Aşteptam de mult pe la gard
După
Strauss-Kahn, din nou vîlvătaie, percheziţii, indicii.
Regele banului F.M.I. la gard e pus de lacheii cu vicii,
gata-gata să-şi piardă coroana şi sceptrul! Rînd pe
rînd, în ziare, îşi dau arama pe faţă mişeii. În ţeapă
sînt traşi la buletine de ştiri. Şi atît. Uite cum se
scoate din maşina stricată cîte-o piesă de lux, pe linie
moartă, la gard. F.M.I. redeschide sezonul de bal!
Foarte bine! Se vor duce cu toţii pe fund de ocean, cu
ecou scufundat, ca nişte cutii de conserve golite, nu
pline. Istoria se repetă! Ce mică e lumea! Senzualul
f.m.i. ne vrea jupuiţi de bani şi de vii, stropiţi cu
noroaie la modă. Măi să fie de bal, concept anapoda e
pentru ei demnitatea! Corupţia e pe val, libertatea
hoţiei, în vogă, eu, scribul modest, militant pentru
bine, săracii, românii, hamali în porturi străine.
Banalitate, zic unii. Cu furie şi groază în primejdii
mă-mbăt, stau de pază. Nu-i bai! Bal să fie, de-i bal,
între hoţi, la ceasul fixat. Într-un fel de antreu
izolat, aşteptam de mult pe la gard cu condeiul în mînă…
Pe scrisul meu n-am prea luat leţcaie, nu am nici
opulenţă în odaie, am o lumină şi-o spăl zilnic, ce să
zic?, pe cinstea mea, nu-mi trebuie nimic. Nici nu mă
plîng, am Patria în suflet şi-n cuvînt.
"Read More"
Pe la Guvern ne trebuie un ciomu, cu un alt
bisturiu. În sărăcie poporu-i vîrît ca-ntr-o teacă, acum
pirpiriu, o barcă răsturnată, România, în U.E.,
se-apleacă. Sărăcia umple uriaşe distanţe, în popor doar
speranţe, tot mai mulţi nevoiaşi, mai bolnave toiege,
românii. Corupţii se umflă în talii, palate-şi înalţă!
Oho!, săracii, pe uscat se zbat, precum caii, în spinare
cu sacii. Paraziţii se-aşează în istorii de drum. Să-i
sari nici n-ai cum. Corupţia-i pe masă, fierbinte,
gustoasă! Afaceri murdare, remize nedrepte, românii n-au
cum să vă ierte. Jos de pe trepte! În Parlament, pe
canapele, paiaţe, sub cravate pitiţi năduşeala îi trece,
România-i pe hartă, cu sîngele rece, un cerb împuşcat.
Pe scaune moi dorm trîntori cu minţile blege,
capitalişti trufaşi şi frustraţi, miniştri proaspăt
frezaţi, vorbesc în şoaptă şi semne, despre criză,
pesemne. Pălăvrăgesc şi atît. Dau zor cu reforme
diforme, cu hoţia dau zor, îşi chinuiesc ţeasta,
săracii! Ce-i aia, criză, îşi zic? Ce e asta?
Ridicîndu-şi palate în ţară, la fel ca omul de rînd au
să moară.
Trimiteţi urgent un detaşament afară să-i dea din
avere, cusuţi la dosar, şnuruiţi, prinşi cu clame,
capsaţi, puşi în rame, la r.e.m.a.t. cu îmbătaţii de
glorii! O coajă de pîine şi curaj, patriotului îi sînt
de ajuns să-şi reia, după tragerea-n ţeapă a hoţiei,
mersul lui legendar. Ce exemplu ne dau vînzătorii de cai
de pe scenă? Ni se bagă pe gît modelul francez, englez,
în fine, ce dilemă? Cum să nu fie pusă la gard, dacă l-a
ajutat pe Bernard, iar acesta, atent…urmărind virulent
în el însuşi, victorii. Nu-i glumă. Şef F.M.I. nu putea
fi uns decît infiltratul cu afaceri de stat în afacerea
lumii. Mi se pare corect... întru-un fel, legal şi
perfect. Vă spuneam mai demult, obiectele muncii F.M.I.
au fost aceleaşi mereu, corupţia şi cămătăria la zi şi
la greu. Alo, Bruxelles-ul! Scoateţi România şi Bulgaria
de pe primele pagini. Dedicaţi-le stimaţilor care
abuzează de funcţie, înşeală şi dispun, după plac, de
finanţele lumii.
Dintr-un ritm în altul, mi-am adus aminte de
inteligenţa dobitoacelor. Cu toate că nu-mi pot închipui
o gîscă înfuriată, stînd şi socotind un pic, mi-am dat
în cele din urmă seama că lucru curat la mijloc nu-i,
din moment ce mezina pe frunza verde dă vina, şi pe
suratele din Bruxelles. Cum să-şi vadă musca de pe
căciula proprie, cînd a fost lăsată pe întuneric la
Târgu Mureş? Pătrunsă de solemnitatea parvenitului a
continuat măcănitul în beznă, susţinîndu-şi surata
falită: două gîşte au făcut găluşte, un gînsac a pus în
sac. Vorba ceea: „Anglia are faliţii ei, Franţa are
faliţii ei, Uniunea are faliţii ei şi, iacă, după 100 de
ani Faliţii lui Caragiale sînt tot aici. Adică, nu-i
glumă deloc. Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce
zicem noi?… Iată ce zicem: această stare de lucruri nu
mai poate fi tolerată!” Hai să scăpăm de palavragiii
ăştia care se cheltuiesc în berbantlîcuri, recepţii şi
mondenităţi? De-ar fi fost belşug, bunăstare şi voie
bună în ţară, n-ar fi avut nimenea, nimica, cu ele, cu
ei, şi cu mandatele lor. Să las acestea toate în seama
istoriei! De suduit, oricum îi suduie lumea.
Aşadar, îmi trebuie oameni să scutur niţel
regimul, cu tot ce-i în el. Nu-i uşor protestul, va spun
pe cuvînt, de căruţă rămîi şi te pierzi cînd eşti
singur, chiar de ai în condei lumină şi plumb.
Maria Diana Popescu,
Agero
Comments