi să pătrundă pururea această dezvoltare.”
Putem încerca o reformulare generalizatoare:
Chestiunea de căpetenie pentru istoria și continuitatea de dezvoltare a
unei țări este ca elementul majoritar să fie și să rămână cel determinant, el să
dea tiparul vieții de stat și norma de dezvoltare a țării.
Credem că acest principiu constitutiv, formulat în urmă cu un veac și
jumătate, este azi deosebit de actual. Dureros de actual pentru multe state
europene...
În momentul de față este foarte probabil că nimeni în Franța, dintre
francezii etnici, nu ar avea ceva de zis împotriva acestui principiu, împotriva
înregistrării sale ca atare în textul Constituției. Dar dacă nu este înscris
acum, peste două generații acest principiu s-ar putea să intre în contradicție
cu însăși realitatea demografică, iar înscrierea sa în textul Constituției
franceze n-ar mai fi posibilă! Cu alte cuvinte, dacă acest principiu este just,
el trebuie înscris în Constituție cât mai repede posibil pentru a produce
efectele legislative care se impun! Mai târziu va fi prea târziu!...
***
În condiții normale minoritarii aparțin unei etnii care, în altă țară,
în alt stat, este etnia majoritară! Respectul minoritarilor față de statutul de
populație majoritară este în beneficiul fiecărei etnii, în măsura în care, în
chipul cel mai firesc, fiecare grup etnic minoritar menține o relație specifică,
aparte, cu țara în care etnia respectivă este majoritară! (Deocamdată nu luăm în
discuție situația excepțională a minoritarilor fără „țară mamă”.)
Echilibrul planetar credem că are azi nevoie de această reglementare
internațională: menținerea planetei in statu quo nunc est – în
starea de acum. Epoca modernă, contemporană, consemnează o anumită repartiție a
statutului de minoritate și majoritate etnică. Fiecare țară cu populația ei
majoritară și cu minoritățile ei etnice. Consevarea acestei stări credem
că este una din condițiile stabilizării politice a planetei, una din condițiile
instaurării pe planetă a unui climat de încredere și pace între popoare și țări!
Este neîndoielnic justă ideea că avem dreptul, respectiv obligația, de
a menține starea actuală, repartiția pe planetă a statutului de populație
majoritară sau minoritară. În caz contrar nu facem decât să semănăm vrajba
și confruntarea între oameni...
De câteva generații, drepturile omului și ideea de egalitate au făcut o
treabă bună pe această planetă! Se poate spune că progresul societății umane a
reclamat acțiunea acestor principii, recunoașterea și cultivarea lor. Însă, ca
orice lucru pozitiv, principiile respective au și ele un revers negativ, au
limite imposibil de ignorat. Acest revers este vizibil prin câteva consecințe
produse, care n-au fost totdeauna cele mai dorite! Un bun exemplu în acest sens
îl prezintă fenomenul migrațiilor moderne, care, deși nu se produc în masă, au
totuși în final acest caracter, caracter de masă, cu efect destabilizator,
creind premizele apariției unor stări conflictuale imposibil de evitat și
controlat în viitorul apropiat... Dreptul la liberă circulație, la întregirea
familiei, și alte drepturi, deși au fost acordate și recunoscute numai fiecărei
persoane în parte, ca drepturi individuale, ale Omului, prin cumulare au creat
efecte de masă, la nivelul „ginților”, al popoarelor și națiunilor! Cazul
câtorva state europene, în care masa emigranților a ajuns să pună în cumpănă
statutul de populație majoritară al populației autohtone, al populației gazdă!
Evident, nu acesta a fost scopul urmărit de „gazde” atunci când, cu toată
generozitatea, chiar dacă și cu anumite interese imediate, au deschis larg
porțile țării pentru emigranți!
Nu intrăm în detalii pentru a nu pierde din vedere firul principal al
narațiunii noastre. Acest fir ne duce la situația demografică actuală din
anumite țări – nu numai europene, care se confruntă cu o schimbare neașteptată a
structurii demografice, structură care evoluează spre o răsturnare a raportului
dintre majoritari și minoritari. Majorități etnice cu o vechime istorică de sute
de ani, de „dintodeauna” majoritari în spațiul geografic dat, se văd în pragul
capotării, al pierderii acestui statut!
Nu discutăm cauzele. Sunt multiple și nu ușor de identificat. Credem că
este suficient, deocamdată, pentru punerea problemei, pentru lansarea ei în
conștiința publică, să constatăm și să nu uităm că principalul efect al
acestei emigrații este adâncirea stării de înapoiere culturală și economică a
țării din care pleacă emigranții! Atrași de luminile civilizației
occidentale, au plecat într-acolo de regulă indivizi întreprinzători, capabili
să facă față exigențelor Apusului. În felul acesta s-a produs o veritabilă
hemoragie în sînul comunităților părăsite de emigranți, o scădere calitativă
(sic!) a potențialului uman din aceste comunități! Ceea ce face ca decalajul
dintre țările bogate și țările sărace să crească mereu, chiar prin contribuția
persoanelor care pleacă din țările sărace în țările bogate. Ceea ce, în mod
evident, nu poate fi considerat un scop, o țintă, ci un efect nedorit, care se
cere corectat! Alături de alte efecte!
Un model firesc(sic!) al emigrației îl oferă românii și alți
est-europeni din secolul al XIX-lea care „au dat năvală” în Occident, în Franța
și Germania îndeosebi, de unde însă majoritatea s-au întors în țara de baștină
pentru a contribui la ridicarea nivelului de civilizație al propriei țări...
Este regretabil să constați că foarte puțini emigranți afro-asiatici din zilele
noastre urmează acest model. Probabil că mulți nici nu-l cunosc... Nici nu le
trece prin minte că, pe lângă drepturile de care beneficiază în țara gazdă, ar
putea exista și niște obligații față de țara în care s-au născut! Probabil că
cea mai îndreptățită să facă educația acestor obligații ar fi trebuit să fie
comunitatea internațională, organismele acesteia.
Credem că nu este târziu să se îndrepte această situație! Ba chiar ni se
pare că remedierea situației este reclamată de spiritul și perspectiva
globalizării, de care se face atâta caz! Să ne înțelegem de la bun început ce
vrem să obținem prin globalizare. Dacă vrem să globalizăm bunăstarea și buna
înțelegere, nu putem ignora perspectiva deschisă mai sus! În termeni mai clari
și mai cuprinzători, considerăm că „religia” drepturilor omului este lacunară,
incompletă și devastatoare în ultimă instanță dacă nu este trăită împreună cu
„religia” mai veche a obligațiilor cu care te încarcă condiția umană! Așadar,
Carta Drepturilor Omului nu poate fi aplicată decât împreună cu Carta
Obligațiilor Omului, a Îndatoririlor sale.
De asemenea, s-a mai comis o greșeală, un exces, în aplicarea
drepturilor Omului! Aceste drepturi, ale individului, nu pot fi concepute decât
în strânsă corelare cu Dreptul Gintelor, cu drepturile popoarelor.
Trebuie conștientizată, asumată, discutată și rezolvată de principiu
contradicția ce se ivește destul de des între individ și societate sub forma de
contradicție dintre drepturile Individului și drepturile Cetății!
Recunoști dreptul la libera circulație a individului, dar acest drept nu poate
ignora dreptul Cetății de a-și proteja populația majoritară ca populație
majoritară, întemeietoare, istoricește constituită, cu continuitate etc., etc.
În antichitatea greacă acest drept era cunoscut ca Primatul Cetății! Nu a
fost niciodată contestat! Ci doar uitat, în ultimele decenii...
Ca măsură de prevedere, dreptul la liberă circulație asigură numai
dreptul individului de a părăsi orice localitate sau orice stat în care s-ar
naște ori s-ar afla. Dar individului nu i se recunoaște dreptul de a decide în
mod unilateral în ce țară și localitate se stabilește. În mod „ne-scris”, aș
zice, se recunoaște fiecărui stat dreptul de a decide pe cine primește în
interiorul hotarelor sale. Numai că propaganda drepturilor omului a devenit în
ultimii 50 de ani un instrument de presiune asupra „Cetății” atât de puternic
încât un număr extrem de mare de persoane „ne-dorite” , „neinvitate”, au reușit
totuși să pătrundă în Cetate și să-și perpetueze prezența intra muros,
practic eternizând-o! O prezență ilegală și ilegitimă, dar, cu toate acestea,
greu de eliminat. Se opun sistematic activiștii drepturilor
omului...
În momentul de față este foarte probabil că nimeni în Franța, dintre
francezii etnici, nu ar avea de zis ceva împotriva acestui principiu, să fie
înscris ca atare în textul Constituției. Chiar dacă unii ar aprecia că este
vorba de o lege care poate să rămână în continuare ne-scrisă! Dar dacă nu-l
scriem acum, peste două generații acest principiu s-ar putea să intre în
contradicție cu însăși realitatea demografică, iar înscrierea sa în textul
Constituției franceze n-ar mai fi posibilă! Ar fi caducă(sic!), tardivă și fără
efect! Cu alte cuvinte, dacă acest principiu este just, el trebuie înscris în
Constituție cât mai repede posibil pentru a produce efectele legislative care se
impun! Mai târziu va fi prea târziu!...
De mai mulți ani am intrat într-o epocă istorică nouă din perspectiva
drepturilor omului: epoca în care încep să se vadă tot mai clar efectele
nescontate de cei care au aplicat cu entuziasm drepturile Omului, ca pe un
panaceu al problemelor social-politice! E foarte posibil că, dacă și-ar fi putut
imagina aceste efecte, propovăduitorii și activiștii drepturilor Omului ar fi
luat distanța cuvenită și ar fi fost mai puțin insistenți, mai puțin zgomotoși!
Indiferent care este etiologia acestor efecte extrem de dăunătoare,
contracararea lor se impune cu maximă urgență! Nu va fi un proces ușor, rapid și
fără mari riscuri și dureri!...
Emigrația în Occident era desigur/probabil necesară, dar în
anumite limite și cu o finalitate anume: emigranții să se întoarcă la un moment
dat în țara proprie spre a o ridica din sărăcie, din înapoiere! Emigranții
trebuiau cuprinși într-un program global de ridicare a nivelului de civilizație
planetar!
Procesul emigrării trebuia planificat și proiectat cu altă menire! Nu
pentru a dez-europeniza Europa, ci pentru a extinde Europa, valorile
europene!...
***
Căci se pune și această întrebare: a existat o planificare a emigrației
care se produce după al II-lea Război Mondial? În ce măsură a funcționat
asemenea planificare și cu ce finalitate? Situația de azi și cea care se ivește
la orizontul viitorului apropiat a fost și ea prevăzută, planificată,
scontată?
Întrebări importante, pe care le lăsăm pentru altă dată...
Semnalez însă o ciudată contradicție în concepția globaliștilor despre
minoritățile etnice versus națiunile majoritare din statele naționale. Se
afirmă cu fiecare ocazie un sprijin călduros și fratern pentru minoritari, ceea
ce ni se pare normal! În numele globalizării, al societății „deschise”, se
preconizează însă o „fluidizare” a frontierelor până la dispariția acestora,
diminuarea atributelor suveranității naționale, crearea de instituții și
structuri politice supranaționale, care preiau sarcinile guvernelor naționale.
Nici nu se face un secret din scopul urmărit: omogenizarea planetară, sub toate
aspectele! Adică, în termeni mai realiști, mai exacți, poate,
uniformizarea! Este încurajat metisajul rasial sau inter-etnic,
societatea „multi-culturală”, lipsită de o identitate națională inconfundabilă.
Se lucrează cu pasiune la „religia unică a viitorului” pentru întreaga planetă!
Iar înainte de a se ajunge la această religie, ateismul este susținut cu varii
strategii discrete! Moda este tot mai mult aceeași la scară planetară. Și nu
numai moda vestimentară!...
Cu alte cuvinte, în interiorul fiecărui stat establishmentul planetar
(sic!) încurajează (și chiar impune uneori, peste voința autorităților
naționale) conservarea diversității lingvistice, culturale, religioase, a
minorităților etnice. Iar pe plan global, diversitatea nu mai este văzută ca o
valoare, ci este subminată, descurajată, deservită prin instituțiile
supra-naționale! Se lucrează în chip deschis și organizat împotriva tuturor
„naționalismelor”! Această contradicție pare să ne dezvăluie o strategie extrem
de rafinată și de perversă: încurajarea minoritarilor are ca efect și slăbirea
statutului de majoritar, a coeziunii naționale, în virtutea dreptului de a fi
diferit! Se produce o atomizare a societății naționale. Inclusiv tendințele
separatiste sunt încurajate, iar dacă acestea nu sunt destul de puternice, se
inventează sau se impune nevoia de regionalizare a teritoriului național!...
Rezultă astfel segmente politice mult slăbite, incapabile să opună o rezistență
serioasă la procesul de globalizare, de uniformizare a planetei, a omenirii!
Acest efect, care este în mare măsură un efect urmărit, planificat, scontat, nu
ne poate lăsa indiferenți. Dacă cumva cădem de acord că nu aceasta este
înfățișarea viitoare a planetei care corespunde viziunii noastre, atunci trebuie
să acționăm cu fermitate și fără nicio întârziere. Iar acțiunile noastre să le
subordonăm principiului enunțat: Primatul Cetății și al Gintei!
Începutul s-a făcut deja, în mod intuitiv aplicându-se acest principiu,
fără ca el să fie în-scris sau recunoscut ca atare. S-a aplicat în câteva țări
africane, a căror identitate a fost amenințată de prezența unui contingent mult
prea numeros de „albi”. S-a aplicat după 1990 în țările baltice, unde efectele
sovietizării, ale rusificării, au fost contracarate și în parte diminuate prin
legi care au anulat egalitatea între cetățeni, introducându-se o serie de măsuri
care i-au discriminat pozitiv pe localnici, pe autohtoni!
Protecția autohtonilor este un slogan, o formulă care ar putea fi luată în seamă în ordinea de
idei de mai sus. Mai ales când autohtonii mai sunt încă majoritari! Căci, în
multe țări, autohtonii nu mai sunt majoritari!... De la caz la caz trebuie văzut
în ce măsură mai pot fi ajutați acești autohtoni să-și revină la statutul de
componentă etnică și demografică majoritară, principală!
În regim de urgență trebuie examinată situația din țările occidentale,
din țările democratice, care au atras un număr prea mare de emigranți și au
ajuns astfel într-o situație neverosimilă: sunt într-un declin demografic al
componentei autohtone care pune în discuție păstrarea caracterului de populație
etnic majoritară.
Nu considerăm reușită stratagema încercată în statele vest-europene cu
țiganii: li s-a oferit fiecărui țigan o sumă de bani ca să se întoarcă în țara
de origine. Țiganii și-au însușit banii, dar de întors s-au întors tot în Vestul
Europei!... Se pierde din vedere că, de bine, de rău, țiganii sunt o populație
destul de veche în Europa! Nu prezența țiganilor pune în pericol statutul de
populație majoritară al olandezilor sau francezilor! Țiganii, mai exact spus o
minoritate dintre țigani, produc mici evenimente cu caracter penal, mici
inconveniente, lipsite de consecințe istorice! Li se dă prea mare atenție și
autoritățile, inclusiv cele legiuitoare, pierd din vedere „primejdia de moarte”
pe care o reprezintă emigranții afro-asiatici, în marea lor majoritate
musulmani.
Dacă țări impozante, ca India sau China, au legiferat controlul
demografic, punând pe plan secundar drepturile omului, ale individului, statele
europene ar trebui să ia aminte că se cramponează într-o ideologie depășită, a
drepturilor omului, puse mai presus de orice! O ideologie care a devenit
sinucigașă. Aceste drepturi ale Omului, trebuie urgent subordonate drepturilor
Gintei, ale Neamului, ale Națiunii!
„Națiunea – spunea un mare biolog, este o unitate evolutivă”. (Arthur
Keith) Este așadar rodul Creației. (Sau, dacă vreți, rezultatul unei evoluții
naturale, care încununează principiul parmenideic al diversității.) Dar națiunea
este o unitate numai cu condiția omogenității etnice. Nu este rasism –
cum s-ar putea să ne catalogheze niscai profesioniști ai vorbelor goale, fără
acoperire, nu este rasism să afirmi dreptul etniilor de a-și prezerva
identitatea și existența, de a evita metisajul și creuzetul etnologic în care
vor să le aneantizeze activiștii globalizării! Ai clonării și uniformizării
universale! Etniile, națiunile, fac parte din policromia și polifonia Lumii, a
Universului! Este operă Dumnezeiască. Desființarea lor este vis străvechi
diavolesc!
Avem deci, încă o dată, ca oameni, ca omenire, de ales între cele două
căi: a Domnului sau a Ne-Curatului. Cei care au ales deja, mai au timp să-și
revină... Doi-trei ani! Nu mai mulți!
Ion Coja 27 februarie 2013 ionzcoja@yahoo.com
N.N. Este salutabil faptul ca, un
membru al etniei macedonene din Romania, Prof.Ion Coja, vine in apararea
majoritatii bastinasilor tarii noastre lipsiti astazi de drepturi
constitutionale si sustine teza parintelui nationalismului nostru, Domnul Nostru
(Our Lord), Mihai Eminescu, privitor la o constitutie si legi normale, din care
citez: „Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a
acestei ţări este ca elementul românesc să rămâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de
stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un
cuvînt geniul lui să rămâie şi pe viitor norma de dezvoltare a ţării şi să
pătrundă pururea această dezvoltare.”
Nerecunoasterea si negarantarea
persoanelor apartinand majoritatii nationale a drepturilor constitutionale, de
pastrarea, dezvoltarea si exprimarea indentitatii ei entice, culturale,
lingvistice si religioase, este o discriminare, xenofobie si un act criminal
rasial impotriva rasiei, natiei si tarii noastre.In Romania nu exista minoritati
nationale, ci minoritati straine, ori persoane de etnie straina fata de etnia
originala romana sau “ceilalti cetateni”, deci nu invers. Si numai moldovenii,
muntenii, transilvanenii, dobrogenii, oltenii, banatenii si maramuresenii pot fi
considerati de etnie nationala, pentru ca sunt autohtoni, adica isi trag
originea nationala din geto-daci. Iar daca in Constitutia si legile din tara
noastra “Majoritatea românească nu este subiect de drept în România!”
deci majoritarii
romani sunt ignorati si exclusi de la drepturi,iar minoritari sunt favorizati, astfel de
constitutie si legi trebuie aruncate la cosul de gunoi, si odata cu ele toti cei
care au contribuit la intocmirea lor si impunerea fortata rasei, natiei si tarii
noastre.
D-l Coja, apartinand etniei
macedonene din Romania, este normal ca el sa sutina ca drepturile minoritarilor “trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate” ale majoritarilor romani, dar
noi romanii nu putem sa acordam drepturi egale etniilor straine, atata timp cat
noi insusi romanii, nu ne putem bucura de drepturi si conditii normale de viata
in propria noastra tara.Iar etniile straine trebuie sa aiba bunul simt, si sa nu
insiste in prostie, ci sa plece in tarile lor de origine, fara sa incerce sa-i
calce pe romani in picioare si sa devina stapani pe majoritari si pe tara
noastra, pentru ca globalismul sionist le permite si incurajeaza distrugerea
etniei nationale si nationalismului, sustine internationalizarea economica si
financiara, multiculturalismul, haosul si debandarea. Inlocuirea majoritatii cu
minoritati straine ne reaminteste de Uniunea Sovietica, care a deportat peste un milion si jumatatea
de moldoveni de peste Prut in “paradisul” sovietic, iar in locul lor au fost
aduse alte etnii straine, inclusiv judeo-bolsevici, rusi si ucraineni. Astazi
Uniunea Europeana face exact ceea ce a facut candva Uniunea Sovietica, dar sub o
forma mai hoteasca, pentru a nu fi acuzata de deportari in masa a populatiei.
Spre exemplu, Uniunea Europeana si partenerul ei principal, Fondul Monetar
International, au distrus economia nationala in tara noastra, iar romanii
ajungand someri au fost nevoiti sa plece in cautare de lucru in tarile vestice,
lasand in tara un mare gol, care este umplut lent cu jidani, tigani,
unguri,germani, rusi, arabi, asiatici, negri si alte etnii
straine.
O alta grava
problema in tara noastra este ca etniile straine au reprezentati in Parlamentul
Romaniei, si aceasta este o dovada ca romanii sunt la cheremul minoritatilor
straine, care-si fac de cap cum vor in Romania. Acest drept trebuie suspendat
imediat, iar daca cineva de alta etnie decat cea romana, vrea sa fie parlamentar
si sa reprezinte etnia sa, sa plece in tara sa de origine si sa faca acest
lucru, nu in tara noastra.De asemenea, trebuie interzis cu desavarsire ca
etniile straine sa aiba proprii organizatii si partide politice, cu care sa
candideze pentru functii oficiale in tara noastra. Vor sa-si faca asociatii,
organizatii, partide sa-si faca pe cont propriu fara profit si
neguvernamentale.
Sunt de acord cu afirmatia D-lui
Coja ca:
„Etniile, națiunile, fac parte din policromia și polifonia Lumii,
a Universului! Este operă Dumnezeiască. Desființarea lor este vis străvechi
diavolesc!” , insa nu sunt de acord cu ideia lui, ca lumea sa aleaga din cele
doua cai una,citez: „Avem deci, încă o dată, ca oameni, ca omenire, de ales
între cele două căi: a Domnului sau a Ne-Curatului. Cei care au ales deja, mai
au timp să-și revină... Doi-trei ani! Nu mai mulți!”. Adevarul istoric ne-a
demonstrat ca calea Domnului si
calea Necuratului, sunt una si aceiasi, se sprijina una pe alta si sunt
nedespartite. Apoi D-l Coja este bine sa aiba in vedere ca toate grupurile
etnice din tara noastra, cu mici exceptii au ales calea Domnului si actioneaza
impotriva majoritatii romanilor in numele Domnului, adica a lui Isus Cristos.
Iar calea pe care si-a ales-o Domnul cand era in viata pe acest pamant, a fost
sinagoga satanei, deci calea necuratului.Asadar, salvarea nationala nu vine cu
ajutorul religiei judeo-crestine, a lui Isus Cristos, ca el nu va veni nici
peste un milion, si nici peste un miliard de ani, niciodata, nu peste doi-trei
ani. Aceasta este o speranta vaga pe care D-l Coja incearca sa o strecoare in
mintea majoritatii etniei romane, de a nu lua masuri severe impotriva celor care
le rapesc drepturile si-i fac pe romani sclavii minoritatilor straine in propria
lor tara. Intr-o fraza inteleapta se spune ca „NEVOIA SCHIMBA LEGEA!” si
romanilor, urmasi ai geto-gacilor nu le ramane de ales alta cale mai buna, decat
de a schimba constitutia si legile care-i priveaza de drepturi, de libertate si
de un viitor luminos.
Dr.Constantin Burlacu
Noi,Cavaleri Danubieni
Comments